Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

      Motto :"  Muzica sferelor nu este numai o dimensiune a lumii sau un glas al naturii ci este mai ales un glas al sufletului omului. Sufletul poate auzi muzica sferelor din natură, dar suprema lui conștientizare o aude ca pe un glas personal. Motivul muzicii sferelor a fost tratat îndeosebi de Platon în cartea sa Republica, , de Aristotel în Caelo , de Dante în Paradiso II și XXVIII  și de John Keats în Endymion. Un argument  în acest sens dat de Pr. Prof . dr.  George Remete este Jacques Viret,cu  lucrarea Musique celleste , în Connaissance des religions , vol. IX, nr 2-3 din anul 1993. "

           1.Tăcerea: constituie supremul și sacrul artei. Atunci când ating misterul artistic, sufletele mari nu se opresc la el,  ci imediat conștientizează miracolul, sacrul artei. Pentru ele misterul devine imediat minune,miracol,  suprem și sacru, într-o singură simțire…

            2.Misterul și chiar sentimentul miraculosului nu sunt încă vârful tăcerii. Peste ele, sufletul mai simte ceva, faptul că arta este totul, este supremul, iar tăcerea îl poate ilustra. Înălțimea tăcerii artistice nu este numai mister și încântare, ea este punctul în care cuvântul se întâlnește cu tăcerea, mai exact  punctul Tăcerii Supreme care izvorăște cuvântul.

           3.În toate sistemele de gândire, primordialul , originarul sau supremul a fost identificat cu tăcerea. Budismul oferă un exemplu splendid in acest sens.… Ca idee, supremul artistic este teorie. Ca experiență, el este perceput de suflet mai degrabă prin sentimentul extazului.   

          4.Sufletul omului nu  face teoria supremului. El   întâlneste arta ca sublim, în orice extaz artistic, în simțirea lumii ca armonie deplină, ca splendoare ființială  … A auzi arta înseamnă a înțelege și a experimenta  aceea că lumea și ființa nu au doar un glas rațional și inteligibil, nu sunt doar o dăinuire, putere de existență și sens ci sunt o splendoare , o armonie a sufletului, un alt limbaj și o altă ordine de existență  a lumii, mai presus de simpla  ființare și raționalitate. Înseamnă de fapt a conștientiza aceea că limbajul sufletului est altul, și este superior limbajului naturii…,

          5.Fiind o realitate pur spirituală, supremul se dovedește o dimensiune a persoanei. Nu poate exista decât în persoană, și  numai spiritul ca persoană poate  fi suprem. Sufletul are rațiunea, puterea și domeniul specific de cunoaștere, prin care poate urca în tărâmul spiritului până la suprem.

         6.Conștientizând  supremul ca personal, practic sufletul îl conștientizează imediat ca sacru…..Sublimul este liniștea sacră, care depășește experiența și înțelegerea sonoră, dar se descoperă intuitiv sufletului ca realitate ultimă….

        7.Pentru suflet, sacrul artistic se identifică  cu rugăciunea. Numai în stare de rugăciune poate sufletul să conștientizeze și experimenteze sacralitatea artei. Invers, perceperea sacrului artistic, pune întotodeauna sufletul în stare de genunchi, în stare de rugăciune. Un suflet care nu îngenunchează nu va experimenta niciodată în mod real sacralitatea artistică.

  1. Liniștea devine rugăciune tocmai datorită faptului că sacrul este inexprimabil, depășește sonoritatea, fenomenalul și cuvântul.Conștiința artistică a  identificat totdeauna sublimul artistic, cu puritatea și evlavia, care țin de tăcere…

            9.Impersonalul nu poate impune personalului, căci conștiința se știe pe sine totdeauna superioară inconștientului…Orice alt absolut în afară de sacru este utopie. În sensul absolut sacrul este Dumnezeu. Muzica își trage seva din tăcere , spune David Le Breton. Ea este un murmur al vorbirii.

  1. Peste un potop de cuvinte, ancorate însă în tăcere, emanație paradoxală a ceea ce este ne spus, care domină   maiestuos zădărnicia spunerii, însă ineluctabil cu mijloacele   limbajului. 

        Suflet mare este cel  care îL  descoperă pe Dumnezeu și rămâne astfel până la sfârșitul vieții. Unora li se întâmplă aceasta foarte târziu, altora  devreme. Depinde foarte mult de modul în care realizăm până la urmă prezența, ajutorul  Celui care ne-a creat .

          Deși ajutorul Lui este permanent prin Providența divină, descoperim aceasta greu,  abia când  realizăm  repetat  ceea ce face pentru noi și familia noastră.

        Salvări vizibile, din accidente, boli rare considerate netratabile, venirea pe lume a copiilor noștri, șamd. Până la un moment dat,  omul se încăpățânează să meargă pe  un drum propriu, de cele mai multe ori, la care nu s-a consultat cu Dumnezeu .

        A nu  te consulta cu Dumnezeu  înainte de a întreprinde ceva major  în viața  ta este o  enormă imprudență,poate duce la adevărate tragedii. O imprudență  poate fi plătită cu ani și ani de suferință.

         Cum poți să te consulți cu Dumnezeu?

        In primul rând, atunci  când ești creștin prin taina spovedaniei. Dacă nu reușești aceasta  din motive pe care Dumnezeu Le înțelege, fie că este vorba de Covid 19, fie cazul unor boli rare, care te fac ne deplasabil. Rămâne rugăciunea inimii, cu lacrimi, adresată Domnului nostru Iisus Hristos.

          Ea are loc în tăcere, în cămăruța ta, sau la drum, de multe ori în genunchi în fața unei icoane.Îmi amintesc faptul că primele icoane din casa  mea nouă în care mă mutasem,  au fost pictate de sora mea.

          Ele au fost sfințite direct la un moment dat de Duhul Sfânt, după așezarea lor pe peretele de est, una în dormitor și alta în sufragerie.

           Peretele estic al sufrageriei a devenit  treptat altarul casei, în momentul în care am descoperit pe Părintele Sofian  cu viață de mare sfințenie  la Mănăstirea Antim.

            El a sfințit aceste icoane, copii după cele ale lui Teofan Grecul și Andrei Rubliov. Apoi, după trecerea la cele veșnice și  a tatălui meu, le-am adăugat  pe cele din Meteora - Grecia.

     Mulți dintre marii artiști ai lumii sunt pătrunși de credința în Dumnezeu. Aceasta ar trebui să dea mult de gândit . 

        Când aparții unei credințe,  cu toți strămoșîi tăi,  este o mare înfruntare , aceea ca copiii tăi sau tu să treci la altă credință, străînă de cea de sute de ani.

        Un părinte poate să se roage  fierbinte  pentru copiii și familia sa , spre  a îL îndupleca pe Dumnezeu să ii ajute să nu se rătăcească.

     Mulți confundă  trăirea cu emoția, percepția senzorială, și aceștia sunt mai ales psihologii, psihiatrii, șamd. Confundă conștientul cu conștiința, așa cum s-a întâmplat chiar și la profesorii universitari   de specialitate din aceste domenii pe care i-am cunoscut. Vorbeau cu nonșalanță de așa ceva, predau, fapt grav multor sute, mii de studenți, pornind de la  considerente  pe care le consider cvasi științifice .

     Ce este mai rău e atunci când ai ajuns profesor și predai astfel de noțiuni cu fermitate , unor tineri în formare , care iau de bun ceea ce le spui.

       Mai mult, le mai dai și note pentru aceasta sau îi pici la examene.  Argumentul tău vine dintr-o experiență presupusă de matur. Se vorbește permanent de  învătământul centrat  pe elev.

            Simund Freud  s-a ocupat  la zeci de ani de circa două mii de cazuri de bolnavi  cu grave deficiențe  psihice, după   laureatul Nobel francez al secolului al XIX-lea Henri Bergson  care ne vorbește  uimitor de intuiția care domină rațiunea.  

        De aici adulatul Freud a tras concluzii false  pentru toți pacienții normali sau bolnavi. O extrapolare ,  un abuz trecut  sau mai ales făcut  neobservabil de  urmașii acestuia, care, mai mult, vorbesc de un suflet colectiv uman, așa cum este vorba de Jung, o eroare inalificabilă.

        Nicolae Steinhardt -Monahul de la Rohia în  cartea Critica la persoana întâi  paginile 260-262 reeditată la Mănăstirea Rohia în 2011,  dădea un exemplu fascinant la  capitolul Natură sau pictură , realitate sau suprarealitate: Marele pictor belgian Rene Magrite este autorul a două tablouri cu același subiect .

       Unul este datat 1927, purtând titlul incitant Descoperire. În tablou  este înfățișată o fereastră spartă. Din cioburile căzute în interiorul  încăperii  se pate reconstitui  la o privire atentă peisajul de afară. 

     Pe geam fusese pictată fidel realitatea exterioară. A doua pânză numită Falsă oglindă, datează din

anul 1928. Ea repetă procedeul  din primul tablou. Aici cioburile și peisajul prezintă un șir de munți înzăpeziți  nu un peisaj însorit.

     Geamurile fiind sparte, se poate vedea realitatea copiată de pictor. Dacă cercetăm îndeaproape peisajul pictat și realitatea, putem constata faptul că pictura reproduce  modelul real în chip plat, fără căldură, fără viață, fără vibrația naturii.

          Este vorba de ceva didactic, rece, ne   nsufletit. Artistul a recurs la o tema unică în istoria picturii. În timp ce peisajul pictat este realitatea, cel natural este suprarealitatea.

        De fapt suprarealitatea este adevărata realitate. Când geamul se sparge în cioburi, ni se descoperă adevărata realitate, cea incipientă și novice, nebanalizată, nepângărită de istorie,  de necurăția cunoașterii umane, neartificială, plină de viață și de energie.

       Pictura lipsită de aură și de căldură nu este decât o realitate cotidiană, banală, amorfă, plictisită, decăzută, în mâinile unor oameni din care au pierit -entuziasmul, iubirea, capacitatea de a sesiza noblețea și frumosul.

  
       Soarele portocaliu sau munții înzăpeziți sunt o spurarealitaten  adică realitatea în forma ei cea bună și adevărată. O realitate induhovnicită, auroleată, pură, desvrăjită,  din cătușele mediocrității și searbă   dului. O realitate văzută nu în parte ci față către față  ce se arată ochilor nostri înmărmuriți, inimilor noastre covârșite de bucurie în toată splendoarea ei biruitoare, suprarealitatea.

 

Bibliografie

  1. George Remete, Tăcerea ca artă, editura Reâ ntregirea , Alba Iulia 2004, pg 461-471

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe August 3, 2020 la 8:15am

Cu admirație!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 2, 2020 la 9:08pm

Muzica sferelor, numită și "musica universalis" (muzica universală) sau armonia sferelor este o concepție filosofică antică, potrivit căreia caracteristicile, proporțiile mișcării corpurilor cerești (soarele, luna și planetele) reprezintă o formă de muzică, una nu atât audibilă la propriu, ci metafizică, matematică sau sacră. Această idee a atras ganditori de marcă până la sfârșitul Renașterii, a influențat învățați din diverse specialități, inclusiv umaniști. Cercetările științifice au confirmat existența unor proporții, rații specifice în unele mișcări orbitale, descrise ca "rezonanță orbitală."

Pitagora a identificat cel dintâi faptul că înălțimea unei note muzicale este invers proporțională cu lungimea corzii care o produce, și că intervalele dintre frecvențele sunetelor, acordurilor armoniei formează simple rații, raporturi numerice.

In teoria sa "Armonia sferelor," Pitagora a afirmat că soarele, luna și planetele au câte un sunet unic, bazat pe revoluția lor astrală, și că viața de pe pământ este influențată de sunetele celeste imperceptibile urechii umane.

Muzica sferelor


Cifrele 1, 2, 3 și 4, a căror sumă este 10, au fost văzute de pitagoreeni drept perfecte, conținând în ele intreaga natură a numerelor. Acestea au fost reprezentate grafic într-o formă geometrică numită "tetraktys," apreciată de ei ca fiind un simbol sacru.

  Pitagorienii pretindeau că Saturn, cea mai îndepărtată planetă, are nota cea mai gravă, iar luna, cel mai apropriat corp ceresc față de pământ, o are pe cea mai ascuțită. Speculațiile lor despre numere și raporturi numerice i-au condus la concluzia că există o armonie a cosmosului ("frumoasa ordine a lucrurilor"), iar aplicarea lui "tetraktys" în muzică le-a relevat o ordine ascunsă a sunetelor, o "muzică a cerurilor," o idee care sub influența platonică, a rezultat în vestita "armonie / muzică a sferelor."

Platon a descris astronomia și muzica ca studii "întrepătrunse" ale cunoașterii senzoriale: astronomia pentru ochi, muzica pentru urechi, ambele necesitând cunostiințe despre proporțiile numerice.

Cele trei ramuri ale conceptului medieval despre muzică au fost prezentate de Boethius în cartea sa "De Musica": "musica mundana" (numită și "musica universalis"), "musica humana" (muzică internă trupului uman) și "musica quae în quibusdam est instrumentis" ( sunetele create de cântăreți vocali și instrumentiști).

Sub influența lui Ptolemeu, faimosul astronom, matematician și naturalist german Johannes Kepler a scris "Harmonices Mundi" (Armonia lumii), în care și-a expus analiza despre percepțiile optice, formele geometrice, consonanțele muzicale și armonia planetelor. Conform acestuia, conexiunea dintre geometrie (geometria sacră), cosmologie, astrologie, armonie și muzică se face prin "musica universalis."

Kepler a descoperit armoniile fizice din mișcarea planetară, ca diferența dintre maximul și minimul vitezei unghiulare a unei planete pe orbita sa reprezintă aproximativ un raport matematic armonic. De exemplu, maximul vitezei unghiulare a pământului  măsurată dinspre soare variază cu un semiton (respectiv 16:15), de la "mi" la "fa", între afeliu și periheliu.


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 2, 2020 la 9:06pm

admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 2, 2020 la 9:05pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 2, 2020 la 9:04pm


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 2, 2020 la 9:01pm

Libraria SOPHIA - Cunoasterea prin tacere :: Remete, George, pr ...

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->