Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

NOAPTE DE IUNIE
(Corneliu Neagu, 31.05.2019)

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcați de flori.

Creștea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiți, sub cerul de oțel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetății, sub crenel.

Măceșii peste zid dădeau în floare,
se agățau în gard cu spinii de uluci,
privind mirați, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.

Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.

Și m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 1, 2019 la 7:09pm

Mulțumesc, Ciobotariu Maria! Un gând ales din partea mea!


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Iunie 1, 2019 la 2:23pm

Cu admirație!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/