Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

SUAVE MINUNI ÎNMIRESMATE

Ieri, am trăit o emoție specială, una dintre poeziile mele a inspirat titlul antologiei: ,,SUAVE MINUNI ÎNMIRESMATE'' ce-a apărut la editura Napoca Nova, sub egida Ligii Scriitorilor din România. Lansarea Antologiei a avut loc, tot ieri, de la orele 17 la Cercul Militar din Cluj, în Sala Oglinzilor. Grandioasă și frumoasă, Antologia literar-artistică-umoristică se apropie de 650 de pagini și cuprinde pe lângă poezie și prozălucrări ale artiștilor plastici și umoriști. Poezia ,,VIORELE'' a fost muză pentru titlul ineditei Antologii, ce dincolo de calitate și  numărul de paginisfidează prin preț!

VIORELE


Viorea, gingaşă floare, ce răsări, de sub zăpezi,
când natura se trezeşte, pe noi desprimăvărezi,
împânzeşti văi şi coline în culoare-ţi violet
şi-n nuanţe lila-sidefate, pânza de pe şevalet.

Delicate şi suave sunt minuni înmiresmate,
ce-ncolţesc în primăvară, de sub frunzele uscate;
le-adunam în buchetele, presărând şi ghiocei,
iar pe cele mov-albastre le prindeam ca pe cercei.

Am cules, chiar viorele pentru mama de 8 Martie,
iar apoi cu dibăcie, le croiam o fustiţă de hârtie,
amintire ce răsfaţă, din albumul vieţii mele,
şi înveşmântată-n voal, parfumat cu viorele.

Mi-amintesc cu nostalgie de acele vremi apuse,
când paşii-mi hălăduiau, ca şi gânduri nesupuse;
viorele, flori gingaşe, din copilăria mea,
chiar şi azi emoţia-i vie, când văd floarea viorea.

Mesageri-ai primăverii, alături de ghiocei,
le strângeam în bucheţele... n-am uitat de obicei;
eram doar, o copiliţă, în sătucul de departe
şi-a rămas o amintire, ce o port ca semn de carte.

27 Aprilie 2015

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Maria-Ileana Tănase pe Mai 1, 2018 la 3:23pm

moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Aprilie 28, 2018 la 6:48am

Felicitări!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support