Zile de naştere

Și m-am jurat că nu o să mai culeg autostopiști. Riscul este că te enervezi de nu mai poți, avantajul e că te inspiri, și cu ocazia asta mai ai din când în când ce povesti. Și la urma urmei e și păcat de la Dumnezeu să treci așa, pe lângă călătorii semiclandestini aflați mai mult sau mai puțin rătăciți în vitregiile sorții.
Și dacă chiar din primul fragment am început cu Dumnezeu, primul autostopist în drumul meu către spitalul din București a fost un călugăr. Partea bună a unor astfel de oameni, care se luptă să ajungă la destinație jucând cu zarurile norocului, este că în zece minute le știi tot istoricul vieții. În afara slujbelor la care asista dis de dimineață și în toiul înaintat al serii, călugărul meu mai mergea cu caprele la păscut, știa să facă brânză, îți recita cu cea mai mare teamă Biblia pe dinafară, și era trimis din când în când de cler ca să adune câte-o chetă. Venea de la Brașov cu desaga plină, și se ducea să o depună la o mănăstire din Huși. M-am autoeducat să am un respect mult mai mare față de astfel de yoggini credincioși, decât cu taicii preoți, însă în mașină, la volan, îmi pierdeam încet-încet răbdarea cu domnia lui. Mai mult râdea de durerile mele de la coloană decât să mi le ia în serios. Scutura din cap a umor atunci când a auzit că sunt balerin. Parcă-i și intuiam cugetele: „Mie mi-e oarecum să pun mâna pe-o oaie, darămite pe-o cucoană”! Răbufnea din când în când în râs, și-mi spunea ce gândea cu voce tare:
-Hă, hă... voi artiștii. Ce faceți... se îngrozește Dumnezeu!
-Să știi că avem foarte mulți coriști care au îmbrățișat drumul preoției! îl scoteam din gândurile pe care mi le trăda, aducându-l la spusele reale.
Se porni pe râs cu cea mai mare poftă. Și mie îmi place să râd, dar dacă aș fi participat la un concurs mondial de hohotit, zdravănul călugăr m-ar fi bătut la fundul gol. După ce mașina îmi mai parcurse câțiva kilometri, avu puterea să îmi spună în sfârșit printre hapuri:
-Hă, hă... un fel de preoți mincinoși. Parohia nu ar accepta așa ceva nici cu prețul vieții!
Impropriu spus că îl dojeneam pe taica stareț cu puterea cuvântului, îl lămuream mai bine spus despre rolul artistului pe ici pe colo:
-Mult prea fericite, când omul de rând se uită la canalul ăla frumos al vostru de televiziune, Trinitas, și ascultă corul ăla atunci când vă prezentați mănăstirile, sau puneți muzică simfonică pe fundalul emisiunii, credeți că perfecțiunea asta e făcută cu ajutorul soborului de preoți??! Nu, taică! Acolo-s artiști cu conservatoare în corurile ălea, și instrumentiști consacrați, de pe la filarmonici. N-am auzit ca reportajele despre viața sputniciei să aibă pe fundal cântăreți la frunză.
Cu propoziția asta dojenitoare l-am cam blocat pe cel care își făcuse tradiționalul obicei să dojenească alți oameni. A tăcut câțiva kilometri, și pe parcursul câtorva localități. Am mai avut ceva schimburi de idei, în principiu despre cuvântul Domnului, dar nu atât de vehemente. Nu știu ce i-oi mai fi spus, dar a găsit tăria să mă corecteze ca atunci când vorbim despre lucrurile nemaiauzite pe care le fac sfinții, acelea nu se numesc magii, ci minuni ale Domnului.
A dat să își vâre mâna în buzunar la coborâre. O forță invizibilă m-a făcut să nu îi iau niciun ban. I-am zis în schimb să îmi pună o vorbă bună la Dumnezeu ca să îmi treacă durerea de spate și să aud pronosticuri bune după RMN-uri, să facă pentru mine o „minune”.
Cu cât mașina îmi mânca lanurile de grâu, îmi înghițea tăpșanurile de porumb și pâlcurile răzlețe de păduri, cu atât mă calmam mai mult. Mă ajuta și postul de radio, cu muzică de Hip-Hop ce-i drept. Și iat-o... Nici n-am intrat bine în comuna ploieșteană că m-am procopsit cu cea mai mare mândrețe de fată pe care o ridicasem vreodată din drum. Bunica ei, cele două mătuși și-un unchi mi-au livrat-o cu încredere, după câteva ocheade cercetătoare în prealabil. Radioul mi-era dar în surdină pe degeaba. Fata era de-a dreptul mutăloaie. De-abia am reușit să scot de la ea câteva vorbe. Parcă era un robot îmbrăcat în pielea unei domnișoare tâmpe, programat cu mare grijă să îmi răspundă doar cu da și nu la timidele întrebări pe care i le puneam. Se spune că în spatele tăcerii profunde se ascunde înțelepciunea, dar eu eram ferm convins că în spatele creaturii nemaiîntâlnite se ascundea prostia. Nu știu ce gânduri nebunești mă apucaseră după o atât de mare tăcere, însă îmi închipuiam că lucram în serviciul de contraspionaj și că ea era o spioană deconspirată, aflată sub propria mea anchetă. Obosisem de câte perechi de palme îi dădusem, fără să reușesc să scot vreun cuvânt de la ea despre locațiile inamicilor. Lăsând gluma și gândurile sadice la o parte, m-am pomenit că râdeam de unul singur, de-a dreptul. Fața duduiei trecea de la o stare la alta, de la una tâmpă, la nedumerire și ofuscare tâmpă. Mi-am curmat până la urmă râsul. Pipița călătoare începuse să mă studieze adânc cu coada ochiului, transformându-mă pe loc într-un violator în serie, a unui hărțuitor notoriu, iar eu eram conștient de lucrul ăla. N-am mai râs, și am lăsat-o treptat să se liniștească. M-a ajutat și aparatul de radio, ce-i drept, dedicându-i cele mai mișcătoare hituri de iubire. Ca să mă răzbun pe liniștea și siguranța ei, mai ales că m-a făcut în gând violator în serie, și eu eram pe deplin conștient de lucrul ăla, i-am oprit de îndată radioul și mi-am pus un CD cu muzică de Beethoven. Să vedeți ce s-a mai tumefiat chipul duduiței atunci când am pus-o în obligativitatea de a asculta „Trio șapte” la pian, vioară și violoncel, de îmi zgâria bordul mașinii cu manichiura de plictiseală. Aproape că a luat-o la fugă atunci când mi-a coborât din mașină. I-am luat și cei cinci lei pe care mi-i dăduse ca taxă de drum, drept răzbunare, pentru că în condiții mai prielnice aș fi dat din mână a lehamite pentru o astfel de sumă.
„Gata—răsuflam ușurat—de-acum înainte nu mai iau niciun cretinoid la bord”!...
...De la prima impresie m-a deranjat domnul dolofan pe care îl agățasem din mijlocul unui câmp. Nu am putut opri exact în serpentina în care îmi făcea cu degetul, am făcut-o cu cincizeci de metri mai încolo. Din ușă m-a rugat să îl las la vreo câteva comune mai departe și, pentru o bucată de timp nu mai vorbea, doar pufăia, ca să își tragă sufletul. La fiecare pufăitură, îmi trimitea în direcția mea miros strident de dinți. Mult mai grav a fost însă atunci când mi-a arătat niște antene uriașe de radio transmisie și a început să mă lămurească:
-Treabă bună a făcut Ceaușescu, domnule. Aici am lucrat mai mult de treizeci de ani. Păi cu antenele ăstea auzeam toată Europa. Nu mișcau un deget fără ca noi să n-o știm. Nu ca acum, aproape scoase din uz. Au mai rămas niscaiva paznici și câțiva specialiști. Iar eu, după atâția ani de muncă, îs șomer!
Isonul i-l ținea doar mașina, torcându-i cu motorul. Auzisem destule lamentări de genul, și parcă intuiam ce avea să îmi zică. Dădu drumul unor noi tunete, și mirosul duhnitor de gură îi garanta patosul spuselor:
-Păi, nu se compară vremurile lu’ Ceaușescu cu ce-i acum, domnule. Era traiul pe vătrai pe atunci. Nu se găsea nimic prin magazine, da’ toți aveau frigiderele pline!
Pentru o clipă mai îndelungată mi-am dezlipit privirea din parbriz și îl priveam cu mustrare:
-Noi n-am avut niciodată frigiderul plin. În el țineam cel mai adesea un plic desfăcut cu foi de dafin, și și ăla, cumpărat pe sub mână!
L-a încurcat relatarea, însă într-un timp scurt a intervenit cu rezolvările misterelor și cu soluții:
-Prin ce perioadă te-ai născut?
-M-am născut în 1974. Nu i-am înțeles niciodată pe cei care își regretă copilăria. Mi-a fost cea mai oribilă perioadă din viață. Am avut rahitism, și-am avut o foame... cu dureri fizice!
Cetățeanul autostopist a început cumva să mă liniștească. Într-un fel îi apreciam încercarea, că îmi ținea isonul și că nu era chiar așa cum credea el, în alt fel îl preferam să tacă, pentru că mirosul din gură îi emana odată cu justificările:
-Da, într-adevăr, a fost o perioadă puțintel mai grea, când ne-am pus ambiția să dăm capitaliștilor datoriile înapoi. Dar îți garantez că n-a murit nimeni. Și-acum, dacă nu se fura, am fi devenit multimilionari cu toții!
Pasagerul a amuțit puțintel la muțenia mea, și își dădea cu ușurință seama că era dezaprobatoare, ca apoi să o reia de unde rămăsese:
-A fost o perioadă scurtă, domnule, ne-am strâns un pic curelele, da’ am înțeles cu toții care era baiu’ țării.
-Mie mi s-a părut o perioadă interminabilă, lungă cât cinci vieți! i-am răspuns cu lehamite.
-Pentru că tu ai văzut comunismul cu ochii unui copil, nu ca mine, cu cei ai unui matur. Se găseau de toate, domnule, nu ca acum. Să vezi ce manevre făceam, ce trocuri. Îi strecuram barmanului pe sub masă o găină jumulită, iar el îmi dădea bere rece la halbă, nu cum făcea cu ceilalți fraieri, le-o servea călâie, borșită, și cu gâze în jurul gurii...
Nu eram de acord cu el, așa că i-am tăiat urgent craca:
-Mie mi-ar plăcea să am bani ca să îmi cumpăr la orice oră bere rece. Așa ar trebui să funcționeze o societate normală la cap, nu cu găini proaspăt jumulite, strecurate pe sub tejghele!
Pasagerul cu gura îmbâcsitoare nu mi se pierduse deloc cu firea:
-Da, dar acum nu sunt bani. Acum ai de toate prin magazine, și nu mai ai cum să te descurci fără bani. Măcar atunci făceam trocuri. Eu reparam și montam oamenilor antene Tv, ei mă răsplăteau cu ulei, motorină, făină, săpun, care ce-avea ascuns prin casă. Primeam și bulion... eco, nu ca ăsta, vândut prin magazinele europene.
Eu îl contraziceam pe cât puteam:
-Noi am fost mai mulți. Probabil că ai mei, la fel ca și mulți alții, nu știau să se descurce...
Văzând că nu găsea o cale comunicațională ca să cadă cumva la un acord comun cu mine, cetățeanul semiclandestin schimbă subiectul:
-De se-nvăța, domnule, nu ca acum. Trebuie s-o recunoști!
-Eram multilateral dezvoltați! îl luam de sus.
Nu s-a înțepat de sarcasmul meu, și ochii i s-au bucurat:
-Nu-i așa?!? Păi dacă mă prindea învățătorul cu lecția neînvățată, îmi prindea capu-n palmă și îmi smulgea toți perciunii. Mă jumulea ca pe-o găină, și asta-n fața întregii clase, ca să fiu dat drept exemplu. Sânge aveam în cap, de-a dreptul. Să vezi ce puneam apoi mâna pe carte, nu ca copchiii ăștia neastâmpărați ai noștri, de stau cu capetele numai în telefoane. Ar trebui să fie duși la muncă, domnule, la cartofi, la sfeclă, să le degere mâinile, să vadă ce-i aia treabă, nu ca acum, de nu fac nimic toată ziua și stau numai prin fața barurilor...
Tovarășul turuia într-una, trezindu-mi resuscitările ulcerelor și ale gastritei. Mă vedeam în școlile multilateral dezvoltate, trântit pe jos și ridicat de păr, bătut cu rigla peste palme, sau și mai dureros, cu indicatorul geografic peste ele, pălmuit peste obraji, tras cu ură machiavelică de perciuni, ori articulat cu gârbaciul în lanurile de sfeclă sau cartofi dacă îndrăzneam să nu pot ține ritmul cu culesul. Când m-a lăsat și pe mine în cele din urmă să argumentez, i-am pus o singură întrebare, cu cel mai mare dispreț:
-Păi, și dacă ai învățat atât de mult la viața ta, de ce ești șomer acum, măi, nene?!
L-am blocat definitiv. Și așa a rămas până la coborâre. I-am luat și cei cinci lei pe care mi-i oferise, asta așa, pentru că constatasem că în vremurile actuale medicamentele erau deosebit de scumpe...
...-Chiar păreți un om de treabă! mă lăuda cu sinceritate cea de-a patra persoană ridicată din drum de mine, pe care jurasem că nu o s-o mai iau în mașină pentru nimic în lume.
Când l-am văzut îmbrăcat în uniformă, cu mâna suspendată în aer, indicându-mi semnul stop, am oprit urgent, confundându-l cu un agent de la circulația rutieră. De fapt, era un jandarm. Destul de speriat. Îmi spunea că avea o obligație de serviciu. Trebuia să meargă de urgență la un miting de amploare, la Sibiu, și să se bată cu niște protestatari pentru un salariu de mizerie. Se mai oprea din când în când din povestire, încredințându-mă că eram deosebit de amabil, mai ales că nu îl ridicase nimeni din drum de mai bine de o oră...

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->