Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

—Îmi pare rău că m-am iluzionat la chemările insistente ale tatălui meu, spuse Diana. Dar cel mai tare mă macină frustrarea că și tu, și eu, am intrat în jocul lui perfid. Eu însămi am ignorat faptul că lamentările lui târzii erau doar produsul nesiguranței lui în rezultatul operației și că dorința de a ne împăca nu a venit de la el, nici de la mama, ci de la surorile lui ipocrite.

—Ipocrite? Dar care să fie scopul lor?

—Păi tata a început să emită pretenții de a primi un petic de pământ în curtea părintească pentru a se stabili la bătrânețe. Zici că a depus jurământ să refacă vechea gospodărie pe care comuniștii au mutilat-o.

—Și ce e rău în asta?

—Este! După ʼ89, când oamenii au început să își ceară de la Statul Român domeniile confiscate de comuniști, tata, din lașitate, a lăsat toată grija asta surorilor, declarând că nu are pretenție la niciun hectar din avere pe motiv că asemenea ambiții l-ar fi băgat pe bunicul în mormânt. Acum, după ani întregi, când fiecare și-a luat partea după cum au convenit la Tribunal, tata are impresia că a fost tras în țâță, considerând că, fiind singurul băiat, i se cuvenea o cotă mult mai mare decât a primit. Instanța a stabilit ca toată gospodăria bunicilor să îi revină nepotului Dinu, a cărui mamă a avut numele de fată identic cu al bunicii și, potrivit unui testament al bunicului, care ar fi lăsat totul soției sale, mama lui Dinu s-ar fi prevalat de asemănarea numelor pentru a-și trage spuza.

—Din câte înțeleg, tatăl tău a renunțat la terenul agricol, dar s-a așteptat să obțină casa părintească de care se bucură acum Dinu.

—Exact. Dar bobârnacul pe care tata l-a primit în nas este de tot ridicolul. Dinu, de pe urma mamei lui, care era cea mai în vârstă dintre frați la momentul partajului succesoral, a primit, pe lângă casa râvnită de tata, aproape jumătate din terenurile agricole aflate în dezbatere. De aici, tata s-a ridicat cu pretenții și a primit doar câteva hectare, adică o mână de praf care s-a depus peste visele și planurile lui mărețe.

—Cu alte cuvinte, tatăl tău nu a știut să își urmărească interesul.

—Ba consecințele acestei atitudini sunt mult mai odioase. Dino și-a păstrat hectarele să le gestioneze după bunul său plac. Tata și surorile lui, care au primit cote egale de praf în ochi, și-au dispus terenurile unei asociații agricole care le asigura o rentă viageră anuală calculată de recolta pe hectar. Tot un praf în ochi, dar se pot considera fericiți și cu atâta lucru ca răsplată pentru fumurile nobiliare pe care și le dau! Tata, care a dezvoltat o relație aproape paternă cu Dino de-a lungul anilor, s-a crezut în drept să îi ceară nepotului un locșor în curtea bătrânească, unde să își ridice o căsuță.

—Dar nu are deja ditamai căsoaia? La ce s-a trezit acum, la bătrânețe, să își sporească avuția?

—Ține-te tare pentru ce are să vină. Intenția lui este să vândă tot ce are aici, să se mute în satul lui natal și, după ce pierde banii pe toate cele, să fie îngropat lângă mama lui.

—Nu are decât!

—Dragul meu, dacă ai vedea somptuozitatea locului de veci al acestei familii arogante, ai lua lucrurile în alt registru.

—Și ce are a face? Miza lui e un mormânt, asta vrei să spui?!

—Imediat te lămuresc. Dino nu mai are părinți de mulți ani. În ciuda faptului că mama lui s-a prăpădit când el era deja însurat și tată, Dino a fost un copil întârziat pe care mătușile l-au răsfățat parcă în mod ostentativ. Și toate astea se petrec în ciuda tatălui meu care, de la o vreme, nu îl mai scoate pe Dino din bou și porc. Mai pe direct, tata are impresia că cele trei mătuși ar complota cu domnul Goe, în speță Dino, ca locul de veci să nu îi fie accesibil.

—Adică, ei urmăresc ca tatăl tău să nu își afle odihna în sanctuarul regal?

—Da. Se pare că tot familionul îl face vinovat pe tata de arestarea bunicului. Pe când tata avea vreo zece ani, niște ofițeri de la ILICIT ar fi venit în curte și, luându-l cu întrebări viclene, el ar fi dat răspunsuri după priceperea lui de copil. Știi vorba aia: eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia. Cam așa s-a folclorizat vinovăția lui în familie, lucru pe care toți i-l repetau obsesiv. Bunica îl trimitea deseori să îi dea deținutului pâine și apă prin gratiile de la demisol parcă spre a tortura psihicul copilului. Alteori, tot în copilărie, tata era trimis să ia zahăr de la Cooperativă și, de câte ori ajungea la tejghea, i se spunea să treacă la coada rândului, pe motiv că chiaburii au cele mai puține drepturi în raport cu muncitorimea onestă și revoluționară. Îți dai seama că surorile lui au evitat să tranșeze problema culpei pentru arestarea părintelui lor, ceea ce a mutilat spiritul omului în creștere și l-a transformat în labilul care este. Ba mai mult, cred că bunica a alimentat aceste torturi cu mustrări agresive.

—Cum?! Acea femeie căreia el îi ridică osanale și lângă care trage nădejde să-și afle somnul etern?

—Aceea. Dar tu te-ai convins demult că osanalele sunt doar parodia unui amor steril.

—Evident. Tatăl tău nu se mai jenează demult să fie ridicol în fața noastră.

—Ei bine, surorile lui sunt la fel, chiar și Dino, de a cărui ipocrizie s-a cam dus buhul în neam. În plus, există suspiciunea că, dacă tata ar beneficia de un loc în cripta mult-râvnită, lângă el va veni și mama mea, pe care clanul chiaburesc o vede ca pe o nefericită intruziune în linia lor aleasă. Ura și dezgustul pe care ei le resimt față de mama sunt totale și definitive, lucru care s-a răsfrânt asupra mea în repetate rânduri. Prin urmare, știindu-l pe tata ipohondru, i-au indus ideea necesității acelei operații de prostată cu scopul ca el, preocupat de sumbrele îngrijorări, să o lase mai moale cu pretențiile deja consacrate. El s-a arătat dispus la concesii, dar noi am fost pionii de sacrificiu în jocul lui murdar. Vrea să arate că a încercat, că urmările sunt mai mult decât evidente și că nu îl mai leagă absolut nimic de acest loc în care tot el a ales să se retragă.

—De aici și ostilitățile lui tot mai dese față de noi?

—Cam da.

—Nu te supăra, dar eu cred că tatăl tău e cam dobitoc.

—Nu mă supăr. Eu am tras demult concluzia asta și regret că am crezut în luminarea lui de la bătrânețe. După cum vezi, nu sunt foarte afectată de treaba asta, cum ești tu, deoarece lucrurile nu sunt noi pentru mine. Iar mama, așa cum o vezi, stând în umbră și pozând neputincioasă, este o extensie a lui și tare mă tem că, dacă tata ar muri înaintea ei, mama ar fi mult mai rea după ce își va fi arătat adevărata față. Acum are în spatele cui să se ascundă, dar nu a fost mereu așa. Îi știu toate fețele și măștile. De aceea îți spun că nu are rost să te consumi: ce ne-au făcut acum este un act inocent pe lângă felul în care m-au crescut, torturându-mi copilăria și prima tinerețe. Îmi pare rău că și tu ai uitat ce fel au privit relația noastră și ai crezut că s-au schimbat în bine.

—Să înțeleg că ăsta este eșecul de care tatăl tău pretinde să se îndepărteze: relația noastră?

—Tata este imprevizibil în voințe și decizii. El nu a așteptat un soț pentru mine, ci un ginere pentru el. Dar el mai are șanse să accepte lucrurile așa cum sunt, chiar dacă nu îi convin. În schimb, mama, pentru că nu a găsit în tine omul față de care să își reverse nemulțumiri ce mă privesc, te-a urât și te va urî în tăcere câte zile va avea. Și să nu te mire faptul că tot ea i-a stârnit virulența tatii față de tine.

—Serios?! Păi, în cazul ăsta, ia să-mi amputez noblețea din inimă și să mă rup definitiv de ei.

—Iubitule, asta o spui acum, la supărare. Dar eu te asigur că părinții mei nu sunt oamenii care merită să îți populeze gândurile.

Diana avea dreptate. Câteva săptămâni văzuse cum Darius se frământa să înțeleagă schimbarea părinților ei. Nu era mai nimic în afară de jocul odios al unor oameni stranii, doi bătrâni care se ridiculizau reciproc pe la spate, unul mai ambițios ca celălalt să arate cine e mai caraghios și rău.

Aproape un an, Darius nu a vorbit cu socrii lui, timp în care Leanța a încercat să reia legătura cu fiica ei, mai întâi timid, apoi cu reproșuri față de indiferența cu care bătrânii se credeau tratați pe nedrept. Apoi a urmat o serie de împăcări sterile cu aceeași finalitate: ostilități și iar înstrăinări. În cele din urmă, Darius a luat decizia de a se rupe definitiv cu babacii și de a-și menaja viața ca și cum aceștia, cu toate problemele lor paranoice, nu ar exista. Relația dintre Diana și mama ei s-a menținut, o perioadă, la nivel de conversație telefonică până într-o zi când Leanța, resimțind detașarea în creștere a fiicei sale, a crezut că schimbă macazul și a vorbit de sănătatea șubrezită a lui Ițenco.

—Sigur că da! se arătă Diana indiferentă. De ani buni se vaită de boli închipuite.

—Pe cuvântul meu, mamă!

Când Leanța își dădea cuvântul, își pregătea cea mai mare minciună din dotare, de aceea nu s-a încrezut niciodată în onestitatea celor care își dădeau cuvântul cu adevărat. Diana o respinse:

—Vrei să mă scutești de placa asta? Chiar bolnav dacă ar fi, nu v-ați gândit că se va ajunge și aici? La ce îmi spui astea?

—Mamă, te rog să mă crezi că s-a simțit atât de rău, încât m-a implorat să merg la biserică.

—Și la ce i-a folosit?

—Păi nu am mai fost. Că, aseară, taică-tu nu m-a lăsat în pace și nu am vrut să merg murdară.

—Trebuia să te speli, dacă îți ardea să mergi la biserică! Dar stai puțin, de ce îmi spui treburile astea?! Chiar nu mai știi ce motive să invoci pentru absența din biserică?!

—Pe cuvântul meu că așa a fost! insistă Leanța pe un ton smiorcăit.

—Mă, femeie, tu ești idioată de-a binelea! De ce trebuie să știu eu că te simți murdară pentru că tata se dă la tine în pat? Parcă era bolnav. Tu nu mai ai nicio limită la...?

Brusc telefonul se închise, pesemne că Leanța a realizat târziu povârnișul pervers pe care alunecase în intenția de a-și ademeni încă o dată fiica de partea ei punându-și soțul într-o situație delicată. Privind ecranul mobilului, Diana se lansă într-un râs isteric greu de stăvilit. Veni lângă Darius și, cu asigurarea că are ceva interesant, porni pe telefon o aplicație care înregistra conversațiile cu anumite contacte din agenda electronică. Darius rămase oripilat, abia găsind cuvinte să exprime impresia grotescă pe care tocmai i-a lăsat-o Leanța. Diana văzu în ochii lui o umbră trecătoare de spaimă și întrebă:

—Am o mamă teribilă, nu-i așa?

—Văleu! Femeia asta nu are limite în răutate și tare mă tem că va recurge la ceva periculos.

—Știi ceva? Este treaba lor să doarmă după cum își aștern. Crezi că îi poate abate cineva de la inerția în care au intrat? Nimeni! Ei și-au construit singuri capsula bizară în care își trăiesc simularea vieții de familie. Binele și răul sunt doar niște bucle ciclice la care ei aderă arbitrar, ceea ce le va atrage sfârșitul, iar eu nu pot să fac absolut nimic în sensul ăsta. Și chiar dacă aș putea, ei ar fi cei mai înverșunați opozanți ai oricărei inițiative din partea mea. Să zicem că tata ar auzi înregistrarea asta. Eu ce aș rezolva? Doar vaiete mincinoase că mama își ia bătaie și, eventual, mustrările mele de conștiință. M-am împăcat demult cu gândul că părinții mei au intrat în bula lor întunecată și gata! Și-o merită deplin!

Cu toată înverșunarea de moment, Diana nu se aștepta că viața ei va intra pe un alt făgaș în foarte scurt timp. Ultima convorbire avută cu Leanța o determinase să programeze telefonul pe respingere automată de câte ori o suna mama ei. O ura pe bătrână pentru debitul acela grotesc și, totodată, simțea un fior de milă pentru tatăl ei care habar nu avea ce renghiuri i se puneau în cârcă. Astea până într-o zi, când se trezi cu secretara școlii intrând în clasă pentru a-i anunța vizita părinților. Diana zise:

—Nu îmi privez elevii de educație pentru asemenea vizite. Să aștepte!

După încheierea cursurilor, Diana fu mai mult ca sigură că babacii au plecat, dar fu acroșată de aceștia la ieșirea pe poartă. Leanța își privea fiica cu acei ochi care imploră să țină un secret, iar Diana o înfrunta cu priviri pline de ură și reproș. Ițenco, neștiind cauza acestui schimb de mesaje non-verbale, crezu că fiica lui îi evită contactul vizual ca pentru a-i da de înțeles o decizie serioasă.

—Știu că Darius te-a înrăit împotriva mea, spuse el.

—Poti, te rog, să nu îl amesteci pe Darius în treaba asta? Ce tot ai cu el?

Ochii lui Ițenco treceau de la mândrie la implorarea milei și iar la mândrie. Bătrânul spuse:

—Treaba ta. Ai să vezi peste vreo 15-20 de ani ce viață grea o să ai cu el.

—Știi ce? Dacă pentru asta v-ați deranjat să veniți aici, mai bine lăsați-o baltă.

—Daʼ io ce-am zis, mamă? sări Leanța afectată.

Diana se albise la față de furie și, convinsă de inutilitatea oricărui dialog cu acești scelerați, plecă. Din urma ei, Ițenco o strigă voind să îi mai dea un avertisment, dar Leanța îl opri cu o strângere de braț așa cum făcea omonima ei cu Ceaușescu la procesul simulat de la Târgoviște. De fapt, Leanța fu mai mult ca sigură că Dianei îi mai trebuia o singură vorbă pentru a-și turui ofurile și răsuflă ușurată când Ițenco decise că trebuie să plece. Ajunși acasă, Leanța își luă soțul la rost:

—Ce-au fost vorbele alea la tine? Daʼ tu așa știi să vorbești cu fata ta?!

Parcă ieșit din transă, Ițenco spuse:

—Ptiu! Daʼ prost am mai fost. Păi, după ce m-ai înrăit atâtea zile și am spus exact ce mi-ai repetat pe drum în mașină, eu sunt ăla vinovatul?

—Mă, daʼ io mi-am dat cu părerea!

—Aha! Ți-ai dat cu părerea și ai tăcut mâlc în fața fetei. Păi așa mi-ai făcut toată viața, femeie afurisită! Eh, lasă că îți iei răsplata!

Zicând acestea, Ițenco își scuipă soția în ochi. Leanța se aștepta și la o scatoalcă, dar flegma aceea fusese destul de umilitoare, ceea ce arăta că soțul ei nu putea fi dus cu preșul în chestiunea de față. Din ziua aceea, bătrânul intră adânc în depresie, nevoind să reacționeze sub nici o formă la abordările femeii. Fără a presimți ceva sumbru, Leanța se consolă cu ideea că era lăsată în legea ei. După câteva zile, însă, văzu că soțul ei slăbise considerabil, se făcuse străveziu și refuza să mănânce. Odată, ea a stăruit cu rugăminți ca el să mănânce și mare îi fu stupoarea când el îi spuse:

—Tu m-ai otrăvit, femeie!

Leanța privi spre noptieră să se asigure că lucrurile erau în ordinea în care le lăsase. Ițenco, crezând că soția lui recurgea la Biblie pentru a-i citi de sănătate, se corectă:

—Mi-ai otrăvit sufletul și pofta de viață!

Leanța mimă oroarea pentru acuzațiile aduse, dar, în sinea ei, se consolă cu speranța că acel schimb de cuvinte nu va părăsi pereții casei. Și, totuși, Ițenco îi urmărea fiecare gest ca și cum ar fi avut o bănuială mai mult decât sigură. Pentru a stârni paroxismul femeii, spuse:

Flămând și gol, făr-adăpost,

Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut

Și m-ai scuipat, și m-ai bătut

Și CÂINE eu ți-am fost!

Asocierea cu câinii otrăviți de-a lungul anilor fu mai mult decât evidentă pentru Leanța care, neputând ieși din impas, leșină. Când își reveni, își găsi soțul preocupat de starea ei.

—Gata, Lenuță, te-am îngrijorat prea mult cu starea mea. Hai să ne vedem de sănătate și să avem grijă cum o dăm la pace cu copiii.

Drept răspuns, Leanța își accentuă mutra de convalescentă ca un reproș pentru situația în care fusese adusă. În mintea lui, Ițenco revăzu situații similare din trecut și fu cât pe ce să facă alte asocieri nefericite, dar fu străpuns de migrene și renunță. Mai spre seară, își văzu soția preocupată cu micul ei altar de pe noptieră și o lasă să-și facă mendrele.

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/