Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Imagini pentru imagini cu caragiale

 

Ultimele zile de viață ale lui Ion Luca Caragiale

Înainte cu o zi de a -și da obștescul sfârșit, seara, Caragiale a avut o lungă conversație cu fiul său, Ion Luca, despre Shakespeare cu referire la Macbeth. Divinul Brit era pentru el o adevărată revelație, impresionat cum dintr-un fiu de negustor, trecând prin mai multe avataruri ale vieții, de la calfă de măcelar până la gloria de mare dramaturg, a ajuns să cucerească întreg mapamondul cu piesele lui. I-a vorbit despre Macbeth și despre Branco, cei doi generali ai Scoției, care se întorc victorioși dintr-o bătălie câștigată pentru regele lor, Duncan. Din dorința nemăsurată a ledyei Macbeth de a-și vedea soțul rege, pune la cale uciderea lui Duncan. El îi va ucide pe toți care-i vor sta împotrivă, dar crimele lui vor revolta toată țara. Între timp ledy se sinucide, roasă de remușcări, după care este ucis și el într-o aprigă luptă. Concluzia lui Caragiale era că odată intrat în jocul crimei, nu te mai poți opri, o crimă duce la altă crimă, dar și că orice criminal va fi pedepsit. Lui Caragiale îi plăcea adâncimea analizei psihologice care a făcut din această dramă una dintre cele mai puternice drame în care tragicul se îmbină cu grotescul.
Fiul său, Mateiu ajunsese la vârsta când trebuia să termine Facultatea de Drept și să-și clarifice statutul de intelectual. Merseseră împreună la Iași iar Mateiu era purtătorul unui caiet de poezii care voia să-l prezinte Vieții Românești și Opiniei. Planul lui Caragiale era ca Mateiu să se stabilească la Iași pentru a-și lua licența în drept. Caragiale părea ,, ostenit, dar râdea� Unul din prieteni doctor, îi luă pulsul. ,,E frecvent al dracului!�, zisese Caragiale, după care pe un ton vehement:,, Ce, mă, să mor de inimă?�Avea întradevăr pulsul foarte accelerat. Era un semnal ca un dangăt de clopot care anunța marea tragedie. De la Iași, Caragiale a dat pe la Roman pentru a-și vizita prietenii. Apoi s-a grăbit să plece acasă în Germania, unde se mutase, autoexilându-se. Invitat de Zarifopol la restaurantul Sachseinhof pentru a lua masa, veniseră cei doi cu soțiile plus Cella Delavrancea.
În seara de 8 spre 9 iunie în familie era liniște și voie bună. Cella exersa la pian, doamna Alexandrina pregătea menajul iar fiul cu tatăl se retrăseseră în aprinse discuții referitoare la Sakespeare. După discuții, Caragiale, obosit, ceru să se retragă în camera lui de lucru și să nu fie deranjat, voia să aibă liniște și singurătate. Parcă prietenii și familia deveniseră de prisos. Caragiale nu a mai fost deranjat până a doua zi, când Luki, mergând să-l cheme la dejun, îl găsi mort, căzut din pat, cu gura deschisă și cu privirea fixă. Noaptea auziseră accese de tuse.
Seara vestea tragică se răspândi și în țară. A fost informat mai întâi Palatul, apoi consternare generală. Țara intră în lungi zile de doliu. De la ,,amicii� anonimi și până la Carmen Sylva, lumea românească intelectuală deplângea pe dispărut. Văduvei i se trimiseră 2000 de lei pentru cheltuieli de urgență, apoi începură să curgă sumele de ajutor. Cineva făcuse și o glumă pe aceată temă:
Mult sărmane Caragiale,
Curg la sume de parale!
O, guvernu-ți este foarte
Bun și darnic�după moarte
,,Din autopsia sumară ce i s-a făcut, s-a constatat că suferea de o artero-scleroză și de un defect al inimii. Medicii au rămas uimiți de frumusețea structurii creierului. Corpul a fost îmbălsămat și expus în capela primului cimitir protestant din Schoneberg. Pe 27 iunie, la orele 4 după amiază, rămășițele defunctului au fost coborâte în cripta capelei zisului cimitir, în prezența fiului său cel mare, Matei Ion Caragiale și a d-lor Vlahuță, Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea, cu doamna, D. Gusti-Iași, Cerna și Ivașcu�
,,Pe săracu nenea Iancu l-am așezat ieri într-un cavou, de unde tocmai la toamnă va fi transportat în țară�,scria Panait Cerna lui Romulus Cîndea. Și cu aducerea în țară a rămășițelor pământești ale lui Caragiale a fost o întreagă poveste hazlie. De la Berlin, printr-o eroare de calcul, cosciugul expediat, ,, într-un vagon roșu, de marfă, fără scrisoare de trăsură,� intră într-un joc grotesc, ca într-o schiță a lui MarkTwain, fiind rătăcit pe liniile moarte din diferite gări. La București, sosirea coșciugului era așteptată pe 19 noiembrie de Emil Gârleanu, Ion Brezeanu, pictorul Satmary, Garabet Ibrăileanu și câțiva ziarișri. A fost depus la Biserica Sf. Gheorghe, de unde plecase și Eminescu pe drumul de veci. Cuvântările de înmormântare au fost ținute de Take Ionescu, urmată de Delavrancea, Sadoveanu, Mihail Dragomirescu și I. Procopiu.
Cortegiul a străbătut stada Colței, Bulevardul Carol, strada Academiei Regale,Calea Victoriei, stada Carol, Calea Rahovei, și strada 11 Iunie. Timpul a fost urât, un cer plumburiu și ploios, plângându-l parcă pe marele dramaturg care dispărea din acestă lume.

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Iunie 4, 2018 la 3:21pm

Un text recitit cu interes. Felicitări, domnule Bucovu!


moderator
Comentariu publicat de AureliaAlbAtros pe Iunie 4, 2018 la 12:50pm

Chiar dacă s-a exilat singur, la Berlin,  în urma pierderii unui proces legat de plagiatul piesei ”Năpasta”,

susținând, într-o scrisoare scrisă lui Alexandru Vlahuţă...

”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit”... a fost adus în țară, după o rătăcire de câteva săptămâni și înmormântat la cimitirul Belu. Dar, la aniversarea centenarului naşterii lui Caragiale, în 1952, trupul dramaturgului a fost exhumat şi mutat pe Aleea Scriitorilor, lângă mormântul lui Eminescu.

Momentul morţii este descris de Cella Delavrancea care se afla în casa lui I. L. Caragiale de la Berlin. “Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate? În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el… Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv”, scrie Cella Cella Delavrancea în volumul ”Dintr-un secol de viaţă”.

Mulțumim pentru acest omagiu adus marelui scriitor IL Caragiale care a fost numit de Delavrancea...

”cel mai mare român din câţi au ţinut un condei într-o mână şi o torţă aprinsă în cealaltă”.

V-am citit cu interes și prețuire! Mulțumesc! Zi frumoasă!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support