PLOAIA SALVATOARE

[Friciu Ioan]

Privesc cu jind, către norii albi pe cer

Învăluit de umeda răcoare,

Dar văd cum umbra lor e trecătoare,

Când vântu-i risipeşte în eter.

 

Din zori şi până-n apus de soare

Tot ce natura naşte-i efemer;

N-am să pot pricepe aşa mister,

Că totul este apă curgătoare.

 

Sub ucigaşa arşiţă a verii,

Agonizată , câmpia nu moare

Mai poate ţine viu un fir de floare.

 

De la „crăpat de zi”, în pragul serii,

Vestind cu tunete asurzitoare

Trimite Cerul ploaia salvatoare.

 

Ioan Friciu, Sibiu, 27.07.2016