Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Vincent van Gogh – “Noaptea înstelată” (1889), tabloul care face noaptea colorată

Celebrul pictor olandez a realizat tabloul “Noaptea înstelată” în iunie 1889, inspirându-se din strălucirea Luceafărului, aşa cum însuşi van Gogh a recunoscut într-o epistolă scrisă fratelui său: “În această dimineaţă am privit pe fereastră, cu mult înaintea răsăritului soarelui, şi am văzut Luceafărul care părea foarte mare”.

Luceafărul (de fapt planeta Venus) este prezentat foarte mare chiar puţin la stânga centrului tabloului.

Interesant e faptul că în câteva scrisori anterioare, van Gogh îşi exprima dorinţa de a picta un cer înstelat:

“Când o să mă fac bine, pentru a putea picta şi eu un cer înstelat, tabloul care se află întotdeauna în mintea mea?” (scrisoare către Emile Bernard, 18 iunie 1888).

“Cât priveşte cerul înstelat, tot sper să-l pot picta şi sper s-o fac într-una din zilele acestea” (scrisoare către Theo van Gogh, 26 septembrie 1888).

“În prezent, îmi doresc absolut să pictez un cer înstelat. Adesea mi se pare că noaptea e mult mai colorată decât ziua; sunt nuanţe intense de violet, albastru şi verde. Dacă priveşti cu atenţie, vei observa că unele stele sunt galbene, de culoarea lămâiei, altele roze sau verzi şi albastre. E clar că punând nişte puncte pe un fundal albastru-negru nu-i suficient pentru a picta un cer înstelat” (scrisoare către Wilhelmina van Gogh, 16 septembrie 1888).

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

Comentariu publicat de Viorica Fulop pe Iulie 31, 2010 la 12:13pm
Poza a fost facuta de fiul meu la Musium of Modern Art din New York in 2007.
Comentariu publicat de Viorica Fulop pe Iulie 31, 2010 la 12:00pm

"Noapte instelata"tablou ce l-a facut celebru post mortem.

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support