Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

− Și spuneți că o să vină Comitetul de Etică ca să arunce o privire?

− Da.

Studentul doctorand și-a frecat ochii obosiți înainte de a-și arunca o privire către profesorul său îndrumător: Asta-i de-a dreptul enervant. Eram atât de aproape de finalizare. Abia ce-am ațipit de câteva ori în astea două săptămâni de când am pornit experimentul.

Profesorul și-a aruncat o privire către impresionantul container de reținere care ocupa aproape două treimi din laborator, iar apoi s-a aplecat să studieze datele de pe consola computerului. Se încruntă și arătă incriminator către un punct roșu care pâlpâia într-un colț de monitor.

− Cum s-a întâmplat?

Studentul oftată: Am ieșit, și eu, la o cafea...

Profesorul se uită la el încercând să-și țină vocea sub control:

− Ai avut o simulare universală la scară completă aflată la aproape 99% din stadiul său de viață și tu ai ieșit la o cafea?

Studentul se fâstâci.

− Am verificat. Era timp. M-aș fi întors înainte de a fi nevoie să reverific toți parametrii finali, dar ...

− Dar?

− Păi..., am dat peste Kamari de la Contabilitate și, eu ...

− Și, tu?

− Ei bine, Kamari m-a fascinat dintotdeauna, iar acum, nu știu de ce, mi s-a părut mai abordabilă, așa cum stătea micuță și cuminte, cu ceașca de cafea aburindă cuprinsă în palme, iar chipul ei frumos era atât de visător, de-am uitat de toate. Am stat de vorbă, și-am convins-o să aibă o întâlnire cu mine.

− Asta-i de bine! Sunt mulțumit de tine. Vocea profesorului părea a fi sarcastică.  Acest lucru compensează cu siguranță faptul că ai risipit aproape întregul buget al departamentului pentru următorii doi ani.

O tăcere vinovată se așternu pentru o vreme.

− Deci... te-ai întors la consola și ai descoperit că în cadrul simulării a apărut viață inteligentă.

− Da.

− Ceea ce era logic să se întâmple, întrucât recreăm un model identic al Universului nostru în care, așa cum știm, a apărut viața inteligentă, sau... cel puțin, o parte din ea este inteligentă.

− Da.

− Dar, în loc să faci acea mică reajustare pentru a opri lucrurile la nivel de bacterii, te-ai întins cu Kamari la automatul de cafea.

− Nu ne-am dat chiar în bărci...

− Nu-mi pasă ce făceai. Uite. Putem să oprim totul înainte ca să ajungă Comitetul aici? Un Fait accompli. Să-și facă ancheta lor, iar după ce se așterne praful și le trece, să o luăm de la capăt.

Studentul părea oripilat: Nu putem face asta. Sunt, acolo, miliarde de oameni.

− Miliarde! Dar cât timp ai stat acolo cu femeia asta... Kamari? 

Studentul se înfoie: De fapt, puteam să stau oricât. Doar că dumneavoastră ați stabilit o scală de ponderare exponențială pentru a ne încadra în termenii contractului. Lucrurile se mișcă repede și din ce în ce mai repede, acolo, în ambientanc. Adică, de când m-am întors de la cafea, au trecut de la Epoca Pietrei la Epoca Spațială.

Supervizorul își trecu degetele prin păr și oftă puternic: Deci, comitetul ne va lăsa să oprim doar totul și să-i omorâm? Sau, oroarea ororilor posibile, trebuie să menținem simularea până când aceste forme de viață vor muri în mod natural? Acest lucru ne-ar putea falimenta.

Doctorandul râse excedat: Îmi pare foarte rău. Sunt student la fizică. Nu sunt foarte bun la toate aceste chestii biologice.

− Știe și Kamari asta?

Studentul hotărî să ignore asta făcându-și de treabă la unul din monitoare.

− Înțeleg, oricum sunt foarte setoși de sânge. Cred că și dacă nu tragem dopul, există șanse mari să se radieze singuri.

− Într-adevăr? Ei bine, să sperăm! Asta ne-ar rezolva cu siguranță problema. S-ar putea chiar să-mi păstrez slujba. Au vreo șansă la arme nucleare?

− Da, și-au dat seama acum câteva minute. Acum fac pași grozavi. Acest lucru este foarte interesant. Încep să se apropie de răspuns.

− Ce răspuns?

− Motivul pentru care am creat simularea. Universul. Cum a început? Ce este? Au găsit toate acele probleme pe care le avem și noi: Constanta cosmologică, asimetria barionică, materia întunecată, entropia, gravitația cuantică, dezintegrarea protonului și... Oh! Teoria Marii Unificări, aproape că îi înțeleg! Doctorandul se uită spre îndrumătorul de proiect cu un mare rânjet întins pe figură: Vor rezolva simularea pentru noi!

− Ar fi fantastic. Asta chiar ne-ar scoate din foame și mizerie. De ce nu m-am gândit la asta: Ești un geniu! Profesorul se uită neliniștit la ceas: Dar vom primi răspunsul înainte de sosirea Comitetului?

− Oh, trebuie! Sunt la câteva secunde. Haide-ți frumusețile mele. Studentul se uită peste consolă în timp ce coloanele de date clipeau pe ecran.

Apoi s-a lăsat pe spate în fotoliu: Au rezolvat-o! Nu se întoarse.

În liniștea care se lăsase Profesorul îndrăzni, ezitant, să întrebe: Și care este răspunsul?

− Au descoperit că sunt într-o incintă de izolare artificială. Sunt destul de enervați.

S-a lăsat o tăcere adâncă.

După câteva momente îndrumătorul de proiect căută să sistematizeze informația:

− Deci, au fost într-o simulare identică cu Universul nostru?"

− Identică. Da!

− Și au găsit aceleași probleme pe care încercăm să le rezolvăm și noi?

− Aceleași, da.

− Și au descoperit că asta se datora faptului că se aflau într-o cameră de izolare?

− Da...

Cei doi se uitară unul la altul. Tentaculele lor fluturau gânditor dintr-o parte în alta.

***

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/