Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

M-am trezit de dimineață speriat de ceea ce am visat.

Am sărit din pat direct în haine și am fugit la vecina.

- Săru-mâna, vă rog să nu-l lăsați pe Neluțu să iasă azi cu bicicleta pe afară!

- Bună dimineața, ce-ți veni să spui asta?

- Păi... să vă zic: am visat că Neluțu va avea un accident, că va fi agățat de un camion verde! Și la mine când visez așa, chiar se întâmplă... Știți, de mic pățesc așa și lumea nu prea mă crede!

- Normal să nu te creadă, cine mai crede azi în vise, în superstiții! Ia, du-te tu acasă frumușel și vezi-ți de treaba ta, că te mai spun și maică-ti! Auzi, auzi, fiu de învățătoare și crede în... prostii!

Am plecat... iar mai pe seară am văzut-o speriată, venind de la spital. S-a uitat la mine urât și mi-a spus:

- Ciudatule, ești o piază rea!

Au auzit și alți copii și, de atunci așa mi-a rămas porecla: Piază rea...

Altă dată am visat că o vecină va fi lovită de autobuz. M-am gândit, m-am răsucit... să mă duc, să nu mă duc să-i zic? M-am dus și i-am zis.

A râs și m-a ”expediat” că se grăbea nu știu unde.

La nici o oră am auzit salvarea. Am plâns, nici nu m-am uitat la cine și de ce a venit: știam din vis...  Încet, încet, oamenii au început să țină cont de visele mele, dar se fereau de mine, eram ”Piază rea”! I-am anunțat și când erau vise de bine, dar astea nu se puneau, contau doar cele rele.

La școală eram privit admirativ de câțiva, dar cei mai mulți se fereau de mine.

Of! Nu puteam, nu puteam să știu că se va întâmpla ceva rău și să nu fac nimic!

Fără prieteni, singuratic, am ajuns în clasa a cincea la altă școală, la o clasă specială, fiindcă învățam bine.

Aici nu mă știau, eram speriat de nu-mi venea să dorm de frica viselor. Un timp totul a fost bine. Dar visul a venit... Pe dirigintele nostru, un om minunat, urma să-l lovească o mașină chiar lângă școală, când venea grăbit la ore.

 Am fugit repede înaintea lui, să-l opresc cumva, să evit destinul din vis. L-am abordat înainte de școală, am mers pe partea de unde venea mașina fatidică, să-l feresc, să-l împing dacă trebuia, dar să-l salvez. Mașina albastră se vedea la colț, se apropia cu viteză. Ca să nu lovească un câine, a deviat spre trotuarul nostru. Știam exact până unde va ajunge pe trotuar și, ca să nu-l lovească, l-am apucat de haină și l-am împins spre gard, apoi am sărit și eu.

Uff! A trecut momentul dar m-am trezit luat de urechi, certat și dus la cancelarie. Acolo, directorul și dirigintele au început să mă ”prelucreze”.

Le-am spus tot, puteau să verifice la școala unde am învățat. După niște telefoane, m-au privit lung, și mi-au dat drumul.

În clasă se știa deja că l-am împins pe diriginte fără motiv. Am rămas singur în bancă, înconjurat de priviri furioase, incriminatoare. A doua oră era de matematică, cu dirigintele. M-a văzut separat de ceilalți și trist.

A venit de la catedră, s-a așezat în bancă cu mine. M-a apucat ușor de barbă, mi-a ridicat privirea din pământ și mi-a spus:

-  Capul sus! De ce ești trist și părăsit de colegi, copile? Pentru gestul deosebit de azi dimineață?

Colegii au ciulit urechile și se uitau întrebători la diriginte.

- Da, a fost un gest eroic, de admirat, m-a salvat de la un accident aproape sigur, poate mi-a salvat viața! Și voi îl pedepsiți pentru asta?

- Cum așa, de unde a știut?

- Și cum de era chiar atunci acolo?

 - Ca să înțelegeți, o să vă povestesc câte ceva. Să zicem că unul din voi, aflat printre colegi, aruncă o piatră în sus și fuge. Ce se va întâmpla cu piatra?

- Păi o să cadă și o să lovească pe cineva!

- Ei, și dacă observi asta și știi cam pe unde cade nu te duci și încerci să aperi pe cel care s-a nimerit să fie acolo?

- Ba da! Dar... el de unde a știut de mașină, de posibilul accident?

- Ei, asta e mai greu de explicat... Sunt unele proprietăți ale creierului care încă n-au fost explicate, și colegul vostru a fost înzestrat de natură cu acest dar, deosebit. Era firesc să încerce să mă apere, pentru că are un suflet frumos, altruist! Și a făcut asta. Dar noi, care nu-i știam de acest dar, am interpretat greșit gestul lui. Bănuiesc că și voi ați interpretat la fel de greșit , de l-ați izolat și-l priveați cu atâta ostilitate! Vă invit să-l aplaudăm și să-l ajutăm să se simtă ca între colegi în clasa noastră!

Eram cu ochii în lacrimi, emoționat și uimit de felul cum am fost prezentat de acest om minunat!

În aplauzele colegilor, am fost felicitat de zeci de mâini, iar când m-am așezat din nou în bancă, aveam  deja o nouă colegă care mă privea atât de frumos...

Era prima dată când darul primit de sus l-am simțit ca pe-o bucurie!

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/