Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Cobor din pădure după ce mi-am sfâșiat vorbele de duh prin mărăcini,

hălăduind după seminția pierdută.

M-am furișat pe lângă căsuța de turtă dulce,

am trecut cu piciorul însângerat pârâul până la hotarul lupilor,

și mai încolo,

din valea singurătăților la cimitirul uriașilor

unde am zărit stelele lumii de dincolo.

Mare ispravă n-am făcut cu niscaiva limbi de năpârcă și ouă de cuc...

Cât să-mi tăvălesc traiul prin iarba fiarelor,

sub orologiul dogit din pragul judecăților de la porțile strâmbe.

Slobod în odaie din codrul îngălbenit

năzărit pe tavanul de dinainte de răsărit,

fără să-mi curăț nămolul de pe tălpi,

plecasem desculț ca să nu sperii fluturii,

dau să mă risipesc obosit pe spinarea armăsarului întunecat,

priponit cu îndoială și disperare

de capătâiul lumii pe care-l port întodeauna la mine

înodat cu șnururi roșii de briceagul elvețian

când, doi draci stacojii în reverendă de catifea cu dinți de aur și papion,

îmi bateau la ușă ca să mă pocăiesc

de păcatele lor cele de pe urmă

și de-ale mele de dinainte...

N-am încotro și răscolesc prin dulapuri,

răstorn sertarele și întorc paharele cu gura-n jos

până găbjesc sub o cloșcă ce dă să mă ciupească de obraz,

sacul fără fund

în care viețuiesc două lipitori viclene

și-o gărgăriță secretă, croită să zboare numai către miazănoapte.

Ușurat, telefonez cârpaciului să mă lămurească cât îi datorez

dar mă pomenesc că se năpustește de pe o poliță oleacă plecată mai la stânga

unde se sfădise cu bibelourile de porțelan și-un pește din sticlă oranj,ț

mă tunde chilug,

după care se prinde-n horă cu mârtanul cel leneș și chior

prăsit de pe vremea când umblam după potcoave de cai morți

prin târgul de vechituri de la biblioteca națională,

și se pun amândoi pe cântat și pe jucat ovreiește.

Văzându-mă cu desagii-n căruță

zoresc să trec dincolo fără să privesc în oglindă.

Între două ape îl deșlușesc pe divinul Hector bătînd cuvintele la cur,

le scuturase etimologia de le zvântase semiotica,

doar, doar s-or spăla și ele pe ochi

de s-or dumiri pe unde calcă lumea ori încotro le e rostul...

Totodată, cătrănit, cu șorțul suflecat plin de lacrimile și de scuipații

mucoaselor îndărătnice care răcnind ca din gură de șarpe:''Fără număr!,,

și unduindu-se pe ritmuri grecești, zobiseră de podele definițiile,

o consola și pe Persephona care i se prăbușise deznădăjduită în brațe,

cu sarmalele-n păr și ochii înroșiți de nesomn pe sub castraveți,

să cerșească îndurare ca nu cumva din pricina vorbelor păcătoase

să fie nevoită să-l treacă pe bărbatu-său pe lista de transferuri,

să vândă afacerea oligarhilor ruși

ori, doamne ferește, s-o amaneteze negustorilor chinezi

care-o dăduseră la pace cu șeicii cu bube-n cap de la Burj-al-Arab.

Dau din cap ca să-l compătimesc pe bietul troian

rămas olog și surdo-mut după atâta trudă,

fiindu-i recunoscător că datorită lui șandramaua încă mai șade-n picioare

și caut în scorbura bufniței... Ioc!..

Întorc rogojinile, aerisesc bulendrele dar tot nu-i de găsit.

Cu o prăjină scutur aștrii, răscolesc prin sferele lui Ptolemeu,

declar mlaștina aia băloasă căreia nu mai îndrăzneau

să-i spună pe nume rezervație urbană,

îl crăp pe Jupiter de dușumele și-l dibuiesc pe Cronos între măsele

până-n arhivele Vaticanului unde n-am noroc,

ăia îmi pun cip și botniță pentru că nu le pasă de cardul de sănătate.

O fi intrat în pământ dar unde să mai fi încăput de-atâta năpastă!?...

Înciudat mă dau la o parte și-mi trag răsuflarea

între doi tuciurii încătușați cu odgoane de aur de o limuzină luxoasă

care o dăde-au la para-ndărăt tolăniți în portbagaj,

ascultînd tzigan-jazz și batjocorindu-l pe sărăcia de Hermes care,

buhăit de la băutură și robit jocurilor de noroc,

mai de voie și nevoie

fusese silit să-și zălogească caduceul și ciubotele înaripate

cămătarului neamț cu dinți de lemn și lingori de fată mare

și le plătise în sfârșit taxa de protecție

într-o valiză din piele de măgar musai biciuită pe la răspântii cu ramuri de măslin.

Îndura muștruluiala cu ochii umezi, făcînd temenele mulțumit de cât de ieftin scăpase...

''De, amărâții, nu le purtați pică!...

Asta le e meseria, deasupra lor e-un ăla maaare!...

Și tot așa... stăpâni peste stăpâni cu șmecherii lor peste șmecheri

până circul părăsește orașul și vine altul cu maimuțe și papagali!..,,

Grăbit să se facă nevăzut mumai ce se împiedică

de rânjetul încolțit al umbrei când am văzut-o-nlăuntru...

O măturaseră laolaltă cu gemetele și cu suspinele de agonie ale eroilor sacrificați,

de care se rușinaseră ca orice om de ispravă,

și o îndesaseră îndărătul urzelilor

de unde i se pribegiseră sorții râvnind la ceruri străine,

sleiți de nevolnicia dimineților anchilozate la cuibul umilinței,

pe sub sălciile plângătoare.

Îmi spintecai pieptul s-o botez în cascadele inimii

ce se năpustesc cotropind răzbunătoare pustiuri înghețate,

năpădite cu gânduri ascuțite, înfipte în crucea zilelor care ne-au mai rămas.

Scoțîndu-mi apoi măruntaiele,

împletesc strune noi pe care le înmoi cu sufletul și le acordez cu destinul,

răsucind ușurel cheile dragostei,

să nu plesnească până să le aud murmurînd ,, yadi va na veda''.

...Când vânturile au început să adie.

Nu-mi mai rămâne decât s-o aștept

să sosească împreună cu prospețimea florilor,

cu mireasma piersicilor coapte,

culorile, dansul și toată muzica...

Dar sânt atâtea ispite pe lume,

atâtea palate de iscodit cu tot atâția zburători

pe ostrovul viselor de la marginea mărilor...

Când am întrebat câte secole ar putea încăpea într-o clipă

mi-a răspuns că nu s-a hotărât deocamdată la ce boiuri și ce găteli...

N-am apucat s-o fac să priceapă

că eternitatea nu este mai largă decât bătaia unei aripi

și nici mai adâncă decât scânteia fericirii din ochii ființei iubite...

Nerăbdătoare, plecase, făgăduind cu un surâs să revină.

Din noaptea legămintelor simt cerberul bătînd surd și amar...

Nălucind peste plai a amuțit și cățelul pământului

schilodit de felcerii amăgirii care-au tăiat din miezul lucrurilor,

temîndu-se ca urletul străjerului să nu-i deștepte

pe cei adormiți sub speranțe...

Ostenit cu iertarea,

viețuind cu răbdarea

am ascultat liniștea până la sfârșit

și de la capăt m-am învățat în cele din urmă cu moartea...

* yadi va na veda: Poate că nici El (Creatorul) nu știe (de ce este). Rg Veda X.129 

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support