Zece sub semnul Cǎutǎrii - Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj, 2021

 

Zece sub semnul Cǎutǎrii

Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj, 2021

 

Tamara Constantinescu

 

Festivalul Teatrului Naṭional „Lucian Blaga” din Cluj, numit simplu „Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj”, eveniment anual, care este dedicat unei teme sau unei personalitǎṭi din lumea teatrului, în jurul cǎreia graviteazǎ diversitatea spectacolelor sau a conferinṭelor, a avut prima ediṭie în anul 2011, o ediṭie închinatǎ scriitorului suprarealist Gellu Naum. Au urmat apoi teme ca: întâlniri Est-Vest, George Banu (cea de-a treia ediṭie, din 2013, dedicatǎ acestui important critic, eseist ṣi cercetǎtor al artei teatrului din întreaga lume), Europa noastrǎ, Ȋn cǎutarea autorului, Viziuni, Ȋmpreunǎ (cea de-a noua ediṭie, în anul 2019, când s-au împlinit ṣi 100 de ani de existenṭǎ, a teatrului românesc la Cluj), ca sǎ numesc aleatoriu doar câteva dintre ele. Anul fatidic 2020, un an în care am fost obligaṭi sǎ învǎṭǎm cuvinte noi, lockdown, ne-am însuṣit comportamente neobiṣnuite, izolare, distanṭare, am devenit inseparabili de mascǎ, dar, din pǎcate, nu de binecunoscutul dispozitiv teatral, ci de o mascǎ  a memamorfozei noastre în triṣti Arlechini, ai unei alte „Commedia”, a întrerupt succesiunea fireascǎ a ediṭiilor. Conducerea instituṭiei, natural, a sperat ca anul 2021 sǎ însemne ṣi revenirea la normalitatea teatralǎ, dar nu a fost aṣa, ediṭia aniversarǎ, a X-a, s-a petrecut în online, în perioada 26-28 noiembrie, purtând pecetea Cǎutǎrii, o cǎutare poate a propriei noastre fiinṭe în lumea artei teatrului, o cǎutare a normalitǎṭii, a proustianului timp pierdut. Aṣadar, ediṭia Ȋntâlnirilor a fost una atipicǎ, a întâlnirilor virtuale, a unui spaṭiu teatral gol, dar nu în sens brookian, în care singurul spectator real a fost supradimensionata cifrǎ zece, aṣa cum o înfǎṭiṣau, tragic pentru unii, comic pentru alṭii, imaginile din pagina de Facebook a instituṭiei, imagini în care jucǎuṣa cifrǎ strǎbǎtea traseele publicului prin foaier, pânǎ la locul din fotoliu sau lojǎ, aflatǎ chiar ṣi acolo sus pe scenǎ, privind sala ca pe un hǎu imens, luxos ṣi elegiac.

Ilustrative retrospective în imagini, ale celor nouǎ ediṭii precursoare, au precedat evenimentul propriu-zis, iar întâlnirile oamenilor de teatru s-au concretizat, din pǎcate, doar       într-un colaj al unor amintiri ṣi urǎri filmate, rostite acum de invitaṭii acelor ediṭii. Spectatorii virtuali au putut revedea ṣi câteva dintre conferinṭele mai reprezentative ale unor întâlniri trecute. „Literatură și totalitarism, etic și estetic. Dezbateri, problematizări, polemici, în mileniul trei”, masa rotundǎ din ediṭia Cǎile libertǎṭii (2014), la care au participat Alina Nelega, Matei Viṣniec, Ion Vianu, Cosmin Budeanca, Marius Oprea, Virgil Ţǎrǎu, Doru Radosav, Angelo Mitchievici, Ion Bogdan Lefter, conferinṭǎ moderatǎ de scriitoarea Ruxandra Cesereanu. Din ediṭia Extreme (2017) a fost selectatǎ conferinṭa susṭinutǎ de George Banu, „Teatrul extremelor și extremele teatrului”, având-o ca moderator pe directorul artistic al instituṭiei, conf. univ. dr. Ștefana Pop-Curșeu, iar Mircea Cărtărescu, în ediṭia Viziuni (2018) s-a aflat într-un dialog cu criticul literar, profesor universitar, Ion Pop, abordând tema „De la Țiganiada la Levantul - epopei eroi-comico-satirice”. „Despre teatrul românesc în Anul Centenarului”, un schimb de opinii între doi creatori, dramaturgul Matei Viṣniec ṣi actorul Ion Caramitru, a fost selectatǎ tot din ediṭia a VIII-a, Viziuni, ṣi prezentatǎ In Memoriam Ion Caramitru.

Oamenii de teatru nu au avut întâlniri autentice, în aceastǎ ediṭie, dar virtualii spectatori    s-au întâlnit cu o trupǎ cotatǎ printre cele mai bune din ṭarǎ, iar oferta titlurilor, doar în numǎr de ṣapte, a fost variatǎ, cu autori ca Dostoievski, Gogol, Pirandello sau Jarry, dar ṣi Matei Millo, Radu F. Alexandru sau Florin Bican, cu dramǎ, comedie, spectacole de teatru, muzicǎ ṣi dans, producṭii din perioada pandemicǎ 2020-2021, repetate cu întreruperi ṣi restricṭii, jucate uneori doar în online. Cu toate acestea, aṣa cum s-a întâmplat ṣi în alte instituṭii de spectacole, când se contopesc meṣteṣugite energii creatoare, arta poate învinge. Nu voi reveni asupra unor spectacole precum Chiriṭa în carantinǎ (devenit un succes, fiind selecṭionat în mai multe festivaluri, inclusiv în FNT), Cartoforii sau Şase personaje în cǎutarea unui autor, despre care am notat câteva gânduri la premierǎ.

 

 

 

Romanul Demonii, semnat de F.M. Dostoievski, a apǎrut în paginile revistei „Russki Vestnik” (Mesagerul rus), în anii 1871-1872, fǎrǎ capitolul central  La Tihon, publicat abia în 1923 sub titlul Spovedania lui Stavroghin. Tudor Lucanu semneazǎ scenariul, regia, decorul ṣi proiecṭiile video ale dipticului Demonii. Ȋnceputuri ṣi Demonii. Spovedania lui Stavroghin, cel de-al doilea prezentat în aceastǎ ediṭie a Ȋntâlnirilor. Sprijindu-se pe scrierea lui Dostoievski, Tudor Lucanu compune un scenariu coerent, cu personajele bine individualizate, fiecare purtându-ṣi propria lume, parte din acest întunecat roman dostoievskian. Un drum în pantǎ asigurǎ simplu planul de joc, atât în ce priveṣte interioarele, cât ṣi exteriorul, iar proiecṭiile video devin o alegorie a întunecimii, a demonicului omniprezent. Actorul Ionuṭ Caras, care apare în acest eveniment ṣi în calitate de iscusit regizor al Cartoforilor gogolieni, printr-o abordare de profunzime a personajului, figureazǎ cu dibǎcie, distinctiv, complexitatea tenebroasǎ a lui Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, o fiinṭǎ cutremurǎtoare, complicatǎ, insensibilǎ, un ticǎlos, plin de cruzime, dar capabil în final   sǎ-ṣi salveze demnitatea umanǎ, aplicându-ṣi singur pedeapsa. Matei Rotaru primeṣte o nominalizare la Premiile UNITER 2021, Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rigurozitatea interpretǎrii lui Piotr Stepanovici Verhovenski, un alt personaj ce atinge limita monstruozitǎṭii, a grotescului, latura vulgarǎ a lui Stavroghin, pe care dealtfel îl admirǎ, un criminal cǎruia autorul nu îi acceptǎ salvarea. Dan Chiorean îl întruchipeazǎ expresiv pe ucigaṣul, jefuitor de biserici, Fedka-Ocnaṣul, iar Sânziana Tarṭa, cu sensuri transparente ale jocului bine diferenṭiat, se transpune în nu mai puṭin de patru prezenṭe dostoievskiene, ṣchioapa „idioatǎ” Maria Timofeevna Lebeadkina, cea mai spectaculoasǎ, provocatoarea Daria Pavlovna Șatova, Lizaveta Nikolaevna Tușina, o altǎ victimǎ a dramei, ṣi în demonicul Șigaliov. Adrian Cucu, Miron Maxim, Cosmin StănilăMihai Florian Nițu, Radu Dogaru ṣi Ecaterina Pop-Curșeu (holograma Matrioșei), cu roluri mai mult sau mai puṭin consistente, desǎvârṣesc atmosfera sumbrǎ a realitǎṭilor demonice prezente în roman, în care sclavii trebuie sǎ fie egali, lipsiṭi de culturǎ ṣi educaṭie, cu obligaṭia de a se spiona unii pe alṭii, omul sǎ fie o „scârnǎvie dezgustǎtoare, laṣǎ ṣi egoistǎ”, un haos în care va boci pǎmântul, pentru ca în final Stavroghin sǎ afirme: „Mi-e silǎ de tot ce existǎ pe lumea asta, de mine, în primul rând!” O notǎ aparte pentru mǎṣtile cu trǎsǎturi exagerate, monstruoase, demonice, purtate în momente cheie de unii interpreṭi, ṣi pentru sonoritǎṭile muzicale semnate de Radu Dogaru, ce amplificǎ tensiunea, suspansul.

 

 

 

Ubu în concert, continuǎ seria „celebritǎṭilor” care au concertat pe scena naṭionalului clujean, cum sunt Švejk sau Cocoana Chiriṭa. Ca precursor al Suprarealismului şi al Teatrului absurdului, Alfred Jarry satirizează cu precǎdere în textele sale, în care Ubu e principalul personaj, puterea, lăcomia şi pe conducǎtori. Regizorul Gábor Tompa rescrie textul lui Jarry, inventând un Domn Ubu care vrea sǎ munceascǎ, sǎ fie sclav, sǎ cureṭe pantofi, iar Madam Ubu este obligatǎ sǎ-i caute clienṭi pentru lustruit, celui care nu mai vrea sǎ fie nici rege, nici împǎrat ṣi pe care periatul îl face fericit, ajungând sǎ declame shakespearean: „A peria sau a nu peria?”. Partea finalǎ pare a fi o continuare a lui UbuZdup (dupǎ Ubu înlǎnṭuit) spectacol mai vechi, realizat de aceeaṣi echipǎ Gábor Tompa ṣi Ada Milea. Ubu vrea la puṣcǎrie, „unde e bine, cǎ scapi de sǎrǎcie! La puṣcǎrie e feerie! Hai la Puṣcǎrie!”. Distribuṭia este în linii mari cea din Švejk ṣi Chiriṭa. Adrian Cucu ṣi Anca Hanu, Dl ṣi Dna Ubu, formeazǎ un cuplu rubicond, comic ṣi  plin de farmec. Actorii cântǎ ṣi danseazǎ, cu energie ṣi entuziasm. Sânziana Tarţa e Cântăreaţa îndrǎgostitǎ de tandrul Ofiţer (Radu Dogaru). Cetǎṭenii, Fratele Trombon (Miron Maxim), Fratele Beton (Cătălin Herlo), Fratele Cajon (Cristian Rigman), Fratele Kaki (Mihnea Blidariu), Fratele Căpăţână (Dan Chiorean), care îṣi poartǎ un cap „suplimentar”, pentru o memorie de rezervǎ, „sǎ ṭinǎ minte tot ce zic”, alǎturi de corul „franţuzoaicelor" (Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze şi Angelica Nicoară), precum ṣi de un turist englez rǎtǎcit (Cornel Răileanu), dau amploare parodiei ṣi caricaturalului. Muzica inspiratǎ, semnatǎ de Ada Milea ṣi Anca Hanu, creeazǎ suportul perfect pentru miṣcarea scenicǎ expresivǎ a Andreei Gavriliu, iar scenografia conceputǎ de Carmencita Brojboiu ṣi  Alexandra Constantin (ultima ei creaṭie, din pǎcate), întregesc tabloul comicului absurd ṣi al lumii rǎsturnate. 

 

 

Apǎrut în anul 2018 în volumul „Ultima dorinṭǎ”, cu titlul în ghilimelele aṣezate de autor, Radu F. Alexandru, volum ce cuprinde cinci comedii de diverse facturi, textul Ȋn oglindǎ este mai degrabǎ o „comedie” ce aminteṣte de textele Teatrului absurdului, semnate de Samuel Beckett, Ohio Impromptu, Ultima bandǎ a lui Krapp. Teatrologul ṣi totodatǎ regizorul Andreea Iacob a încredinṭat acest text, un monolog încǎrcat de dramatism, actorului Dan Chiorean, pentru un spectacol-video în exclusivitate, cu o împletire inspiratǎ a spaṭiilor de joc, interior ṣi exterior, completate cu efecte video sugestive. Textul este o cǎlǎtorie în lumea interioarǎ, un drum la centru, al personajului Matei, care are ca partener de dialog o fiinṭǎ imaginarǎ (deseori ṣi pe spectatorii imaginari), pe farmacista Ema, care ireal îi acceptǎ invitaṭia în propria locuinṭǎ ṣi tot jocul ce va urma. Matei sondeazǎ în propria conṣtiinṭǎ, în propriile amintiri, în propriile neîmpliniri ṣi deziluzii, o introspecṭie în care devine propriul psihanalist. Se fac trimiteri spre Kafka, spre porṭile la care aṣteptǎm ṣi prin care se poate circula doar în sensul în care se scurge viaṭa, cu momente urzite din piese de domino care se ridicǎ ṣi se prǎbuṣesc exasperant, viaṭa care este sau nu o fântânǎ, viaṭa în care orbecǎim pentru cǎ nu-i aflǎm rostul, conṣtiinṭa neputinṭei, chiar a neputinṭei de a „scrie” FINAL. Ema, întruchiparea FEMEII, devine chintesenṭa neîmplinirilor, a decepṭiilor, a iubirilor ratate, materializate spre final de mai multe actriṭe. Dincolo de unele lungimi ale spectacolului, este pus în valoare potenṭialul actorului Dan Chiorean, pe care l-am putut vedea în multe creaṭii în acest eveniment. Actorul îl figureazǎ pe Matei cu sensibilitate ṣi delicateṭe, profunzime ṣi subtilitate, captând atenṭia publicului, fiind, de asemenea, unul dintre actorii trupei cu multiple valenṭe, cu o paletǎ largǎ de disponibilitǎṭi.  

 

 

 

Singur printre mârlani, ultima propunere a acestei ediṭii, este o premierǎ din decembrie 2019, momentul aniversǎrii a 100 de ani de teatru românesc la Cluj. Avand la bazǎ volumul în versuri Singur printre mârlani, semnat de Florin Bican, coregrafa ṣi regizoarea, Andreea Gavriliu, concepe un spectacol de muzicǎ ṣi dans, special pentru centenar. „Mi s-a părut că exprimă foarte bine tot ce ne înconjoară, și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Dar dincolo de aspectul moralizator, cele mai importante lucruri mi se par umorul și cinismul cu care tratează toate aspectele societății. Fiind în versuri, textul are un anumit tip de muzicalitate, o ritmicitate foarte ofertantă pentru mișcare, pentru zona de spectacol pe care mi-o doresc.”, mǎrturiseṣte creatoarea, despre alegerea textului. Montarea satirizeazǎ lumea în dezordine a „mârlanului contemporan”, o „caterincă“, „panaramă“ și „paranghelie“, ce are drept motto: „Am renume mondial, sunt mârlanu' universal!“. Mârlanul real, însǎ, nu vine la un spectacol de teatru, iar oglinda care i se pune în faṭǎ... poate sǎ nu fie întotdeauna pe placul unui alt tip de spectator. Andreea Gavriliu semneazǎ coregrafia multor spectacole clujene, dar aici, a pus trupa la „muncǎ grea”. Folosind un limbaj tipic mârlǎnesc, de cocǎlar manelist, care a primit o educaṭie cu multiple corecṭii corporale, proclamaṭi campioni la înjurǎturi sau pasionaṭi de consumul de droguri, alteori dând cu toporul în cǎrṭile marilor autori, actorii Radu Dogaru, Radu Lărgeanu, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarța ṣi Irina Wintze, costumaṭi adecvat de Alexandru Petre (lanṭuri, cǎmaṣi colorate ṭipǎtor), construiesc un spectacol pamflet în care, într-un ritm nebunesc, sunt cântǎreṭi, dansatori, acrobaṭi, bat step, metamorfozându-se de la o secvenṭǎ la alta.

O trupǎ cu actori totali, provocaṭi spre a-ṣi demonstra abilitǎṭile actoriceṣti, în cele mai diverse creaṭii, în a purta cu mǎiestrie feluritele „mǎṣti” - personaje, având libertatea perpetuǎ de a se preschimba veridic în altul. „Masca (cu sensul de „rol”, n.n) înseamnǎ sǎ pleci spre a reveni, sǎ te înstrǎinezi spiritualmente de firea ta pânǎ la limita unde simṭi cǎ o pierzi, ca sǎ te întorci în tine ca într-un necunoscut, cǎtre un ‹eu› încǎ irevelat. Masca supune unei rigori expresive subiectivitatea actorului, acesta întâlnind, totuṣi, în cuprinsul ei, o paradoxalǎ libertate.”, nota regizorul Mihai Mǎniuṭiu, managerul Teatrului Naṭional „Lucian Blaga”, în volumul Despre mascǎ ṣi iluzie. Aṣteptǎm ediṭiile viitoare ale Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, în care sperǎm sǎ avem libertatea de a revela, doar „mǎṣtile” expresive ale histrionului din SCENĂ.

 

 Cronica publicata in Agenda LiterNet

 

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->