Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Într-un sat de munte un copil umbla

- Unde este raiul? Pe toți întreba

Căci simțea în suflet că-i musai să știe.

- La-nțelept întreabă, colo în pustie!

 

Înțeleptul însă l-a condus de mână

La o mânăstire și-a-nceput să-i spună:

- De aici începe drumul către rai

Harnic fii, ascultă și aici să stai!

 

Toată mânăstirea el a măturat.

Starețul îi vede sufletu-întristat:

- Cum îți e? – E bine! – Spune ce te-apasă?

- Păi mai e un frate ce nu-l chemi la masă!

 

Stă legat pe cruce, să miște nu poate.

Oare pentru ce? A făcut păcate?

- N-a făcut, ca tine, lună de curat

Și-a primit canonul să stea nemișcat!

 

Primul pas spre rai, mila și iubirea

I-au intrat în suflet, urmându-și menirea...

 

Din mâncarea-i duse celui de pe cruce

- Haide și mănâncă! Spuse cu glas dulce.

Și, minune mare, El se cobora,

Mângâia copilul, mânca și zâmbea!

 

De lumină multă se umplea tot locul.

Povesteau atâtea! Râsul, cântul, jocul,

Erau minunate. Apoi se oprea

Și pe crucea-i singur înapoi urca.

 

A urcat o treaptă astfel către rai

E prietenia, ce curat o dai!

 

Seara-l căutară, tare s-au mirat

Că-n sfânta clădire era încuiat

- Ce-ai făcut înuntru? a fost întrebat.

- Păi i-am dus mâncare și-apoi ne-am jucat!

 

 

Mare fu uimirea, toți se închinară

- Și te duci mereu? – Doar când este seară!

- Roagă-L să-m-accepte la a voastră masă!

Și de azi să-i dărui ce-i mai bun din casă!

 

L-a rugat! Tristețea fruntea i-a umbrit.

I-a răspuns: - Nu poate, a păcătuit

Mai mult cât pe masă frimituri se-adună!

Din milă, copilul a-ndrăznit să-i spună:

 

-Te rog, te gândește: această mâncare

E din mila lui! Nu-i loc de-o... iertare?

Fratele văzu inima-i frumoasă:

- Peste zile opt, îl primim la masă!

 

Spre rai înc-o treaptă astfel a urcat

Prin inima-i bună și suflet curat.

 

După aste zile starețul muri.

La masă copilul seara-l regăsi.

Era fericit și înlăcrimat,

N-aveau frimituri: Domnul l-a iertat.

 

- Am văzut azi raiul, striga tuturor!

- Oare, e posibil? zic monahii-n cor.

- Spune cum arată? i-au pus întrebare.

Iar el le răspunse: - E plin de iertare!

 

După ”Basmul din Carpați” a lui Dan Puric

Vizualizări: 116

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 17, 2014 la 1:07pm

Mulțumesc Gabi Ioniță, povestea nu-mi aparține, doar transpunerea în versuri. Mă bucură aprecierea ta, e reciprocă!


INACTIV
Comentariu publicat de IONITA GABRIELA pe August 17, 2014 la 12:01pm

-o poveste scrisa in versuri care te invita la meditatie

Primul pas spre rai, mila și iubirea

Iar el le răspunse: - E plin de iertare!

 REVERENTA!

 


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iunie 1, 2014 la 5:24pm

Mulțumesc mult d-le Voican Marin, atât pentru aprecieri cât și pentru frumoasele urări ce mi le-ați făcut!

Dacă, prin ce scriu ajung la sufletele cititorilor atunci scrisul meu și-a îndeplinit menirea...


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iunie 1, 2014 la 5:18pm

Dragă Aurora, aprecierile tale mă umplu de bucurie: încă un suflet frumos a simțit emoția ce m-a împins să versific acestă poveste. Asta e cu adevărat minunat...


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iunie 1, 2014 la 5:13pm

Mulțumesc Veronica Oșorheianu pentru lectură și aprecieri!


ACTIV
Comentariu publicat de VOICAN MARIN pe Iunie 1, 2014 la 8:48am

iMPRESIONANT!...

Poezia are rimă, ritm, urmărește tema propusă, chiar dă o stare de bucurie și de meditare la ce i s-a întâmplat  acelui copil (ajuns la mânăstire) care căuta drumul dumnezeirii.

Felicităr distins poet!

Îți urez să ai mereu peniță de aur și  gând diamantifer.pentru a străluci...

 


ACTIV
Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Iunie 1, 2014 la 4:39am

M-aţi umplut de frumos, curăţenie şi sensibilitate!

Reverenţă, stimate domn!

Am admirat,

Aurora


INACTIV
Comentariu publicat de Veronica Oşorheian pe Mai 31, 2014 la 11:20pm

Am citit cu plăcere. Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Mai 31, 2014 la 8:02pm

Dragă Veronica  tu ai suflet așa cum spui, eu mai am de ”șlefuit” la al meu... Mulțumesc pentru felicitări și aprecieri!


ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Mai 31, 2014 la 8:00pm

Domule Munteanu, dacă aveam o asemenea poză o postam alături... Mulțumesc.

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/