Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință    

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Ianuarie 7, 2019 la 12:47pm

Recitit cu mare drag!


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Ianuarie 6, 2019 la 11:06am

Mă amuz desenând imaginar Mandale de lumina
pe care iubirea le transformă în emoții vii
sentimente autentice ce-s conturate cu gândul
ajutat de muze...
Dacă aș încerca să fac un studiu de fezabilitate
mi-aș da seama că visele prind contur
când gândul o ia razna
la apus de soare sau în diminețile însorite
îmbinând realul cu imaginarul
pe preaplinul unei lacrimi ce ascunde secrete
când tăcerea ne strigă-n gura mare: Stai!
Câte speranțe frânte și vise am contorizat
seduși de ploi și vânturi gonind spre infinit
în frământări divine
căutând iubirea ce-i ascunsă-n simulări?
Cuvântul este măsura?
Putem calcula de câte ori viața noastră încape
în viața altora?
A murit omul care ne simte sufletul
sau nu s-a născut?
Poate n-am reușit să-l găsim printre atâtea măști
colorate devenite-n timp emoții

stânjenitor de manipulante
deformând adevăratele trăiri pe care le-am merita.
Și totuși, există povești în care nu vom ajunge
dar nu încetăm să le visăm...

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/