Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

E sâmbătăseara, 15 noiembrie. Descuiuşa de la intrare şi năvălesc în casă, aruncându-mi
geanta de şcoală, câtcolo, pe holul lung ce desparte dormitorul mare şi baia,de bucătărie şi celelalte
două camere ale vastelor noastre apartamente. Măopresc în uşă, puţin nedumerită de priveliştea din
bucătărie: maică-mea călca nişte pantaloni de la costumul lui taică-miu şi era „împodobită” cu nişte
bigudiuri de toată frumuseţea, ca un pom de Crăciun. Mă gândesc puţin, înainte să-i dau „Bună
seara”. Ce-o fi apucat-o?
– Hai, Bonsoir!zic: Cefaci mami? Calci la ora asta (era vreo 6 seara) ?
– Da, dragă, ce,nu ştii? Mergemla nuntă la Dobroiu.
– Care Dobroiu? Ăl bătrân? Ce-a înnebunit,se însoară la vârstaasta?
– Nu,Alma, la fii-su, Nelu… Grăbeşte-te, că trebuie să fim acolo pe la 8. Vezi cu ce te
îmbraci.
– Da’ce, tre’să vin şi eu? Cesă caut eu la nuntă, nu-mi place! Zic eu înciudată căci aveam
alt program în sâmbăta aia… A venit apa caldă?
– Ia vezi, o fi venit, dar nu ştiu eu,că n-am avut timp să-i dau drumul!
– Păi şi bigudiurile alea cu ce ţi le-ai pus, nu te-ai spălat pe cap?
– Nu, că le-am pus cu bere, zice maică-mea, mirată că eu abia acum aflu că-şi apretează
podoaba capilară cu bere la juma’de kil.
Mă uit la ea şi mă strâmb. Îi scot limba, că şi aşa nu mă vede , şi încep să-mi arunc
bulendrele cele groase pe cuierul pom din mijlocul holului. Îmiscot şi cizmele,şi nervoasă, intru în
baie trântinduşa după mine.
Maică-mea vine şi-mi strigă de după uşă că-s o nesimţită şi fac zgomot atunci cândtaică-miu se odihneşte ca să meargă la nuntă… şivine de la muncă săracul!
– Da,săracul, că eu vin de la „sanatoriu”, îi strig de după uşă… şi mai fac şi naveta!
Înjurândprintre dinţi, deschid robinetul de la apa caldă, sperândca măcar în sâmbătaasta să
fac şi eu o baie „omenească”, că de, mă duc la nuntă şi tre ‘ să miros frumos. Privesc robinetul
deschis la refuz, cu o deznădejde cumplită,căci curgea pe ţeava aferentă, un lichid vâscos,roşu şi
bateria mârâia, ţârâia,bârâia şi trepida din toate încheieturile, mai, mai să iasă din perete ,şi apă
caldă nexam.
Deschid uşa dinspre hol şi încep să înjur din nou. Îmipun paltonul pe mine şi zbor pe scări,
în jos, cele două etaje şi pânăla parter. Deschid,c-o forţă de nebănuit uşa de la intrare şi ies în faţa
blocului.
La câţiva metri de bloc, se afla centrala termică şi mă îndrept într -acolo. Era lumină
înăuntru, semn că nea Gicu nu plecase. Batcu picioarele în uşa metalică de la intrare, strigând cât
măţinea gura:
– Nea Gicule, ieşi bre,că nu e apă caldă la noi în bloc! Hai, dă-ibice, că-i sâmbătăşi mai
trebe să ne şi spălam!
Nea Gicu deschide uşa centralei din care se strecoară spre mine o duhoare de abur amestecat
cu miros de păcură şi transpiraţie de om bătrân, nespălat de cândlumea şi mă întreabă malcom:
– Da’ce-i,domnişoara Alma, au trecut tătarii p-aicişi nu ştiam eu? Ce s-o întâmplat, mă
rog?
– Haida de, ce nu ştii mata ce s-o-ntâmplat! Nu-i apă caldă şi căldură-i aşa, ca să nu ne
congelăm de tot. Haidă măcar în seara asta drumu’,că ne ducem la o nuntă şi nu se cade să mirosim
a tot! Tre’să mă spăl şi pe cap. Uitece păr lung am! Tre’să se şi usuce în 2 ore. Haibre,că seacă
Marea Neagră şi mata nu mai încălzeşti blocurile astea „veci, pururi, amin”!
– Hai că oi da drumu’ fo2 ore, că-mi zici mata, domnişorică, altfel, ştii că avem program
strict de la Dumnealui şi arată în sus, spre cerul plin de stele.
– Da… da… ştiucă „Dumnezeu” ţi-a dat ordin să nu ne încălzeşti prea tare, că ne stricăm şi
nu ne face bine, nu? hohoti eu a pagubă şi mă îndreptai spre bloc, să prind eu prima să mă spăl,
căci, dacă află vecinii, nu mai apuc…
Cândam intrat în casă, apa caldă începuse să curgă şi rugina se curăţa de pe ţevi. Răsuflu
uşurată şi pun dopul la cadă. Credc-am stat vreo oră şi m-am bălăcit în voie, m-am şamponat, mam relaxat… Uitasem că tre’ să mă grăbesc… Mă trezesc cu maică-mea, gătită prună şi coafată
ţeapăn, avândcapul câto baniță, că deschide uşa băii:
– Vezi că noi am plecat. Viişi tu mai târziu…
– Da, da, ies din baie, mă usuc la păr şi vin… îirăspund a lehamite şi mai înot puţin în cada
cu apă caldă, fierbinte, care-mi încălzea oasele rebegitede frigul de afară, din casă şi de peste tot…
bârrr,iar începea iarna, nesfârşită, cu ploile, cu vânturile,cu nămeţii imenşi care ne blocau comuna
de restul lumii… Dar nu vroiam să mă gândescla asta. Abiasuntem în 15 noiembrie 1976. Tre’să
mă duc la nuntă şi tre’să arăt bine. Nuntăcu dichis. Socrumare, Preşedinte de Cooperaţie, naş,
Primarul comunei şi mulţi alţii… Ai mei, prieteni buni şi cu unii şi cu alţii. Tre’să arăt bine, să nu
mă fac de căcat. Iesdin baie şi mă îndrept spre camera mea. Deschidşifonierul şi mă uit pierdută
înăuntrul lui. Nuprea am din ce să aleg. Sunto amărâtăde adolescentă, care umblă în majoritatea
timpului, în uniformă.
Restul e „mizilic”. Acolo, câtevalucruşoarele „civile” să nu zic că n-am nimic. Şiaşa sunt
cam grasă şi nu-mi stă bine cu ele! Parcă aş fi o babă: mă vait înainte de a încerca ceva .
Văd pe un umeraş, o rochie neagră din jerse. Ah, da… nu-mi mai aminteam de ea. Ce-arfi so încerc? Opun pe mine şi mă uit în oglinda cea mare de la toaletă… Hopa! Mamă,da’ce sexy
sunt… Îmistă bine, constat.
Eu brunetă şi ochioasă, părul lung, lăsat în vânt şi rochia asta mulată, cu mâneci largi şi
lungă, câtsă-mi acopere genunchii… Arătca o doamnă, nu ca o puştoaică. Defapt asta şi vreau.
Sunt,oricum, mult mai matură decâtcei de vârsta mea… Îmipun ghetuţele negre de lac, cu toc cui
şi paltonul „de gală” şi ies pe uşă, trântind-oca de fiecare dată, ca să-mi anunţ vecinii să se uite prin
vizor.
Nici nu ştiu cum am ajuns la restaurantul lui nea Prică. Ştiamdrumul pe de rost,cu toate că
nu era scurt ( camun kilometru ). Intrupe terasă, goală, bineînţeles. Muzicaşi tropăiturile veneau
dinăuntru.
Toata protipendada comunei se adunase şi se distra de zor. Câţivabărbaţi stăteau în faţa uşii
restaurantului şi trăgeau câteo ţigară. Măstrecor uşurel pe lângăei şi nimeresc într-un hol mare
unde se afla şi barul. Vădo masă lungă, întinsă în faţa barului şi-l întreb pe barman:
– Bună seara, nea Nicu, sunt fata tovarăşei casiere de la Cooperativă…Eu unde tre’să stau la
nunta asta?
– Ah, eşti fata lu’doamna Nuşa… Păiintră şi tu în salon să saluţi mirii şi p’ormăvii la masa
asta. Aci e masa tineretului.
– Ahaaa…, zic şi dau să intru în salon. Uşaabia că se deschidea de aglomeraţie. Erao mare
de lume, înşirată ca sardelele într-oconservă,şi muzica era atâtde stridentă,că nu te auzeai om cu
persoană.
Mă opintii în uşă şi reuşii să ajung la masa mirilor, să le urez „casă de piatră” şi toate
celelalte… Pe-aimei nici nu-i puteam zări în aglomeraţia care se afla acolo, mai mai să se reverse
prin geamurile mari ale localului… Defapt, nu-i nevoie să ne vedem p-aici…şi ies, cu chiu cu vai
din îmbulzeala aia, deschid uşa spre hol şi răsuflu uşurată. La„masa tineretului” nu erau decâttrei
persoane: doitipi mişto şi un amărât,ceva mai încolo, la un capăt de masă.
Mă îndrept înspre cei doi şi-i salut:
– Bună seara, mă numesc Alma… și întind mâna către cel brunet cu păr ondulat, care-mi
„sărise-n ochi”.
– Sărut-mîna, eu sunt Johnşi el e Paul, prietenul meu…
Am făcut cunoştinţă cu amândoi, spunândo glumă nevinovată:
– Vrei să spui Paul,ştii…Tu eşti Johnşi el e Paul….formaţia Beatles…
– Ah, da… defapt mă cheamă Ion,dar toţi colegii de la liceul de Marină îmi spun John.
– Pe mine mă laşi să-ţi spun Ion? îi zic cu tupeu. Mise pare mai românescşi mai frumos
decât John.
– Desigur! Şi mieîmi place,dar nici măcar maică-mea nu-mi spune aşa. Măstrigă Nelu.
– Uite eu o să-ţi spun Ion,că nici mie nu-mi place să-mi pocească cineva numele…
– Da’chiar te cheamă Alma? N-ammai auzit numele ăsta… deunde vine?
– De peste ocean,din America. Avăzut maică-mea un film cu Yul Brynner, un actor vestit la
Hollywood şi iubita lui se numea Alma…
– Aha, zise şi Paul, după nume nu eşti româncă…
– Da, da, doar după nume… în rest sunt olteancă.
– Şi cu ce ocazie la nunta asta? mă întrebă Ion.
– Dacă o să iau un loc lângăvoi veţi afla şi „misterul” ăsta, le spun eu la „mişto”.
– Băi Paule, e mişto tipa, ştie de glumă, ba ne mai şi miştocăreşte pe amândoi!
– Eu, zic…departe de mine gândulDoamne fereşte, glumeam! Şi îmi fac loc lângăIon, căci
el îmi plăcuse din prima clipă.
El se ridică galant şi mă ajută să-mi scot paltonul. Îmiţine şi scaunul. Na-ţi-odrace,că ţi-am
dres-o! N-am mai pomenit eu un adolescent care să fie atent cu mine… Mă aşez comod şi vine
ospătarul care ne aduce aperitivul, plin de bunătăţi. Măuit în farfurie, mă uit la Ion şi cred că m-am
strâmbatniţel, că el mă întrebă mirat:
– Dar ce, nu-ţi place ce vezi? Unchi-miu e preşedintele Cooperativei şi pentru nunta asta a
făcut rost de cele mai alese bucate din regiune.
– Ah, ba da… eştirudă cu nea Dobroiu?
– Să nu-mi spui că suntem rude şi că nu ne-am cunoscut până acum!
– Nu, stai liniştit, că nu suntem. Noi…aimei, mai ales, suntem prieteni de familie cu tanti
Tezi şi nea Dobroiu şi maică-mea e casiera Cooperaţiei.
– Aha, deci sunt liniştit acu’, că nu suntem neamuri. Mă gândeamcă fac un incest, ceva, râse
Ion cu poftă…
– Aha, ai gândurimari văd, zic şi eu, uitându-mă,pe sub genele măzgălite cu rimel, în graba
calului. Aici nu prea ai loc să întorci şi mie nici măcar nu mi-e foame. Niciodată nu mănânc la
petreceri. Nu-miplace.
– Nu se vede. Eşticam plinuţă ca să fii şi mofturoasă la mâncare…
– Ah…ai observat şi asta. Credeam că nu se vede. Mi-am mascat defectele cu rochia asta
neagră…
– Hai măi John,că-i stă bine fetii, zise şi Paul, în timp ce îngurgita cu spor aperitivul gustos.
– Lasă-mă,măi,s-o tachinez pe Alma. Sevede că ţine la glumă.
– Da. Ştiu şi ştiu să-ţi întorc gluma… sper să nu te superi c-am să fac mişto de tine.
– Eh, s-o văd şi p-asta! ziseIon, uitândsă şi mănânceîn timp ce mă sorbea din priviri.
– Măi mie nu-mi plac nunţile.
– Ai dreptate Alma, nici măcar foame nu-mi este. Haisă ieşim la o ţigară. Poatene arăţi şi
nouă satul. Mergemla o plimbare?
– Sigur că da, de ce nu?Şiaşa mă plictisesc aici, nici nu putem dansa după muzica asta…
Haideţi la mine să ascultăm o muzică bună şi vă promit o noapte de pomină! (nuştiu ce măapucase,
niciodată nu invitasem băieţinecunoscuţi la mine).
– Da’numai noi trei? Parcănu cadrează…Nu mai ai o prietenă? zisePaul.
– Am mai multe,fete de gaşcă, mişto,… ştiusă se distreze…
– Eh, chiar aşa de multe nu ne dorim, dar încă una, n-ar strica… săfim perechi (îmi şopti Ion
la ureche).
Nu ştiam ce să fac. Măatrăgea persoana lui ca un magnet şi cred că şi el mă plăcea.
Am refuzat felul doi, adus de către ospătar, ne-am îmbrăcat bine şi am plecat spre blocul în
care locuiam eu. Pedrum, am trezit şi două prietene, Carmen şi Aida, care au sărit ca arse cândau
auzit că dau un „ceai”.
Urcăm la etajul doi şi descui uşa încet, să nu ne audă vecinii. Dedata asta, nu trebuiau să
ştie ce făceam noi. Intrămîn casă fără să aprindem lumina pe hol. Măîndrept pe întuneric înspre
sufragerie şi apăs comutatorul. Seface,în sfârşit,„lumină în sat” şi-i poftesc pe Ion şi pe Paul să ia
loc pe canapelele de „piele” achiziţionate de curând. Ionse miră de calitatea mobilei şi-mi zise că na văzut în viaţa lui canapele cu „vinilin” pânăatunci.
– Eh, vezi acu’, care-i baiul. Trebuiesă începi de undeva, nu?
– Ha, ha, ha, eşti dată dracului, fato! râseIon cu poftă şi Paul zâmbi stânjenitde situaţie.
– Simţiţi-vă ca acasă la voi, le zisei eu. Cevreţi să beţi, ce vreţi să mâncaţi? Amde toate:
whisky,vin, apă minerală, pepsi-cola…
– Şi de mâncarece ai, că mi s-a făcut foame, scânciIon, pisicindu-se pe lângămine.
– Păi am salată boeuf, salată de icre, mușchifile afumat, brânzăde capră, caşcaval, etc…Ce-ţi doreşte buricul?
– Îmi doresc de toate… şi pe tine, dacă s-ar putea…
– Uşurel drăgălaşule, eu sunt ca o redută. Trebuiemai întâi să mă cucereşti şi după… ommai
vedea…
– Ce pișicheră eşti. Ştiisă întorci vorbele omului şi ştii să-l refuzi elegant. Unde-aiînvăţat
asta?
– Cred că m-am născut aşa, nu m-a învăţat nimeni. Poatec-am citit mult şi mi-am dat seama
cum ar trebui să mă comport în societate ca să nu supăr pe nimeni.
– Ia ascultă Paulică! Domnişoaras-a culturalizat, e citită. Aiauzit de Baudelaire, „Les fleurs
du mal”?
– Hai, măi John, nu mai fii aşa! îifăcu observaţie Paul, care stătuse retras până atunci şi
ascultase în surdină Deep Purple. Nuvezi că Alma nu e ca alea pe care le ştii tu? E o fată de familie,
bine crescută, citită… n-omai lua peste picior!
– Lasă Paulică, nu-i bai, am eu ac de cojocul lui, îi răspund eu, sigură pe mine. Spercă nu
vrei să-mi şi reciţi din Baudelaire… Haică încă n-ai băut nimic… după… şi-ltrăsei către bucătărie
unde aranjasem un bufet suedez, de toată frumuseţea.
– Ah, Doamne, ce de bunătăţi! strigăIon şi se aruncă pe primul scaun de la masă. Începusă
înfulece nepotolit şi eu am ieşit din bucătărie să-l chem şi pe Paul.
– Hai Paulică să mănâncice n-ai mâncatîn viaţa ta!
– Măi Alma, mi-e ruşine de tine. Tueşti o fată bună şi nu vreau să profite nimeni de persoana
ta, în nici un fel. Spercă mă înţelegi. Johna băut ceva tărie de la bar şi de aia se comportă aşa,
iresponsabil. Săştii că treaz e băiat bun.
– Nici nu mă îndoiesc de asta. Deaceea v-am şi invitat la mine. Sevede de la o poştă că
sunteţi băieţi buni şi că el „bravează” acum.
– Fetele alea nu mai vin? veni Ion de la bucătărie, cu gura plină de mâncareşi cu un pahar de
vin roşu într-o mână…
– Acum am sosit, zise Aida, intrândpe uşă, urmată de Carmen, o brunetă focoasă cu ochii
azurii.
– Haideţi fetelor să vă prezint doi „gagii mişto”, le-am zis eu şi le-am poftit în bucătărie ca
să mâncămcu toţii.
După ce am făcut prezentările şi am gustat câteceva, timp în care Ion şi cu Paul au mâncat
pe săturate, am aranjat paharele, cu diverse băuturi, pe o tavă şi ne-am mutat cu toţii în sufragerie.
Ion o luase tare, pe ulei şi după ce-şi mai făcu curaj, cu un pahar de vin dat pe gât, mă luă la dans şi
stinse lumina .
Începu să aiba tupeu. Credcă băuturaera de vină. Întimpul dansului, încerca să mă pipăie
prin locurile intime şi mă strînse atît de tare de mijloc că-mi tăiase răsuflarea. Eunu ştiam cum să-l
mai „dau jos” de pe mine, folosindu-mi mâinile în toate direcţiile posibile şi imposibile şi la un
moment dat mă luă de după gât şi-şi lipi buzele senzuale de buzele mele, băgându-mi limba-n
gură… Atunci m-am răzbunat şi eu şi l-am muşcat de limbă până i-am dat sângele. Răcni ca un
turbat şi alergăînspre baie, înjurându-măprintre dinţi, de mama, de tata şi de toată familia.
Eu am rămas înmărmurită de propria-mi reacţie şi simţeam gustul sângeluilui în gura mea.
M-amdus la baie să văd ce-a păţit şi să-mi cer scuze pentru gestul canibalic şi el îmi zîmbi trist,
deja trezit de durerea atroce pe care o încercase cu câtevaminute mai devreme. Ise umflase limba,
dar tot reuşi să îngaime câtevacuvinte:
– Eşti dată dracului, muiere! Dacă-ai fi puţin mai slabă, te-aşlua de nevastă.
M-am uitat la el cu ochi de căprioară rănită ( înamorul propriu )şi i-am zis premonitoriu :
– Mai știi…De ce ţi-e frică, niciodată n-ai să scapi!
Şi după 4 ani de la această întâmplare, exact pe 15 noiembrie 1980, ne-am luat cu acte în
regulă.

ALMA JANE SÎRBU
20.07.2012

http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2014/08/30/nunta-bucluca...

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe August 31, 2014 la 8:08am

Multumesc frumos Agafia!


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe August 30, 2014 la 7:04pm

Foarte frumos!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe August 30, 2014 la 3:08pm

Superba.....Felicitari!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->