Păşind în lumină...

[Irina Lucia Mihalca]

Păşind în lumină... 

Păşind în lumină, cu mine, 
voalul s-a ridicat, 
ai început să vezi culorile, 
te-ai detaşat de umbre, 
de acolo vii în lumea mea 
şi laşi lumina 
să se-arate prin crăpăturile 
ce s-au format 
în adâncurile ce te-nfiorau. 
Tot universul va fi în palma ta, 
ochiul deschis în simbioza vieţii, 
prin alchimia sufletelor! 

Pe portativul inimilor 
ai găsit toate notele, mister, 
renaştere şi armonie, un prim pas 
şi-un salt în tine, 
laşi sufletul fisurat să respire 
acel ceva din ceea ce ştii că eşti. 
O lume într-un strop de rouă! 

Îţi ascult bătăile inimii, 
mă priveşti şi mori în fiecare clipă, 
o flacără s-aprinde dintr-un pustiu uitat, 
nu e nimic ce trebuie descoperit, 
totul există în tine. Eşti totul! 

Zborul fluturelui, încă, 
nu a străbătut drumul vieţii, netrăitul, 
era acolo, furişat în şoapta durerii, 
captiv în lumea ta, - planetă rătăcită - 
nu erai liber, ceva nu te lăsa să respiri. 

Când nu eşti întreg 
mergi până mori, dar mergi, 
te-arunci în moarte, 
ca-ntr-o îmbrăţişare erotică, 
un zbucium suflă printre ruine, 
nelinişti, stufăriş de gânduri, 
proiecţii, vise, lanţuri grele, 
angoase, lacrimi, 
neîncredere, întuneric şi frică, 
- tărâm golit de sevă, confuzie şi haos, 
cândva plin de viaţă - 
aripile de înger te-aşteaptă, sus, pe ziduri. 

Acum ştii, citind naşterea clipei 
în soarele nostru, 
transpuneai mereu iubirea, 
undeva în necunoscutul din eternitate... 

[Gabriela Mimi Boroianu]

Am citit cu drag!