Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

La începutul lui ianuarie, cu puțin înainte de împlinirea a douăzeci și unu de ani, Arsinia își sună mama. Diana era în curte și, privind telefonul, îi zise lui Darius:

—Uită-te la ea: nu îmi răspunde cu lunile, nici nu îmi mulțumește pentru urările de sărbători, iar acum sună!

—Poate că se aștepta la vreun cadou din partea ta.

—Eh, cadou! Finanțe vrea! Ai văzut cum a strâmbat din nas când i-am cumpărat paltonul pe care ea și l-a dorit, înainte de Crăciun? Ar fi preferat contravaloarea lui, că doar nu umbla în curul gol! Poate că l-a purtat o singură dată și apoi l-a pus în vânzare pe OLX. Dar uite cum insistă, de parcă i se cuvine să iau poziția de drepți în fața ei. Hai, să văd ce vrea.

După nici două minute de conversație, a reieșit că Arsinia avea nevoie de 1000 de lei ca să își repare telefonul. Diana i-a propus să îi trimită un telefon nou și identic prin curier, dar fata insistă asupra banilor, pe motiv că nu ar vrea să știe Lili – adică, mă-sa – de neglijența ei. Bineînțeles că totul era cusut cu ață albă. De la moartea bunicului, Arsinia a vorbit tot mai des prin telefon cu Leanța, găsind numeroase prilejuri să spună că bursa de merit îi întârziase cu trei luni, că banii de acasă nu mai ajungeau, că educația era tot mai costisitoare și câte altele. De data asta, faptul că îndrăznea să ceară bani și nu mai aștepta să i se dea para mălăiață trăda o situație delicată, iar Diana fu de părere că fiica ei întreținea un parazit care nici măcar nu era student.

—În sfârșit, insistă Diana, eu cred că suma de 1000 de lei ți-ar ajunge să cumperi un telefon nou la fel ca cel care ți s-a stricat. Adică, nu văd cât de grav să se fi a avariat încât reparația să coste banii ăștia. Cât e de mare Bucureștiul, caută alt service.

—Păi nu sunt în București. Sunt acasă și tu știi că aici avem două puncte amărâte și alea pline de pretenții.

—Eu am banii ăștia, dar aș prefera să îți iau un telefon nou cu ei. Doar știi că un lucru reparat nu ține mult.

—Eh, hai, că văd eu cum fac.

Tonul de sfârșit apel suna sec.

A doua zi, Arsinia expuse aceeași problemă bunicii ei, care, atunci, chiar era strâmtorată și nu se îndura să umble la depozitul din Bancă pentru a nu pierde dobânda. Dar Leanța, fără să gândească ce tertipuri plăsmuia nepoata ei, făcu asigurări că o va rezolva chiar în ziua aceea. Daʼ cine-i bunicuță săritoare pentru fată? îi cânta baba în telefon. 

Așadar, Leanța vorbi cu Costea, care se oferea să fie de ajutor cu acei bani, dar numai cu titlu de împrumut. În plus, Leanța îi spuse fratelui ei că avea să primească ultima parte din renta viageră a lui Ițenco și că ea îi va da personal împrumutul înapoi, în sumă completă și tranșă unică. Lucrurile fiind ca și rezolvate, Arsinia trase la garsoniera lui Costea surprinzător de repede. Bătrânul abia se trezise și, pentru că avea cafeaua pe foc, își invită strănepoata să guste o ceașcă până când își înghițea și el gălbenușul.

—Dar ce s-a întâmplat, ce necazuri întâmpini? întrebă el.

—Păi nu v-a spus bunica?

—Eh, ce să spună? Bunică-ta nu pricepe nici cât o curcă! 

—Păi ăia de la facultate nu ne-au dat bursa de vreo trei luni și eu am fost nevoită să îmi amanetez telefonul și laptop-ul ca să îmi plătesc căminul și cantina.

—Dar maică-ta lucrează în Învățământ. Nu ești scutită de la plata căminului?

—Așa ar trebui, dar ăia de la Politehnică trec prin niște reforme tare complicate.

Costea băgă de seamă că Arsinia proferase trei minciuni în primul răspuns și alta în cel de-al doilea. Dar nu îl interesa treaba asta, de vreme ce sora lui îi făcuse asigurări în numele Arsiniei că i se va returna suma întreagă foarte curând.

—Și de câți bani ziceai că ai nevoie?

—De 1500 de lei, mări fata suma, știind cine va returna, de fapt, banii.

—Dar mie sor-mea mi-a spus de 1000.

—Eh, văd eu cum mă descurc de restul.

Ca să o mai pună o dată la încercare pe mica filistină, Costea spuse:

—Am la mine exact 1000 de lei, cât mi-a zis bunică-ta că ai nevoie, nu 1500. Dar când mi-i înapoiezi?

—Într-o săptămână sau două, imediat ce primesc bursa.

—După atâtea întârzieri cu bursa asta, se știe deja un termen de livrare? Mă rog, nu e treaba mea. La voi, la Politehnică, lucrurile au stat mereu sub un strat imprevizibil.

Cele două săptămâni dispuse pentru restituirea banilor nu erau un termen pe care Arsinia să îl respecte, iar Costea știa asta, dar avea clauza surorii lui.

Așadar, cu o zi înainte de scadență, Arsinia își sună bunica să îi spună că a încheiat relația cu Suhoi.

—Dar ce s-a întâmplat, mamă? făcu Leanța stăpânindu-și cu greu elanul de a țopăi într-un picior. 

—Devenise extrem de gelos și posesiv. Colegii au început să mă evite pentru că erau amenințați de el. Iar azi, lucrurile au degenerat nasol de tot. I-am spus că ar fi mai bine să luăm o pauză, iar el m-a lovit cu genunchiul în față.

—Ferească Dumnezeu! sări Leanța cu disperare. Te-a lovit rău?

—Mi-a curs puțin sânge din arcadă și mi-a spart un dinte. Am făcut plângere la Poliție și, acum, Suhoi are ordin de restricție. Nu mai are ce căuta în cămin și nici nu se poate apropia la mai puțin de trei sute de metri de mine, oriunde m-aș afla.

—Ei, spune la el, nemernicul! făcu Leanța ducându-și mâna la gură ca și cum se aștepta ca gestul să îi fie observat din celălalt capăt al liniei telefonice.

—Haideți, că intru la curs și nu mai pot să vorbesc.

—Bine, mamă, să ai gr...

Tonul de apel încheiat suna eficient, așa cum se procedează la București. Mai târziu, când Leanța îi expuse fiicei sale situația, Diana îi remarcă mina afectată și spuse:

—Iată că Arsinia are o scuză pentru a nu returna împrumutul. Placa aceea cu bursa în întârziere s-a zgâriat, așa că te fericește cu un belciug: a bătut-o iubitul. Oricum nu avea să dureze relația lor. Faza cu bătaia este o minciună pentru alți mincinoși.

—Ce vrei să spui?

Darius, imitând perfect vocea lui Dinică din filmul „Filantropica“, interveni:

Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!

Ce mai conta că povestea asta se potrivea situației ca nuca în perete? Leanța aștepta cu jar la tălpi să îi arate Arsiniei că se pune în serviciul ei indiferent de prilej. Și acela era unul nimerit, doar că poștărița cam întârzia cu renta, iar Costea dădea semne tot mai accentuate de nerăbdare și începea să emită bănuieli de neseriozitate.

Dar iată că soarele ieșise și pe strada Leanței într-o zi de sâmbătă, când se fac pomeni. Abia dacă numără banii din rentă, că o întrebă pe Diana:

—Îi dau 1000 de lei lui Costea?

—De ce? Costea e la strâmtoare?

—Ah, nu. Pentru Arsinia.

—Adică, să plătești împrumutul în locul ei? Despre asta e vorba?

—Lasă, că nu e chiar așa.

—Păi, dacă nu e chiar așa, du-ți ambiția la capăt. În loc să o responsabilizezi pe Arsinia, tu crezi că îi speli păcatele plătindu-i datoria. Dacă atât îți poate cabina, fă așa! Doar știi că tata a murit cu regretul că Arsinia voia doar bani de la voi. Nu e de mirare că renta lui se duce tot acolo.

—Dar mai rămân 3000 de lei.

—Sigur, 3000 din care nu vei înțelege nimic, pentru că îi vei risipi pe alte pomeni spălătoare de păcate ale Arsiniei. Tu nu ai o cârpă în cur, ploaia îți curge în cap prin acoperiș, dar ești mărinimoasă.

Leanța era imună, căci posibilitatea de a plăti datoria nepoatei o înconjurase cu o aură de liniște stupefiată, iar ea, etalând un surâs bahic, întrevedea clipa în care, pentru acest lucru, Arsinia își va dovedi adevărata dragoste față de ea. Dar de unde? Arsinia nu putea să manifeste ceea ce nu simțea.

Când află că termenul pentru plata datoriei fu preschimbat – chipurile! – prin îngăduința lui Costea, Arsinia făcu o vizită bunicii, perorând același folclor cu bursa în întârziere și cafteala încasată, în vreme ce Leanța aștepta ca reveria ei să se concretizeze. În schimbul acelei dovezi de recunoștință și iubire fără margini, Arsinia îi arătă bătrânei o poză cu noul ei iubit – suflet temerar, care trece repede peste orice dramă! Leanța se simți trădată. Aduse în discuție necesitatea imperioasă a achitării împrumutului, dar într-un fel timid, anemic și deloc convingător. Iar Arsinia, o veritabilă țigancă de București în clipa aceea, făcu asigurări senine și ușor contrariate că asta se va face cu maximă celeritate.

Cu toată decepția ei, Leanța nu rezista în fața prezenței din marmură fidiană și, tot sperând un gest de afecțiune din partea fetei, se scotoci în geantă. Femeia făcea astfel de ofrande numai atunci când Darius și Diana nu erau în preajmă, tocmai pentru a-i arăta nepoatei că gestul ei secret face parte dintr-o conspirație numai a lor. Diana ieși din camera ei și, oprindu-se în fața oglinzii pentru a-și peria părul, auzi vocea Leanței în bucătărie șușotind:

—Și, când mai ai nevoie de bani, nu mai cere de la mama. Vorbește numai cu mine!

Diana ieși în fața casei, unde se alătură lui Darius la o țigară, iar Leanța, auzind ușa, veni din urmă să se asigure dacă flagrantul i-a fost descoperit. Bătrâna rămase înăuntru; dădu perdeaua într-o parte și întrebă cu acel zâmbet stingher și ipocrit un fel de „Ce-i?“.

Abia după plecarea fetei, Diana îi spuse Leanței:

—Gestul tău de generozitate față de Arsinia ascunde vechea ta intenție de a o îndepărta de mine.

—Daʼ ce faci, asculți pe la uși?

—O îndepărtezi de mine și, în același timp, de tine.

—Cum adică?

—Lasă băutura, dacă vrei să vezi ca să înțelegi.

Desigur că Leanța nu s-a dezis de viciul ei, căci, pentru unii ca ea, revenirea la starea de limpezime mintală în afara alcoolului poate fi dramatică. Cum patima ei degenerase până la a fi surprinsă uneori bând direct din sticlă, personalitatea îi aluneca în același ritm către lumea ei interioară și întunecată, cu sporadice reveniri la realitate, care, de fapt, îi provocau isterice incertitudini. Când a pus-o pe Arsinia la încercare spunând că nu are bani și întrebând dacă a reușit să scape de datorie, Leanța nu avu perspicacitatea necesară să remarce că fata se eschiva la fel ca ea, lovindu-i sufletul cu aceeași spadă. Dar peste două ore, hoanghina, crezând că a fost atrasă în vreun joc ocult al Dianei, o sună imediat pe Arsinia ca să o informeze că se ocupase personal să rezolve treaba cu Costea și fu fericită cu un sec mulțumesc urmat de o perioadă de tăcere și felurite scuze de a nu veni în vizită.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 6, 2019 la 10:58pm

Lecturat cu mare drag...Felicitări!


redactor
Comentariu publicat de Paul Rotaru pe Octombrie 6, 2019 la 11:49am

Mulțumesc, doamnă. 


moderator
Comentariu publicat de Daniela Vîlceanu pe Octombrie 5, 2019 la 9:59pm

Lecturat cu drag!

Felicitări!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/