Se naşte iubirea uitată undeva

[Irina Lucia Mihalca]

Se naşte iubirea uitată undeva 

E noaptea nopţilor când 
- fereastră spre învierea zborului - 
m-am deschis spre tine să făurim 
o lume nouă, 
pornind la ceas târziu al inimilor! 

Un înger ne cântă poemul 
din învelişul cuvintelor, prin care, 
cu-atâtea culori, cerul ne pictează paşii 
şi gândurile, păstrându-mă, 
prin curenţii vieţii, o vie amintire, 
peste toate timpurile. 
Eşti mereu expeditorul 
şi destinatarul unui nou vis, 
însă izvorul va fi în fiecare din noi. 
Pe drumul iubirii, umbrele mele 
se-aşează uşor peste rănile tale deschise, 
purtate de vieţi în mare taină, 
din care vor răsări ghioceii 
ca dintr-o primăvară eternă, 
din licăr de ape, 
din raze de soare, din căutările toate. 

Simţi că viaţa 
a luat-o pe un drum necunoscut. 
Ce pasiuni adânci, neînţelese, 
ies permanent de sub vălul bine aşezat 
peste fiecare fibră de viaţă! 

Parcă mă cauţi, acolo, în locurile 
prin care-am mai trecut, 
norii se risipesc, 
întunericu-i spart de lumină, 
cântecul flautului ce-aduce ploaia 
se-aude în zările 
ce se deschid-naintea ta, 
porţile ferecate sunt zdrobite, 
pe-un râu al speranţei curg 
doruri nesfârşite, 
în vârtejul Cerului îmbrăţişezi 
un drum plin de stele, 
o lacrimă îţi picură-n praful stelar. 

În eternitatea nopţii 
se mişcă vibraţia spre sufletele 
amorţite de-atâta departe, 
glasuri rostogolite curg, 
urcă, se dizolvă. 

Se naşte iubirea uitată, undeva, 
pe raftul singurătăţi pustii. 
În fâlfâiri de aripi, 
imagini vii dansează în oglindă, 
pătrunzi tot mai adânc, 
ca-n transă - o bucurie mistică, 
concave curbe, atingeri de lumină, 
săruturi înflorite, risipă de vise, 
furtuni, fulgere, eclipse, 
străpunse doruri, 
valuri de foc, explozii, artificii - 
însingurarea apăruse să-ţi ţină 
pulsul suspendat 
pentru tot ceea ce urma. 

Peste pietre de-ncercare curge apa, 
universul tău moare 
şi renaşte-n adevărul dorit. 

Totul e încă ceaţă pe drumul 
adânc nedefinit din noi, 
în labirintul lăuntric 
ai căutat o clipă pe undele tale, 
mult prea adânci, din abisul lumilor mele. 

[Gabriela Mimi Boroianu]

Deosebit!