Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica Mirăuți - SUCEAVA.

Biserica Mirăuți din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica “Sfântul Gheorghe”, este o biserică ortodoxă, cu statut de monument istoric, construită în secolul al XIV-lea și apoi reconstruită în secolul al XVII-lea, ce se află pe Strada Mirăuți nr. 17, în apropiere de Curtea Domnească. Hramul bisericii se serbează de Sfântul Gheorghe, anual în data de 23 aprilie. Biserica Mirăuți este considerată de unii cercetători ca fiind una dintre cele mai vechi biserici din Moldova. Arhitectul austriac Karl A. Romstorfer și profesorul Isidor Onciul consemnează o tradiție locală potrivit căreia Biserica Mirăuți a fost fondată de Dragoș Vodă. Alți istorici (printre care Isidor Onciul și Mircea D. Matei) au formulat ipoteza că biserica ar fi fost ctitorită de un conducător politic local, care stăpânea acest teritoriu înainte de mutarea principalei reședințe domnești la Suceava. Au existat și alte păreri privind ridicarea acestei biserici. Asemănările tehnice ale zidăriei și prezența de cărămizi smălțuite (în pavimentul interior și în cele mai vechi cavouri din interiorul bisericii), la fel cu cele întâlnite la Cetatea de Scaun a Sucevei, duc la concluzia că Biserica Mirăuți a fost zidită în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391). În anul 1388, domnitorul Petru Mușat a mutat, din rațiuni diplomatice, capitala Moldovei de la Siret la Suceava. În orașul Siret funcționa în acele vremuri o episcopie catolică misionară, care desfășura o amplă activitate cu scopul declarat de a aduna cât mai mulți aderenți. În acel oraș se mai făceau simțite încă ecouri ale vechii vasalități maghiare anterioare. Pentru a ieși din sfera directă de influență a misionarilor apuseni și de sub „oblăduirea” părintească a Doamnei Margareta (sau Mușata), care îmbrățișase catolicismul, și a-și păstra astfel independența politică și religioasă, domnitorul Petru Mușat s-a mutat cu toată curtea domnească, administrația și toată conducerea țării de la Siret la Suceava, localitate aflată cu vreo 40 km mai spre sud, la întretăierea drumurilor comerciale. Voievodul a dorit ca centrul bisericesc al statului să se afle în noua capitală a Principatului Moldovei. Astfel, la sfârșitul secolului al XIV-lea, domnitorul Petru I Mușat a construit o biserică chiar în apropierea Curții Domnești și o alta în partea de nord-est a orașului Suceava, pe vechea Uliță a Datornicilor, în apropierea Cetății de Scaun. Nu există izvoare documentare scrise, care să ateste momentul construirii bisericii sucevene sau numele ctitorului. Singurul reper cronologic îl constituie însă descoperirea unor monede de argint, emise de Petru I Mușat, în mormintele existente în jurul bisericii. Biserica a primit hramul Sfântul Gheorghe - purtătorul de biruință și a fost o construcție de mare amploare (19x12,5 m), în raport cu alte lăcașuri de cult ale vremii. Ea era construită în stilul romanic mediu, având ziduri groase și masive, dar fără abside laterale și contraforturi și se presupunea că avea o structură în cruce greacă înscrisă, de timp complex. Ca dimensiuni, se presupune că abia dacă ar atinge jumătate din suprafața desfășurată a bisericii actuale. Biserica era înconjurată de un cimitir. La propunerea domnului Petru Mușat, mitropolitul Haliciului, Antonie, l-a hirotonit pe Iosif Mușat, egumen al Mănăstirii Neamț și rudă cu domnitorul, ca episcop al Cetății Albe. La scurtă vreme, acesta din urmă este ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, dar Patriarhia Ecumenică refuză să-l recunoască. Abia la 26 iulie 1401, la stăruința domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), mitropolitul Iosif a fost recunoscut de Patriarhia din Constantinopol ca întâistătător în scaunul Mitropoliei Moldovei, de la Suceava. Începând din anul 1402, acest lăcaș de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi și sub denumirea de Mitropolia Veche. Biserica a fost catedrală mitropolitană a Moldovei până la construirea noii biserici cu hramul Sf. Gheorghe din componența Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Aici a fost uns ca domn al Moldovei voievodul Ștefan cel Mare. Unele surse spun că numele bisericii ar proveni de la o familie boierească (Mirea sau Mereuță) pe al cărei teren sau în apropierea căreia a fost construită biserica. Această ultimă teorie este susținută de o mențiune într-un protocol austriac de delimitare a moșiilor din 1785 pentru zona în discuție, prin care Andrei a Sandi a primit ca zestre un teren și o casă de la socrul său, Vasile Mereutza. Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Bisericii Mirăuți danii domnești (mori, heleștee, stupi). El a renovat lăcașul de cult, acesta primind o înfățișare mai aproape de elementele caracteristice epocii. În jurul anului 1513, Biserica Mirăuți a suferit mari stricăciuni, în împrejurări greu de precizat. Se pare că este vorba de un atac ca răspuns al trupelor poloneze. Ca urmare a devastării catedralei mitropolitane și a creșterii populației orașului Suceava , Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517) a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană, a cărei construcție a fost finalizată în 1522. Noul complex mitropolitan este cunoscut astăzi sub numele de Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceva”, iar noua catedrală mitropolitană a primit hramul Sfântului Gheorghe, ca și cel al vechii catedrale. Cu toate că a fost devastată, se pare că Biserica Mirăuți n-a fost abandonată ci, foarte probabil, reparată sau reconstruită, de vreme ce o cronică anonimă germană târzie menționează păstrarea în continuare a moaștelor Sf. Ioan cel Nou în această biserică până în 1589, când domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) le-a mutat în noua catedrală. Vechea clădire a bisericii Mirăuți a rămas în părăsire și s-a degradat până aproape de sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Biserica a fost reparată și apoi reconstruită pe locul celei vechi, caracteristicile arhitecturale și decorative ale noii biserici încadrând-o printre construcțiile din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Nu se cunoaște înfățișarea vechii biserici, presupunându-se doar că actuala biserică, cu excepția clopotniței, ar urma planul vechii construcții. Lucrările ulterioare de restaurare au dus la nepăstrarea picturii originale. Noua construcție păstra elementele arhitectonice caracteristice epocii: dimensiuni interioare și exterioare generoase, turn sipraînălțat situat pe nava centrală și sprijinit pe un sistem ingenios de arce de cerc suprapuse, lipsa încăperii mormintelor, înlocuirea pereților despărțitori cu coloane și arcade frumos ornamentate, prezența de capiteluri ca expresie a goticului târziu și de ferestre în arc frânt. După ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775) se observă o atitudine potrivnică a autorităților austriece cu privire la conservarea bisericii. În anul 1792, dr. Gutter W. cere și primește de la comisarul orașului, Georgievici, aprobarea să demoleze biserica, pentru a avea piatră cu care să-și construiască o casă în Suceava. Această atitudine a autorităților habsburgice a determinat o puternică acțiune de protest în rândul localnicilor. Într-o petiție înaintată la 25 ianuarie 1792 de către târgoveții suceveni către guvernul Bucovinei se cere "ca biserica Mitropolia veche ce au rămas însă acum întreagă să nu se strice". Totusi autoritățile austriece au poruncit demolarea edificiului. Biserica a fost salvată de la distrugere de maiorul de arnăuți pensionar Iane (Ioan) Florea, care a cumpărat locul și clădirea la licitație contra sumei de 220 de florini, donând-o la 28 noiembrie 1799 comunității ortodoxe românești căreia i-a pus ca singură clauză restaurarea atunci când condițiile o vor permite. La 8 februarie 1801 mai mulți târgoveți suceveni au cerut ajutorul mitropolitului Iacob Stamati al Moldovei (1792-1803) pentru a repara Biserica "Sf. Gheorghe", fosta catedrală mitropolitană. Pentru a fi redată cultului, Biserica "Sf. Gheorghe" avea nevoie de reparații ce necesitau cheltuieli foarte mari. Comunitatea ortodoxă suceveană nu putea suporta cele cheltuieli, astfel că biserica a fost închiriată și transformată în magazie pentru depozitarea paielor și a fânului. Scăpată de demolare, biserica a început să fie râvnită de către comunitatea luterană din oraș. În anul 1815, etnicii germani de confesiune evanghelică au solicitat cedarea Bisericii Mirăuți pentru a-și ține acolo slujbele religioase. Ei argumentau că înainte de anul 1775 au existat în Suceava două biserici luterane care au fost demolate. În anul 1825, clădirea era întrebuințată ca magazie de cereale de către o unitate militară încartiruită în zonă. După o perioadă foarte grea , între anii 1898-1901, cu aprobarea expresă a împăratului Franz Joseph I și pe cheltuiala totală a Fondului Religionar Greco-Ortodox din Bucovina, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer, reprezentantul Comisiei Monumentelor Istorice și de Artă pentru Bucovina, a condus o importantă și amplă acțiune de restaurare care a făcut ca biserica să arate așa cum se prezintă astăzi. Romstorfer a făcut unele descoperiri importante, printre care un mormânt de copil în partea nordică a naosului sau a monedelor poloneze emise de Sigismund al III-lea Wasa în zidăria turlei. Restaurarea coordonată de Romstorfer a introdus elemente noi în componența arhitecturală a bisericii:

  • tăieturile colțurilor bazei pătrate;
  • introducerea profilaturilor bogate de corniță;
  • construirea unei uși de intrare în veșmântar din afară;
  • apariția a câte unui gol pătrat la partea superioară a zidurilor celor două abside laterale cu corespondență în naos, necesare pentru ventilarea suplimentară a bisericii.

Cu acest prilej, între 1898-1903, pictorul vienez Karl Jobst a pictat pereții interiori ai bisericii în tempera, într-o factură occidentalizantă (stilul art nouveau), diferit de stilul pictural bizantin din bisericile moldovenești medievale. Biserica a fost resfințită la 2/15 noiembrie 1903 de către Vladimir de Repta, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, în stânga intrării a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea pisanie: "Aceasta sântă biserică cu chramul m.m. George, care a fost a sântei Mitropolii a Sucevei dela fericitul intru pomenire ctitor Jo Alexandru V.V. Domn țerii Moldovei (a.1401), apoi fiind prada focurilor și a vrășmașilor a fost lăsată în părăsire (a.1522), s'a restaurat cu cheltueala fondului religionar gr.-or. al Bucovinei, după stăruința fericitului Archiepiscop și Mitropolit (a.1886), în domnia M.A. Augustului Imperat și Duce FRANCISC JOSIF I, în anii 1898-1903 și s'a sântit de J.P.S. Archiepiscop și Mitropolit Vladimir în anul mântuirii 1903." Prima liturghie săvârșită după sfințire în biserica nou restaurată a avut loc cu ocazia sărbătorilor Paștelui din anul 1904 și a fost celebrată de arhimandritul Pancratie Sidorovici. Restaurarea coordonată de Romstorfer a fost criticată de unii istorici care au susținut că biserica actuală nu mai seamănă cu biserica veche. În anul 1905, Nicolae Iorga critica arhitectura și stilul pictural al noii biserici, scriind următoarele: „Și mai tărcată decât Sfântul Gheorghe e biserica Mirăuților. Țigle strălucitoare, piatră rasă, sfinți de Viena. Ți se strânge inima când intri în lăcașul de minunată, răbdătoare și costisitoare parodie, din care au fost gonite amintirile”.Istoricul Orest Tafrali se situa și el printre critici, scriind că: „Din nenorocire, cea mai veche, Mirăuți, a cărei pisanie din pridvor pomenește pe Alexandru cel Bun, pe vremea căruia biserica era catedrala Mitropoliei, este cu desăvârșire mutilată de restaurarea lui Römstorfer. Nu s-a mai pãstrat decât planul treflat al bisericilor moldovenești și zidurile”. Acustica deosebită a bisericii Mirăuți nu se datorează unui calcul al rezonanțelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele niște oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanțe, ca și porumbeii de la Curtea de Argeș. Biserica Mirăuți a rămas închisă până la începutul anului 1919. În acel an, parohul Bisericii “Sfântul Dumitru” din Suceava a făcut o cerere către Mitropolia Bucovinei pentru a prelua Biserica Mirăuți ca filială a parohiei sale, deoarece biserica sa era în reparații. La 1 aprilie 1919, Consistoriul arhiepiscopesc de la Cernăuți a dispus egumenului Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou din Suceava“ să predea lăcașul de cult parohului de la Biserica „Sf. Dumitru“ pentru a folosi biserica pe durata reparațiilor la biserica sa parohială. Abia la 25 ianuarie 1926, biserica a fost scoasă din cadrul parohiei sus-amintite.  În anul 1957, prin hotărârea mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei, Biserica Mirăuți a primit statutul de biserică parohială, având arondată zona adiacentă și o parte din Strada Cernăuților. Cercetările arheologice din 1976, efectuate în exteriorul vechii catedrale mitropolitane și coordonate de arheologii Lia și Adrian Bătrîna, au scos la iveală fundațiile unui edificiu de mari dimensiuni, fără abside laterale și contraforți, care, pe baza observațiilor stratigrafice și a informațiilor furnizate de mormintele aflate în zonă, a fost datat la sfârșitul secolului al XIV-lea, fiind considerat o ctitorie a voievodului Petru I Mușat. În perioada 1992-2001 s-au efectuat ample lucrări de restaurare și conservare, coordonate de arhitectul Virgil Polizu. Cu acest prilej, au fost reluate cercetările arheologice de către un colectiv de specialiști, sub conducerea profesorului Mircea D. Matei, fiind descoperite 32 de morminte.  Din punct de vedere structural și decorativ, Biserica Mirăuți se încadrează în perioada de dezvoltare a artei moldovenești sub influența artei muntenești. Elementele caracteristice acestei perioade care se întâlnesc la Biserica Mirăuți sunt următoarele:

  • înlocuirea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos cu doi pilaștri legați prin arcade;
  • prezența brâului încadrat de două rânduri de cărămizi dispuse sub formă de "dinți de ferăstrău";
  • ferestre terminate în partea superioară prin acolade;
  • colonete semicirculare angajate unite prin arcuri, la turlă etc.

Biserica Mirăuți are plan triconc, având un turn clopotniță alipit zidului sudic al pronaosului.

 

Vizualizări: 31

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule Bivolu, vă rog să nu întrerupeți concursul, eu sunt încă în spital și de pe telefon caut mai greu răspunsurile, dar în 1-2 zile ies.

O să văd ce e și cu ceilalți (2 știu că sunt împreună în deltă)

M-am linistit. Vă doresc insanatosire grabnica!

ora 12.43 - 1 raspuns

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->