Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Într-o zi de octombrie, Arsinia își contactase mama prin mesageria electronică în scopul de a-i face o solicitare: să îl găzduiască în casa de la țară, pentru o perioadă, pe iubitul ei de atunci, Suhoi. În preajma morții bunicului ei, Arsinia intrase într-un exercițiu de socoteli naive și speranțe pe măsură de ridicole. Cu ocazia parastasului de nouă zile, fata își sună bunica și o întrebă dacă poate veni la masa de pomenire cu Suhoi, lucru pe care Leanța nu îl digera ușor, dar nici nu îl putea refuza scumpei nepoate. Leanța știa de la Diana că Suhoi nu era un tip agreabil, că acel băiat emana agresivitate și că Arsinia ținea cu dinții de o relație toxică și fără sorți de longevitate. Dacă, la începutul acelei zile, Suhoi se ținu într-o rezervă arogantă, după masă intră în rând cu lumea, stimulat de tutun și alcool. Leanța privea cum acest copil de numai douăzeci de ani sorbea pahar după pahar, capabil să bea cot la cot cu trei adulți pe rând și să îi bage pe toți sub masă. Ceva mai târziu, când între el și Costea s-a creat un dialog încins pe tema comunismului, iar sticlele fură golite, băiatul începu să ia la rând paharele în care se mai găsea câte ceva, spre stupoarea văduvei, care mai avea puțin și îl dădea, în șuturi, afară din curte. Adusă la exasperare de faptul că atoateștiutorul frate nu avea argumente plauzibile în favoarea apologiei comuniste, căci Suhoi trăda unele cunoștințe despre secretele murdare ale oamenilor publici locali din vechiul regim, Leanța se uită la fiica ei cu acei ochi care o implorau să intervină. Dar Diana o înfruntă ca și cum i-ar spune că, în privința asta, nimic nu e destul și că bătrânei nu-i rămâne decât să asiste la spectacolul alegerilor Arsiniei. Spre seară, după plecarea musafirilor, Diana îi spuse Leanței:

—Nu te aștepta să îi spun Arsiniei cele ce ai tu în minte, așa cum a procedat tata când și-a asumat replicile tale, iar tu nu ai făcut decât să te ascunzi în spatele lui, urmărind să te eschivezi și să îl prezinți drept un om lipsit de luciditate.

—Daʼ nu vreau asta, mamă. Daʼ cum de Arsinia nu vede că ea nu e de ăla?

—Întreab-o și vezi ce explicații are. Eu am făcut asta odată și, drept urmare, Arsinia a găsit un motiv să ne vedem cât mai rar. În plus, când ea a împlinit majoratul, am rugat-o să-mi dicteze un cont bancar în care să-i livrez mai departe pensia alimentară. Dar ea m-a ținut așa, că nu are încă un cont, câteva luni, ca apoi să ajungem la un mediator în fața căruia, însoțită de noua ei mamă, a încercat să lase de înțeles că eu m-aș fi sustras de la obligațiile mele. Am rugat-o să recunoască faptul că am pistonat-o cu acel cont, iar ea a zis exact așa: „Da, e adevărat că, de fapt, aveam acel cont, dar Suhoi m-a sfătuit să îmi urmăresc interesul“. Tu ce crezi despre treaba asta?

—Nu știu, mamă, ce o fi fost în mintea ei.

—Sigur că nu știi, deoarece nu vrei asta. Eu cred că Arsinia ar fi vrut mai mulți bani, dar pentru asta era necesar să ajungem la Tribunal, ceea ce nu dădea bine cu imaginea pe care crede că o are.

—Hai, domʼle, iar aduci discuția de bani?

—Te grăbești să îi iei apărarea fără să ții cont de natura lucrurilor. Dacă a dus-o capul să întrebe de testament când tata era pe moarte, ai să vezi unde se va ajunge cât de curând.

Leanța tăcu mâlc, temătoare de încă o revelație ca aceea de după admiterea Arsiniei la facultate. Mai mult, în clipa aceea avu straniul sentiment că soțul ei îi vorbea din mormânt prin gura Dianei și, asociind asta cu recentele coșmaruri și halucinații, îl întrebă pe Darius dacă nu cumva poarta ei către altă lume începea să se deschidă.

—Sper că nu ați uitat că mi-am declarat deja ateismul, zise el. Dar, dacă vreți să ne păstrăm în același registru, nu pot spune decât că fiecare om, de la naștere, are o poartă care se deschide. Ce vom găsi dincolo de acea poartă ține doar de faptele noastre.

—Dar tu crezi în treaba asta? întrebă Leanța cu o ușoară zeflemea.

Darius, intuind eschiva femeii de la problema Arsinia, spuse:

—Mai important este faptul că, dacă dumneavoastră credeți, sunteți mai aproape decât mine să treceți pragul acelei porți. Dar faceți un exercițiu de sinceritate deplină și, cântărind faptele din propria viață, puteți ști unde veți ajunge? Știți că binele și răul se răsplătesc dincolo pe măsura lor. Nu vă cer să îmi prezentați posibilități. Ce este dincolo, dacă este, se va afla. Fiecare suflet suferă ori se bucură după propria murdărie sau curățenie. Nu așa scrie în Biblie?

—Cred că așa scrie.

—Luând pilda lui Hristos cu omul fără pată care să arunce primul piatra, credeți că există oameni fără de păcat?

—Eu zic că nu.

—Pentru că acel om presupus curat care aruncă piatra deja comite un păcat. Și tot Biblia spune că, pentru fiecare păcat, sufletul are de pătimit în iad o vreme nedefinită. Dar repet: nu ar trebui să vă intereseze ce crede un ateu ca mine, ci să vă gândiți unde vă vor duce faptele vieții și cât veți petrece acolo. Sper să nu fiți în pielea celui care aruncă piatra.

Leanța nu făcea față acestei filozofii bigote, așa că sări din locul ei și merse la culcare. În urma ei, Diana zise:

—Mi-a plăcut cum ai dus-o pe hoașcă de la piatră la infern.

—E doar o răceală de gură.

—Sau nu! insistă Diana. Mintea a început să-i scârțâie și asta o va tortura, căci iadul ei a început din timpul vieții.

—Cam blând iadul ăsta pentru faptele ei.

—Toate au un început!

Ei bine, în acea după-amiază de octombrie, Diana îi prezentă Leanței întregul dialog avut cu Arsinia. Îl redăm și noi:

A: Bună. Poți vorbi?

D: Bună. Despre ce e vorba?

A: Poți vorbi cu bunica să îl primească pe Suhoi la ea pentru vreo două săptămâni?

D: Dar ce s-a întâmplat?

A: Eh, știi problema aia cu taică-său că îl pune mereu la treabă. Iar el trebuie să stea departe o perioadă, ca și cum ar fi la facultate.

D: Dar nu a intrat la facultate?

A: Ba da. Numai că, după ce l-a hămălit toată vara, taică-său nu i-a dat niciun ban pentru cămin.

D: Păi asta nu ar fi o problemă pentru el, căci în București se poate găsi foarte ușor de lucru pentru un student.

A: Știu. Asta și intenționează. L-aș fi primit la mine în cămin, dar, până pleacă colega, peste vreo două-trei săptămâni, e cam greu.

D: OK. Am să vorbesc cu mama, dar te sfătuiesc să nu-ți faci așteptări.

A: Sau poate la Costea.

D: Costea e plecat la țară.

A: Cu atât mai bine! Suhoi îl ajută la treabă. Mai stau și ei la un pahar de vin și se vor înțelege de minune.

D: După prima lor întâlnire, nu aș fi atât de optimistă. Oricum, tu știi recomandarea mea în privința relației lui Suhoi cu taică-său.

A: Păi tocmai de asta trebuie să plece cât mai repede de lângă habotnicul ăla.

D: Am să vorbesc cu mama chiar azi, dar repet: nu mi-aș face mari așteptări în locul tău.

A: Dar, dacă vorbesc eu cu ea...?

D: Ai putea să încerci. E mai bine să ai un răspuns direct de la ea.

Aici, conversația se suspendă pentru câteva ore. Între timp, Leanța, în total dezacord față de asemenea solicitări, își manifestă indignarea înaintea Dianei:

—Domnule, dar eu nu concep ca un copil să spună părinților că se află într-un loc și el să fie în altă parte. Îmi pare rău, dar eu nu îl primesc pe băiatul ăsta dubios în casa mea!

—Și, dacă l-ai vedea acum la poartă, de mână cu Arsinia, ce ai face? întrebă Diana. Ai fi la fel de furioasă în fața nepoatei tale? Uiți că, pe când ea avea cincisprezece ani, a fugit de acasă cu iubitul ei, preț de o săptămână, fără să știe nimeni de soarta lor.

—Dar asta s-a întâmplat acum, hăt! De ce dezgropi morții?

—Mă, femeie, tu ori te faci că nu pricepi, ori ești de-a dreptul tâmpită! Situația de acum cu ce e diferită?

—Păi ăla vrea să plece de acasă, nu Arsinia.

—Și ăla nu fuge cu participarea ei? La ce dracuʼ îți stă mintea?! Când e vorba de ea, îți pierzi cu totul judecata!

Leanța răsuflă a sictir, apoi zise aproape șoptit:

—Daʼ taci din gură, că aude lumea!

Aceste cuvinte schimbau sorții dialogului și duceau la un schimb furios de invective, căci Diana, la vârsta ei, nu tolera să fie redusă la tăcere ca și cum ar fi de clasa a doua. Iar Leanța se expunea cu stoicism oricărui asalt de reproșuri, să fie băgată, scoasă și târâtă prin toate albiile de porci, numai ca să nu audă considerații negative despre iubita ei nepoată. Cu toate acestea, Diana revenea cu îndârjire asupra lucrurilor delicate pe care Leanța prefera să le ascundă sub preș ca pe niște secrete murdare, căci bătrâna, cu spiritul ei liliputan, nu atingea profunzimea lucrurilor și, mai ales în conflict cu fiica ei, nu îi păsa de lipsa înțelepciunii pe care avem pretenția să o regăsim la o femeie aproape de senectute. Nu doar că Leanța se infatua cu obrăznicie când persifla durerile Dianei, dar ochii ei se întunecau de o ură nebună, gata să sară la jugulara celeilalte ca o troglodită. În fond, nu asta era singura finalitate a oricărei discuții în care era atrasă cu forța, smulsă din tainice reverii? Pentru ce să fie terfelită acea icoană rece căreia i se prosterna mai fervent decât divinității însăși? Nu doar că se încăpățâna să refuze natura Arsiniei cu binele și răul firești, dar o făcea ca pe un alt mod de a-i arăta Dianei că nu se va abate de la scopul ei, chiar dacă asta va presupune ca toți ceilalți să sufere cumplit. Să nu ne imaginăm că Leanța irita doar prin simpla ei lipsă de empatie față de Diana, ci și prin incultură la propriu, ceea ce se întâlnește frecvent la semidocții aroganți și opacizați de lipsa relațiilor. Cu cât Diana aducea argumente asupra influenței toxice a mamei sale asupra celorlalți, cu atât Leanța se obrăznicea mai tare, ajungând la jargoane și acuzând fiicei sale intenția ascunsă de a da cu palma tocmai pentru a o provoca.

—Știu că aștepți demult să fac asta, ca să demonstrezi că sunt a dracului. Dar vei primi alte palme, cele adevărate, din alte părți.

—Ia te uită! făcu Leanța ridicând un umăr în semn de nepăsare. Te-ai molipsit și tu de la ateul de bărbată-tu și dai texte de-astea! Vezi că s-a mai luat unul după gura lui și s-a dus la groapă!

—Știi ceva? Pe tata tu l-ai omorât! Tu i-ai mâncat zilele și ai făcut asta pentru că nu te-a iubit niciodată!

—Și ce?! Acum vrei tu să îmi mănânci zilele? Lasă, că o să plec odată și n-o să mă mai găsiți niciunul!

—Daʼ crapă, du-te dracuʼ și nu mai mânca rahat, ipocrito!

—Eu sunt ipocrită?!

—EȘTI! Și știi care-i partea cea mai bună în povestea asta? Că nici măcar nu știi să iubești, chiar dacă invoci numele nepoatei în odioșii tăi ditirambi! Că nici ea nu te iubește și, la fel de ipocrită, nu simte și nu are nevoie de iubirea ta! Nu ești bunică pentru ea cum nu ești mamă pentru mine!

—Auzi?! Tu nu ai niciun drept să-mi dai lecții de mamă, cu atât mai puțin să pronunți numele Arsiniei!

De data asta, Leanța vorbise cu toată convingerea. Părând pusă la punct, Diana o privi în ochi câteva clipe și, remarcând aceeași liniște glacială specifică lipsei de remușcări și a sentimentului de culpă, zise:

—Bine. Te las în voia ta. Pentru că refuzi să-ți accepți greșelile cel puțin în intimitatea proprie, te asigur că vei mai greși – ba chiar enorm! Gândește-te că eu și Darius am lăsat viața noastră la oraș ca să fim alături de tine. Câți fac asta? Câți tineri crezi că se mai gândesc la mamele lor singure, că renunță la confortul lor ca să stea cu ele?

—Lasă-mă cu vorbele astea luate din cărți!

—Din cărți, cum zici tu. Dar eu le citesc și, de aceea, nu sunt ca tine, troglodită criminală cu suflet de canalie!

Leanța, la fel de impasibilă, pentru că urechile și ambițiile ei nu erau făcute să atingă sensul concret și total al cuvintelor, se menținu absorbită în socoteli enigmatice, ca Hristos înaintea Soborului Judecătoresc. Nu ne facem speranța deșartă că Leanța avea să cugete în amănunt, mai târziu, asupra celor spuse atunci. Dacă Diana ar fi cunoscut toate tainele murdare ale mamei sale, ar fi avut o criză de identitate în a se ști fiica acestei femei. Așa că răsuflă a deplină lămurire și se ridică să plece în cameră. Dar Leanța simți în sine un flux de tărie și-i zise din urmă:

—Și nu l-am omorât pe taică-tu!

—Ba da! spuse Diana tratând-o cu dosul și continuându-și drumul în pași lenți ce debordau o siguranță liniștită. L-ai omorât prin otrăvire. Ești o criminală cu acte-n regulă! O zice și tata din mormânt.
Dacă Leanța nu ar fi trecut prin viață sub aburii etilicelor, cu certitudine ar fi făcut interesante și acrobatice conexiuni de logică și glasul soțului ei ar fi revenit din memorii spre a-i zice că ea, pretându-se de o morală neîndoielnică, i-a otrăvit sufletul. Dar femeii îi convenea să-și domolească spiritul și intelectul, să vegeteze în cloaca de alcool și, câtă vreme nu era cunoscută drept o dipsomană prin sat, misterele negre ale vieții ei puteau să mustească în voie. Doar că Diana începuse să îi ridice stâlpul infamiei în locul în care lumea străină și iscoditoare se repezea ca vampirii la sânge.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/