Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

LA TIMP DE PANDEMIE DE CORONAVIRUS- REFLECȚII

          -Este oare cel rău, stăpânitorul lumii acesteia?  se întreba Monahul Nicolae Steinhardt, în trenul care îl ducea ca deținut de la Cluj la București /1/. Accentul, ne mărturisea Părintele cu viață de mare sfințenie, trebuie pus pe cuvântul "acesteia".

           Lumea este creația Lui Dumnezeu. Dar, cea contaminată din păcat, și intrată în complicitate cu cel rău, lumea de acum, care nu mai este cea originară, pe care cel rău i-o oferă și i-o așterne la picioare Lui Hristos, ca fiind a lui, a celui rău și având dreptul să o dea cui voiește?

            Domnul, spune Evanghelia lui Ioan 4,6, nu îl contrazice pe cel rău, întrucât acea lume nu este decât o imagine cu totul secundară, deformată, deviată, o iluzie, pe care țăranii și târgoveții o văd ca o cârciumă, o cred chiar cârciumă. Dar Don Quijote de la Mancha  știe că e castel, e lumea lui./ 1/

           Operația de curățire a acestei lumi nu cere o recreație, ci numai o exorcizare, o desvrăjire a ei. Dovadă este contactul omului cu toate capodoperele artei, care reușesc să descânte,acela de  a stabili  o legătură directă cu dumnezeirea.

           Cele pe care le aduce în față, omul de mare cultură Nicolae Steinhardt sunt formidabile. Parcă vedem elemente din modul în care Dumnezeu va face curățirea acestei lumi corupte, în care trăim.

           Valul vrăjit  atunci va dispărea, iar lumea, tot aceeași fiind, preschimbată, scuturată de farmece, va redeveni creația dintâi a Lui Dumnezeu. Aceasta dă senzația fericirii!

           Domnul nostru Iisus Hristos, adresându-se lui Nicodim, mai marele fariseilor venit la El noaptea, conform Ioan, 3, să se sfătuiască, nu cere omului o nouă naștere trupească, ci numai ca acesta să realizeze metanoia spirituală instantaneu, cea care este absolută. A doua naștere a omului este cea în duh, prin botez.

           Cel rău lucrează parazitar asupra lumii făurite de Dumnezeu. Lucrurile de care suntem înlănțuiți sunt ireale, dar lanțurile care ne leagă de acestea  sunt foarte reale./1/

            El-tartorul  nu ne poate oferi decât ceea ce el posedă. E vorba doar de iluzie, precum  o imagine sărită din tipar, acolo unde el este mare maestru

           Câtă vreme actul nostru personal de adeziune stă la baza acestei legături, el-tartorul se ține de cuvânt, dă ceea ce a promis.

           Ce oferă omului, cel rău, cel amăgitor, cel viclean? Când suntem rechemați la realitate, la apropierea de moarte, la o pocăință cutremurătoare, ori la un alt prilej de bilanț, acordul stabilit cu cel rău se lichidează, vezi Faust.                Aportul de la cel rău se dovedește, așa cum este de fapt,  și a fost  dintotdeauna, unul iluzoriu, o  simplă reflecție a omului în oglindă.

             Credința omului este acceptarea adevărului și lepădarea iluziilor, fapt important, considerat ca o taină, la care accedem  prin bunăvoința și iubirea Lui Dumnezeu.

            De aceea i se cere smerenie omului. Don Quijote nega, prin ceea ce făcea, realitatea nivelului unde și el se afla; în consecință era considerat nebun de cei din jurul său.

           Omul din la Mancha era  concomitent realist, zdravăn la minte, deoarece castelul de care vorbea, tot castel rămăsese,în lumea esențială, arhetipală, adevărată, nu în lumea reală.Situația creștinului este la fel de paradoxală în lumea reală, precum  aceea a lui Don Quijote./1/  

           Omul este om , dar  i se cere să se apropie spre asemănare cu  Dumnezeu. A fost creat curat de Dumnezeu, și acuma iată este murdar. Trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.

            În anii de acum,  oamenii  râd de toate acestea. Influența hotărâtoare e a  șmecherilor . A protestat împotriva intelectualilor contaminați de șmecheri, un român, marele dramaturg Eugen Ionescu, întemeietor al teatrului absurd, spune Steinhardt.

           Le răspunsese mai de mult,  un alt român, marele poet Ion Barbu care a înțeles ce este jertfa, cât de curat poate  luci tăișul scos din teacă –" de sabre au clair"- pentru a sluji dreptatea /citare din 1/:"  Spălări împrăștiate?Înnoiți /Arginturile mai botezătoare/ Și inima călăilor–spuziți / De dreapta, ziua -aceasta suitoare./ "

              Condiția umană este o una teologală. Pare bizar unora ce spunea Monahul de la Rohia, aceea că însușirea specifică a omului este gândirea teologică, nu gândirea rațională.

               Iată un experiment important . Când am dat la Facultatea de Teologie Ortodoxă în anul 2004, la 54 de ani, terminasem de mult o  alta, cea de Chimie industrială 1974 și aveam un doctorat de profil in inginerie chimică din 2002.

               Boala  foarte grea, care venise brusc peste mine în  anul 2000 , îmi distrusese memoria până aproape de ultimul neuron, mă determinase să îL rog pe Dumnezeu să mă ajute sa o recuperez  astfel prin Duhul Sfânt,  chiar la noua facultate .

              Într-adevăr, chiar în timpul celor patru ani, mi-am recăpătat miraculos, definitiv memoria. De atunci scriu, cu  memoria recăpătată de la Dumnezeu, despre cât mai multe din experiențele unice trăite de mine și cei dragi  păstrate încă vii .

          Între timp, o altă boală grea, rară,leucemică,  a sosit acum zece ani, o port și o voi purta cu bucurie inclusiv la vreme de coronavirus…

 

 

Bibliografie

1.Nicolae Steinhardt, Opera integrală, 1, "Jurnalul Fericirii", Editura Mănăstirii Rohia, 2005,

2.Mircea Florin Caracaș, "Studii teologice", lucrare propusă editurii Sophia , în lucru anul 2020.

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->