Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

trimite-mi formele tale

 

marmura din tine albă de culoarea unui vis

strălucea în ochii mei viscoliţi de patimi surde,

erai luncă, erai dor, erai vrajă şi abis,

erai dragostea din mine ce abia-ncepea să zburde.

 

aveai ochi rotunzi de ciută căutând clipa dintâi,

limpezind cristaluri fine, suflet scuturat de rouă,

aveai braţele de ceară, aşternute căpătâi,

tu erai zeiţa dulce, ce mi-a frânt inima-n două.

 

trimite-mi formele tale cu un vers de Valery,

cu surâsul tău himeric ca o roză languroasă,

chipul tău ce răsărea ca un soare-n plină zi,

îmbrăcat ca trandafirii cu petale de mătasă.

 

tu purtai şaluri de moha peste braţul tău virgin,

carnea de culoare roză ca zăpezile  de-argint,

lunecând prin visul meu ca aroma unui crin,

corpul de liană dulce  peste nuferi înfrunzind…

 

 

 

luni, 18 iulie 2016

 

 

 

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->