Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ca umbrele, alunec în hipnoză

Spre-o lume gotică, sub cer romantic.

Mă las captiv în propria psihoză

Când regăsesc un bust al Evei, antic.

Cu sete de vampir adulmec viața

Din întunericul universal,

Cu beznă-mi răcoresc întruna fața,

Timid ca un poet medieval.

Buchet de vin – buchet de aurore! –

Străluminează un profil divin:

Femeia de sub văluri incolore,

O Evă care doarme-n baldachin.

Iar umbrele îmi spun povești eterne,

De care-mi amintesc ca într-un vis –

Sărutul Ei pe buze mi se-așterne

Ca primele ninsori din paradis!

Din întuneric, luna mă privește

Șireată, ca virgina din Grânar,

Ce, pentru-ntâia oară, azi poftește

La fructul dat de Dumnezeu în dar.

Pe-un pat de cer ne-ntindem în hipnoză:

O Evă și-un poet timid, bizar,

Îmbrățișați diavolește-n roză,

La umbra unui Măr originar.

Ca doi pirați spre-o insulă fecioară,

Ne azvârlim în sânul lui Satan.

Atingem absolutul prima oară

Cu vârful unei aripi de titan.

Apoi cădem pe-altarul poeziei!

Mai mult de-atât, doar eu mă prăbușesc.

Șireată, dar stăpână veșniciei,

Femeia m-a lăsat să o iubesc.

De-atunci încerc să reclădesc o lume

Cu tonuri de poem medieval.

Dar sunt un visător lipsit de nume,

Sedus de-un fruct divin, universal.

O clipă smulsă din eternitate

A fost de-ajuns ca să mă otrăvesc

Și, de atunci, îmi recunosc păcate!

Dar, mai ales, păcatul că iubesc!

Iar, pentru râvna de a scrie versuri

Cu care sufletul îmi sting mereu,

Străbat și infinite universuri

Ca să mă biciuiască Dumnezeu!

Păcatul de a-mi săruta iubita

Îmi va spori, poate, în iad corvoada.

Iubiți, păgâni, pe Eva strălucita,

În paradis să-nceapă debandada!

Seducției noi îi vom spune viață!

Păcatului îi vom clădi altar!

Să ținem ridicată-a noastră față

Spre fructul dat de Dumnezeu în dar!

Nu-i niciun sacrilegiu în iubire,

Cu-atât mai mult în inima de Evă!

Lăsați-vă seduși de nemurire,

Gustați din plin dumnezeiasca sevă!

Din umbre gotice, medievale

Ce strălucesc sub curcubeu romantic,

Vor crește primăveri universale,

Podoabe unui bust al Evei, antic.

Cu prețul unei clipe seductive,

Corvoadei vă veți face toți vasali,

Stigmatizați cu-nțelepciuni lascive,

Ori înfierați de criminali morali!

Veți fi captivi în lumea cea legală,

Vorbind, poate, o limbă condamnată.

Nu veți desființa a lor morală,

Nu veți avea dreptate niciodată!

Dar, pentru-o clipă de dumnezeire,

Cea care piere-atunci când o atingi,

Rămâi sedus de veșnica iubire,

Învingător, deși nimic nu-nvingi!

8 iunie 2013

Vizualizări: 77

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Martie 27, 2018 la 9:26pm

Am citit cu deosebită încântare! Felicitări și prețuire!


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Martie 5, 2018 la 9:04am

Buchet de vin – buchet de aurore! –
Străluminează un profil divin:
Femeia de sub văluri incolore,
O Evă care doarme-n baldachin.

Am citit cu plăcere! Mulțumesc! O dimineață de martie frumoasă@

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support