Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Ne pierdem printre mii şi mii de ceasuri, atât de temători şi grijulii cu rătăcirea noastră pe un drum, pe nu ştiu care drum, încât de fiecare dată când ne întâlnim cu Ceasul rămânem fără de cuvinte, ezităm, ne bâlbâim şi el dispare. Învăţăm să uităm să ne aducem aminte de noi şi sfârşim prin a ne uita. Şi devenim prea ocupaţi, ne adâncim existenţa în lucruri superficiale şi inutile. Am uitat că în viaţă pentru a şti nu ajunge să cercetezi mereu , ci să simţi. Am uitat să visăm, să alegem. Am uitat că uneori trebuie să alegem şi căile nebătătorite, pentru că de cele mai multe ori, ele sunt cele care duc sigur la destinaţie.
Nu mai putem privi în noi, am pierdut orice capacitate de cunoaştere totală a unei lumi ale cărei mecanisme sunt parte din noi, ne leagă între noi, ne unesc în ceea ce se cheamă LUME şi nu mai reuşim să vedem esenţa, astfel că pierdem şi orice contact autentic, de la suflet la suflet, de la spirit la spirit. Continuăm să ne privim cu ochii de lut crescuţi invers doar trupurile şi nu mai reuşim să zburăm de greutatea aripilor crescute înăuntru.
Iubire…acel gând ce te face să zâmbești, acea stare care te face să crezi..să te îndrepți spre orizonturi calde…acel lucru care dă culoare vieții. Când mă gândesc la dragoste, nu pot să spun decât că locuiesc într-un glob cât un picur de ploaie, călător între cerul din sufletul tău şi pământ. Dintotdeauna visez să-ţi devin curcubeu. Uneori, simt că din mine nasc rădăcini de castan, frunzele-mi sunt scoarţe de gânduri, iar braţele tale mi-s crengi întinse către aripi deschise în zboruri rotunde, prin pulberi de timp.
Mi-aduc aminte cum, când eram mică, lipeam acele calde ale Ceasului, cu guma de mestecat, încătuşându-i astfel trecerea şi aşa, ne păcăleam, noi, copiii, eu chicotind cum se zbătea să se elibereze, iar el scoţându-mi limba, şugubăţ.
Sunt jumătate de-adevăr şi jumătate de-ndoială. Sunt jumătate de întrebare şi jumătate de răspuns. Sunt jumătate de înţeles şi de neînţeles. Dar sunt, pe de-a întregul, o mult prea lungă aşteptare a celeilalte jumătăţi de… mine. Mi-e dor de-un răsărit, pe care, din locul în care m-aţi mutat, nu imi mai e dat să-l văd cu ochii mei. Apun câte puţin în fiecare zi, apun închis în mine şi nu-mi mai amintesc de când mi-am încuiat în venele de lut, întreagă, strălucirea. Cuvintele sunt cutremurate de sentimente pure, sincere, ce par a înălţa sufletul şi totodată a-l izbi de colţurile dureroase ale înlăuntrului. Se spune că nu există artist, sculptor, poet mai mare decăt cel îndrăgostit. Perfect adevărat. A citi ce-ţi scrie iubirea care tace, a auzi cu ochii, sunt lucruri pe care nu le pot face decât cei ce-şi dăruiesc sufletul gingaşului simţ al iubirii. Iar in spatele fiecarui sunet, stă o clipa din propria existenţă efemeră. S-a întâmplat că am iubit…aşa cum am fost şi iubită. Fără să înţeleg de ce, ce fac, încotro mă îndrept…În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre dragoste…Pentru a nu fi singuri, vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne oferă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. Pe parcursul existenţei mele (căci mă încăpăţânez să rămân agăţată de fiinţa mea), nu ştiu să fi făcut altceva în afară de a făuri mii de visuri. Am simţit cum acestea işi înfingeau adânc rădăcinile în sufletu-mi şi aşa mutilat…auzeam ecoul surd al creionării lor şi eram martor mut, atunci când acestea se năruiau, se pierdeau în nemărginirea cerului. Ştiam că sufletul mi se prăbuşea încet-încet în mocirla neapartenenţei. Am impresia că nu mă identific cu lumea asta. Şi cand în sfârşit întrezăream o rază de lumină, menită să străpungă obscuritatea oarbă în care mă aflam, iarna se reîntoarce în mine. Credeam că vei reuşi să-mi reconstitui, fărâmă cu fărâmă, făptura-mi, aşa ca un puzzle. A iubi ,iubit, iubind..incercand sa uiţi..să ţipi că orice sfârşit implică şi un nou început..cuvintele refuză să se articuleze, rămânând prizoniera propriilor răsuflări, bătăi ale inimii. De ce eu? De ce tu? Freamătul întregii fiinţe te cheamă…inima îmi vibrează o dată cu fiecare acord de chitară, fiecare privire albastră, menită să lăţească abisul dintre noi. De ce ai răsărit în viaţa-mi? De ce ai adus atâta haos, incertitudine, lumină pe diapozitivele adolescenţei mele? De ce te-ai încăpăţânat să-mi colorezi cuvintele? Existenţa? Simţi cum pulsul mi se accelerează doar la auzul paşilor tăi? Mi-ai simţit mâna tremurând când te-ai apropiat întâia oară de mine? Te-am îmbrăţişat cu ochii, m-am pierdut în senintatea privirii tale, fără de care nimic nu mai este verde sau albastru. Stăteam, tăceam şi te primeam în viaţa mea. Nu rosteam niciun sunet…mi-era teamă să nu te atingă vreun cuvânt… Şi ai pătruns în sufletul meu..Te-ai înfiorat doar cât ai aruncat privirea…îmi comprimasem simţirea şi gesturile…. Era atâta linişte în acea seară…de mi se părea că aud cum se izbesc de geamuri razele de luna! Lasă-mă să mă ascund în tine asemeni unui gand rătăcit, Deasupra, cerul îşi descălţase privirile şi acum îşi plimba tălpile lor goale prin iarba încă udă. Pe zid, un staroste cărăbuş, suferind de insomnie, se grăbea să-şi ocupe cel mai bun loc la soare. Gâfâia apăsat şi îi arunca peste umăr un mormăit de bariton hotărât, în timp ce se căznea să rămână-n picioare. Îi zâmbi aproape sfios: el nu va cunoaşte vreodată ceea ce oamenii mari numesc renunţare…
Cum să uit? Iubirea aceasta nu se uită. Iartă-mă dar nu pot înceta să te iubesc… Singurul lucru pe care mă pot baza este că vom rămâne puternici. Cu fiecare cuvânt şi în fiecare clipă au mă rog pentru noi… Nu pot înceta să te iubesc. Ar însemna să trădez iubirea mea pentru tine. Ar însemna să te trădez pe tine. Ar însemna să trădez promisiunea mea în faţa ta. Iartă-mă dar nu ştiu a înceta să te iubesc. Nu ştiu. Nu pot şti.
Tu nu vezi niciodată fluturii cum se privesc peste noi? Nici semnele pe care vântul la face ierbii când trecem? Dacă mă întorc brusc ramurile încremenesc şi aşteaptă să ne îndepărtăm? N-ai observat că păsările apun? N-ai observat că frunzele se sting? N-ai observat şoaptele care cresc în spatele nostru ca muşchiul pe partea trunchiurilor dinspre nord? Şi tăcerea care ne aşteaptă oriunde…
Am strâns atât de mult scrisori de la viaţă, încât mi-e teamă că n-o să apuc niciodată să le citesc pe cele mai importante. Şi i-am trimis atât de multe plicuri pline de gol…
M-am transformat într-o frunză şi am lăsat vântul să mă adie-nspre tine, apoi într-o lacrimă să te pot mângâia pe obraz şi uneori în surâs, ca să te pot săruta. M-am transformat în vară şi m-am întins covor de flori-n calea ta… vreau să găseşti drumul ploii care te-aduce la mine, picurând peste noi stropi de cuvânt născut din iubire. Te aşteptam, ca să-ţi respir din nou apropierea, acel miros de mere ce rămân, cu încăpăţânare, verzi. Sub umerii florilor albe de in îmi crescuseră braţe întinse a dor, a chemări şi a poftă de viaţă, de atingeri în doi…
Aş vrea să ştii, şi nu ştiu de ce, că toate bucuriile şi durerile mele au înflorit numai în umbra ta, că ochii mei au căutat sfioşi şi dornici spre tine,că atunci când erai mai mult decât lumea intreagă pentru mine, eu am fost pentru tine,unul din obiectele fără viaţă ,ce te înconjoară.
Aş vrea să scriu mereu mai frumos, întotdeauna mai bine, aş vrea să spun de fiecare dată ceva mai aproape de sensul poveştii cu tine, de ceea ce simt sau gândesc.Şi ştiu doar că lucrurile astea se spun din priviri, nu din vorbe. Eu vin către tine, tu vii către mine, şi amândoi mergem spre Noi…
Da, sunt naivă, mi-am propus să-i cer Timpului să-mi dea timp înapoi, dar cu tine…Mi-am ridicat privirea spre cerul ce-mi umpluse odaia. Nu ştiu dacă există rai. Dar cred în îngeri…Am să te-mbrac în toamnă şi în mine şi am să te iubesc în ritm de început de noiembrie, un început ce nu va avea niciodată sfârşit.
Mă împiedic alergând între ferestre deschise, fără să ştiu prea bine prin dreptul cărei priviri ai să treci, călătoare pe-o aripă de vis. Aş vrea să nu mai adorm, să nu-mi mai scape, niciodată, nimic.
Dimineaţa ma găsise zambind: parfumul de vis nu sta ascuns în somn sau sticluţe, ci în apropierea braţelor tale şi, cu siguranţă-n minunea prezentului..
Miroşi a dans de ploi prin streşini îndoite sub călcâie moi de nori, miroşi a fluier subţire de vânt prin verde de iarbă şi frunze de păr. Miroşi a sâmburi de nuci.
Mă simt ca un amestec nedefinit de culori, asemeni celui din ochii tăi, atunci când îţi simt obrazul lipit de al meu şi te privesc în tăcere.
Te simt cum mă priveşti şi tu, te simt cum mă atingi uşor… eşti ca o pală de vânt ce-mi mângâie viaţa. Eşti muzica mea de vară şi-mi cânţi pe strune de suflet, sunt muzica ta de-oricând şi-ţi cânt spunând mereu că mi-e dor.
Cred că mi-e dor de de ceva ce nu am trăit încă: mi-e dor de ziua de mâine răsărită din suflet, nu de sus, de pe cer şi nu din pământ, din nu ştiu ce capăt de deal mut şi absurd. Mi-e dor de sensul acelui A FI nu din litere, ci din două silabe vii şi îndrăgostite, ce nu mai încap într-un singur cuvânt. Mi-e dor să am timp. Şi mi-e dor să ştiu ce să fac, în clipele alea, cu el. Mi-e dor să nu mai înmulţim, vreau să tot împărţim…Viaţa în vremuri de dor şi în timpuri ce dor. Mi-e dor să ne fim. Mi-aduc aminte de vremurile când treceam prin viaţă cu braţele deschise. Azi însă, parcă ne e teamă să ne mai strângem în braţe altfel decât vinovat. Şi precauţia asta de-a nu deveni vulnerabili ne-a făcut să trecem prin Timp aşa, sterpi, cu braţele-n sân, în cămăşi de forţă. Eu cred că braţele noastre sunt buzele necuvântului inepuizabil, ale nerostitului cu rost, ce încep a vorbi tocmai când crezi, pentru o clipă, naiv, că nu mai e nimic de spus. Privindu-le, îmi pare că cea mai frumoasă acrobaţie a braţelor e Iubirea, iar cea mai profundă reflexie le e rugaciunea. Păstrează-mă, păstrează-mă măcar pentru o veșnicie!!

Vizualizări: 149

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 20, 2015 la 11:05am
Mulțumesc frumos Aurora pentru popas...Cu mare drag!

ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Aprilie 20, 2015 la 5:28am

Pe "aripile iubirii" am descoperit esenţa gândului delicat.

O aşternere preţioasă, îngrijită, plină de substanţă şi frumos întru iubire.

Felicitări!

.

Aurora, cu drag 


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 19, 2015 la 4:55pm
Mulțumesc frumos dl Mihail Toma pentru lectură și frumoasele cuvinte!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 19, 2015 la 4:52pm
Mulțumesc frumos Mimi pentru semnul de lectură...Cu mare drag!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 19, 2015 la 4:51pm
Mulțumesc frumos Emilia pentru semnul de lectură...Cu mare drag!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 19, 2015 la 4:49pm
Mulțumesc frumos Agafia pentru popas...Cu drag!

ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Aprilie 19, 2015 la 3:26pm

Extraordinar. Cât de puțin ne cunoaștem, de parcă am fi universuri care arareori și din greșeală se întrepătrund cu o brutalitate născătoare de galaxii pentru ca apoi să redevenim misterele ancestrale pe care le devoalezi acum, cu atâta gingășie duioasă. Bravo!!! 


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 19, 2015 la 2:42pm
Fiecare cuvânt mi-a atins sufletul. Acum nu văd să scriu de lacrimi....

ACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe Aprilie 19, 2015 la 10:43am

Dante spunea: " Iubirea mişcă soarele şi celelalte stele"


ACTIV
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Aprilie 19, 2015 la 10:29am

Sunt jumătate de-adevăr şi jumătate de-ndoială. Sunt jumătate de întrebare şi jumătate de răspuns. Sunt jumătate de înţeles şi de neînţeles. Dar sunt, pe de-a întregul, o mult prea lungă aşteptare a celeilalte jumătăţi de… mine. " Super, esenta textului se regaseste in aceste randuri. Pretuire!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/