Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Mănăstirea Cernica, loc.Pantelimon, jud. ILFOV

Aici admiri o veche carte poștală reprezentând mănăstirea Cernica din județul Ilfov.

***

Mănăstirea Cernica este un monument istoric situat în orașul Pantelimon din județul Ilfov, în apropiere de limita cu comuna Cernica, la numai 12 kilometri spre rasarit de capitala, întinzându-se pe două dintre insulele lacului Cernica. A fost ridicată în anul 1608  în timpul domniei lui Radu Șerban și a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. Complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată școală de educație monastică. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise.

***

Biserica Mare, cu hramul Sf. Nicolae, a fost avariată la cutremurul din anul 1802 și reparată în anii 1809 – 1915 de arhimandritul Timotei. O reparație capitală s-a făcut în anul 1925, după ce în urma unui cutremur în anul 1838 o turlă s-a dărâmat iar în anul 1923 a avut loc un incendiu. Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită în secolul al XVIII-lea de Dan Brașoveanu. În anii 1962 - 1964 a fost refăcută complet iar după stricăciunile cutremurul din 4 martie 1977 a fost reconsolidată. În anul 1804, în cimitirul mănăstirii, arhimandritul Gheorghe a construit bisericuța Sf. Lazăr.

***

Cele trei paraclise ale mănăstirii sunt „Adormirea Maicii Domnului”, construit în anul 1790, „Sf. Ioan”, construit în anul 1842 și „Intrarea în biserică”.

Vizualizări: 51

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

sediul S.C. Moldoconstruct (fostă bancă  - Banca Dacia Iaşi) - municipiul Iași - Str. Brătianu I.C. 20-22

Iaşul istoric: Primăria, trei sedii în 10 ani

Rocada la conducerea Moldoconstruct SA - BZI.ro

Banca Dacia, Iaşi.

Banca Dacia, Iaşi.

fosta bancă  - Banca Dacia Iaşi, actual sediul S.C. Moldoconstruct 

ora 11.11 - 4 raspunsuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->