Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Spre neuimirea mea, căci în momentele de față nu prea mai sunt ipostaze care să mă mai surprindă, descopăr tot felul de declarații aproape halucinante în spațiul public, venite din partea anumitor persoane amplu mediatizate, unele dintre ele chiar îndrăgite de populație, de altfel și urmate. O oarecare declarație a unei astfel de persoane m-a făcut să rămân cu scroll mouse-ul în loc, și să mă întreb: oare să mă supăr pe Raed Arafat, sau nu??? mai ales că în urmă cu câteva luni încă îl simpatizam. Dar mi s-a volatilizat treptat simpatia, și în momentul de față tinde să se afle pe cale de dispariție.
Simțeam un prestigiu și o afinitate față de domnia lui pentru că în urmă cu câțiva ani mă aflam atât alături de el cât și de alte personalități ale județului Brașov și ale țării pe scena Operei Brașov, laureați fiind de către Uniunea Națională a Patronatului Român la Gala Top Branduri Brașovene. În cadrul galei am fost premiați atât eu cât și soția mea - ca și cuplu de balerini ai anului, pășind pe aceeași scenă cu personalități precum actorul Marian Râlea, fotbalistul Tudorel Stoica, foști primari ai Brașovului, descendenți ai curții regale, inclusiv domnia sa, și mulți, mulți alții. Îmi place să mă asimilez cu astfel de oameni și să mă laud, mai ales când te afli în amalgamul benefic al ecelorași energii. Domnul Arafat îmi era prezentat de o anumită elită și ca un înaintat maestru vizionar.
Ce m-a lezat oarecum?! Poate trebuia să își cântărească puțin declarațiile în spațiul public, mai ales în cazul unor astfel de situații, tensionate. Citez una dintre ele: „Și dacă s-ar face relaxarea totală, eu nu m-aș duce la cinematograf sau la teatru, căci știu că există un risc” – fapt care oarecum m-a cam bulversat, pentru că mulți oameni au încredere oarbă în astfel de spuse, fără a avea harul cântăririi realului și al irealului, cu proporțiile sale de 50% adevăr, 50% minciună, situația salvatoare fiind sintagma că pe pământ adevărul nu va prevala în totalitate niciodată, pentru că este văzut și intepretat din mai multe unghiuri. În contextul în care sunt aglomerații atât de mari prin piețe, pe litoral, în stațiile de metrou, la terase, se pleacă cu trenuri de lungimi interminabile la cules de sparanghel, în spatele cortinei parlamentare se stă la șuete umăr la umăr în compania whisky-ului, a cafelelor și a trabucurilor, dumneavoastră îndemnați lumea să nu mai vină la teatru? Într-un fel vă înțeleg, și am să vă explic de ce: Teatrul reprezintă un temeinic portal al gândirii!!! Însă vorba aceea, în sacra noastră zonă carpato danubiano pontică nu avem nevoie de prea mulți gânditori. Nici nu-i de mirare că teatrele se desfășurau în urmă cu un secol doar la curțile regale, și poate că în viitor se va avea în vedere creionarea prerogativelor desfășurării spectacolelor teatrale doar în curțile parlamentare, pentru că se pare că numai acolo trebuie să se conglomereze mințile luminate.
Prin expunerea unor astfel de texte, câteva sute la număr, unii artiști au reușit în cele din urmă să pună în mișcare motoarele și așa destul de fragile ale culturii în România—într-o reală măsură mai mult simbolic, deoarece desfășurările culturale sunt etichetate de influența temporară a scepticismului pandemic—dar uite că trebuie să ne hrănim mai departe țelul nobil, cu multe astfel de viitoare trageri ale semnalelor de alarmă pentru prevalarea acestui vârf piramidal al națiunii: CULTURA!!! Chapeau...

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Scriminț pe Iunie 17, 2020 la 10:39am

Vă mulțumesc pentru popas, stimate domn Caracas Mircea Florin. Cum să nu, cu mare drag răspund la provocare! 0728295362...


ACTIV
Comentariu publicat de CARACAS MIRCEA FLORIN pe Iunie 16, 2020 la 9:26pm

Teatrul reprezintă un temeinic portal al gândirii!!! Însă vorba aceea, în sacra noastră zonă carpato danubiano pontică nu avem nevoie de prea mulți gânditori.

Un mare adevar , un material exceptional .

Va invit sa colaboram la o carte pe care am inceput sa o scriem trei autori - subsemnatul , prof. dr. Constantin Bogdan si dr . in kinetoterapie Eugen Caracas -Vindecare prin miscare, dans si muzica. volumul III.  

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->