Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

 

        Păpuşa cu ochii de stele

 

 

Într-un sat îndepărtat, aşezat lângă o apă mare, pe malul căreia creşteau sălcii şi flori, unde erau turme de animale şi lanuri mari de grâu, trăia o fetiţă cuminte şi tristă. Numele ei era Mara.

Ea locuia împreună cu familia într-o casă în care pâinea niciodată nu era îndeajuns, iar hăinuţele erau mereu  prea puţine că să o ferească de frig. Părinţii copilei erau atât de săraci încât nu o mai puteau creşte şi pe ea, hotărând astfel să o încredinţeze unei rude mai înstărite, care măcar aveau cu ce să o hrănească şi să o îmbrace.

Într-o dimineaţă, micuţa noastră, împreună cu mama sa, a plecat  somnoroasă, zgribulită şi nefericită, spre ruda care avea  o bucată de pâine în plus, o hăinuţă şi un caiet pentru sărmana copilă. Au ajuns cu bine în oraşul cel mare, în care locuia familia ce urma să oprească fetiţa la ea.

Această familie locuia într-o casă mare, cu ferestre luminoase, cu scări din marmură şi uşi mari, sculptate.

Ce mult s-a mirat fetiţa  când a intrat mai întâi în curte, văzând pavajul curat şi lucios, stratul de flori colorate, scările uriaşe de la intrare, care o intimidară  pe  Mara peste măsură. Poate oamenii care locuiesc aici, sunt frumoşi, aşa cum este casa aceasta, gândi fetiţa, speriată de faptul că trebuia să se despartă de satul ei, de casa şi de familia ei.

Pe când se gândea la toate astea, uşa cea mare de la capătul scării s-a deschis pentru fetiţă şi mama ei.

- Am adus fetiţa, dragii mei, spuse mama. Suntem prea nefericiţi că să mai putem hrăni încă o gură, aşa că vă rog să aveţi grijă de ea, după cum v-o învăţa Dumnezeu…

Spunând aceste cuvinte cu lacrimi în ochi, mama şi-a  luat rămas bun de la fetiţă şi ieşi repede, că să nu audă plânsul copilei.

- Cum te cheamă? se auzi întrebată micuţa de tânăra doamnă, care se vede treaba că urma să fie noua ei mamă.

- Mara… răspunse micuţa printre hohote de plâns.

- Şi de ce plângi tu, Mara?

- Pentru că vreau  acasă, la mama...

- Nu plânge, Mara! Vei merge şi acasă, numai că acum trebuie să rămâi un timp la noi. Ai să te îmbraci frumos, să mănânci bine şi ai să stai aici, în casa asta frumoasă.

Fetiţa  nu a mai plâns. Dar nu pentru că i se promisese că va avea toate acestea, ci pentru că înţelesese că nu trebuie să supere pe noua ei mamă. Acasă i se spusese să nu necăjească pe oamenii aceia la care urmă să rămână, să fie ascutatoare şi cuviincioasă.

În zilele şi lunile următoare, fetiţa începuse să se obişnuiască cu locul în care fusese adusă, chiar dacă mereu se gândea la satul ei, la familia şi prietenii ei.

Aproape în fiecare dimineaţă, Mara mergea în piaţa din capătul străzii, împreună cu mama ei cea nouă. Era cuminte, nu crea neplăceri, avea grijă să-i stea alături mereu, ca să nu se rătăcească, mulţumindu-se cu câte un covrig, pe care îl mânca  cu gândul la frăţiorii de  acasă.

Când fetiţa  a mai crescut, a mers la şcoală, bucurându-se  că va învăţa să scrie, asta fiindcă întâiul ei gând a fost să trimită părinţilor ei, o scrisoare frumoasă şi liniştitoare. De când începuse să meargă la şcoală, Mara avea o îndatorire nouă: să cumpere pâine de la magazinul apropiat.

Într-o zi micuţa noastră a primit câţiva bănuţi, o sacoşă cam mărişoară pentru trupul ei firav, şi i se spuse:

- Du-te să cumperi pâine şi lapte, dar să ştii că de data asta, trebuie să traversezi bulevardul. 

trecerea de pietoni, nu te grăbi şi, mai ales, fii atentă să nu pierzi banii!

- Bine, răspunse fetiţa, plecând bucuroasă că azi va trece singură bulevardul cel mare, pe unde treceau tramvaie, maşini şi troleibuze.

Atentă şi fericită, Mara mergea strângând la piept sacoşa în care pusese bănuţii, de care trebuia să aibe grijă, aşa după cum fusese sfătuită. În capătul străzii era magazinul de pâine. Până aici fusese singură de atâtea ori, dar, ca să cumpere şi lapte,  urma să traverseze bulevardul.  Ştia că, împreună cu mama ei, în drum spre şcoală treceau doar pe la semaforul de alături, atunci când se aprindea culoarea verde. 

Nu era greu, mai ales că mai erau copii şi oameni mari care aşteptau la semafor. Curând, împreună cu grupul, fetiţa a traversat. S-a bucurat că a fost curajoasă şi că a îndeplinit încă o dorinţă a noii sale mame. Lângă magazinul unde Mara trebuia să intre, era o vitrină; o mai văzuse de multe ori în drum spre şcoală. Dar era mereu grăbită şi niciodată nu se oprea să admire lucrurile din vitrina împodobită. Ce-ar fi să se oprească puţin? Doar i se spusese să nu se grăbească. Cu mânuţele la piept, în care ţinea strâns bănuţii pentru cele ce trebuia să cumpere, fetiţa se apropie de vitrină. Ce bine că imediat sub geamul stradal era o treaptă, pe care Mara s-a urcat, reuşind să vadă mai bine ce ascunde uriaşa fereastră luminată!  Aşezate pe o pânză lucioasă cu falduri strălucitoare, erau atât de multe lucruri ca venite dintr-o poveste uimitoare. Cărţi de colorat, creioane, baloane, mingi multicolore, maşinuţe, avioane…Mai sus, agăţată cu nişte fire aproape invizibile, privind semeaţă spre toate minunăţiile din fereastră, era o păpuşă. Buclele ei mari, îi cădeau pe umerii acoperiţi de un guler cu dantelă, iar una din mâinile ei era ridicată uşor, arătând spre toate  splendorile vitrinei. Dar ochii… ce stele albastre, ce lumini sclipitoare!  Rochiţa, ca o petală uriaşă de trandafir alb, acoperea până şi pantofiorii roşii. Îi lipsea doar o coroniţă că să fie o regină. Dar asta şi era păpuşa aceasta cu ochii de stele. Era  regina ei, pe care nu se mai sătura să o privească.  

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Ianuarie 3, 2021 la 3:27pm

FRUMOASĂ POVESTE!  Am poposit cu plăcere! La mulți  ani!


INACTIV
Comentariu publicat de Cati Urucu pe Aprilie 15, 2019 la 10:02pm

Povestea aceasta, alături de multe altele, este publicată într-un volum de poveşti. Mulţumesc, domnule Vladimir Nichita!


INACTIV
Comentariu publicat de Vladimir Nichita pe Aprilie 10, 2019 la 8:55am

o poveste minunată
despre o săracă fată -
și despre-o păpușă
care
îi produce încântare...

Aștept cu multă nerăbdare, continuarea, Cati !

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->