Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

      Există multe tipuri de oameni. Pot fi din naștere blânzi, prietenoși, buni sau aprigi, plini de ambiție, chiar duri cu ei sau cu ceilalți.

      Dar mai există și pornirile de moment: ești bine dispus și ai ierta pe mulți și destul de multe. Sau prost dispus și orice greșeală minoră poate deveni o tragedie, un motiv de supărare. Pentru acest fel de momente există, meditația, religia sau orice altă cale de destresare și liniștire a stărilor interioare.

      Un suflet nemulțumit va vedea în jur, selectiv, parcă mai mult rău, mai multe gesturi negative, suferințe, egoism, simțindu-se de parcă ar trăi într-un fel de iad.

      Un suflet calm, plin de intenții pozitive, va vedea în același loc, în aceeași lume, în mod selectiv, gesturile frumoase, bunătatea, mila, iubirea față de aproapele său, de parcă ar fi înconjurat de sfinți!

      Avem reflexul de a căuta ce-i deosebit, minunat în natură, peisaje, flori, gâze și, de ce nu, suflete frumoase! Când ești supărat, chiar dacă apar în jur asemenea frumuseți, le vezi cu alți ochi, treci pe lângă sau printre ele de parcă n-ai putea vedea esențialul tău de acești ”copaci”! Dar în subconștient imaginile rămân. Rămân asociate cu acele evenimente triste sau care te-au supărat.

      Admiram odată un apus de soare, cu jerbe de nori portocalii, roșii ce îmi dădeau fiori privindu-le! Am vrut să-i arăt unui străin care părea dus pe gânduri, trist și singur:

      - Nu vi se pare magnific acest cer plin de culoare?

      - Mda... Pe sub un asemenea cer, sub un splendid apus... am pierdut-o pe soție, într-un accident!

      - Îmi pare rău pentru pierderea dumneavoastră! Înseamnă că această frumusețe vă face mai mult rău...

      - O, nu, doar că simt odată cu frumusețea și durerea de atunci... Și mă doare, da tot mă uit, că ei i-ar fi plăcut tare mult să privească! Atunci, demult, ne-am oprit să admirăm apusul la rugămintea ei, iar un camion a ieșit din drum și a lovit-o, apoi s-a oprit într-un pom. S-au dus... și ea și șoferul camionului... Da... Așa a fost... Iar cerul era plin de portocaliu, ca acuma și roșu și galben... Doar noi eram goi în suflet, nu mai simțeam nimica... Țineam fetița în brațe și plângeam! De-atunci vin aici, să admir și să mă doară... Acasă trebuie să fiu vesel, să-mi cresc fetița! Aici... Pot s-o jelesc...

      Și mângâia o cruce de fier, de pe marginea drumului, pe care n-o observasem. Era vopsită în portocaliu, avea flori proaspete la bază și o candelă aprinsă.

      Aveam impresia că acolo trebăluia un sfânt, lăsat pe lume să guste dulcele și amarul vieții de pământean. E greu să fii un astfel de sfânt!

      Am plecat cu un nod în gât. Pe cer culorile se estompaseră, de pe munții din jur cobora răcoarea. Apusul devenise și pentru mine o imagine frumoasă dar tristă...

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Martie 7, 2018 la 3:47pm

Vă mulțumesc dragi prietene, nu știți ce fericit sunt când ceva din ce scriu ajunge la sufletele voastre frumoase!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Februarie 28, 2018 la 8:59pm

Recitită cu drag. Felicitări”


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Februarie 28, 2018 la 7:10pm

Of, Viorele! Iar ai reusit sa ma zgudui bine! Prozioara ta e... No coment! Felicitari!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/