Sensul vieţii

[Costel Avrămescu]

 

Trăim în iureşul unui univers, condiţionat,

Într-o nesăvârşită dezvăluire şi regenerare,

Nelăsând niciun gest pozitiv nedezdăunat

Şi, nepedepsită la timp, nicio eroare.

 

Iluzii de tot felul, înfăptuim-neîncetat,

Clădim castele de nisip pentru efemerul popas,

Păşind, reuşim să-nţelegem de unde-am plecat

Şi-ajungem până unde, definitiv, am rămas.

 

Trasă de mareea interioară a augustului

La fel ca oceanul atins de-a lunii incidenţă,

Viaţa completează formula infinitului

În care să-şi oglindească propria esenţă.

 

Captivă în matricea timpului în spaţiu,

Plantând seminţele unor noi începuturi,

Viaţa are un sens atent modelat cu nesaţiu

Indiferent de formă, structură sau inputuri.

 

Punând amprentele-n fosile drept arvună,

Simbol al existenţei filozofale dospinde,

Viaţa este şi va rămâne pentru totdeaună

O parte din veşnicia de care se desprinde.

 

(Timişoara, 2017, 3O martie)

[Costel Avrămescu]

Multumesc! Asemenea.