Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

La răscruce de drumuri

Mergea apatic, cu jumătăți de pași, încercând parcă să întârzie curgerea imposibilă a timpului, trăgând după el căruciorul cu toamne. Tristețea îi cocoașase sprâncenele încețoşându-i privirea iar tinerețea-i tăiase riduri adânci cu unchiile pe față, când trecutul o smulsese nemilos din brațele lui prea neputincioase spre a o mai putea păstra. Doar bătrânețea ca o amantă credincioasă îi rămăsese alături mergând umăr lângă umăr, numărându-i pașii târşâiți.

Călca cu teamă să nu strivească vreo frunză, amintiri rupte din pomul vieții scrise de mâna destinului. Când trecuseră anii? Parcă mai ieri cobora pe-o coajă de copac lunecând peste pârâul de frunze ce șerpuia din buza ogaşului până jos lângă ochiul trist de apă, chiuind... Un zâmbet amar își făcu loc în colțul gurii amintindu-şi merele Măriucai... Sărea gardul și-şi umplea sânul cu ele apoi i se așeza la poartă mușcând zgomotos din măr privind-o adânc în ochi ca pe o promisiune - așa voi mușca și din "merele" tale într-o zi!" - ea roşea până-n albul ochilor iar sânii obraznici împungeau iia înflorată pecetluind astfel acceptarea provocării.

Se opri oftând privind cerul. Parcă și el îmbătrânise... Lumina lăptoasă a toamnei se cernea printre crengile goale ale copacilor ce străjuiau aleea ca niște soldați credincioși.

-Hai tataie, nu sta-n drum! Mișcă-te! Te caută moartea acasă și tu umbli haihui!

- M-o căuta, taică, m-o căuta... Numai că vezi tu, a rătăcit drumul și-am zis așa să-i ies în întâmpinare dar e afurisită, taică, e afurisită... Se întâlnește doar cu cine vrea ea... Continuă să vorbească singur în urma lor privindu-i cu ochii lui obosiți. Da voi de ce vă grăbiți așa, că tot acolo ajungeți? Doamne, ce s-a întâmplat cu lumea asta? Parcă e dată pe repede înainte, nu mai au timp să se bucure de răsărit,de apus, de șoaptele vântului în frunze, de dansul norilor pe bolta cerului, nu mai au timp să se bucure de viață...

Și ce viață frumoasă avusese... Mariuca... cu cozile ei negre împletite cu flori de câmp și busuioc, cu iia brodată ce tremura pe pielea albă parcă părându-i rău să o atingă. O vedea în biserică, sfioasă, cu obrajii roșii, abia îndrăznind să ridice ochii să rostească un "da" timid... și copiii parcă prea repede crescuseră. Plecaseră toți care încotro căutându-şi un rost în lumea asta mare. Nu mai știa nimic de ei. Atât de rar îi trimiteau veşti că începuse să creadă că deja murise pentru ei. Doar moartea se încăpățâna să nu-l ia! În schimb o luase pe Mariuca.. prea devreme, mult prea devreme. Rămăsese singur și toată tristețea lumii își făcuse cuibar în sufletul lui cotrobăind cu degetele ei noduroase în sipetul cu amintiri.

Picioarele i se păreau atât de grele că oftă lung dar oftatul lui se pierdu în vaierul vântului. Un fior rece îi trecu pe șira spinării de parcă moartea s-ar fi atins de el. Zâmbi.

Poate că totuși se vor întâlni...

Începu din nou să meargă cu gândul rătăcind în amintiri. Toamna îl însoțea la fel de posomorâtă.

O bufnitură puternică strică liniștea ce se înstăpânise peste oraș și un țipat lung îi sfâșie auzul, acompaniat de ploaia care începu deodată să muște din asfalt rece și dușmănoasă. Simți un junghi și grăbi pasul cu o presimțire sumbră în inimă. Dar pașii lui obosiți păreau că bat drumul pe loc iar timpul trecea în viteză pe lângă el așa cum trecu o mașină a poliției urmată imediat de ambulanță.

- Doamne ai grijă de sufletele lor grăi în sinea lui...

Deja se adunase o grămadă de lume în jurul intersecției . Își făcu loc, cu greu prin mulțimea care se îmbrâncea. Se auzea plânsetul sfâșietor al fetii acoperit de vociferarile agentului cu șoferul și discuțiile scurte ale celor de la ambulanță care ridicau trupul plin de sânge pe targă.

Inima îi bătea cu putere, ochii îl usturau... ajunse în față când tocmai treceau cei cu targa. Chiar dacă era plin de sânge recunoscu fața tânărului ce-i vorbise obraznic și văzu ochii în care viața nu mai licarea...

-Ți-am spus, taică, ți-am spus că nu se întâlnește decât cu cine vrea ea... și lacrimile îi plecară pe obraji amestecându-se cu lacrimile toamnei prea reci și mult mai multe...

de Gabriela Mimi Boroianu

13.10.2015

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe Octombrie 16, 2015 la 8:19pm

Semn de lectură şi admiraţie...

Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Octombrie 15, 2015 la 3:20pm
Mulțumesc din suflet draga mea Lenus!
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 15, 2015 la 1:48pm

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support