Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Cazarma pompierilor din CĂLĂRAȘI, azi Direcția Județeană Arhivele Statului

 

Aici admiri două vechi cărți poștale reprezentând Cazarma Pompierilor din municipiul Călărași. Fosta clădire a Cazărmii Pompierilor din municipiul Călărași găzduiește astăzi Direcția județeană Călărași a Arhivelor Naționale și este situată pe strada Pompierilor (fostă I.C.Frimu), la nr.1. Clădirea - monument istoric – a fost dată în folosință în anul 1897, ea fiind proprietatea Primăriei orașului. Conform Ordinului 9810/1948 al Grupului de Pompieri Galaţi această clădire a fost predată de către Primărie Secției de Pompieri din Călărași, predarea avînd loc între Nicolae Gavrilă, şeful Serviciului Bunuri al Primăriei oraşului Călăraşi şi plutonier major Oancea Ion, comandantul Secţiei de Pompieri Călăraşi. La data de 28 decembrie 1949 apărea Decretul nr. 455 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale privind organizarea Pompierilor Militari, care la art. 9, prevedea că :”imobilele proprietatea statului, date înfolosinţă organelor sau instituţiilor de stat întreprinderilor ori organizaţiilor economice ale statului, ocupate de pompierii militari la data intrării în vigoare a prezentului decret trec în folosinţa Ministerului Afacerilor Interne cu aceeaşi destinaţie”. În baza acestui decret şi a Ordinului Circular nr. 12218 din 8 aprilie 1950 al M.A.I. - Comandamentul Pompierilor- , Comitetul Provizoriu al oraşului Călăraşi emitea Deciziunea nr. 10248 din25 mai 1950, prin care „imobilul din acest oraş din str.I.C. Frimu, nr.1 ocupat de Secţia de Pompieri se trece în folosinţa M.A.I.- Comandamentul Pompierilor - cu tot terenul clădit şi neclădit, clădirile, instalaţiile şi accesoriile fixe de orice fel existente.” În aceeaşi zi aveau loc şi predarea – primirea între reprezentantul Primăriei - Prodănescu Stelian - şi comandantul Secţiei  - Lt. Marinescu Petre.

Vizualizări: 56

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Teatrul vechi Mihai Eminescu
 din Oravița
Descriere
Teatrul din Oravița a fost construit în anul 1816 după modelul teatrului Burgtheater din Viena. Este cea mai veche clădire de teatru din Banat. În prezent adăpostește Muzeul de Istorie a Teatrului și a orașului Oravița.

Teatrul Mihai Eminescu din Oravița

Teatrul vechi Mihai Eminescu - Oraviţa, Caraş-Severin

După 1800, o asociaţie a diletanţilor are ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru şi muzică. O comisie include pe fraţii Ion şi Dimitrie Constantini (Konstantiny), macedoromâni (aromâni), primul economist renumit, primar al oraşului între 1804-1821, celălalt istoric şi viitor profesor la Preparandia Aradului,21 Prokop Lhotka de Zmislov (Smislov), directorul Tribunalului Montanistic, Carol, Francisc, Johann şi Louis Maderspach.
Se consolidează un nucleu de artişti diletanţi (amatori), se organizează spectacole. Avem ştiri despre cel din 1806, dar sigur că ele au fost montate şi mai devreme. În 1813 Clubul Diletanţilor, îşi oficializează statutele, prilejul altei montări teatrale.22 În decembrie 1815 este organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morţii şi răniţii din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele şi orfanii de război din Oraviţa şi din împrejurimi. Diletanţii dau şi un spectacol în grădina Hotelului „Coroana”23 şi adună suma de 51 florini şi 2 creiţari.

 

După 1800, o asociaţie a diletanţilor are ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru şi muzică. O comisie include pe fraţii Ion şi Dimitrie Constantini (Konstantiny), macedoromâni (aromâni), primul economist renumit, primar al oraşului între 1804-1821, celălalt istoric şi viitor profesor la Preparandia Aradului,21 Prokop Lhotka de Zmislov (Smislov), directorul Tribunalului Montanistic, Carol, Francisc, Johann şi Louis Maderspach.
Se consolidează un nucleu de artişti diletanţi (amatori), se organizează spectacole. Avem ştiri despre cel din 1806, dar sigur că ele au fost montate şi mai devreme. În 1813 Clubul Diletanţilor, îşi oficializează statutele, prilejul altei montări teatrale.22 În decembrie 1815 este organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morţii şi răniţii din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele şi orfanii de război din Oraviţa şi din împrejurimi. Diletanţii dau şi un spectacol în grădina Hotelului „Coroana”23 şi adună suma de 51 florini şi 2 creiţari.

 

2. Colecta din 24 martie 1816 e importantă. În „Orawiczaer Wochenblatt”,24 a fost publicat un conspect al listei, după copia din 1837 a originalului,25 după extrasul original aflat, în 1930, în arhiva Bibliotecii Muzeului Naţional din Budapesta, „Szechenyi Könyvtár”. În 1938, prim-directorul bibliotecii ungare, Iosif Fitz, de origine din Oraviţa, îi trimite lui Sim. Sam. Moldovan, o copie. Un cercetător din interbelic nota că teatrul era gata la 1816.26 Cum am demonstrat în altă parte, clădirea e gata, de fapt (clădirea zidită), încă din toamna lui 1815. Lista e deschisă de Lhotka de Zmislov, consilier de tezaur şi director al Tribunalului Montanistic, cu 280 florini. Sunt şi mulţi donatori români şi macedoromâni (aromâni). Îi regăsim, astfel, pe Ion, Costa şi Dimitrie Demetroviciu, macedoromânii Ion Niuni, arhitectul teatrului, Ion şi Dimitrie Constantini. E cotizant şi protopopul Petru Iorgovici, fratele celebrului gânditor de talie europeană Paul Iorgovici, Alexandra Şaguna („Şiaguna”), mătuşa viitorului mitropolit al Transilvaniei. Sunt reprezentanţii tuturor etniilor orăviţene: Gaspar Oberhofer (el va dona pe o listă anexă şi din averea sa 680 florini), Anton Hoffman, Iacob Umheiser, Michael Orthmayr, Catarina Jaretz, Andreas Stolz, Anton Mogern, Johann Seyman, medicul Simon Schmidt, Iosif Schiessler, Ion Tinopl, Ferdinand Oberth, Johann von Annich, Martin Steinbauer, Antonia Dittrich, Francisca Pecher, Iosif Fulepp, Michael von Fritschko, Anton de Medveczky. Alte donaţii fac locuitorii din satele zonei cărăşene ori din oraşele Banatului de Munte, precum Vasilie Petrovici din Ciudanoviţa, Urban Seidl din Ciclova Montană, Francisc Reymann din Dognecea, medicul Johann Keszt din Moldova Română, Anton Bernhofer, Johann Hofmann, Francisc Eckmüller, Iosif Kummer şi medicul Philip Polinger, toţi din Sasca Montană, alături de Anton Schmidt, Johann Jentner şi Francisc Thaler. La iniţiativa Direcţiunii Montanistice Oraviţa se adună sume de la lucrătorii şi funcţionarii Uzinelor de Fier din Ferdinandsberg, Moldova Nouă, Bocşa Montană, Dognecea, Gladna, Rusca Montană. Cooperativele miniere nu se lasă mai prejos, oferind sume generoase cele din Oraviţa Montană, Sasca Montană, Dognecea, Moldova Nouă şi Gârlişte. O uriaşă donaţie, de 2.061,12 florini vine din contribuţia lojilor masonice „Glück auf!” şi „Kosmos” din Oraviţa, „Steaua luminoasă” din Biserica Albă, Cassa de Pupille cu 249 florini, mina „Thalia”.27 Suma generală a fost de 8. 622, 50 florini vienezi. E lansată ideea finalizării edificiului teatral, care să fie gata de inaugurare în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administraţia otomană. Instituţia, aşadar, a depăşit limitele unei importanţe strict locale.28 În totul, lista de colectă din 24 martie 1816, cu anexele sale, rămâne deopotrivă un document din seria celor atestând naşterea celui mai vechi edificiu teatral din ţară şi argumentul local adus realităţii istorice din spaţiul multietnic şi multicultural din Mitteleuropa.29 Localnicii au păstrat amintirea unei legende locale în care viziunea unui „ Vasa Petrovici de Ciudanoveţi ”, prietenul lui Zmislov, se transpune în „palat cultural”. Povestea încerca s-o dramatizeze în interbelic Sim. Sam. Moldovan.30 Teatrul s-a zidit pe terenul „Goldberger Gewerkschaft”31 Terenul era donat de soţia lui Lhotka, născută Maderspach.32 Arhitectul proiectant este un alt aromân, Ion Niuny (Niuni) care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului.33 Iar Francisc Knée, un pictor foarte cunoscut şi solicitat la vremea aceea, aplică la faţa locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schiţe, proiecte inspirate de modelul vienez în planşele lui Ieronimus Platzger.

 

3. Inaugurarea edificiului. O reprezentaţie în limba română oferă diletanţii locali în vara lui 1817,34 sigur în coordonarea lui Ion Constantini dar nu ştim dacă în sala de la celebrul hotel local ori pe scena clădirii care-şi pregătea inaugurarea. O idee era inaugurarea în iulie dar lucrurile se amână până în toamnă fiindcă atunci, în prima săptămână din luna octombrie, familia imperială aflată într-un traseu transilvano-bănăţean, avea să ajungă şi în ţinutul cărăşan şi almăjan. Spectacolele inaugurale oficiale au afişe cu data completată ulterior prin stampilare, 8 şi 10 octombrie 1817.35 În fapt, primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data imprimată pe afiş este 8). O „eine Dilettanten Gesellschaft” propune piesa în trei acte „Die beschämte Eifersucht” („Gelozia umilită”) semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii aduşi de spectacol urmând a fi donaţi „Fondului Săracilor.” Din păcate nu ştim numele actorilor ci doar pe acela al personajelor piesei.36 Al doilea spectacol al diletanţilor locali are loc în 7 octombrie 1817 (data imprimată pe afiş este 10) cu piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, „Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes” („Cununa de lauri sau puterea legii”. La fel ca şi în cazul primului afiş, nu aflăm decât numele personajelor piesei şi nu pe acelea ale actorilor care le-au întruchipat pe cea mai veche scenă stabilă din cultura română.37 Familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria până la moartea sa, în 1835) şi Carolina-Augusta de Bavaria au asistat la cel puţin unul din cele două spectacole, din loja „belle-étage”, loja din stânga, cum priveşti din sală spre scenă. O opinie veche acreditează ideea că familia imperială a vizionat doar al doilea spectacol deoarece a refuzat prezenţa la cel dintâi din incidenţa unor acuze anonime la adresa lui Lhotka şi asociaţilor săi din comitetul de iniţiativă, că şi-ar fi însuşit ilicit sume din banii de colectă. De aceea, Francisc I i-a ordonat consilierului de Curte, Francisc de Ulményi, o anchetă. Care anchetă nu a dat dreptate blasfemiatorilor ideii de teatru la Oraviţa. Împăratul şi împărăteasa se aflau în călătorie de nuntă, itinerarul în părţile acestea incluzând Bozovici-Dalboşeţ-Stăncilova-Sasca Montană (5 octombrie), Slatina Nera-Ciclova Montană-Oraviţa (6 octombrie), Oraviţa-Ciclova Montană-Oraviţa (7 octombrie), Oraviţa-Weisskirchen (Biserica Albă)-Werschetz (Vârşeţ) (8-9 octombrie). Suita era alcătuită din 70 de persoane, între acestea aflându-se mareşalul Curţii Imperiale, contele Wurmbrand, general-locotenentul von Kutschera, ca prim aghiotant al împăratului, consilierul de stat şi medicul personal al lui Francisc I, baronul von Stift, secretarii aulici von Dietmann şi von Schloissnigg, apoi şeful Cabinetului Secret Imperial, von Zebay, consilierul imperial contele von Mier, ministrul de stat contele von Bombelles, acela care a fost şi „reporterul” călătoriei imperiale. Suita includea, fireşte, pe apropiatele Carolinei-Augusta, fiind vorba de mareşala Curţii Împărătesei, contesa Lazansky şi damele de onoare contesa von Hohenegg şi contesa von Hoffinger.38 În matricola Bisericii Romano-Catolice din Ciclova Montană, parohul Michael Podzensky însemna: „La 6 octombrie 1817, M. S. Francisc I, împreună cu Soţia sa Carolina-Augusta a vizitat Ciclova ca să se închine cu evlavie dinaintea Reginei Îngerilor în această localitate de pelerinaj şi pentru a se informa personal asupra situaţiunei minelor şi uzinelor de aici.”39

 

4. Concluzii. Ca elemente artistice Teatrul Vechi are un stil baroc cu elemente simplificate. Este o mărturie peste timp fiindcă, spre deosebire de altă clădiri (Sibiu, Oradea, Arad ) teatrul orăviţean nu şi-a avut alt loc de sediu iar clădirea nu s-a modificat de la inaugurarea sa, nici la exterior şi nici în organizarea interioară a spaţiilor. Fiind în dezafectare o „flotaţie” (instalaţie de amalgamare a minereului cuprifer şi aurifer), terenul acesteia va fi donat de către Consiliul Proprietarilor de Mine, la 23 martie 1815, pentru acest edificiu teatral.
Teatrul Vechi din Oraviţa, care poartă azi numele lui Mihai Eminescu, este cel dintâi edificiu din spaţiul culturii române actuale ridicat pentru a găzdui montări de spectacole teatrale şi muzicale.
Teatrul este monument de istorie şi arhitectură, organizările construcţiei şi ale faţadei, ale spaţiului interior, butaforia păstrând amprenta barocului târziu sau barocul vienez.
Între 1889-1890 teatrul vechi al Vienei este dezafectat şi demolat astfel că valoarea teatrului din Oraviţa, copie la scara 1/6 a acestuia, sporeşte fiindcă a dobândit şi importanţa modelului care nu mai există. A fost o instituţie europeană pentru că, mai ales până la 1918 dar şi în perioada interbelică sunt foarte multe trupele de teatru şi de muzică de pe continent care vin aici să monteze spectacole.
Teatrul este legat de personalitatea poetului Mihai Eminescu, prezent aici cu trupa de actori Mihail Pascaly din România Vechiului Regat, la sfârşitul lunii august 1868 şi de personalitatea marelui compozitor George Enescu, acela care a concertat aici, la 5 noiembrie 1931.

Ionel Bota, extrase

Teatrul Mihai Eminescu din Oravița

ora 10.21 - 4 raspunsuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->