Zile de naştere

  Venind spre casă am văzut un cățel lovit de o mașină. Șoferul nici măcar n-a catadicsit să oprească. Un maidanez, n-avea anul... Mă privea cu ochi mari, mai degrabă uimit decât speriat și, așa a murit, cu ochii în ochii mei.

 

Și mi-am adus aminte de Luky.

Luky, prima mea cățelușă, o corcitură de teckel, a fost recuperată dintr-o crâșmă, unde intrasem cu niște colegi ofițeri să bem o bere.

O dihanie de om în sevraj de alcool, voia să o dea la schimb pe „o sută de votcă”. Cum crâșmarul nici nu voia să audă, a aruncat cu ghemotocul de blană de-un perete.

Ce a rezultat, e previzibil: eu am luat ființa care tremura din toate încheieturile iar amicii mei au scos aburii de alcool din nesimțit!

Eram tânăr, abia mutat la casă nouă, copii, nevastă, mobilare, aclimatizare, nebunie, nevastă-mea:

– Asta ne mai trebuia, aspirator de pureci și depozite de rahați.

Eee, în doar două săptămâni lucrurile au luat o turnură inversă. Eu deveneam agasat de insistențele ei de a-mi linge nasul, mai ales când veneam, praf de obosit, din cine știe ce delegație iar restul familiei mă apostrofa, făcându-mă de toate alea.

Era prin 91-92, abia mișca cablul, de internet nici nu visam, aveam doar două cărticele, cât palma: „Câinii și pisicile mele” excepționale publicații.

O iarnă cumplită, era să mor rătăcit în câmp căutând, prin nămeți, un punct militar.

Am venit acasă rebegit, într-o permisie de trei zile, cu gândul să nu mă dau jos din pat.

Acasă, agitație: Luky nu mai mânca de două zile, i se uscase nasul, îi lăcrămau ochii, galeșă și cu privire de moarte.

Soața îmi scosese, deja, cojocul din dulap și cu el în mână s-a înfipt în fața mea:

– Ești bărbat! Du- te la doctor cu ea. Cred că are parvoviroză!

Nu aveam ce să comentez.

Doamna a așezat-o într-o pungă de plastic pe care a pus-o într-un prosop mare, eu am băgat-o la piept sub cojoc și …

Și... aici era o întrebare. Mă duc la un amic, la două blocuri:

– Mă, știi pe unde este un punct veterinar?

– Habar n-am, ce-ți trebuie? Moare scroafa pe care ai tăiat-o de crăciun?

– Moare Luky! Tre’ să fac ceva!

– Hai’ la trei’, la Vasile, că-i de la țară, poa’ știe ceva!

– La D.R.V.V. declară Vasile, da’ nu cred să fie careva pe acolo, că-i sâmbătă …

– Aha, mă dumiresc, adică… cam pe unde?

− Treci de gară, peste triaj e o potecă, mergi pe ea da’ cam pe la juma’ o cârnești stânga că altfe’ ajungi în sat , or fi vreo 3 km , da’ tu nu o iei spre sat, o cârnești, cum ți-am zis, juma’ la stânga și în față cam la un km. ai să vezi un bloc în construcție…

Ăla-i sediu nou, nu te duci acolo, că nu-i nimeni, te duci în spate, sunt două barăci. Una mai mică, unde-i punctu’ veterinar și una mai mare, unde-i spitalu’, clar?

– Clar!

Dau să plec:

– Vezi, mai în fund e o casă, acolo stă tehnicianu’, Miron. De nu vrea, îi zici că nu-i mai aduc vierii la castrat. Hai, fugi!

Până în gară, îmi înțepenesc picioarele. Intru în restaurant, iau o sută de Dobrin, trag la o masă.

Caut în buzunări punga cu pipeta pară, în care a pus soața, apă cu suc de lămîie. O salt pe Luky, până-i iese capul din cojoc și o forțez să bea. Deja are ochii tulburi și e ca o cârpă. Mă zărește prin ceața bolii și încearcă un gudurat: iese doar o hârâială. Devin neliniștit. Dau votca pe gât, o bag pe Luky la loc, și plec.

În urmă, comentarii:

– Am văzut mulți duși, la viața mea, da’ să umble cu câinele la ckept și să-i dea de băut și lui…crede-mă! N-am mai văzut!

Trec de triaj bate un viscol, mai să mă pună jos. Canci potecă, zăpada-i de juma’ de metru. O iau la plesneală (dacă n-am murit la Corod în câmp, doar n-o să crap acuma , acasă…). Cam la un kilometru o cârnesc spre stânga. Ajung la un dig de vreo trei metri. O iau în dreapta, noroc! balustrada de la o pasarelă, simt asfalt sub picioare : încă sunt în civilizație.

Printre fulgii viscoliți văd dihania de construcție care va fi viitorul spital veterinar zonal.

Picioarele mi-au degerat deși am păstrat bocancii militari, am izmene de bumbac și blugi dă’ firmă.

Dau colțu’. La baracă mică, nik. La a mare, idem.

Mai avansez și dau de o potecă, ajung la ușa omului.

− Ce-i cu tine, bre? Te-ai rătăcit?

Intru. Căldura bagă ace în obrajii mei, fălcile nu vor să mă asculte, bâigui:

– Moare Luky!

Laboratorul e lugubru. Mese de inox, gresie antiacidă, mâncată de timp, neoane, care cu a lor lumină rece, amplifică frigul pătrunzător.

O scot pe fetiță, o așez pe o masă, ca de disecție. Veterinarul își trage două mănuși:

– Ia să vedem noi ce avem aicea?!!! Luky prinde brusc viață. Dă să-l muște:

– Ține-o mătăluță de ceafă și de picioarele de apoi…Cu o blândețe pe care nu o puteam bănui la matahala de 2 metri și peste 100 de kg., o palpează la ganglioni:

– Ai venit la timp, mâine ar fi fost prea târziu. Ține-o. Caută într-un rastel și scoate o seringă hipodermică uriașă.

Simt prin empatie un cutremur în coloana vertebrală iar Luky mă privește cu ochi mari: „ce vrea a face uriașul?”

O umple din diverse șipuri, majoritatea cu urme de folosire. Împinge până țâșnește lichidul prin ac:

– No!…Ține-o, mătăluță că o să o doară… asta e…

Luky se scapă pe ea. Imperturbabil, veterinarul împinge în seringă. Vena descoperită, cu un brici de pe vremea bunicului, se umflă dar, încet, absoarbe sfertul de kil de substanțe, băgate în ea.

− Gata! Salt-o! Cu o racletă de curățat parbrize și o tehnică rodată, îndepărtează dejecțiile. Îmi întinde o cârpă dubioasă și cu o găleată cu apă, dirijează, la scurgere, mizeria.

Revenim în cabană. Căldura mă moleșește:

– Cât vă datorez?!… Se așază la o masă, improvizată în birou. Scrie, adânc pe o hârtie, ridică pixul către mine:

– Pe unde-i venit? Am văzut urmele de pași venind dinspre sediul nou.

– Prin triaj…

– Da… Ți-a zis cineva că nu ești sănătos? Te găseau la primăvară… Suntem la 500 de metri de barieră, de Podeni, puteai să iei un taxi. Ăăăă, câți bani ai la tine?

– Vreo 200, pe-acolo...

– Aha! mai scrie pe hârtie, se mai uită la mine, pune mâna pe telefon:

– Un taxi la veterinară… da’, tu, eu sunt, hai…. urgență! Ce? Să vină papucu’ că e 4×4, am un singur client.

Afară se oprise viscolul. Era o atmosferă de cristal. Taxi-ul scotea aburi. Ne strângem mâinile:

– Vezi de tratament... în gară, la Eftimie. Nu ai trecut peste partea grea. Tot așa cu pipeta, bună idee, da’ să nu mai pui lămâie, îi faci stomacul praf. Să mă suni… ai numărul meu!

Din portieră ridic capul:

– Ai scăpat…

– Ce-am scăpat?

– Păăăi... o zis Vasile că de nu-mi tratezi cățeaua, nu-ți mai aduce vierii la…

– Aaaa, ceara, candela, și psalții…. el te-a trimis prin triaj….!

 

Au trecut ani de-atunci, am vândut apartamentul, ne-am luat casă pe pământ iar Luky ne-a însoțit pretutindeni, mereu jucăușă și paznic înfocat până-ntr-o iarnă, grea, ca cea în care s-a îmbolnăvit, când a început să urle. Trecuse de optsprezece ani. Două zile a jelit și, pe un vifor mare, când m-am dus să-i dau de mâncare, am găsit-o pe o parte și cu ochii împăienjeniți. M-a simțit și a vrut să-mi lingă mâna dar limba îi era uscată și vânătă iar atunci s-a forțat cu ultimile puteri și mi s-a așezat în poală. Un șuier a mai trecut prin gura ei iar capul i-a devenit greu în palmele mele.

 

Doar nu era să-l las acolo, în drum. Eram aproape de casă. În fundul curții e un mic cimitir. Am săpat o groapă și l-am pus și pe el, alături de Luky, de cei doi băieți ai ei, alături de pisici și motani care, toți și-au slujit stăpânul de-a lungul anilor.

 

                                                                      ***

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 18, 2017 la 9:00am

Comentariu publicat de Florentina Maris pe August 18, 2017 la 7:21am

am zambit intai, chiar am ras, cu gura pana la urechi la partea cu triajul. La urma mi-au dat lacrimile, adica am trait textul pe deplin:) Frumos!

Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe August 17, 2017 la 10:40pm

Frumos! Acest text ne dăruiește o latură sensibilă a unui suflet mai zurliu,

pus pe glume și șhotii dar de o sensibilitate, ce la prima vedere, citire, n-ai bănui-o!

Mulțumim! Seară frumoasă, maurule!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support