Neînţeleasa ploaie

[Irina Lucia Mihalca]

Neînţeleasa ploaie

 

Prin picuri de ploaie amurgul

scutură petalele florilor de prun, pe ramuri

copacul suspinului* îşi poartă uşor mâţişorii.

 

Neînţeleasa ploaie, prin argintul nopţii,

despică umbrele iubirii-culori,

vârtej de imagini silabe spaţii cuvinte...

 

Frânturi de umbre se preling prin zborul

sufletelor regăsite printr-un sărut,

lacrima lui o aude în sufletul ei.

 

Frunze de pelin împrăştie aroma tristeţii,

cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,

azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.

 

Margini pierdute prin vis...

pe pod o fată prin lacrimi priveşte

apa şi timpul domol curgător.

 

În liniştea apei, prin pleoapa închisă, depărtările scad,

acum el pluteşte în barca cea neagră,

vremea furtunii s-a sfârşit .

 

Pe băncile goale, pe alei, străzi, vânt şi frunze,

tăind curcubeie, prin raze de soare si stele

Ea ştie, mereu El e în inima ei...

 

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Camelia. O zi placuta!

[Camelia C]