Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

             

 

          (postarea precedentă)

 

          Națiune

 

          Moto 1: „De unde vin cuvintele...
20 Martie 2019

 

De unde vin cuvintele? Mereu
M-am întrebat, copil crescut la țară,
Între pământul dat și Dumnezeu
Mă-ntreb și-acum sub dulcea lor povară...

 

De fiecare dată când le scriu
Fiorul sfânt în suflet îmi pătrunde,
Fără cuvinte n-aș putea să fiu
Și întrebarea zilnic mă răspunde...

 

Tăcerea, știu, pândește ca o fiară
Și foamea ei ar vrea să mă sfâșie,
De toate căutările de-afară
Eu mă ascund în tine, Poezie!”

 

(Nicolae Nicoară-Horia)

 

        Moto 2: „Nu se poate salva naţiunea fără ajutorul naţiunii.” (Napoleon Bonaparte)

 

 

              Vă dă de gândit al doilea citat? Mai avem o națiune sau avem doar internaționalism, globalizare? Putea fi repetat citatul în 1989? Tocmai acum ascult discursul cuiva despre „destinul occidental al țării” (la o întâlnire organizată de Lud Ovic O. la complexul expozițional...). Scriserăm despre țară, acum să scriem și despre națiune, care are vreo 43 de definiții în dicționarele noastre.

              Și să nu uităm cele scrise de Alba Popescu pe 23.03.2019 despre fostul președinte Traian Băsescu: „Eu am semnat tratatul de aderare la UE şi prin asta am cedat suveranitatea către Bruxelles; cei care o ard acum cu naţionalismul şi mă refer în special la PSD, sunt nişte ipocriţi, ei ştiind că deciziile nu le mai luăm noi şi aceşti ipocriţi o fac doar pentru voturi. Absolut toţi am fost de acord să cedăm suveranitatea României, acum nu mai avem ce face, am intrat pe acest drum, e imposibil să ne mai întoarcem, să furăm mai puţin, să ne respectăm partenerii şi într-un final românii o vor duce mai bine".

              Și doamna Alba continuă: „Da. Acest penal și regimul lui de impostori și de hoți de la Cotroceni si de pretutindeni au semnat această abominație de tratat de la Lisabona, nu tratatul de aderare care este altceva, prin care au transformat România într-o colonie (acesta este statutul unui teritoriu fără suveranitate! ca sa fie clar) și au încălcat Art. 1 din Constituția României in vigoare și la acest moment!

              Din această cauză nu se mai învaâă Istoria Romanilor decât sub formă de broșură, din această cauză s-au eliminat marii clasici ai literaturii romane și se introduc tot soiul de competențe de la Bruxelles. din aceasta cauza nu se mai serbează ziua Independenței României și s-a inlocuit cu ziua majestății>> (n.n., - vezi ora regelui la TVR) fără glorie și cu ziua Europei>> și cu nu știu ce alte zile, menite să acopere abominația cedării independenței și suveranității statale de către cel mai infect si mai demn de hulă regim din istoria acestei țări.

              Nici bolșevicii ăia veniți pe tancurile sovietice nu au îndrăznit să transforme România într-un Soviet, până nici ei, cu toată teroarea lor și cu toată distrugerea lor, nu făcut atât rău României ca acest regim care și-a permis să arunce la gunoi sacrificiul a 160 de ani de luptă pentru independenta si suveranitate a strămoșilor nostri! (#VivatEuropaNatiunilorSuveranesiIndependente).” Mai poți să zici ceva?

              Ca „naționalist bine temperat”, aflu că etimologia e latină (natio, -onis),  franceză (nation), germană (Nation), neprecizându-se sursa primară.  Națiunea e o comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii (sursa: MDA2 2010).

              Și trebuie să discernem bine între etnie și națiune. Etnia (din francezul ethnie) este formată din totalitatea oamenilor care vorbesc aceeași limbă și care au o cultură comună (sursa: MDA2 2010). Așa că problemele de împărțire a oamenilor pe etnii și națiuni e și aici dificilă, mai ales că cineva susține că ar exista vreo 80 de națiuni în cele 28 de țări ale UE (postarea următoare despre naționalism).

          Și wicționarul ne precizează originea latină, cuvântul națiune fiind moștenit din latinul natio, acesta provenind din proto-italicul *gnātiō, echivalentul lui nāscor – „a fi născut, a se naște”, +‎ -tiō – „sufix al unui substantiv verbal abstract”. Și să vedem cuvintele și etimologia lor pentru națiune, atribuite în limbile altor popoare, distingând grupele:

          a) națiune în română, nazione în italiană și corsicană, nation în franceză, engleză, daneză, suedeză, în germană și în frisiană Saterland (Nation), în sârbă (натион), în idiș; nazioaren în bască, nación în spaniolă și galiciană, nació în catalană, náisiún în irlandeză, Natioun în luxemburgheză, nazzjon în malteză, natie în neerlandeză, nasjon în norvegiană, nação în portugheză, naasje în vest-frisiană, nàisean în galica scoțiană, nacija în bosniacă, нация – natsiya în rusă și bulgară, нација – nacija în macedoneană, нації – natsiji în ucraineană (toate pe diferite căi din latinul natio; de exemplu, pentru nation în engleză: provine din englezele evului mediu nacioun, nacion, moștenite din vechile franțuzești nation, nacion și nasion, acestea din latinul nātiōnem, acuzativul lui nātiō, (g)nātiō – „națiune, rasă, naștere”, din (g)natus, participiu trecut al lui (g)nasci – „a fi născut, a se naște”; Tibz – „Nation”, Cântec pentru Națiune - Intinde-ți mainile // Evangeline Iancu & Lavinia Achim);

 

Cuvântul națiune în diferite limbi

 

          b) národ în cehă și slovacă, narod în croată, naród în poloneză, naroda în slovenă (din proto-slavicul *narodъ, acesta din *na- +‎ *rodъ – „rasă”, din proto-balto-slavicul *radas; cognat cu letonul rads – „naștere, rudă, sex, tip”; DJ 89 - НАРОД / NAROD (Official 4K Video) [BALKAN TRAP]);

          c) nemzet în maghiară (din nemz - “a face” +‎ -et, substantivare cu sufix adăugat la verb”, nemz din nem „sex, gen” +‎ -z; Bëlga - Nemzeti Hip-Hop);

          d) folk în frizonă (din frizonul folk, din proto-germanicul *fulką - arhaic un grup etnic sau triburi mai mici ca națiunea; Three Frisian Folk Songs);

          e) cenedl în galeză (din vechiul velș kenedel (“familie până la gradul 9 de rudenie”), din proto-celticul *kenetlom - familie”, din proto-indo-europeanul *ken-.A; Plaid Cymru: Amddiffyn y Genedl);

          f) þjóð în islandeză (din vechiul nordic - nors þjóð, „popor, națiune”, din proto-germanicul *þeudō – „popor”; Egó Guðs útvalda þjóð);

          g) rahvas în estonă (popor, din proto-finicul *rahvas, din proto-germanicul *þrawwaz – „care a crescut complet”; Parvepoisid - Kui Kungla rahvas);

          h) kansakunta în finlandeză (din kansa +‎ kunta, kansa din proto-finicul *kansa - popor, moștenit din proto-germanicul *hansō, *hansā, kunta – comunitate, grup, din proto-fino-ugricul *kunta,  cognat cu maghiarul had; Hovimäen aikaan: Kartano; kansakunta pienkoossa);

          i) tauta în letonă și lituaniană (din proto-balticul *tawtā-, din proto-indo-europeanul *towtā, formă a lui *tewtā- și *tewtéh₂, „mulțime, oameni, teren”, din stemul *tew-k „a se umfla”; istoric a însemnat succesiv„grup de străini”, „străini”, „trib inamic”, „trib”, „popor, națiune”; Vytautas Kernagis "Šaukiu aš tautą");

          j) komb în albaneză (din proto-indo-europeanul *ḱóymos, „sat, casă”, acesta din proto-indo-europeanul *ḱei-, „a se intinde pe jos; pat, confortabil, drag, familiar"; de comparat cu vechiul grec κεῖμαι - keîmai, „a se așeza pe jos”, irlandezul caoimh – „drag”, vechiul grecesc κώμη - kṓmē, „oraș, sat”, lituanienele kaimas - „sat” și šeima - familie”, germanul Heim – „casă”, islandezul heimur – „domiciliu, sat, casă, lume”; Fahrije Zogaj & Petrit Lulo - Nje komb nje flamur);  

          k) έθνος – ethnos în greacă (națiune, rasă, etnie - din vechiul grec ἔθνος - éthnos, „popor, țară”; Χάρρυ Κλυνν - Έθνος ανάδελφον - Είμεθα έθνος ανάδελφον)

          l)ulus în turcă (din sursă mongolică, comparați cu mongolul улс - uls, „stat, țară”, din vechiul turcic uluş, „țară, municipiu”, acesta din vechiul turcic ülüş, „lot, avere”, din proto-turcicul *üle-,     „a împărți, a distribui, a înzestra”; Serkan Kaya - Ulus Parkı);

          m) ազգ – azg în armeană (din vechiul armean ազգ – azg, „națiune, popor”; ԱԶԳ ՓԱՌԱՊԱՆԾ); Millət în azeră (?; Millət Marşı); ერი - eri în gruzină (?;tandup ერი - ეპიზოდი 6);

          n) الأمة - al'uma în arabă (?; Sami Yusuf – Ya Rasul Allah); האומה în ebraică (?; כראש הממשלה); ملت în persană (din arabicul مِلَّة‎ (milla, de studiat ?; البنت اذا ملت من حبيبها);

          o) জাতি - Jāti în bengali (?; জাতি বৈষম্য);  राष्ट्र – raashtr în hindi - și ਰਾਸ਼ਟਰ - Rāśaṭara în punjabi ambele moștenite din sanscritul राष्ट्र - rāṣṭra, „popor, națiune”; राष्ट्र की बात).

 

          Considerații asupra definirii națiunii

 

          Moto 1: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” (Fănuş Neagu)

          Moto 2: „Despre națiunea română fără stereotipii și efuziuni patriotarde (Gen.(r.) Mircea Chelaru)

 

          Problema definirii națiunii este controversată. În era asta a globalizării, din două viziuni mari asupra existenței națiunii, una crede cu tărie că există în realitate, alta o consideră doar un „artefact cultural”, un capriciu, care nu prea ar exista ca grup social, ci doar virtual, că ar fi o „comunitate inventată”.

          Ambele definiții reflectă concepția stalinistă despre națiune, formulată în articolul scris de I. V. Stalin în 1913 (Problema națională și social-democrația; Stalin e cel care îmreună cu Hitler au ciopârțit România Mare la 23 august 1939 – vezi AICI) și publicat în Prosveșceniie. Aceasta consideră națiunea ca fiind o comunitate reală și accentuează așa-numita „comunitate de viață economică" pe care s-ar baza existența „reală" a națiunii. Cum naiba se face, dar România s-a dezvoltat cam când s-a cristalizat independența economică a României, încurcată doar de „finanțele” mondiale”!

 

România, 1938, harta fizică

 

          Unii cred că concepția asta realistă utilizează, totodată, unele concepte puțin sau deloc definite, cum ar fi „unitatea de factură psihică" și „comunitatea de destin” a unui grup de oameni, lăsând neclarificat aspectul foarte important al posibilității de existență a acestora și modului în care acestea se manifestă. Grea problemă!

Iar situația din Europa o cam cunoașteți. Istoria definirii și dezvoltării o cunoașteți, definirea și problemele practice având suișuri și coborâșuri. În definiția clasică a națiunilor există două teorii clasice, teoria franceză care spune „un stat, o națiune, fără naționalități (conlocuitoare)” și teoria germană care susține că părți ale națiunii pot trăi în afara hotarelor țării respective, precum germanii din celelalte țări (să ne amintim de germanii din România, din „Grupul Etnic German”, care se considerau în națiunea germană, s-au înrolat în armata nazistă, mulți chiar în gestapo).

 

România și euroregiunile ei la început

 

          Definirea statelor naționale acum o găsim în trei cazuri, în afară de România, cu toți internaționaliștii noștri, în cazul Ucrainei, Lituaniei și Croației, state noi, tinere, care au simțit nevoia de a se autodefini național, în sensul etnic al cuvântului, pentru a putea să se apere. Relația Ucrainei cu etnicii români de pe acolo o cunoașteți.

          Un al doilea grup de state, este cel al „națiunilor civice”, care sunt țări membre care nu se definesc ca state naționale, dar, prin prevederile constituționale în care spun că puterea emană de la națiune, că reglementează dreptul de națiune, aceste state sunt considerate națiuni civice, „națiunea civică” de acum însemnând un contract între cetățean și cetate, între cetățean și stat, statul acceptând multietnicitatea. Este vorba, printre altele, de Belgia, Franța (mai studiem), Polonia, Slovacia.

          Alte state fac diferența între națiune și popor, de exemplu, Spania, Estonia, Ungaria, Italia, Slovenia sau Grecia. Ungaria dă cetățenia maghiară multor etnici maghiari din țările vecine. Sunt alte state care nu vorbesc de națiunile țării respective, ci de „popoarele” care trăiesc pe teritoriul lor, ca de exemplu Andorra, Austria, Republica Cehă, Germania, Elveția, Finlanda, Portugalia și Suedia.

          Un alt grup de state nu se definesc nici naționale și nu vorbesc nici în numele poporului, precum Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Islanda, Lichtenstein, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Serbia, Muntenegru și Republica Macedonia.

 

          Națiunea română

 

Moto: „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma.” (Avram Iancu)

 

          Formarea naţiunii române este rezultatul colaborării tuturor factorilor vieţii materiale şi spirituale dintr-o lungă epocă istorică, la trecerea la capitalism şi formarea burgheziei. Unitatea de limbă, formarea limbii române, dezvoltarea şi îmbogăţirea ei continuă, s-au accentuat în secolul al XVI-lea, când se formează limba română literară prin circulația transmontană între părţile nordice ale Ţării Româneşti și cele din sudul Transilvaniei. Aceleași legături s-au manifestat și între românii din Moldova și românii din Transilvania, de o parte și de alta a Carpaților Răsăriteni.

          Comunitatea de limbă, pe baza substratului etnic, a intrat adânc în conştiinţa poporului român, mai ales începând din secolele al XVI-lea  și al XVII-lea, în scrierile religioase şi laice, cu caracter istoric şi juridic.

          Așa că e firească unitatea culturală a românilor, exprimată în circulaţia neîntreruptă de o parte şi de alta a Carpaţilor a creaţiilor populare (balade, cântece de haiducie, poveşti) şi a literaturii culte (cronici, pravile, cazanii). Comunitatea etnică, lingvistică şi culturală, este fundamentată ştiinţific de învăţaţii munteni şi moldoveni, stolnicul Constantin Cantacuzino, domnitorul Dimitrie Cantemir, şi ridicată la valoarea de doctrină de reprezentanţii „Şcolii ardelene” şi de alţi luminişti, munteni şi moldoveni.

 

Apărăm România

 

          Factorul geografic (comunitatea teritorială şi economică) a avut un rol aparte în dezvoltarea poporului român, prin unitatea în diversitate a reliefului ţării. Lanţul carpatic, coloana vertebrală și subcarpaţii, sunt continuate cu dealurile, podişurile şi câmpiile.

          Carpaţii n-au fost niciodată zid despărţitor între românii locuind de o parte şi de alta a lor, numeroasele şi uşoarele trecători înlesnind trecerea oamenilor şi bunurilor dintr-o parte în alta (vezi AICI Carpații sălbatici, episodul I, AICI episodul al II-lea).

          Dezvoltarea necontenită economică în cele trei ţări româneşti, a producției și comerțului, strânsele relaţii interzonale determinate de schimburile produselor agricole, de creşterea vitelor şi de progresul meşteşugurilor, intensificarea şi lărgirea comerţului, constituirea târgurilor şi oraşelor ca adevărate centre ale vieţii comerciale şi industriale tot mai puternic legate unele de altele au creat treptat condiţiile unei vieţi economice unitare.

          Colaborarea acestor factori în continuă dezvoltare - lingvistic, cultural, teritorial, economic - a contribuit la conturarea fizionomiei sau profilului spiritual al poporului român, respectiv aceleaşi datini şi obiceiuri, aceeaşi limbă şi cultură.

          Comunitatea, psihică s-a exprimat în evul mediu în conştiinţa de neam a românilor, subliniată de conştiinţa originii comune, a unităţii etnice şi lingvistice, transformată în conştiinţă naţională în zorile epocii moderne, în ideea romanităţii, a latinităţii şi a continuităţii românilor în Dacia. Dilema e ce limbă vorbeau dacii, dar problema o vom trata separat. Ceea ce sporeşte şi mai mult importanţa factorului conştiinţă naţională este pătrunderea ei în masele populare, care se mândreau în această vreme cu originea dacă şi cu originea romană a românilor.

          Conştiinţa de neam şi apoi conştiinţa naţională, împreună cu celelalte trăsături comune, au creat comunitatea istorică, exprimată şi în solidaritatea şi unitatea în lupta pentru libertate socială şi naţională a poporului român de-a lungul veacurilor. Şi mai puternică a fost această solidaritate şi unitate în perioada de destrămare a feudalismului, în timpul marilor mişcări revoluţionare, a lui Horea, Cloșca și Crișan în Transilvania şi  a lui  Tudor Vladimirescu în Țara Românească, continuată cu colaborarea românilor din cele trei principate la revoluția din 1848.

          Alcătuirea naţiunii române a stimulat într-un grad superior lupta pentru unitate naţională, pentru formarea statului român modern şi pentru cucerirea independenţei acestuia. Formarea statului naţional român (1859-1862) accelerează şi amplifică lupta pentru desăvârşirea unităţii românilor.

          Conceptul medieval de „naţiune”, încetul cu încetul se transformă, capătă sensuri noi în concepţia luminiştilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, dovadă că procesul formării naţiunii române moderne se apropie de finalitatea sa.

          Posibilităţile virtual existente de multă vreme se transformă în realitate şi astfel la pragul de trecere de la secolul al XVIII-lea la al XIX-lea şi de la societatea feudală la cea capitalistă, trăsăturile constitutive ale naţiunii române sunt destul de clar conturate.

          Acestea vor continua să se dezvolte şi odată cu ele se va dezvolta însăşi naţiunea. La rândul său, naţiunea a exercitat, de la alcătuirea ei, o puternică înrâurire asupra progresului social, asupra dezvoltării istorice a poporului român în întreg secolul al XIX-lea şi în secolul al XX-lea, dileme fiind în acest secol.

 

Uniunea Europeană (martie, 2019)

 

          Problema e, România fiind în UE, semnând Băsescu tratatul de la Lisabona, mai formăm o națiune dezvoltată, națiunea română, că nu există o națiune europeană, ci o comunitate de țări. Care este legătura între națiune și federație de națiuni, între național și federal, vom vedea în articolul următor. Că unii zic, cum am arătat mai sus, că ar exista în UE, în cele 28 de țări, vreo 80 de națiuni. Grea problemă de lămurit, dar noi mergem mai departe. 

          Și separat vom trata problema vecinilor, amintind acum sumar doar spusele cuiva „drag”, dar drag nu se prea știe cui. Așa am ajuns (vezi AICI) ca Laszlo Tokes, europarlamentar al Ungariei, după ce a fost al României, a condamnat in Parlamentul European „romanizarea Transilvaniei!”

          Așadar, „eroul din 1989” (al cui, se vede) Laszlo Tokes a condamnat, într-o intervenție susținută în limba romaână în plenul Parlamentului European, „omogenizarea si romanizarea Transilvaniei prin metoda schimbării artificiale a proporțiilor etnice", transmite Mediafax.

          Biroul de presă al preafericitului episcop reformat a dat publicității, joi (14.03.2019, n.n.), intervenția susținută miercuri de acesta în PE, pe tema schimbării proporțiilor etnice în Ținutul Secuiesc și a „opoziției" oficialilor de la București față de autonomia teritorială pretinsă de reprezentanții etniei maghiare. Ce o fi în mai când merge Papa la Șumuleu, când pe acolo fi-vor probabil Orban și Tokes, unde nu știm dacă va fi reprezentat statul român sau va flutura al nostru tricolor, vedea-vom!

          Și dacă mai ținem seama că președintele României, Klaus Iohannis, consideră că românii din dreapta și din stânga Nistrului sunt două popoare, ne-am lămurit (vezi AICI)! Și înțelegem mai bine continuarea politicii internaționale din 23 august 1939!

 

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

NC

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

Vizualizări: 90

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/