Păsările călătoare

S-au întors iarăși la cuiburi

După ce-au zburat pe mare

Și s-au întrecut cu valuri

Înșirate pe o sfoară

Pe balcon se-ntrec în triluri

Parcă-mi vine-o sărutare

Să le dau pe cioc pe pufuri

Auzindu-le cum cântă

Unui cireș bătrân și strâmb

Floarea-i s-a deschis îndată

Și a albit colo pe dâmb

Eu le privesc stând nemișcat

După geam să nu le sperii

Azi mi-e chipu'-nseninat

De…

se scurge zăpada
ca o lacrimă
peste întâiul fir de iarbă răsărit
şi cerul se deschide
raiul să coboare
în înfloritul măr
în neasemuita floare
punându-mi în suflet
atâta mirare
atâta fior
iar eu am uitat
să-mi număr anii
când din înalturi
se aud venind obosiţi
cocorii...

e primăvară... e primăvară...

amurgul conabiu se destramă

sclipiri de olmaz pătează cerul

păsările aripi au de-aramă

din Graalul Sfânt se-adapă norul

satul s-a pierdut sub fum

câinii latră-n curți sărace

oameni obosiți pe drum

se-ntâlnesc își dau noroace

le sunt palmele crăpate

chipul ars de-atâta soare

de pe -ncovoiatul spate

storc cămașa de sudoare

țânci desculți le ies în cale

bucuroși că vin acasă

cine-a spus că-s…

La Luna

„este atâta singurătate în acest aur”
Jorge Luis Borges

Luna ca o candelă în noapte
cu raze reci
însingurate
în amprente de priviri furate
visuri de o umbră rezemate
timpul picurând destine
în eternitate...
spada care taie nodul sacru
și surâsul de madonă
într-o pânză prizonier
miraje albastre plutind peste Shamo
„Hai tanta soledad en ese oro”