Mi-...

[Zinca Iulian Marius]

am luat bilet la un spectacol. Nu-i aflam numele

decât la sfârşit. Aveam doar 10 lei la mine şi el  

costa 11. M-a lăsat să intru în sala plină de scaune

goale, să mă aşez pe unul plin de mine şi să fac

linişte. Spectacolul începe. Nici nu ştiu ce era. Un

actor cobora de pe scenă urcând direct spre mine.

Bolborosea într-una, în atenţia celorlalţi şi şi-a înfipt

ghearele în gâtul meu de parcă jucam un rol şi privirea,

da, privirea îmi era în sus şi strig: 

lasă-mă,

ia-mă,

du-mă

la balcon să mă uit la el cum (mă) joacă pe scaunul acum

gol. Dar, era plin de fum sau de praf de parcă erau zugravi acolo,  

decojind cerul de pe pereţii strânşi în jurul meu şi m-a lăsat. A

rămas să aştept pe “ia-mă”, pe “du-mă”, să aflu cum s-a numit

piesa-n care-mi jucam toţi banii.      

 

25.02.2014, ora16, 21’