Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

      Deși nu era complet terminat, în blocul nostru se mutaseră deja câteva familii și, evident,  și noi, adică eu cu mama. Cheile de la ușile din apartament se cam potriveau la toate celelalte apartamentele, erau uși tip.

      Eram încântat, mergeam pe la toate apartamentele și le vizitam. Erau pustii, n-aveai ce găsi dar, de la etaj se vedea frumos în jur.

      Ne-am cunoscut vecinii, o fetiță cam de seama mea, Daniela și un băiat mai mic, Andrei, deci aveam cu cine să ne jucăm.

      Într-o zi apare o căruță cu țigani, se duc la scara de mijloc și încep să care lucruri într-un apartament de la parter. Aveau și ei copii, doi băieți mai mari și trei fete, una de seama noastră și celelalte mai mici. Fetele au ieșit imediat la joacă și au încercat să intre în vorbă cu noi.

      Tatăl Danielei a ieșit repede afară, ne-a chemat separat și ne-a instruit:

      - Să nu vă jucați cu copii de țigani, ei au obiceiuri urâte, vorbesc urât și n-aveți ce învăța frumos de la ei. Dacă vedeți că nu scăpați de ei, veniți sus și vă jucați cu jucăriile fetei mele!

      N-am spus nimic, dar îmi era milă de acele fete! Erau mereu singure și cum se apropiau de alte grupuri, ceilalți plecau sau le goneau pur și simplu.

      Una dintre ele, de seama noastră, o chema Rita, botezată după numele unei cântărețe Rita Pavone, se tot uita cum ne jucăm noi și încerca să se apropie câte puțin. M-am uitat la Daniela și din priviri ne-am înțeles să ne facem că nu vedem intenția ei. Și Danielei îi era milă de ea, am aflat altă dată.

      Rita era brunetă, cu fața prelungă, frumoasă și rușinoasă, nu te privea în ochi, de parcă îi era teamă de o privire directă, deschisă. Era îmbrăcată într-o rochiță cam decolorată, uzată, galbenă cândva. Nu mai avea nimic pe sub ea și, când se așeza jos, se vedea că n-are chiloței. Am trimis-o pe Daniela să-i spună că e rușine, să nu umble așa. Nu știu ce-au vorbit în șoaptă dar, după un timp, Daniela a venit plină de compasiune și de lacrimi și mi-a spus că se duce puțin în casă. A revenit cu mama ei și i-au dat o mulțime de lucrușoare pe care Daniela nu le mai purta.

      A doua zi a venit îmbrăcată cu ceva din acele lucruri și a venit mândră să ne arate ce chiloți frumoși a primit!

      - Rita, dar e rușine să-ți arăți chiloții, chiar dacă sunt noi și frumoși!

      - Păi, ce-i rușine e acoperit acuma, nu se vede, spuse ea.

      Am înțeles că noi suntem bogați pe lângă ei și am luat-o sub ocrotirea noastră, deși vecinii deja se certau cu familia ei pentru muzica dată la maxim, la acel radio cu pickup pe care-l aveau.

      Ne-am întâlnit în prima zi de școală, eram colegi de clasă, dar a fost pusă în ultima bancă, pentru că nu avea uniformă. I-am dat ghiozdanul meu cel vechi, mama s-a dus la învățătoare și împreună cu ceilalți părinți i-au cumpărat caiete, creioane, stilou și tot ce mai trebuia pentru clasa a treia. Am aflat că la școala ei fusese premiantă. Scria foarte frumos și avea o grijă deosebită pentru stilou.

      - Ionel, am o mare rugăminte la tine: îmi ții tu stiloul în penarul tău ca să nu mi-l ”confiște” frații mai mari sau, doamne ferește, să mi-l strice cei mici?

      - Și tu cum o să-ți scrii temele acasă?

      - Păi o să vin să-l cer  ”împrumut” ca să nu știe nimeni de acasă că de fapt e al meu!

      Am acceptat. Pe lângă stilou, dacă mama era acasă, îi mai dădea câte o farfurie cu mâncare, pe care fata o golea pe nerăsuflate!

      - Dar mama ta nu face mâncare? Din ce trăiți voi? - a întrebat-o odată mama.

      - Cum să nu, face! Numai că mereu facem aceleași feluri de mâncare: cartofi, fasole și verdețuri, când ne ducem duminica și adunăm. Iar dacă tata prinde ceva iepuri pe câmp, sau nu știu de unde porumbei, avem și carne!

      Eram impresionat! De atunci n-am mai îndrăznit să fac mofturi la mâncare. Noi aveam mai mereu câte două feluri iar ei, uneori, nu aveau nici pâine...

      N-au locuit mulți ani la bloc. Pentru că nu-și puteau plăti întreținerea au fost dați afară și și-au făcut la marginea pădurii o căsuță ca din povești: micuță, cam cât camera mea de bloc, acoperită cu tot felul de bucăți de carton asfaltat, în care locuiau toți șapte!

Dar Rita, continua să meargă la școală, chiar și pe zăpadă, în haine modeste, cu încălțări de căpătat pe care le punea în picioare doar la școală să nu le strice pe drum.

      Venea la mine să ceară stiloul, își făcea temele pe banca din fața blocului sau, dacă era frig, pe holul blocului, stând pe vine. Și temele ei erau scrise frumos, caligrafic... Era printre elevii cei mai buni din clasă! De sărbători aduceam fiecare câte un pachețel pentru Rita. Ea le primea, cu lacrimi în ochi și pleca încărcată cu ele către casă.

      - Rita, ți-a plăcut checul făcut de mama?

      Ea lăsa privirea în jos și cu voce înceată spunea:

      - Of, Ionele, n-am putut să gust, ai mei au tăbărât pe cadourile de la voi și eu n-am mai apucat! Dar n-am putut să le zic nimica, voi mi-ați mai dat, eu am mai gustat bunătăți, dar ei, ei... și începu să plângă!

      Atunci am întins mâinile și ea s-a aruncat în brațele mele plângând. A venit învățătoarea, i-am povestit și i-au dat lacrimile și ei. Rita devenise o fetiță curată, se spăla săraca numai cu apă rece, afară, chiar și iarna, dar se spăla! Iar hăinuțele ei erau mereu îngrijite, deși ai ei erau tot neîngrijiți.

      Au trecut anii, eu am mers la altă școală, apoi la liceu, la facultate, n-am mai știut nimic de Rita.

      După mulți, mulți ani, m-am dus să repar calculatoarele la o firmă privată de contabilitate. Șefa nu era acolo dar fetele mi-au arătat ce probleme aveau și m-am apucat de treabă. Am fost mirat că multe din fete erau mai închise la culoare, dar n-am dat importanță la asta pentru că erau îngrijite, frumoase, toate în halate bleu, parcă erau fluturași printre mesele albe frumos aranjate în acel demisol unde funcționa firma.

      În timp ce lucram, vine cineva, tot în halat bleu, ca să mă ajute. Dar mă privea așa insistent că m-am întors și m-am uita să văd ce este. Era o doamnă cam de vârsta mea care a lăsat privirea în jos. Fața frumoasă și prelungă semăna izbitor cu cineva... Oare cu cine?

      - Poate mi s-a părut, mi-am spus în gând și m-am întors la lucrul meu. Când a întins mâna, cu unul din cablurile de rețea, i-am recunoscut semnul din naștere pe care-l avea Rita: un fel de hartă, de culoare închisă, chiar la încheietura mâinii. Mi-am oprit privirea pe mâna ei, ea nu și-a retras-o și a spus:

      -Cunoști de undeva acest semn, Ionel?

      Am ridicat privirea surprins și m-am întors către ea:

      - Tu ar trebui să fii... Rita?

      - Da, eu sunt și îmi era tare dor de tine!

      La primul gest de a mă apropia de ea m-a luat în brațe.

Emoția ne-a făcut să ni se umezească privirile și am început să povestim fiecare, pe scurt, despre noi.

       Mi-a povestit că a plecat de la ai ei și s-a angajat ca necalificată la o firmă. După ce a terminat zece clase, a găsit o cămăruță cu chirie, a făcut liceul la seral, apoi cursurile de contabilitate. I-a fost greu, că era de etnie romă și lumea se ferea de ea. A câștigat treptat încrederea multor firme, și-a cumpărat calculatoare făcând un împrumut. Încet, încet a ajuns să aibă angajați, a închiriat acest spațiu, care era ca vai de el și cu muncă multă l-au igienizat, l-au făcut să arate ca o floare, spunea ea cu mândrie.

      - Să știi că n-am uitat de unde am plecat și tot ajutorul pe care mi l-ai dat, tu și mama ta! Le-am povestit fetelor toată viața mea... și despre tine! Voi mi-ați dat curaj și mi-ați arătat că lumea are și mulți oameni buni! Mereu ți-am mulțumit când mă rugam la Dumnezeu. Când mă rugam seara la Dumnezeu, mă rugam și pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit și mai ales pentru tine! Ai suflet bun, Ionel, mulțumesc că atunci mi-ai fost alături.

      - O, dar nu numai eu ți-am fost alături, amintește-ți că primele lucruri ți le-a dăruit acea vecină, Daniela, apoi diriginta și toți părinții colegilor de clasă! Și mai departe nu mai știu că eu am plecat...

      Eram înconjurat ca de niște fluturași bleu, privirile fetelor erau așa calde și frumoase! Se purtau de parcă erau toate surori, opriseră toate lucrul și nu se mai săturau să asculte poveștile noastre!

      Deodată sună un telefon. Rita se ridică serioasă, cu o privire fermă și, cu siguranța omului care știe ce are de făcut, se duse să răspundă. Celelalte se retraseră fiecare la locul ei și activitatea reveni la normal.

      Dar privirile calde, pe care le mai scăpau din când în când spre mine, mă făceau să mă simt ca în sânul unei mari familii. Da, o familie călită de greutățile și suferințele copilăriei, ale societății aspre, care cu greu uită originile și lumea din care fiecare provenim. Dar sufletele frumoase trec peste toate acestea și sclipesc de topesc și cele mai aspre legi, paradigme sau prejudecăți...

      Și mă gândeam: - Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat bucuria să văd cât de frumos pot rodi niște ”semințe”, cândva semănate cu drag, cu bunătate!

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 26, 2017 la 5:49pm

În fiecare etnie, sunt oameni care sclipesc, și restul... Cred că fiecare din noi am întâlnit oameni deosebiți indiferent de etnie și oameni de alte feluri...

Am admirat voința, felul în care suferințele și greutățile i-au înnobilat pe cei cu suflete frumoase, i-au făcut să fie nu numai buni ci să ajute și pe alții să fie la fel!

Mulțumesc domnule Muntean pentru aprecieri și pentru promovarea povestioarei mele!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 24, 2017 la 5:08pm

Mi-aţi adus aminte de o peveste asemănătoare pe care am trăit-o şi eu în anii claselor 1-8. Numai că Rita mea se numea Lia, semăna cumva cu poza de mai jos, şi peste ani a ajuns să conducă un cabinet de cosmetică. Despre fratele ei Petre nu am mai aflat lucruri interesante...


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 24, 2017 la 4:59pm

Imagini pentru Rita

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/