Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Specific lui Ițenco, bătrânul vorbise cel mai mult, aproape numai el, trunchiul logoreei sale constituindu-se din evocarea unor situații cu încărcătură comică din care el ieșise în mod spectaculos. Diana și mama ei se întrețineau în casă, în vreme ce Darius și gazda lui masculină contemplau nocturna hibernală sub neobosita veghere a unei carafe cu vin. Ițenco fu la fel de simpatic și agreabil ca în înregistrarea care îi atrase asocierea cu Creangă: volubil, efervescent și debordând din centrul propriei ființe o energie seducătoare până la manifestarea paternității.
Din fire meditativ și bun ascultător, Darius și-a câștigat necesarul de pozitivitate în fața socrului său, ceea ce era doar un revers al medaliei pe care tânărul avea să o respingă în câteva luni. Șarmul lui Ițenco putea ademeni până la capcană, acesta fiind exercițiul involuntar al naturii sale inexacte – mai ales acum, la granița cu senectutea.
După plecarea copiilor, Leanța și-a dizolvat surâsul oficial într-unul grav, cu intenția de a prevesti cine știe ce fatalitate. Soțul ei, însă, prea captivat de întâlnirea cu ginerele pe care cândva era pornit să îl sugrume, se prefăcea că ignoră cu nepricepere îngrijorarea femeii.
—Să ajungem mai repede, Doamne ajută, își secreta Leanța suspinele cu mina ei ridicolă.
Ițenco era cât pe ce să îi râdă în nas, eventual să-i sprijine fruntea de torpedoul mașinii, numai să îi reteze ipocritei mantrele sinistre. Reduse viteza ostentativ, ca și cum s-ar preocupa să înțeleagă intersecția prin care mai trecuse de o mie de ori, după care întrebă:
—Fimeii, cum de nu ț-ai potrihit fâsta șa bună pentru aist eveniment?
—Daʼ mai lasă-mă în pace, măgarule!
Distrat de agresivitatea femeii, șoferul se aventură într-o oscilație de frâne și accelerări spre a înteți flacăra care o mistuia de la interior. Recunoscut pentru vigilența sa la volan, Ițenco împinse jocul până la limita riscului, ceea ce îi asigură Leanței o veritabilă întristare. Ajunși la scara blocului, el spuse:
—Repede! Deja mi-e silă!
—Nț! Nț! Nț! fu reacția deja restabilită a femeii, care nu coborî din mașină fără să-și toarne ample semne de cruce.
În fața ușii cu interfon aștepta Ea, rațiunea de a fi a Leanței, copila căreia oropsita femeie îi atribuia calitățile marmurei fidiene ca într-o nostalgică oglindire a sinelui. Leanța se repezi să o sărute cu disperarea unui scufundător care a încetat să creadă că mai poate atinge suprafața oceanului învolburat. Ițenco, mimând imposibilitatea de a lăsa motorul pe liber, privi pe sub gene cum domnișoara evita să asimileze respirația puturoasă a bătrânei. Fu cât pe ce să își strige succesul față de observația dureroasă, dar se gândi că vârsta i-ar putea juca festa de care căuta cu îndârjire să se ferească. Ochii fetei au trecut superficial peste parbrizul mașinii, lăsând dâra vizibilă a unui regret cu dublu-sens: tristețea tinerilor nu se poate omogeniza cu tristețea bătrânilor. Ițenco se apropie de domnișoară ca și cum ar fi vrut să îi facă amare mustrări, gest care umezi ochii acesteia cu o neînțeleasă melancolie și placă fața Leanței cu vinete maledicții.
—Te pup, Arsinia, spuse bătrânul înconjurându-și nepoata cu un gest care îi stingherea deopotrivă tocmai pentru a mări distanța dintre ei.
În toți anii în care Diana a refuzat să ia legătura cu părinții ei, Leanța și Ițenco și-au căutat falsa consolare în Arsinia, această feblețe incertă pe care, cândva, o tundeau ca să semene cu fiica lor și care, acum, în ziua de Crăciun, îi privea cu ochi reci și absenți.
—E frig tare afară. Cum să ieși doar în bluză? se arătă bătrânul dornic de conversație.
—Da’ n-am nimic! reteză Arsinia subiectul într-o isterică scuturare de genunchi.
Ce mai semeni cu tac-tu când vrei să scapi de noi! gândi bătrânul dezgustat. Daʼ spune, cum merge școala?
—Coco! sări Leanța ca împunsă. Nu vezi că fetei îi e frig? La ce o ții de vorbă?
Arsinia fu cât pe ce să debiteze răspunsuri în același clișeu cu care primea întrebări, însă luă seamă de mina transfigurată a Leanței. Ițenco își recompuse aerul echilibrat și, privindu-și soția mincinoasă în ochi, minți la rândul lui:
—Merge motorul în gol și știi că trebuie să ajung la benzinărie!
—Păi oprește-l! simulă femeia o reacție la glumă și, revenind cu fața către domnișoară, schimbă masca ilarității cu alta nuanțată de interes. Deci, zici că școala merge bine...
(Suspin)
—Foarte bine. Eh, daʼ știți că, în privința asta, nu aveți de ce vă plânge.
Plânsul, pentru Ițenco, era ca o monedă cu reversuri schimbătoare, de aceea, crezându-se ferm pe concluziile trasate, deveni resentimentar: își reformulă zâmbetul de care îți venea greu să te lipsești, apoi își luă la-revedere cu aceeași cordialitate greu de speculat. Leanța mai avea puțin și o rula pe filme indiene, cu lacrimi la robinet și tremurături ca la plecare pe front. Arsinia, încă răbdătoare, își domoli scuturătura de genunchi, dar porni să arunce priviri fugare spre ușa cu interfon.
—Crăciun fericit! spuse Ițenco pe un ton care ar fi urat sănătate unei nelegiuite care i-a dăunat.
—Crăciun fericit, puiule! se repezi și Leanța către domnișoară ca și cum ar fi retezat exigența soțului ei.
Arsinia primi urările cu egalitatea adolescenților care disting, oarecum, conflictele adulților și, totuși, se văd neputincioși să ia vreo atitudine mai ales pentru că problemele îi implică. Leanța se gudură la mersul rotund al motorului în ralanti, scutură o bezea către Arsinia, apoi privi preocupată spre soțul ei. Ițenco revenea la rolul cu care venise: ceva nu merge, parcă și motorul toarce urât, dacă nu ajungem...
—Vrei, o dată, să pleci de pe loc sau mă ții aici până mâine?! strigă Leanța.
—Stai, fimeii, că doar nu te fugărăsc găinile cu ouă-n cur!
—Iar vorbește ca porcul! zise Leanța pe un ton strident, aproape disperat, cu fața către același martor imaginar care, de data asta, se ascundea în spatele Arsiniei.
Ițenco avea plăcerea de a întoarce cuțitul în rană și, pentru că nu își echilibrase balanța erorilor, se lansă în rigorile sinelui:
—Dacă o luam pe Lenuța, tot o viață grea aveam. Daʼ cu tine, deja e complicată.
—Păi, din două Elene, una e bună și alta – rea. Ce să-ți fac, dacă ai ales-o pe aia rea?
Ițenco azvârli o privire către Arsinia, scăpând un flux de regrete pe care numai ochii lui verzi puteau să îl emane. Bătrânul se încredea prea mult în veleitățile poetice ale fetei, dar, negăsind cuvintele potrivite care să injecteze sensurile dezamăgirii lui în mintea necoaptă a unei copile, își deversă frustrările în pedala de accelerație și goni cu scârțâit de roți. Smucitura mașinii fu atât de bruscă, încât Leanța făcu semn de la-revedere unei păreri de Arsinia. Fata era deja în bloc, iar ledul interfonului pulsa culoarea interdicției. Leanța răsuflă ușurată, savurând securitatea fetei care tocmai o tratase cu dosul și, când mașina părăsi parcarea, își dezlănțui asaltul:
—Ce-a fost cu ostilitatea aia față de Arsinia?
—Nu mânca rahat! se răsti soțul ei ca și cum auzea un clișeu care îl adusese la exasperare.
—POFTIM?!
—Nu mân-ca ra-hat! Ce nu pricepi?
—Mă, daʼ e Crăciunul! Chiar nu vrei să te astâmperi?!
—Încă o dată: nu mân-ca ra-hat! Reține că, a treia oară, îți iese pe cur și îți umple fața!
—Mă, daʼ ce ai, pânʼ la urmă?! Zii și mie, să pricep!
Ițenco împinse degetul arătător către perna invizibilă din fața Leanței și răncni:
—Încă o ieșire de-asta și zbori din mers!
—Ia să văd!
Un viraj brusc fu aproape să lanseze mașina în colțul blocului, dar Ițenco frână la milisecundă. Își privi soția cu severă mustrare, spunând:
—Uite ce ușor poți să te piși pe tine. Și nu ai băut decât ceai. Crezi că, dacă au venit copiii la noi, ai să intri în același spectacol?
—Cocule, nu înțeleg cu ce am greșit. Ajungem acasă și, acolo, îmi spui tot ce te doare. Dar hai să fie bine pe drum, te rog!
În momentul acela, Ițenco vru să strivească în pumn ipocrizia cuibărită în gâtul femeii, să reducă la tăcere glasul care i-a tulburat amar de ani din viață. Dar își spuse că nu va fi cum vrea soția lui să fie.
—Ascultă, fimeii! Dacă te depărtezi de Diana doar de dragul ochilor Arsiniei, ai să mori în chinuri.
—Daʼ poate îmi pun capăt zilelor, că și-așa mi-ați făcut numai zile amare!
—Îmi vorbești cu dumneavoastră sau te referi la mine și încă cineva?
Leanța își emană suspinul castrator cu același efect căruia soțul ei nu îi găsea altă poziție decât Flagelum Dei. El spera că se va repune în termeni rezonabili cu fiica lui și certa în tăcere absența Leanței din acest proiect sentimental. Leanța, însă, erijându-se în cunoscătorul absolut al catacombelor sufletești pe care soțul ei și le construise de-a lungul căsniciei, se lăsă purtată spre casă ca mielul la tăiere. Firește că, ajunși la locul de consum al supliciului, Leanța întinse falca doar spre a fi tratată, încă o dată, cu dosul. Puteau să fi trecut luni sau ani de când soțul ei nu i-a mai îndreptat fălcile agresive. Pentru ea, prezentul continuu al tragediei era același și, de aceea, trebuia să îl certifice prin reafirmare.
Ceasul bătea cu încăpățânare secunde pe care Ițenco le număra în minus. Cu bătaia lui de picior, bătrânul seconda dezamăgiri născocite de atacuri de panică. Leanța, cu aceeaşi postură de femeie atotștiutoare, abia dacă se făcea că îl vede. Schimbul lor de priviri era un joc pervers de tango și rock’n’roll, joc în care ea sporea jarul ce chinuia panica gratuită a neștiutorului soț.
Leanța, aproape sigură că ceea ce va spune ar putea provoca un atac de cord, sări de lângă aragaz cu virulență:
—Și ce dacă nu vor să vină?! Tu i-ai invitat. Dacă vor să vină, nu au decât! Dacă nu, să fie sănătoși!
—Dar am zis vreun cuvânt greșit când i-am invitat?
—Nu știu!
Această reacție a femeii stârni tristețea lui Ițenco, dar asta îi trecu repede odată ce rememoră experiența întâlnirii cu nepoata din ziua Crăciunului. Până la urmă, avea și el propriul telefon mobil; și vorbea cu fata lui; și Darius era îngăduitor și blând; și Ițenco era ca și tatăl lui.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 16, 2019 la 11:18pm

Lecturat cu drag....Felicitări!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/