Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

lirismul meu

 

câteodată lirismul meu se varsă în aripi de ceață

prin păduri, prin parcuri, prin izvoare, prin munți,

prin cântec de ciocârlii și joc de căprioare,

 prin floarea de cireș, prin floarea de tei,

prin mugurii tăi din care vor răsări magnoliile,

câteodată cerul tremură prin ramuri, adus lângă noi

de vântul trubadur care răsună la geam

 făcând să se zbată frunzele într-o mică dramă,

câteodată craiul amurg ucide macii,

 scăldând câmpia de grâu într-o baie de sânge,

făcând din ea un câmp de bătaie cu eroii morți,

câteodată paserile au aripi de diamant

și zboară spre apus de frica cuiburilor incendiate

de nebunii cu priviri săgetătoare,

câteodată lirismul meu se varsă pe aleile

pavate cu umbră printre goluri de întuneric

pe unde ne plimbam amândoi

în frumoasele seri, în albastrele seri pline de mister

ținându-ne de mână ca doi copii în grădina raiului

și eu îți povesteam despre dragostea noastră,

doi amanți în caleașca trasă de fluturi,

în mii de magii, călcând parcă pe aripi de vis,

doamneee, ce frumosă era această poveste,

clipe de aur cu sunet profund de minune,

din care ne trezeam dimineața îmbrățișați

ca doi copii ai lui dumnezeu în tăceri aeriene,

în acel evantai de liniști care coborau din cer

peste chipurile noastre hipnotizate de-atâta fericire,

întoarce-te, făptură de-atădată, într-o rochie de bal

cu trupul tău care mirosea a ambră,

vribând, când gestul meu de cavaler tragic

se rupea din armuri și te-mbrățișa ca pe-o comoară

din poveștile noastre ale copilăriei,

ce departe este umbra ta, iubito,

te văd la geam ca o fantomă venită să mă sperii

cu atâta fericire, te-aud chemându-mă de pe altă planetă,

cerându-mi să-ți scriu poezii,

tatuate pe coapsele tale de marmură, spălate cu lapte

muls din ugerii norilor și din ceața zorilor.

 

nu știu de ce sărutul meu acum e rece

și dragostea ca un frig din ghețurile siberiene

care mă face să fug prin ploaia de sânge

 spre singurătățile mele,

nu știu de ce a amorțit timpul într-un balon de săpun

care s-a spart la prima adiere a morții

și m-a lăsat dezarmat ca pe un barbar,

pradă leilor într-o arenă romană

sub privirile hulpave ale privitorilor.

 

câteodată lirismul meu înseamnă lacrimă

pe-o foaie galbenă de hârtie,

știu, prima ninsoare e departe,

 poate doarme în păduri cu tine

și acum vine sub formă de ploaie prin lacrima mea

să stingă focul mistuitor al amintirilor,

bătrânul corb ne dă ocol,

fantasmele-au rămas în ochiul sigilat

și noi ne târâm prin cripta ceții în care vom pieri…

 

miercuri, 30 mai 2012

 

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de ION IONESCU-BUCOVU pe Mai 30, 2012 la 2:29pm

Mulțumesc Lenuș, mulțumesc Mihaela!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Mai 30, 2012 la 1:02pm

Citit cu mare drag...Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Mai 30, 2012 la 12:19pm

Întodeauna "lirismul" dumneavoastră este de toată admiraţia, d-nule Ionescu.


ACTIV
Comentariu publicat de ION IONESCU-BUCOVU pe Mai 30, 2012 la 11:44am

Mulțumesc Delia pentru frumoasele cuvinte pe care le-ai spus despre acest poem.


INACTIV
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Mai 30, 2012 la 10:41am

Ce superb tablou şi dovada că dragoste nu moare niciodată ci din contră, cu trecerea timpului ea este tot mai aproape de dumnezeire. Un poem de mare, mare sensibilitate domnule Ionescu. Calde felicitări.

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/