Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Otilia Scriminț, 11 ani, locul III la Concursul Independent de Literatură...

Bună, dragi copii. Astăzi aș dori să vă spun o poveste despre animalele sălbatice. Știți bine că, în lumea noastră, vulpile mănâncă găini, iar urșii își cam văd de treaba lor. Dar eu știu o lume magică, în care vulpile, găinile și urșii sunt cei mai buni prieteni. Însă nu se întâmplă numai în lumea aceea. Cu mult timp în urmă, la fel era și în lumea noastră, până în acea zi... Vă întrebați ce s-a întâmplat, nu? Veți afla acum, fiindcă eu am să v-o povestesc!
Cu mult timp în urmă, în lumea noastră—după cum v-am mai spus—urșii, vulpile și găinile, se înțelegeau bine. Dar cu timpul a apărut un om rău, care ura prietenia. De fiecare dată când trecea prin pădure vedea cu invidie cum se jucau urșii cu vulpile și vulpile cu găinile. El, urând prietenia, și-a făurit un plan cum să îi despartă. Într-o zi, văzu că ursul mânca niște pește. Omul se duse lângă urs și îi arse un dos de palmă. Ursul se repezi deîndată la el, însă omul avea o armă și ursul se sperie. Vulpea se repezi să îl salveze pe urs. Dar omul îi puse piedică vulpii, iar aceasta căzu cu nasul direct în peștele ursului. Ursul crezu că hoțomana de vulpe voia să îi fure peștele, astfel că nu a mai fost prieten cu vulpea. Vulpea, nemaiștiind ce să facă, fiindcă ursul îi aducea de obicei de mâncare, a început să mănânce găini. Și din acea zi, ursul, vulpea și găina nu se mai înțeleg. Dar povesta nu s-a terminat, din contră, de-abia a început. Asta v-am povestit eu așa... însă trebuie să știți că povestea începe acum. Începe cu o pădure, animalele din ea, și o fată. Eu mă închipui că sunt fata, dar asta rămâne între noi! Să nu mai tărăgănăm vremea, hai s-o începem...

Era odată o fată pe nume Otilia. Otiliei îi plăceau mult animalele sălbatice. Visul ei era să vadă un animal sălbatic în carne și oase. Dar tatălui ei nu pea îi păsa de visul ei. El îi spunea doar să își facă temele. Tatăl Otiliei era aspru, și când spun aspru, mă refer în general la făcutul temelor.
Într-o zi, pe când Otilia se întorcea de la școală, zări în pădure o familie de vulpi. Fu de-a dreptul surprinsă, și se bucură foarte tare. În sfârșit putea atinge un pui de vulpe. Ar fi vrut să atingă și o vulpe matură, dar citise prin cărți că vulpile mature puteau fi foarte agresive, mai ales dacă aveau pui, așa că nu prea era indicat să o atingă. Însă înainte să atingă puiul, trebui să aștepte ca să îi plece mama. Otilia a stat douăzeci de minute în tufiș, așteptând. Într-un final, mama se îndepărtă de pui. Otilia se duse fericită spre micuți, dar, dintr-o dată, simți că cineva o strânse de mână. Își ridică privirea și, îl zări pe tatăl ei.
-Unde ai fost? o întrebă pe un ton deosebit de aspru. Trebuia să te întorci acasă acum o oră. Te așteaptă o grămadă de teme!...
-Dar tati, am așteptat ca să ating un pui de vulpe!
-După ce ai întârziat, mai și comentezi, domnișoară?
-Nu, tati.
-Așa credeam și eu...

Otilia stătea tristă în camera ei. Tatăl se tot întreba de ce era atât de supărată.
-Otilia, vino puțin să stăm de vorbă.
-Ce e? spuse Otilia destul de nervoasă.
-De ce ești supărată?
-Eram așa de aproape să ating un pui de vulpe, iar tu m-ai luat de acolo.
-Otilia, tu nu știi că nu e bine să atingi un pui de vulpe când mama lui e prin preajmă?
-Dar mama lui se îndepărtase de el.
-Plecase de tot?!?
-Ăăăă...
-Vezi, tot nu e voie să te atingi de pui!
-Bine, tati.
-Acum haide, la culcare!
-Bine, noapte bună, tati!

Toată noaptea Otilia a visat puiul de vulpe. Apoi, pe la ora patru dimineața se trezise, și își spuse: „Trebuie neapărat să ating puiul acela de vulpe”! Pe urmă se porni spre pădure.
-Of, sper să îl găsesc!

Din fericire, Otilia zări puiul de vulpe șezând în iarbă. „Mama nu e lângă el, deci îl pot atinge”! Se apropie de puiul de vulpe și îi atinse spatele pufos. Auzi deodată un foșnet. Se întoarse. Nu era nimeni. Dintr-o dată auzi un mârâit. O zări în întuneric pe vulpea mamă. Otilia începu să fugă. Vulpea a sărit pe ea și a zgâriat-o pe mână. Otilia scoase și ea din buzunar un ac și o înțepă pe vulpe. În timp ce vulpea se fâstâcea de durere, Otilia fugi repede și se ascunse într-un tufiș.
-Îmi pare rău că te-am rănit, vulpițo!...

După ce vulpea a plecat, Otilia a fugit repede acasă și s-a învelit în plapumă. Nici nu a adormit bine, că tatăl ei a trezit-o ca să meargă la școală. Își acoperi repede rana și se duse la ore. Când a ajuns acolo, prietena ei Irina a întrebat-o:
-Bună, Otilia. Ce ai pățit la mână? Te-ai zgâriat?
-Nu. Aseară am văzut un pui de vulpe și m-am dus să îl ating, iar mama lui a sărit pe mine și m-a zgâriat. Te rog să nu îi spui tatei!
-Bine. Dar de ce ai vrut să atingi acel pui de vulpe, nu știi că e periculos?
-Nu m-am putut abține, era așa de drăguț, și în plus, animalele mele preferate sunt vulpile.
-Animalele tale preferate sunt vulpile?! Chiar dacă te-a zgâriat una???
-Da! a răspuns Otilia.
-Ar trebui să îți alegi ca animal preferat unul mai pașnic, cum ar fi iepurașii. Iepurașii sunt animalele mele preferate! Sunt atât de drăguți...
-Nu! Mie îmi plac vulpile!!!
-Bine. După școală vii pe la mine? Vreau să îți arăt ceva.
-Bine, vin!

După școală, Otilia a mers acasă la Irina.
-Ce vrei să-mi arăți? a întrebat Otilia.
Irina a dus-o pe Otilia în curtea din spate, și i-a arătat un pui mic de urs.
-Un pui de urs?!? a întrebat uimită Otilia.
-Da. L-am găsit singur în pădure și mi-a fost milă. Nu-i așa că-i drăguț?
-Da. Dar ție îți plac urșii?! Parcă îți plăceau iepurii...
-Și ce-i cu asta. Pot să îmi placă tot felul de animale! a contrazis-o Irina.
-Credeam că îți plac animalele pașnice. Urșii nu sunt deloc pașnici. Și nu prea suportă nici vulpile...
-Bine... Îmi plac urșii mici. Cei mari nu îmi plac deloc. Sunt foarte agresivi! Dar hai să îi aducem de mâncare!
-Bună idee.
Fetele fugiră în casă ca să îi aducă puiului de urs ceva de mâncare. Între timp, un mic pui de vulpe se strecură în grădina Irinei. Puiul de urs s-a apropiat de puiul de vulpe și i-a tras o lăbuță peste falcă. Mama puiului de vulpe a sărit pe el și l-a omorât. Otilia a văzut totul, dar nu a avut curajul ca să o cheme și pe Irina. Dintr-o dată a venit și Irina cu mâncarea ursulețului. Când a intrat în curte, a văzut puiul mort. A auzit ceva dinspre ușa iepurilor. A alergat într-acolo, și când a ajuns, a văzut că toți iepurii erau morți. Irina a început să plângă.
-Urăsc vulpile! a spus ea.
-Nu, Irina, nu înțelegi. Vulpea a omorât puiul de urs ca să își apere propriul ei pui, și ți-a omorât iepurașii ca să aibă hrană!
-Nu, Otilia. Nu mă vei face să îmi placă vulpile, și nu îmi vor plăcea niciodată!... Și acum, dacă vrei, te-aș ruga să pleci, vreau să rămân singură!
-Bine, ne vedem mâine la școală! Pa, Irina!

Otilia plecă. Irina își spuse: „Mă duc la pădure ca să culeg fragi și mure. Asta mă liniștește mereu”! Apoi porni spre pădure. În mijlocul crângului găsi un tufiș plin de fragi și mure. Se puse pe cules. Când, dintr-o dată, Irina zări un urs mare care se apropie de ea. A fugit repede, iar ursul după ea. S-a împiedicat și s-a lovit la picior. Nu mai putea să alerge. Ursul cel fioros s-a apropiat. Irina și-a pus mâinile la ochi și și-a spus: „Acum va fi sfârșitul meu”! Când, dintr-o dată, o vulpe puternică sări pe urs. Irina se strecură într-un tufiș și privi lupta. În cele din urmă vulpea a ieșit învingătoare, iar ursul a luat-o înspăimântat la goană. Șchiopătând, vulpea s-a apropiat de Irina și i-a lins delicat mâinie, ca să își ia rămas bun. Apoi s-au despărțit amândouă în fugă.

De ceva timp Otilia era foarte tristă. Stătea numai în casă și își făcea temele. Tatăl ei a fost la început foarte bucuros văzând-o cum rezolva tone de teme la matematică, dar apoi s-a îngrijorat surprinzând-o atât de tăcută. Se ducea la culcare fără să își mai ia rămas bun de la el, și din această cauză tatăl era cel care o săruta pe frunte înainte de culcare. Văzu că Otilia avea în jurul capului mai multe vulpițe de pluș, și, după ce îi părăsi dormitorul, căzu pe gânduri. El nu a avut o copilărie fericită, și a decis că nici fiica lui nu va trebui să sufere la fel ca și dânsul. „Gata cu cirezile de teme la matematică”! s-a hotărât brusc tatăl ei. Pe la ora patru dimineața, și-a tras șuba pe el și s-a dus în pădure ca să îi caute fiicei sale un pui de vulpe. A auzit o larmă mare. Vulpile erau încărcate într-o dubă de către braconieri, ca să le ducă la circ și să fie dresate. Tatăl Otiliei a alergat după dubă, dar aceasta era mai sprintenă decât el, așa că s-a împiedicat de un ciot și a rămas în urmă.
Pe când s-a întors dezamăgit pe cărare, a auzit un foșnet într-o tufă. De acolo a ieșit un pui rătăcit de vulpe. S-a apropiat de el și i-a lins mâna. Tatăl Otiliei l-a luat cu el acasă. Otilia a fost foarte fericită când s-a trezit din somn. Poate că acea zi a fost cea mai fericită din viața ei. S-a jucat toată ziua de duminică cu vulpița. I-a dat să mânânce din porția ei de mâncare și i-a citit și puiului de vulpe povești, pentru că Otiliei îi plăceau foarte mult cărțile. Tatăl ei, pândind-o, și observând că era atât de fericită, s-a decis să facă în lume o schimbare, pentru ca aceasta să devină mai bună. El era europarlamentar, și s-a hotărât să scoată din toate școlile din lume matematica și să introducă ore despre cum să îngrijești animalele pierdute. Însă până atunci era o cale deosebit de lungă...
A doua zi Otilia duse cu ea puiul de vulpe la școală. Se miră tare mult când o văzu pe Irina cum se apropie de pui și începu să îl mângâie. Se miră și mai tare câd Irina îl sărută pe botic.
-Vulpile sunt cele mai bune prietene ale mele! spuse Irina
-Ce-i cu tine, fată?! se mira mai departe Otilia, însă Irina nu voi să o lămurească, doar mustăcea în sinea ei despre ceva anume.
Dintr-o dată orele din toată școala s-au întrerup, iar toate clasele 1 – 8 veneau să mângâie puiul de vulpe.

Și acum, cum toate lucrurile de vis nu durează o veșnicie, mă pregătesc să închei povestea mea. Dacă urșii nu au reușit încă să se împrietenească cu vulpile, și nici vulpile cu găinile, și tatăl Otiliei, care nu mai era atâ de aspru, se străduia să oprească cirezile de teme la matematică prin castelurile din Europa pe unde era europarlamentar, un lucru era în școala Otiliei și a Irinei sigur: elevii nu mai aveau teme atât de multe, puiul de vulpe a devenit eroul școlii, iar toate clasele 1 – 8 sau mutat într-o singură clasă, unde putea să îngrijească un pui de vulpe și unde își puteau da seama că lumea este mai bună... Sfârșit!

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Aprilie 2, 2020 la 4:17pm

Vă mulțumesc pentru semnul popasului, stimată Lenuș Lungu...


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 2, 2020 la 1:02am


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Martie 30, 2020 la 12:47pm

Vă mulțumim pentru popas, stimată cititoare Aurora Luchian!...


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Martie 30, 2020 la 6:00am

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->