Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Palatul administrativ - BOTOȘANI 

Între monumentele istorice și de arhitectură ale municipiului Botoşani, cel mai reprezentativ, din toate punctele de vedere, este fostul Palat Administrativ, denumiri și destinații alternative – fosta Prefectură, fostul Consiliu popular județean sau fostul Consiliu popular raional, denumire și destinație actuală - Muzeului Judeţean de Istorie, situat pe Strada Unirii, nr. 15. Superbul edificiu, astăzi într-o avansată stare de degradare, a fost construit în perioada anilor 1906 – 1912 dupa planurile arhitectonice ale academicianului Petre Antonescu, acest edificiu fiind prima clădire electrificată a orașului. Problema construirii acestei clădiri a fost pusă, pentru prima oară, la data de 17 noiembrie 1889, într-o adresă a conducerii județului către Serviciul tehnic al judeţului, prin care îi solicita să elaboreze un proiect, cu toate accesoriile, pentru construirea Palatului Administrativ, Palatului Justiţiei şi Penitenciarului judeţului. Din motive necunoscute, solicitarea a rămas fără răspuns, fapt pentru care, în anul 1897, demersul a fost reiterat. De această dată, Serviciul Tehnic al judeţului a trimis solicitarea Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne, care l-a avizat favorabil, dar puţin modificat. Printr-o adresă către Consiliu Judeţean Botoşani, din 28 martie 1897, mai sus amintita instituţie, îi făcea cunoscut faptul că, s-a aprobat construirea Palatului Administrativ şi de Justiţie şi a Cazărmii pentru armata teritorială. În aceeaşi adresă, se atrăgea atenţia autorităţilor judeţene, că devizul aprobat pentru cele două construcţii era de 520 000 lei, sumă ce nu putea fi depăşită. În urma primirii adresei Ministerului de Interne, Prefectura judeţului Botoşani a organizat licitaţia pentru construirea Palatului Administrativ şi de Justiţie. Câştigător, a fost desemnat arhitectul bucureştean Th. Dobrescu, care, prin contractual semnat cu prefectul I. V. Arapu, se angaja ca până la 1 martie 1898, să elaboreze proiectul pentru clădirea care urma să adăpostească cele două instituţii. Nici de această dată, lucrurile nu au mers până la capăt, deoarece depăşind devizul aprobat, proiectul a fost respins . Ca urmare, Prefectura îl angajează pe arhitectul bucureştean Alexandru Săvulescu, pentru a reface proiectul, solicitându-i, ca la parterul clădirii, să fie create spaţiile necesare Tribunalului şi Curţii cu Juri, la etaj Prefecturii şi locuinţei prefectului, iar la subsol adăpostirii arhivei şi depozitării combustibilului. Arhitectul Alexandru Săvulescu a elaborat proiectul solicitat, dar intrând în conflict cu prefectul Gheorghe Morţun, şi l-a retras. A trebuit să mai treacă încă şase ani, până la rezolvarea problemei, cel care a contribuit decisiv la aceasta fiind prefectul Gh. Chernbach care, în anul 1904, împrumută, în numele Prefecturii, de la Banca de Consemnaţiuni şi Economii, suma de 400000 lei, rambursabilă în 40 de ani, pe baza căreia a comandat arhitectului Petre Antonescu, proiectele Palatului Administrativ şi a celui de Justiţie. Proiectele celor două instituţii, au fost înaintate, la sfârşitul lunii mai 1904, Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne care, la data de 28 iunie făcea cunoscut Prefecturii judeţului Botoşani faptul că a decis să dea aviz favorabil solicitării construirii Palatului Administrativ, pentru care era aprobată suma de 201000 lei. Licitaţia, la care au participat un număr de 8 firme, a fost câştigată de Ignatio Vignali, un  antreprenor italian stabilit în Iaşi, care a şi executat lucrarea, împreună cu asociatul său, Enrico Gambara. Locul ales pentru construirea Palatului Administrativ, stabilit încă din anul 1898, se afla la intersecţia bulevardului cu strada Belvedere ( strada Unirii de acum ). La data de 4 august 1904, prefectul Gh. Chernbach şi inginerul Ignatio Vignali au semnat Contractul de construire a Palatului Administrativ, care prevedea că imobilul va fi construit, după devizul şi caietul de sarcini întocmite de arhitectul Petre Antonescu, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului 1905 şi să fie încheiate, la cel mult doi ani, de la semnarea contractului . Alături de contractual mai sus amintit, Prefectura, prin prefectul Gh. Chernbach, semnează un contract separat cu arhitectul Petre Antonescu, care stipula faptul că i se plătea acestuia, pentru proiect, suma de 10 000 lei, din care, 6000 la semnarea contractului, iar restul, în două tranşe a 2000 lei, una la 1 octombrie 1905, iar cealaltă, la 1 octombrie 1906. La 31 octombrie 1904, cu câteva luni mai devreme decât era stabilit, a fost pusă piatra fundamentală a Palatului Administrativ. La temelia construcţiei a fost îngropată o casetă metalică conţinând monede româneşti şi străine, aflate în circulaţie la acea vreme şi un pergament cu semnăturile personalităţilor prezente la festivitate: V. Lascăr, ministru de Interne, protoiereul judeţului, reprezentanţii judeţului în Parlament, foştii senatori şi deputaţi de Botoşani, foştii prefecţi ai judeţului, comandantul Diviziei Botoşani, preşedintele şi membrii tribunalului, decanul corpului de avocaţi, preşedintele corporaţiilor de meşteşugari, şefii serviciilor administrative ale judeţului şi oraşului, arhitectul, inginerul – diriginte şi antreprenorul lucrării. Alte două acte comemorative au fost depuse la Arhivele Statului şi la arhiva judeţului. Lucrările de construcţie a Palatului Administrativ au început în primele zile ale lunii martie 1905 şi datorită eforturilor depuse de antreprenori, clădirea, fără instalaţiile de apă şi electricitate, a fost finalizată în toamna anului 1906, autorităţile judeţene dedicând-o jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. La 26 noiembrie 1906, în prezenţa prefectului Ilie Văsescu şi a oficialităţilor judeţului, a avut loc sfinţirea localului, prilej cu care, s-a încheiat şi un Act Comemorativ, semnat de prefect şi de membrii Consiliului Judeţean. La 5 ianuarie 1907, a avut loc recepţia provizorie a clădirii, procesul-verbal fiind semnat de Petre Antonescu, I.Vignali, E.Gambara şi de inginerul Ioan Tudor,  șeful Serviciului Tehnic al judeţului. Finalizarea construcţiei, a permis trecerea la amenajarea spaţiului adiacent acesteia. Încă din anul 1906 fuseseră amenajate trotuarele din faţa clădirii, iar în primăvara anului 1907, au fost amenajate rigolele şi s-a acoperit cu macadam piaţeta din faţa intrării principale. În acelaşi timp, sub îndrumarea lui Franz Kolis, grădinarul şef al oraşului, a fost amenajată, în spatele clădirii, o grădină cochetă, cu ronduri de flori, arbuşti ornamentali şi alei pietruite. La sugestia arhitectului Petre Antonescu, în piaţeta din faţa Palatului Administrativ, a fost amplasat, în septembrie 1909, un lampadar, în partea superioară a căruia, a fost montat un ceasornic. Proiectul lampadarului a fost conceput de către Petre Antonescu, iar executantul a fost Fabrica Zacharia din Leipzig. O problemă important legată de funcţionarea Palatului Administrativ, a reprezentat-o iluminatul clădirii. La data construcţiei acestuia, în Botoşani nu se introdusese încă curentul electric, soluţia cea mai uşoară, fiind folosirea lămpilor cu petrol. Dat fiind importanţa edificiului, Petre Antonescu a respins această soluţie, propunând achiziţionarea şi instalarea unui generator de curent electric. Proiectul pentru iluminatul clădirii a fost executat, la solicitarea  Prefecturii judeţului, de către  Societatea Generală Română de Electricitate, în luna iunie 1906. O lună mai târziu, a avut loc licitaţia pentru adjudecarea lucrării, care a fost câştigată de societatea germană Berliner Maschinenbaum. Devizul lucrării, în sumă de 14795,50 lei, acoperea costul unei microcentrale electrice, compusă dintr-un cazan cu aburi şi o maşină dinamoelectrică (locomobilă ), cablurile electrice, contorul general şi manopera lucrărilor de instalare. Generatorul electric a fost instalat la subsolul clădirii. În privinţa corpurilor de iluminat, arhitectul  Petre Antonescu a cerut ca la subsol să fie montate lămpi de sticlă, cu grilaj de protecţie, la parter, în încăperile principale, candelabre cu două sau trei braţe, pe holul de la intrarea principală, aplice din alamă poleite şi cupe ornamentale în formă de lalea, cu trei lumini, iar în dreptul arcelor din jurul scării principale, dispozitive de tavan, cu abajur creţ din porţelan. Pentru holurile şi încăperile de la etaj, arhitectul a indicat montarea de plafoniere din email bleu, cu câte trei lumini, iar în sala de consiliu, a unui candelabru stil Ludovic al XVI –lea, cu înălţimea de 1,70 m. şi diamatrul de 1 m. Candelabrul şi plafonierele, au fost executate de firma M. C. et Co. din Paris. În privinţa încălzirii Palatului Administrativ, soluţia cea mai lesnicioasă, era instalarea de sobe, alimentate cu lemne, cu atât mai mult cu cât, în oraş funcţionau două renumite fabrici de teracotă: Vasiliu şi Polak. Petre Antonescu a respins această soluţie, propunând instalarea unui sistem de încălzire centrală, cu calorifere, potrivit unei clădiri moderne şi în acord cu progresul tehnic la care se ajunsese în acest domeniu. Pentru achiziţionarea instalaţiei de încălzire, Prefectura s-a adresat inginerilor asociaţi Victor Lupescu şi Joseph Colin din Bucureşti, care au livrat echipamentul necesar, cuprinzând cazanul pentru producerea aburului de joasă tensiune, conductele pentru distribuirea aburului şi caloriferele şi au asigurat montarea acestuia. Instalaţia pentru încălzirea Palatului Administrativ, a cărei recepţie definitivă a fost făcută  la data de 1 aprilie 1907, a fost executată, la indicaţia lui Petre Antonescu, de Societe Annonime des Etablissement Delunnay Belleville din Saint Denise (Franţa). Devizul lucrării, s-a ridicat la suma de 19220 lei. Dotarea impunătoarei clădiri cu mobilier, dat fiind faptul că aici urmau să-şi desfăşoare activitatea mai multe servicii,cu nevoi şi trebuinţe diferite, a  constituit o problemă nu uşor de rezolvat, mai cu seamă că la licitaţia organizată în acest scop, nu s-a prezentat nicio firmă. Ca atare, la sugestia lui Petre Antonescu, o parte a mobilierului a fost comandată unor firme de profil din oraş, iar pentru mobilierul sălii de consiliu şi cabinetului prefectului: masă de stejar, cu dimensiunile de 4,5/1,2 m acoperită cu postav, două canapele stil Ludovic al XIII –lea, douăzeci de fotolii tapiţate cu velour brodat mecanic, două banchete fără spătar, patru fotolii mari, patru scaune mici şi trei perdele complete, brodate mecanic, s-a apelat la Casa E. Proger et D. Billler, căreia i s-a plătit suma de 22038, 02 lei. Pentru somptuoasa sală de consiliu, cu monumentalul candelabru comandat în Franţa, cu pereţii îmbrăcaţi, în partea inferioară cu lambriuri din lemn de stejar, cu scuturi din stucaturi amplasate deasupra uşilor, pe care era reprodusă în relief stema judeţului (coasa), cu plafonul decorat, de asemene,cu stucaturi şi cu o frumoasă friză în culori pastelate, la recomandarea lui Petre Antonescu, Prefectura a comandat pictorului Artur Verona, un tablou monumental, inspirat din stema judeţului. Conform contractului, tabloul trebuia să aibă lungimea de minimum 3,75 m.şi înălţimea de 2, 70 m. Tabloul, înfăţişând un grup de cosaşi într-un lan de grâu, pentru care i s-a plătit pictorului suma de 5ooo lei (în care au fost incluse transportul şi montarea acestuia), a fost pus în sala de consiliu în ziua de 10 mai 1907, în prezenţa lui Petre Antonescu şi a reprezentantului beneficiarului, inginerul Ioan Tudor. La sugestia  lui Petre Antonescu, au fost comandate sculptorului Fr.Stork şi pictorului Al.Onicescu, două lucrări de artă: un bust al lui Lascăr Catargiu şi respectiv un tablou înfăţişându-l pe regele Carol I, pentru decorarea holului de la intrarea principală a cădirii. Recepţia finală a clădirii şi a mobilierului a fost făcută în ziua de 20 mai 1908, dată după care, rând pe rând, s-au instalat în clădire, în spaţiile care le-au fost destinate, Prefectura, Serviciul Tehnic al judeţului, Revizoratul Şcolar, Protopopiatul, Medicul şef al judeţului, Medicul veterinar, inspectorii comunali, picherii şi arhiva judeţului. După finalizarea lucrărilor de construcţie a palatului Administrativ, Prefectura a cerut aviz Primăriei, pentru instalarea în jurul acesteia a unui grilaj de fier, pe soclu de mozaic. Lungimea totală a gardului, era de 177 m. iar recepţia acestuia, a avut loc la data de 11 martie 1909, procesul verbal fiind semnat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean V. Timuş, de inginerul Ioan Tudor şi de Enrico Gambara. Din anul 1909, Palatul Administrativ a devenit cel mai important edificiu de interes public din Botoşani. Eleganta clădire, cu arhitectură eclectică, de influenţă franceză, s-a constituit într-una dintre cărţile de vizită ale Botoşanilor, imaginea sa fiind reprodusă în numeroase cărţi despre oraş, în albume istorice şi mai cu seamă,în cărţi poştale ilustrate.

***

Din anul 1977, impunătorul edificiu adăposteşte Muzeul Judeţean de Istorie, una dintre cele mai importante instituţii de cultură botoşănene. În timp clădirea s-a degradat, fapt ce impune urgenta restaurare a acesteia. Autorităţile administrative ale judeţului nu mai pot trece cu vederea degradarea clădirii şi, credem că, în curând, restaurarea acesteia şi reorganizarea expoziţiei de bază a muzeului vor demara, readucând edificiul la strălucirea de altădată, iar Muzeului Judeţean de Istorie, oferindu-i  posibilitatea de a-şi etala, într-o nouă manieră, impresionantul său patrimoniu.

 

Vizualizări: 60

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cetatea de la Bologa din comuna Poieni, județul Cluj

Cetatea de la Bologa se află în cadrul localității Bologa din județul Cluj.

Bologa a fost atestată pentru prima oară documentar în 1304. Punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, fortăreața a servit și drept refugiu pentru populația locală în momentele de restriște de-a lungul istoriei.

Cetatea Bologa a fost construită cu rol de supraveghere a drumului care ducea de la Oradea în Ardeal, a oferit totodată și un loc de refugiu locuitorilor zonei. Deși sultanul a ordonat demolarea cetății, ordinul nu a fost executat, a fost distrusă însă mai târziu de lobonți prin explozie, astfel din cetate a mai rămas doar un colț al zidului de apărare și turnul. La mijlocul secolului XX turnul și-a pierdut acoperișul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Tot ceea ce a mai rămas este piatră.

Ruinele castrului sunt vizibile și astăzi în locul numit „Grădiște”, deși majoritatea zonei a fost folosită că suprafață agricolă. În apropierea castrului există și ruinele unei băi române. Pe lângă castru, pe malul opus al răului Henț se află o fortăreața, menționată pentru timp de mai multe secole ca Sebeswar și apărând pe majoritatea hărților Evului Mediu ale zonei.

...

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Destinaţie de weekend: Cetatea Bologa | Dejulmeu.ro

Masivul Vlădeasa - Cetatea Bologa | Facebook

Era imposibil să nu fi răspuns la această imagine deoarece cu şi despre cetate am publicat în biblioteca noastră volumul de povestir Mircea Gordan - Nuiaua din pod - poveştile copilăriei - (povestiri)

 Glorie, străbunilor!

 

Nori vînturați, cenușii,

Aprinși de raze sîngerii,

Prevestesc, precum se spune,

Că urmează vremuri nebune

 

Lungi fuioare, toarse-n coșuri,

Se-nalță ca tornada pe valuri,

Luînd și liniștea sătenilor,

Spaime lăsînd în pieptul lor.

 

Pe piscuri se-nalță focuri
Din Piatra până-n Măguri,
Din munte până-n vale
Sună buciumul cu jale,


Anunţând primejdie mare  –

Dușmanii au călcat peste hotare.

 

Și, în seara cuprinsă de vrajă,

Grija a intrat de strajă

La cetatea Bologa, din deal,

Domeniul lui Mircea-n Ardeal.

 

Nici la Raesculum nu e liniște,

- La castrul roman din Gradiște -

Întărindu-se paza în grabă

Și ochi-n patru-s puși la „treabă”.


În cetăţi, cu mare-nfrigurare,
Se face de zor aprovizionare;
Scos din focul cuptoarelor,
Fierul bătut scînteiază – nor –


Din vârful săgeţilor ascuțite
Și din tăișul săbiilor ruginite;
Se urcă ghiulele pe creneluri,
Ca să sature... guri de tunuri

 

(Pe duşmani...să nu-i mai numeri!)

Din munți și din văi au venit

Voievozi, cu gînd neclintit,

Piept ca să să țină furtunii

Iscate de talazul turcimii.

 

Privind cu admiratie cetățile,
Falnice și inexpugnabile,
Îşi spun toţi în gândul lor:
Mulţumim străbunilor!

Turcii sunt acum pe val
Şi au năvălit în Ardeal –

În bătăi de darabane

Unduind valuri de turbane.

 

Un potop de... armată

Cum nu s-a văzut vreodată,

Urmașilor marelui Baiazid

Nu le-a stat în față nici un zid,

 

Sub flamura verde, cu-avînt,

Cotropind pămînt după pămînt:

De unde soarele răsare,

Trecînd de marea cea mare,

 

Se-ndreaptă-n grabă spre Apus,

Ce încă nu a fost supus,

Sub stindardul lor, semiluna,

Hotărîți să cucerească Viena.


In drumul spre Orade’ Mare
Două sulițe stau în aparare,

Puse-n coasta dușmanului,

Spunînd: sfîrșitul drumului!

Cu zidurile groase – de bază –
Și-n vârfuri creneluri de pază,
Păzesc intrarea-n munţi, spre Săcuieu,
Şi la intrarea Crişului în defileu;

Pentru duşmani nu-i bucurie,
O piedică în cale spre câmpie,
Dar, încrezători că-s mulţi ca iarba
Și că ardelenilor le tremură barba,

Spre cetăţi, buluc, dau năvala,

Ca la pomană, fără socoteală,

Da-s primiţi „cum se cuvine”
Şi se-ntorc cu pantaloni-n vine.

Atacă turcii cu disperare,
– Sclipesc iatagane-n soare –

Crişurile-s, de luptători, o mare,
Într-o crâncenă încleştare.

Din Silva, cea seculară,
Nori de săgeţi zboară;
Fiecărui copac i se închină
– Ofrandă– un turc la rădăcină.

Tunurile-şi fac datoria,
Rărind cu spor otomania;
Tamburinele bat retragerea,
Turcii “gustând” înfrângerea.


Au trecut zile nenumărate
Şi nu a căzut nici o cetate,
Iar paşa în gând înjură
Şi face spume la gură:


–Balcanii la picioare-mi pică
Şi mă împiedic de-o furnică?

Văzând că nu-i de glumit,
–Ardeleni-s de neclintit –
Ca să nu se facă de ruşine
Paşa la negocieri vine.

– La aşa viteji, îmi scot pălăria
Şi vă acord autonomia,
Dar pe cei ce luptă doar în vis
În paşalâc să-i transform am decis.

Stau ardelenii şi se sfătuiesc

Și, cu mare greutate, hotărăsc:
Într-o mare de otomanie
Mai bine nu poate să fie!


Şi aşa, cu toată sila,
Pe învoială-au pus ştampila,
......................................................................
Ce-a urmat apoi se ştie...

– E scris în cartea de istorie –
După cum povestea spune
Și soarele, veşnic, apune!


De otomani s-a ales praful
Și alţi stăpâni le-au luat locul;
Pe Ardeal altă şi altă stăpânire,
Pe rând, altă şi altă asuprire!

Mulţumind, pentru ajutorul dat,
Austriecii castrul l-au demolat
Și din ziduri au făcut pavele,
Întinse ca o pînză pe şosele,


Pentru asfalt un pat trainic,
(Azi) din Piatra până-n Panic...

Cu toată strădania străinilor
De a șterge moștenirea străbunilor,
Fundaţiile pământul le-a ocrotit
În Gradişte, loc de la daci moştenit.

Cetatea Bologa a rămas pe deal
Un simbol al măreţiei pentru Ardeal,
De strajă și la al castrului sit,

Ce s-a năruit sub vremi, obosit.

 

Mărețe fapte de vitejie,

Scrise-n vremi de mare vijelie,

Săpate-n mintea urmaşilor

Țin vie-amintirea  strămoşilor.


Admirîndu-le curajul și vitejia,
Ne ridicăm cu respect pălăria
Şi spunem cu toţii în cor:
Glorie – eternă -, străbunilor!

MdRaesculum 25.09.2009 /

PS: Am dedicat aceste rânduri cetăților din Bologa:

Castrul roman Resculum din Bologa

Si poza cetatii medievale Bologa,  facuta dinn gradina noastra. Intre 1399 si 1424 a aprtinut familiei lui Mircea cel Batran, cu 14 sate din jur, donatia lui Sigismund de Luxemburg, ca loc de refugiu la nevoie.

Vă felicit si va multumesc pentru completari, Zilnic până în ora 11.00 va astept sa raspundeti aici, cat vreti de scurt (denumirea și adresa monumentului). Cel care scrie raspunsul corect primul primeste 2 puncte și toti ceilalți cate un punct.

ora 11.34 - 2 raspunsuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->