Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

ULTIMA SECUNDĂ

Luna și-a suflecat, 
din nou, razele 
și la malaxorul nopții,
cu brațe din frig,
frământă întunericul
orb, lipicios, perfid.
Chiar dacă, în
candelabrul ceresc,
rând pe rând, se mai
aprinde câte o stea,
doar lumina amintirii
pătrunde pe scara
timpului... descântă
întunericul depărtării.
Înfumurat dar galant,
frigul își plimbă 
palele înghețate
peste trupul meu,
îmi cuprinde umerii
sălbăticiți într-o pânză
din aer condensat
ce umezește vatra
unui gând clandestin,
unde focul arde mocnit.
Pe bolta visului răsare
steaua sufletului, iar
sub fascicolul luminos
zăresc treptele, acelei zile,
când ultima secundă
ți-am dăruit-o ca veșnicie!

9 Martie 2018 - MIT

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Iulie 12, 2018 la 4:51pm

Chiar dacă, în
candelabrul ceresc,
rând pe rând, se mai
aprinde câte o stea,
doar lumina amintirii
pătrunde pe scara
timpului...

Am citit cu plăcere Ultima secundă pe scara timpului! Mulțumesc!

O după-amiază plăcută!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/