Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui


          (postarea precedentă)

          Jocuri de cuvinte – Îmbrățișarea

          Moto: „Îmbrăţişarea e un preludiu care trezeşte simţurile. În public, îmbrăţişarea îşi pierde vraja şi devine un act convenţional ca şi strângerea mâinii.” definiţie clasică de Liviu Rebreanu în „Jar”

          Din vreo 34 de definiții găsite în dicționarele românești, aflăm că îmbrățișarea este sf [At: MINEIUL (1776) / V: ~țoș~ / Pl: ~șări, (rar) ~șeri / E: îmbrățișa] 1 Luare în brațe în semn de afecțiune Si: îmbrățare, îmbrățișat (1). 2(Euf; rar) Împreunare (3) sexuală Si: îmbrățișat (2). 3 (Fig) Alegere a unei profesii, metode etc. Si: îmbrățișat (3). 4 (Fig) Aderare la o idee, preocupare, activitate etc. Si: îmbrățișat (4). 5 (Fig) Însușire a unei profesii, doctrine, metode etc. Si: îmbrățișat (5). 6-7 (Fig) Cuprindere (cu mintea sau) cu privirea specifică unei anumite activități Si: îmbrățișat (6-7). 8 (Fig) Primire a cuiva cu afecțiune Si: îmbrățișat (8). 9 (Fig) Înconjurare din toate părțile Si: învăluire, îmbrățișat (9). 10 (Fig) Cuprindere cu privirea Si: îmbrățișat (10). 11 (Fig) Includere în sfera preocupărilor Si: îmbrățișat (11). 12 (Fig) Consacrare unei profesiuni Si: îmbrățișat (12). 13 (Fig) Conținere. Sursa: MDA2 (2010).
          Indiferent dacă ne-am lămurit sau nu, fiecare a practicat îmbrățișarea unei profesii (eu de militar și educator), a unei idei (să fiu mereu de stânga, cu cei mulți), a unei mame, a unui tată, a unui prieten, a unui coleg, a copilului sau a nepotului, manifestându-și afecțiunea, respectul, empatia, iubirea sau alt sentiment.
          Filosofii, prozatorii, poeții și alți oameni au descris în diferite moduri „îmbrățișarea”! Liviu Rebreanu a definit îmbrăţişarea ca „... un preludiu care trezeşte simţurile. În public, îmbrăţişarea îşi pierde vraja şi devine un act convenţional ca şi strângerea mâinii.” Despre puterea îmbrățișării puteți citi AICI!


Îmbrățișarea e începutul

          Mai încriptat este Viorel Muha, cel care susține că „întunericul nu poate exista în imbrăţişarea iubirii!” (ianuarie 2010; ăsta face totul cu lumina aprinsă), pe când Felix Firică are certitudinea și nu vaga impresie că „iubirea este îmbrăţişarea trecutului cu viitorul” (ce a spus deja Eminescu - „Viitorul și trecutul sunt a lumii două fețe...”). Asta ca să tragem noi concluzia că între iubire și întuneric nu-i decât un pas!
          Sarghis Sakaian, specialist în gramatica dragostei, probabil și ea cu morfologie, sintaxă și limbaj, exprimă certitudinea, susținând sus și tare că „îmbrăţişarea este, în gramatica dragostei, un cuvânt compus”, neprecizându-ne părțile componente, dar până și copiii le cam simt, chiar dacă nu le ghicesc.
          Dacă Escandar Algeet (Palencia, 1984, din mamă spaniolă și tată sirian, poet de prin Madrid), dă o definiție care te duce „cu capul în nori” – „cel mai omenesc fel de a zbura e îmbrăţişarea”, al nostru Nichita Stănescu ne îndeamnă „uitaţi-vă numai la Sărutul lui Brâncuşi să vedeţi că îmbrăţişarea este însăşi poezia”. Și omul are dreptate! Am postat și noi imaginea în divagația despre sărut.
          Moroșanul Mihai Morar, devenit și el mitíc, cel ce vă trezește cu emisiunea matinală la Radio Zu, împreună cu Daniel Buzdugan, dar nu în cadrul emisiunii „Răi da' Buni” de pe postul de televiziune manelizată Antena Stars, unde îi mai invită deseori pe fostul primar Lis și pe Oana lui, crede, de capul lui, fără să știe ieșeanul Buzdugan, că „îmbrăţişarea este cea mai sinceră manifestare a iubirii” și probabil știe el de ce.

Îmbrățișarea și sărutul mamei

          Sărind în Franța la o altfel de îmbrățișare, Alphonse Goettmann, preot ortodox în parohia Saint-Thiébault 57130 Gorze și director al Centrului de cercetări și meditație Béthanie, crede că „uimirea izbucneşte din clipa în care descoperim îmbrăţişarea conştiinţei noastre de către conştiinţa divină”.
          Revenind la sexul frumos, „un pisc de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos când faci pe alpinistul caraghios” (Minulescu), ne amintim că Yves Saint Lauren (Yves Henri Donat Dave Mathieu-Saint-Laurent, 1936 –2008, designer de modă francez, unul dintre cei mai mari din secolul 20, dar și trimis pentru a servi în armata franceză algeriană în timpul războiului de independență din Algeria) ne confirmă, cu toate hainele propuse să „îmbrățișeze” porțiunile sferice al  damelor, că „pentru o femeie, cea mai elegantă îmbrăcăminte este îmbrăţişarea bărbatului pe care-l iubeşte”. Sunt curios ce va zice Viorica atunci când va citi...

+Înainte sau după îmbrățișare?

          Ardeleanul devenit bucureștean, Dumitru Stăniloae (1903–1993), în ciuda lui Gherman de la Cluj-Napoca, preot, teolog, profesor universitar, specialist în dogmatică, traducător, scriitor și ziarist, autoritate proeminentă a teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român din acel secol, cel care a lucrat 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” (în douăsprezece volume), membru titular al Academiei Române (1991), fostul nostru duhovnic, nu putea să nu se refere la îmbrățișare, scriind că „cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea”. De părerea lui Gherman despre noi, Mitícii (nu míticii), nu ne interesează!

Îmbrățișarea

          Nici Paul Ferrini, filosoful care leagă judecata de rușine („atâta timp cât se emit judecăți, va fi rușine în lume, rușinea fiind convingerea că ceea ce este fals este adevărat”), nu rămâne indiferent la ritmurile dragostei, în „Liniştea inimii”, combinând apa cu focul, susține că „iubirea nu este doar îmbrăţişarea apei care hrăneşte şi sprijină, ci şi focul spiritului care purifică. Raed Arafat și pompierii lui ce zic?
          Și Nikos Kazantzakis ( Νίκος Καζαντζάκης, scriitor grec, 1883–1957) are un citat celebru referitor și la îmbrățișarea unei femei: „Viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară (ăstuia nu-i plăcea vinul sau berea rece?), de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, a trăi>> nu înseamnă nimic!”
          Știți că și stropii de ploaie pot îmbrățișa? Ne-o dovedește prietena noastră Elena Stan: „Nicio imagine nu este mai frumoasă decât aceea a pâinii care creşte sub mângâierea mâinilor omului, se prinde în dansul vântului, primeşte îmbrăţişarea stropilor de ploaie şi sărutul soarelui pe fruntea de aur!”
          Și parcă la o palmă am întoarce și celălalt obraz, Petronela Rotar zice oarece ce mă pune pe gânduri: „Cei care împroaşcă cu veninul cel mai letal au nevoie de îmbrăţişarea cea mai caldă. De dragostea cea mai mare. De condescendenţa şi înţelegerea celui scuipat.” Eu, ca militar, aș fi cam contra, oricât m-ați critica. Să-i fi îmbrățișat pe Hitler și pe Stalin după ce au hotărât în 23 august 1939 ruperea României Mari? Aș fi ripostat!

Îmbrățișare și gânduri (diferite, dar știute și acceptate de fiecare)

          Să nu-l uităm pe Nicolae Geantă, cu a sa excelentă pledoarie pentru îmbrățișare: „Astăzi, la liceu, o profă de chimie spunea că ar trebui să oferim și îmbrătișări, nu doar binețe. Pentru că o îmbrățișare are efect terapeutic. Ar declanșa ceva oxitocină pe creier. I-am spus că tocmai terapia asta ne învață Hristos la biserică. O îmbrățișare care șterge dureri. O îmbrățișare stimulator de bucurie! Ca la prunci. Cei ce stau la mama în brațe sunt mai liniștiți decât cei tolăniți în plușuri groase de un metru.
          Maica Tereza spunea că bolnavii săi nu de medicamente duceau lipsă în India. Ci de… o îmbrățișare caldă. Lipsa ei arăta că nimeni nu era de partea lor!
Îmbrățișarea, îmi spunea prietenul meu Vlad Schlezak, reduce îngrijorarea. Stresul. Anxietatea. Balansează sistemul nervos. Și probabil reduce frica de moarte!” Probabil omul are dreptate! Dar dacă mă gândesc la profesoara de chimie Armănașu, din liceul militar, care mai târziu s-a încurcat cu un elev, ulterior coleg cu mine la ATM, șef al catedrei de...

Îmbrățișarea urmează periodic în câte o stație sau într-o haltă

(Un tren lung ne pare viața)

          Și scriitorii se tot întrec în definirea tipurilor de îmbrățișări, noi cititorii îmbrățișându-i și felicitându-i pentru cele transmise prin scris sau prin viu grai. De scriitorii străini nu ne ocupăm acum... Dar să vedem cum zic alte nații miracolului numit de români „îmbrățișare”.
          În albaneză îmbrățișarea e numită përqafim, în arabă عناق – einaq, în armeană գրկել – grqel, în azerbaidjană sarılmaq (în turcă îmbrățișarea e tot sarılmak, vezi mai jos), în bosniacă zagrljaj, în bulgară прегръдка – pregrŭdka, în macedoneană asemănător - прегратка - pregradka. Urmează niște cuvinte asemănătoare din slava veche – în cehă objetí, în slovacă objatie, în rusă объятие –ob"yatiye, în slovenă objem, în ucraineană обійняти– obiynyaty (vezi обе - „obe” în rusă - amândoi).

 

Îmbrățișarea unei profesii

Îmbrățișarea profesiei moderne de topograf modern

          Uite că slovacul „objatie” se folosește și în UE: „Nevítal som ich objatím a láskavým poklepaním po pleci, ako to robieval prezident Sarkozy” – „I did not welcome them with a hug and an affectionate pat on the shoulder as President Sarkozy used to”. „Nu i-am întâmpinat cu o îmbrățișare și cu o bătaie de afecțiune pe umăr, așa cum obișnuia președintele Sarkozy” - europarl.europa.eu. De fuga lui Sarkozi de marinelul Băsescu ce să mai zicem?
          Apoi urmează grupul latinilor - în catalană abraçada, în corsicană abbrazzatu, în italiană abbraccio, în portugheză abraço, în spaniolă abrazo (din spaniolul abrazar - „a îmbrățișa”, din a + brazo – „braț”, din latinul bracchium – „braț”, ăsta din vechiul grec βραχίων brakhíōn - brațul superior și umărul, dar, nu vă mirați, poetic un „simbol al puterii”!

Unii îmbrățișează câte un „gadget”, altul plătește (fraierul)

          Și urmează în engleză hug (origine scandinavă, probabil din limba veche norvegiană hugga – „a alina"), în frizonă tot hug, în sârbă хуг - hug, în suedeză huk, în germană Hocken (din germana evului mediu). Dar englezii au și embrace pentru a îmbrățișa.

          Ca să jonglăm cu embrace, iată că vine din englezul evului mediu embracen, din vechiul francez embracier, echivalent cu em- +‎ brace; a fost influențat de englezul evului mediu umbracen – „a se întinde peste, a acoperi, a înghiți”, din um- - „în jurul” + bracen - „brațe”, din latinul brachium, ăsta din vechiul grec βραχίων – brakhíōn, la rândul său din βρᾰχῠ́ς - brakhús, „scurt”, deoarece brațul e mai scurt decât antebrațul, cel care cuprinde oasele cubitus și radius. Asta da jonglerie de cuvinte!
          În franceză îmbrățișării i se zice étreinte, deși exista vechiul francez embracier de care am amintit mai sus, dar care însemna „a săruta”! Dar pentru „a îmbrățișa” verii noștri francezi colonizatori au embrasser, din en- (din latinul in – „în”) +‎ bras (din latinul brachium, bracchium – „braț”) +‎ -er (sufix din latinul -are); comparați cu vechile cuvinte franceze embrachier, embracier... Și noi zicem deseori că am luat cuvintele din franceză...
          Și tot așa există în croată zagrliti, în daneză knus (din knuse - „a zdrobi, a îmbrățișa”), în islandeză knúsa, în norvegiană Klem, în estonă kükitades, în finlandeză kyykyssä, în letonă ķēriens, în greacă οκλαδόν – okladón (https://el.wiktionary.org/wiki/%CE%BF%CE%BA%CE%BB%CE%B1%CE%B4%CF%8C...), în irlandeză barróg, în lituaniană apkabinti,  în maghiară átkarolás (átkarol + -ás), în neerlandeză omhelzing, în persană در آغوش گرفتن, în poloneză przytulać, în punjabi ਗਲੇ – Galē...

Dansul implică îmbrățișarea, mai puțin dansul din cluburi când dau toți din mâini „în grup” și hâțână capetele, pretinzân că dansează

          Pentru distracție balcanică, pentru cei ce ne-au stăpânit, turcii, în turcă îmbrățișarea e sarılmak, ca în azerbaidjeană, forma pasivă a lui sarmak, din turcicul otoman صارمق‎ - sarmak, „a înfășura, a îmbrățișa, a înconjura, a înțelege, a lua”, din proto-turcicul *sạr- - „a vântura”, care, după ipoteza controversată altaică, e posibil a deriva din proto-altaicul *sero – „a fi înconjurat, înfășurat” (de comparat cu japonezul そる - soru, „a răsuci, a se curba, a se apleca”, coreanul 사리다 - sarida, „a încercui, a vântura, a bobina”, cu mongolul сариу - sariu, „bobinare”; de sariul indian încă nu ne-am luat, deși „îmbrățișează” corpul indiencei). Asta ca să vedeți că nu ne putem despărți strict pe etnii, pe țări, la fomarea limbilor! Dacă toți ne-am îmbrățișa precum s-au îmbrățișat cuvintele în diferite limbi....
          Am în vedere aici inclusiv limba rromani a fostului țigan consătean Ciucă, de care mai scrisei, magazioner la gară, „revoluționar” cu carnet care a apărat cu toporul în mână primăria din Stâlpeni de terororiștii inventați de gașca ce a dat „lovitura de palat”, țigan (că încă nu era rrom) care m-a întrebat în aprilie 1990, colonel și cercetător științific gradul I, plus șef de laborator de cercetare științifică fiind eu, de ce nu m-au dat afară din armată.

Îmbrățișarea meseriei de operator ținând laba pe șoricel (mauce)

          Ca să vedeți ce puteți găsi pe web oarece despre îmbrățișare, citiți la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/Hug filosofia despre „hug”. Nici rușii nu se lasă mai prejos, așa că puteți citi la https://ru.wiktionary.org/wiki/объятие, în original, eu doar propunându-vă traducerea explicării cuvântului rusesc объятие –ob"yatiye: mișcarea sau poziția mâinilor, care acoperă pe cineva ca un semn al expresiei afecțiunii, a sentimentelor prietenoase etc. ◆ În spatele său, băiatul îmbrățișează o cană de găleată. N. A. Leikin, „Cea de-a treia soție", 1879 ◆ Suveranul a aruncat o privire rapidă asupra lui Kutuzov din cap până în picioare, se încruntă pentru o clipă, dar, desfăcând brațele, îl îmbrățișează pe bâtrânul general. Din nou, cu impresia veche, obișnuită și legată de gândurile sale sincere, această îmbrățișare, ca de obicei, avea un efect asupra lui Kutuzov: a plâns. L. Tolstoi, „Război și pace", 1867-1869 ◆ - Tată, tată, vino aici ... noi ... - Ilyusha bâlbâi în agitație extremă, dar, aparent în imposibilitatea de a continua, și-a întins brusc ambele mâini înainte și ferm, după cum a putut, și le-a îmbrățișat pe amândouă, iar Kohl și tata s-au alăturat împreună într-o îmbrățișare și s-au sprijinit de ele. F. M. Dostoievski, „Frații Karamazov”, 1880 ◆ Cu lacrimi și suspine, ea s-a repezit în brațele vechiului prieten iubit, prietenul ei de inimă, Grunya. P. I. Melnikov-Pechersky, „Pe munți", 1875-1881 ◆ - Amice, prietene, bătrâne! Exclamă el, întinzându-și brațele spre mine. Nu am putut să stau și m-am grăbit. M.Ye Saltykov-Shchedrin, „Idila modernă", 1877-1883 ◆ Seara aceasta a fost atât de bună încât au băut, au uitat totul pe lume și el a strâns-o în brațe... A.P. Chehov: „Dramă la vânătoare", 1884.>>

Și dansul celor mici presupune o îmbrățișare (chiar și cu o statuie)

          Așa că îmbrățișați-vă, prieteni, vprtuasl în pandemie, îmbrățișați-i pe cei dragi, ori de câte ori aveți ocazia! Îmbrățișați o meserie, îmbrățișați un hobby, îmbrățișati o concepție, îmbrățișați un stil, îmbrățișați o cale! Despre ce spun alții despre îmbrățișare, doar informați-vă.

Unele fete zic că.... Hm! (eu știam că „nu poți avea toate femeile din lume, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci!”)


          Să fiți iubiți! Vă îmbrățișez!

          (continuare)

Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro

Vizualizări: 488

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Septembrie 26, 2019 la 10:12am
Sănătate tuturor!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Ianuarie 7, 2019 la 12:56pm

Frumos!


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Ianuarie 4, 2019 la 5:22pm

Un sărut și o îmbrățișare! Mulțumesc de trecerea în zbor a albatrosului!

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->