Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

Omul armonic.

 

          Majoritatea oamenilor nu înțeleg că ei sunt făcuți din apă. Adică un om de 80 de kilograme este doar 20 de kilograme om iar restul este apă. Poate că unii se întreabă: și ce dacă? Nu ne stoarce nimeni apa din noi!

          E destul de simplu  de explicat, dar pare chiar firesc să ne imaginăm că la asfel de proporții soarta noastră este în mâna apei din noi chiar mai mult decât ne imaginăm. Ce poate ea să facă? Japonezul Emoto ne spune că apa reacționează direct la toți stimulii exteriori fără să ceară nicio aprobare, deci corpul nostru este dirijat de mișcările apei din el, indiferent ce gândește creierul, sufletul sau spiritul.

          De câte ori nu vi s-a întâmplat să plecați liniștiți de acasă și până la piață să vă treziți că sunteți brusc indispus și fără chef. La fel, de câte ori nu ați constatat că v-a cuprins o tristețe care parcă nu vă aparține și care parcă nu se justifică. Toate aceste senzații vă sunt oferite de conținutul de apă din corp care recepționează absolut tot ce se petrece în mediul înconjurător. Persoanele amărâte care vând pe trotuare tot felul de produse, pește, brânză, bureți, ouă și multe altele vă transmit în mod direct starea lor de amărăciune și dumneavoastră o preluți în plin. Mai ales fumătorii care au aura energetică făcută varză, plină de găuri și gata de a primii orice semnal sau energie negativă sunt extrem de afectați.

          Care ar fi totuși soluțiile pentru a ne proteja fără să recurgem la cursuri de specialitate sau cine știe ce vrăjitorii. Soluția este simplă: Trăiți într-un mediu armonic.  Să începem cu exemplul negativ, cum nu trebuie să trăim.

          De dimineață dacă imediat ce ne-am sculat dăm drumul la televizor, vom avea un buchet de evenimente care ne vor distruge și micul dejun și toată ziua. Unele televiziuni preferă copiii spulberați pe trecerea de pietoni, altele persoane în vărstă care au ars de vii în incendiul din noaptea trecută, deja s-au banalizat violurile sau atacurile la persoană. Dacă aveți impresia că nu s-a întâmplat nimic rău în țară și puteți deschide televizorul liniștiți, vă înșelați amarnic pentru că dintr-o închisoare din străinătate a evadat un deținut extrem de periculos și dumneavoastră trebuie să știți primul acest lucru. În Somalia se moare de foame și vă sunt prezentate corpurile copiilor aflați în acestă situație, bineînțeles dezbrăcate, iar sinuciderile din ziua precedentă fac capul de afiș.  Pe drumul spre serviciu mai aflăm încă multe altele asemenea și dacă la birou sau la muncă nu vorbim foarte mult seara la televizor ni se prezintă o cunună de știri, care de care mai deșănțate și mai lacrimogene. Nu există nicio mare sărbătoare religioasă în care televiziunile să nu folosească termenii de, îmbulzeală, călcat în picioare, pupătorii de moaște... dar niciuna nu vede sentimentul creștin care face ca lumea să vină din ce în ce mai multă la biserică și să nu ia în considerare modul în care aceste televiziuni defăimează sărbătoarea.

          Televiziunile noastre, cu puține excepții sunt de informare și nu de educare. 90 % din știrile televiziunilor sunt de manipulare. Cel mai minunat sunteți manipulați atunci când stați liniștiți la televizor și aveți o senzație de calm, informare și liniște iar emisiunea este despre, să zicem, defișerile ilegale. Sunteți bucuroși că ele s-au diminuat substanțial și aveți o senzație de siguranță dar nu știți un singur lucru, nu acestea produc marile pagube țării, ci defrișerile legale, aprobate, cu trenuri pe șine și camioane ce nu pot întoarce de pline ce sunt. Acestea sunt dezastrul nostru. Nimeni nu vă spune asta! Ori ce câte ori priviți o știre care vă dă senzația de liniște trebuie să vă gândiți imediat ce ascunde, de fapt. Ce minunat este că exporturile din țara noastră au crescut cu 7%, dar nu știți că importurile sunt mult mai mari, ce minunat că acum avem rafturile pline la supremarket, dar nu știți că majoritatea sunt produse străine și producătorul român este păgubit direct.

          Așa se face o manipulare adevărată, cu profesioniști, unii sunt atât de nepricepuți încât se citesc din primele cuvinte dar, în cazul altora, nici după ce s-a terminat emisiunea nu ești lămurit dacă a fost de bine sau de rău. În acest domeniu țara noastră excelează.

          Trecând mai departe să intrăm în lumea relațiilor. Ce bine este să ai mulți prieteni, cât mai mulți, să nu le mai ști numărul, să te sune toată ziua, să te bage în seamă, să te invite peste tot, chiar dacă îți mănâncă banii, e minunat! Te simți bine, te simți apreciat și viața ta trece în slujba lor. Este bine sau nu este? Dumneavoastră știți. Dacă în mulțimea evenimentelor și petrecerilor vă regăsiți în totalitate atunci aceasta vă este viața și soarta dar dacă aveți senzația, cât de mică, de inconfort, diluare, pierdere de timp, ieșire din drumul personal, atunci trebuie să o cârmiți în altă direcție. Fiecare om se naște cu un drum, un scop și o mulțime de modalități de a-l îndeplinii dar cu toate aceste o mare parte calcă prin șanțuri, merg pe margine, o iau pe arătură și niciodată nu ajung să meargă pe drumul lor personal și mai tot timpul calcă pe urmele altora.

          A fi armonic  însemnă a fi pe drumul tău, cu înțelegere și pentru cei care umblă besmetici pe câmpurile vieții și cu speranța că, poate, odată, veți reuși să ajutați un om să intre pe făgașul lui. Fiecare are de dus propria cruce, cine încearcă să ducă și alte cruci o poate pierde, la grămadă, tocmai pe a lui. Ajutați, ori de câte ori puteți și este reală nevoie, dar nu preluați nimic din frustrările altora, din neghiobiile lor sau din necazurile în care au intrat de bună voie. Deviza este : ajutați dar nu preluați!

          Omul amonic are o familie frumoasă, are copii, se ocupă de casa lui și de familia lui și este remarcat pentru bunătatea și înțelepciunea lui.

          Omul armonic este cel care își vede de viața lui și nu preia nimic din prostiile media, nu se lasă manipulat , se informează în domeniul lui și este expert în meseria lui.

          Omul armonic nu poate fi clintit după drumul lui.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Ianuarie 11, 2018 la 6:50pm

Ideal ar fi să fim „om armonic”, dar într-un mediu viciat și plin de manipulatori e un exercițiu greu de rezolvat.

Am citit cu interes și subscriu lozincii „Minte cu televizorul”. Așa au ajuns „aleșii” cu „multe școli” prin SFATUL ȚĂRII. Denigrările grosolane, de la antene și nu numai, a aruncat clasa politică în mocirlă. Cine s-o scoată și mai ales cu ce s-o înlocuim, e o problemă fără soluții. Sau...

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/