Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine





Râzând fericită, Corina se pierdu în îmbrățișarea iubitului și se abandonă sărutului său arzător, ignorând cu desăvârșire privirea otrăvită ce se rostogolea peste ei de la fereastra apartamentului, de deasupra casei sale. Efuziunile lor sentimentale manifestate fără rezerve în plină stradă nu erau pe placul locatarilor din clădirea în care locuia, mai ales că aveau cu toții o venerabilă vârstă, o curiozitate specifică acesteia și o mentalitate rigidă, asemeni vremurilor din care proveneau cei mai mulți dintre ei. Îi păsa foarte puțin de comentariile răutăcioase pe care le stârneau invariabil vizitele lui Florin, ce deveneau cu fiecare zi tot mai îndrăznețe și mai ostentative, cu cât iubirea lor creștea în intensitate. Era o femeie liberă, văduvă de cinci ani, cu doi copii destul de mici în întreținere, dintre care doar cel mai mare locuia cu ea la Roma, unde lucra part-time ca infirmieră într-un azil de bâtrâni. Fetița, fiind prea mică o lăsase o vreme în grija bunicilor acasă în România, dar de când începuse o relație cu Florin, care locuia în bloc cu părinții ei, se gândea serios să o aducă alături de ea, când vor reuși să se mute împreună. Acum lucra și el cu acte în regulă la o firmă de construcții și viitorul devenea din ce în ce mai luminos și mai promițător pentru ei.
Se cunoșteau de copii, crescuseră în aceleași locuri, se jucaseră de nenumărate ori în parcul din fața blocului, frecventaseră aceeași școală în ani diferiți, ea fiind mai mare cu trei ani decât el, dar prietenia lor nu trecuse niciodată limitele impuse de inimă. Fiecare ieșea cu altcineva, iubea pe altcineva și Corina se căsătorise cu un coleg de facultate, înainte ca Florin să termine liceul. De atunci drumurile lor se despărțiseră și se mai vedeau uneori, când ea venea în vizită la părinți. Se mutase cu soțul ei în Craiova, după absolvirea facultății și viața își urma cursul liniștit, până când acesta se îmbolnăvi fulgerător și în numai două luni se stinse, lăsând în urmă multă jale și deznădejde.
Corina se văzuse nevoită, ca la niciun an de la moartea soțului să ia calea pribegiei, deoarece situația lor materială se înrăutățea cu fiecare zi și a trebuit să renunțe la apartamentul pe care îl luaseră în rate și pe care ea nu mai avea nicio posibilitate să le plătească, pierzând astfel tot ce investiseră până atunci. Copiii rămăseseră un an în grija părinților săi iar după ce reușise să-și facă un rost la Roma, adusese băiatul cu ea, pe care-l înscrise la o grădiniță cu program prelungit. Nici nu mai avea timp să-și plângă soarta, atât era de prinsă în vârtejul vieții, când începu să se simtă urmărită și hărțuită de un bărbat în vârstă, care locuia în același bloc împreună cu soția lui invalidă, căreia îi făcuse uneori companie contra cost, când el lipsea de acasă. Posibilitatea de a câștiga un ban în plus, chiar în ușa casei nu era deloc de aruncat, dar cu timpul situația devenea tot mai îngrijorătoare și mai apăsătoare, deoarece bărbatul trecut de șaptezeci de ani devenea tot mai posesiv și mai insistent, ceea ce o determinase să încheie orice raport cu familia respectivă, lipsindu-se de câștigurile suplimentare, care îi prinseseră atât de bine.
Sperase că ignorându-l complet, lipsindu-l chiar și de elementarul salut între vecini, se va putea descotorosi de pasiunea lui morbidă și nedorită, dar cu cât ea îl respingea mai mult, cu atât el devenea mai agresiv și mai periculos. O urmărea peste tot și începuse chiar să ademenească băiatul cu fel de fel de tertipuri, invitându-l în casa lui, oferindu-i bani și dulciuri, dăruindu-i o veche bicicletă pe care o păstra în garaj, stârnindu-l astfel împotriva mamei care refuzase categoric darul perfid. Pentru a calma supărarea băiatului care nu înțelegea opoziția ei a trebuit să-i cumpere ea însăși o bicicletă nouă, dar acesta tot nu renunța. Când în viața ei reapăruse Florin și iubirea înflorise în sufletul lor, Corina începu să își recapete curajul și siguranța, sfidându-l pe Antonio cu atitudinea ei temerară de femeie îndrăgostită. O vreme evitase să-i vorbească lui Florin despre hărțuitorul tomnatic, dar când acesta riscă într-o bună zi să sfârșească sub roțile mașinii, înțelese că situația începea să scape de sub control, așa că îi povesti iubitului de-a fir a păr, toată situația.
Departe de a privi lucrurile cu aceeași toleranță și superficialitate, bărbatul decise să își rărească vizitele în casa Corinei, pregătind pentru ei o nouă locuință de cealaltă parte a Romei, cât mai departe de obsedatul îndrăgostit.
- Iubito, tu știi de ce sunt capabili oamenii aștia? Ziarele și televiziunea anunță zilnic violențe și crime, ale căror victime sunt de obicei femeile! Eu te sfătuiesc să dai importanța cuvenită acestui fapt și mai ales nu trebuie provocat acest individ! Ne vom vedea în oraș iar când apartamentul va fi gata, vă voi lua de aici cu precauțiile de rigoare!
- Dar!... încercă să protesteze Corina, nevrând să admită gravitatea situației.
- Știu că e revoltător și inadmisibil că se întâmplă astfel de lucruri, într-o lume evoluată și civilizată ca asta, dar dezechilibrați au existat de când lumea și vor exista întotdeauna! ”Paza bună, trece primejdia rea!" încheie el hotărât.
Planul se pare că funcționa, pentru că asediul bătrânului scăzu în intensitate, deși ostilitatea Corinei crescută periculos de mult, nu prea era pe placul acestuia. Dar faptul că nu mai vedea prin împrejurimi pe uzurpatorul speranțelor lui, îl consolă cât de cât pe Antonio, determinându-l să își slăbească vigilența și amenințările. Se mulțumea să urmărească asemeni unui vultur din balconul casei sale toate mișcările Corinei adresându-i complimente expirate care o scoteau din pepeni sau amabilități ridicole. Datorită acestor avansuri evidente care făceau deliciul vecinelor plictisite Corina reuși să se pricopsească cu un renume îndoielnic și devenise obiect de bârfă pentru întregul cartier, ceea ce o supără enorm. Antonio se lăuda pe la toți că putea face cu ea tot ce dorea, că pentru câțiva bănuți îi deschidea noapte de noapte ușa casei și a dormitorului, că era o femeie dezinhibată și pasională, care nu avea niciun fel de scrupule.
Situația devenise insuportabilă, mai ales de când copilul punea tot felul de întrebări mamei lui, o privea cu neîncredere și ostilitate și se rușina cu ea. Zvonurile ajunseseră la urechile lui, rănindu-l profund iar la școală ajunsese de batjocura colegilor. Disperată, Corina începu să facă presiuni tot mai mari lui Florin, ca să facă ceva să o ia de acolo, dar trebuiau să aștepte eliberarea apartamentului pentru care el deja plătise cele trei luni de garanție, așa cum se obișnuia. Ura ei față de individul abject care încerca să-i distrugă viața nu mai cunoștea limite și astfel începu să facă greșeli, ceea ce trezi suspiciunile acestuia. Reîncepu să o urmărească și nu-i trebui mult până să afle că ea și Florin continuau să se vadă. Simțindu-se înșelat și înfuriat peste măsură, iubirea lui obsesivă se transformă curând într-o ură disperată și atunci se înfiripă în mintea lui un plan diabolic.
Nu mai vedea în fața ochilor de furie și în mintea lui bântuită de spectrele demenței, idea morții deveni tot mai atrăgătoare, dar trebuia să termine mai întâi cu femeia infidelă, care îi disprețuia sentimentele și-l umilise cu refuzurile ei inadmisibile. Nu-i făcea niciun efect perspectiva morții, dar era satisfăcut că pentru ea nu era același lucru să lase lumea asta la numai 37 de ani, când viitorul i se deschidea asemeni unui trandafir ce stă să înflorească. Va smulge din rădăcini acel trandafir indecent și-l va purta cu sine pe lumea cealaltă, unde nu mai exista niciun pretendent la iubirea ei, în afara de el. Zis și făcut.
În seara aceea, Corina era ceva mai liniștită și după ce trimisese pe Cristian să cumpere pâine caldă de la brutăria din colțul străzii care tocmai își deschisese cuptoarele, de unde se revărsa peste cartier miresmele divine ale pâinii coapte, se apucă să pregătească cina. Băiatul își lua bicicleta pe care o rezemase de peretele din fața blocului, grăbit cum era să răspundă la chemarea mamei și se îndepărtă, pedalând fericit. Cristian, în graba lui lăsase ușa întredeschisă dar ea nu băgă de seamă acest amănunt banal, ocupată cu treburile casei, însă lui Antonio care pândea casa femeii zi și noapte nu-i scăpă acest detaliu, așa că surâzând sumbru apucă pușca pe care o pregătise cu minuțiozitate si se furișă în casa femeii iubite, asemeni unui îndrăgostit emoționat la prima întâlnire. În mintea lui, acela era doar preludiul unei călătorii fericite, un alt fel de lună de miere, în care vor pleca doar ei doi, fără obstacolele și prejudecățile acestei lumi complicate, în care el nu își mai găsea locul, nicidecum.
- Te-ai întors așa de repede, mami? întrebă Corina, fără să se întoarcă. Nu-mi place deloc cum alergi cu bicicleta aia! Nu uita că mai sunt și mașini pe strada asta, puiule!
Neprimind niciun răspuns, femeia privi peste umăr intrigată, dar îngheță când descoperi intrusul care o fixa încremenit din ușa bucătăriei, cu arma îndreptată către ea. Nu apucă să scoată niciun cuvânt. Doar ridică brațele într-un gest inutil de apărare și căzu trăsnită pe gresia ce se coloră instantaneu de un roșu cald și aprins... Tăcerea și bezna ce o înghiți ostoi întrucâtva durerea cumplită care îi secționă trupul în mii de particule fierbinți...
Antonio contemplă uimit agonia femeii, simțind cum îl îmbată mirosul sângelui, al morții și al puterii. O putere ce creștea vijelios, înnecându-l, sugrumându-l, sufocându-l... Se sperie de intensitatea ei și fugi... Se ascunse în subsolul casei, acolo unde își depozitase de-a lungul vremii toate obiectele care nu mai încăpeau în casa și viața lui. Acolo se simțea acceptat și la adăpost. Dar mâinile nu mai găseau întrerupătorul și bezna se întindea peste el, trezind fantasmele ascunse prin ungherele prăfuite, locuite de păianjeni monstruoși. Se temea de ei, teribil... Îi simți roind în jurul său, țesându-și pânzele cu repeziciune, capturându-l ireversibil. Groaza îl paraliză dar avea încă în mâini arma cu care luase deja o viață. Îndepărtă hohotind pânzele nevăzute care îl înfășurau și sprijini țeava puștii pe tâmpla încărunțită complet, de câteva minute. Cam greu să țintești cum trebuie în asemenea condiții, dar el trebuia să se grăbească. Se temea că nu va ajunge la timp la întâlnirea pe care o organizase cu atâta migală și determinare. Închise ochii și trase... Clădirea vibră încă odată sub forța detunăturii urmată de țipete confuze, sirene de poliție și ambulanță iar apoi... doar tăcerea mai vibră îndelung în subsolul locuit de umbre.
Drama fu consumată cu lăcomie de toate ziarele locale, realitatea fu deformată cu cruzime și nerușinare, oprobiul public se abătu asupra victimei, care supraviețui printr-un capriciu al destinului a doisprezece ore în sala de operații, unde s-a încercat imposibilul pentru a i se salva viața. Umărul drept i-a fost zburat cu braț cu tot, de către proiectilul ucigaș. Venele, arterele, oasele, tendoanele au fost regăsite, cusute, reconstruite atât cât s-a mai putut recupera din masacru. O lună de comă, alte două de intervenții chirurgicale reparatorii, dureri cumplite, halucinații, depresie și tot ce poate aduce cu sine infernul violenței, au transformat-o într-o epavă umană, care își ruga moartea în fiecare secundă de luciditate. În toată agonia aceea, doar două suflete îi insuflau un infim interes pentru lumea asta: Florin și Cristian. Când a reușit să fie conștientă de prezența lor, speranțele au început să reînvie asemeni fluturilor sub căldura promițătoare a razelor de soare.
Trăia numai cu calmante. Durerea făcea acum neîncetat parte din viața ei. O durea îngrozitor brațul care nu mai exista! Cum să înțeleagă și să trateze o durere care nu există, practic? Dar mintea ei percepea durerea aceea inumană și nu voia să admită că nu ar trebui să o perceapă. Florin îmbătrânise mult la căpătâiul ei. De milă, de neputință, de oboseală și de frica viscerală care îl sfâșia zi și noapte. Albiseră amândoi, aveau riduri adânci, li se adânciseră ochii în orbite iar încruntarea îi urâțea și-i schilodea. Doar dragostea și devotamentul ardea cu foc la fel de intens în inimile pline de răni. 

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Octombrie 20, 2018 la 10:16pm

Multumesc ptr lectura si apreciere, Aurelia! 


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Octombrie 10, 2018 la 9:26am

Am lecturat cu plăcere! Mulțumesc!

Da! Dragostea și devotamentul ardea cu foc la fel de intens în inimile pline de răni.

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support