amintiri temporale din faptul serii
Am spart clepsidra timpului
Să pot să-l las fără măsură
Să nu mai simt curgerea lui
Ce ceas cu ceas din ani îmi fură.
Să am minutul infinit,
Un plug arând o altă soartă,
Cuvântul care s-a zidit
În aripa ce-n zbor mă poartă.
Să n-am trecut nici viitor,
Să am doar visul ce dezmiardă
Și fără teamă c-am să mor,
Să lupt cu soarta și să piardă!
În vers frumos meșteșugit
O lume nouă să pictez.
Să șterg din ea tot ce-i greșit
Ca visul să pot să-mi urmez!
de Gabriela Mimi Boroianu
29.08.2014
Adaugă un comentariu
Să n-am trecut nici viitor,
Să am doar visul ce dezmiardă
Și fără teamă c-am să mor,
Să lupt cu soarta și să piardă! - asa sa fie! FELICITARI!
Superbe versuri!
Recitit cu mult drag. Aprecieri sincere.
© 2021 Created by Lenuş Lungu.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !
Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică