Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ce monument e în poza de mai jos?

Vizualizări: 23

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

1. Despre Mănăstirea Voroneț

În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare.

Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie).

2. Arhitectura

Specialişti avizaţi apreciază că arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză originală şi specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină (forma treflată sau triconică a absidelor naosului, împărţirea în altar, naos şi pronaos, sistemul de boltire) cu elemente aparţinând goticului târziu (înălţimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele uşilor şi ferestrelor în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite). Peste acestea s-au suprapus, topindu-le într-un tot unitar de o frumuseţe unică, caracteristici ale artei autohtone (simplitatea şi caracterul intim al construcţiei, acoperişul ţuguiat de şindrilă traforată ca la casele de la ţară). [Vasile DRĂGUŢ]

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Biserica Mănăstirii Voroneţ, corabie din piatră, plină de graţie, simplitate şi farmec, impune prin verticalitate, prin proporţii armonioase, prin soliditatea structurii, a zidurilor masive susţinute de contraforturi şi, mai ales, prin iscusita trecere de la corpul dreptunghiular al clădirii la absidele laterale şi la absida mare ce corespunde altarului, toate de formă semicirculară. [Corina POPA]

Inspirată din modelele mai arhaice şi mai austere din iconografia bizantină, pictura interioară, realizată în 1496 prin grija marelui ctitor, impresionează prin claritatea şi rigoarea desfăşurării iconografice, prin desenul viguros, gama cromatică cu acorduri grave, prin expresivitatea deloc stereotipă sau convenţională a personajelor. [Petre COMARNESCU]

3. Legenda Mănăstirii Voroneț

Este îndeobşte cunoscut faptul că voievodul moldovean a construit şi renovat multe biserici şi mănăstiri [48], dar povestea sacră a Voroneţului aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său. Legenda “originii” Sfintei Mănăstiri Voroneţ uneşte pe vecie cele două mari personalităţi în destinul nostru naţional:

Iară Ştefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ce şi-a istovi ruga. Şi după ce şi-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii”[cronicarul Ion NECULCE].

Cuviosul Daniil Sihastrul, cel dintâi sfetnic duhovnic şi rugător către Dumnezeu al voievodului Ştefan, este înmormântat în prosfantul-daniil-sihastrulnaosul bisericii Mănăstirii Voroneţ. La numai 47 de ani de la săvârşirea din viaţă, este pictat ca sfânt pe faţada de miazăzi şi în Calendarul Ortodox din pridvor. Duhul său creator a vegheat şi veghează în continuare buna lucrare ce schimbă cele vremelnice cu cele stătătoare şi cele pieritoare cu cele ce rămân.[ arhimandrit Ioanichie BALAN]

4. Fresca exterioară

În secolul al XVI-lea – mai precis în 1547 – un ucenic al său, Mitropolitul Grigorie Roşca, cărturar cu preocupări largi, a mărit biserica adăugându-i pe latura vestică un pridvor închis, după care a purces la împodobirea întregului lăcaş cu picturi pe faţade. Tot atunci a fost pictat şi interiorul pridvorului.

Frescele de pe pereţii exteriori, realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareş, aparţin de drept epocii acestui domnitor (alături de cele de la Probota, Humor, Moldoviţa şi Arbore). Ele dau în mare măsură strălucirea artistică şi faima Voroneţului, şi fac ca Mitropolitul Grigorie Roşca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneţ – după Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul. Autorul presupus al acestei adevărate capodopere a Renaşterii în sud-estul Europei este pristavul Marcu.

Pe un fond albastru, de o intensă strălucire, picturile exterioare se desfăşoară pe faţade ca un covor încărcat de culori, încântând privirile cu farmecul tineresc al armoniilor. Desenul este ferm, bărbătesc, figurile sunt construite cu rigoarea unui autentic portret, sensul realităţii fiind aici mai prezent decât la alte monumente. Calitatea artistică de excepţie a acestor picturi este conferită de viziunea monumentală, de frumuseţea decorativă a compoziţiei lor, de savanta alternanţă de teme ordonate în registre şi panouri cu cele desfăşurate în frize.[ Vasile DRAGUŢ]

Spre vest, pridvorul nu are nici o deschidere şi soluţia aleasă este fără precedent: arhitectura este subordonată decoraţiei ce urma a fi pictată. Spaţiul amplu, împreună cu ariile laterale ale masivului contrafort devine o imensă scenă pe care se desfăşoară în culori strălucitoare drama binecunoscută a Judecăţii de apoi – o uriaşă compoziţie, unică în arta întregului Orient creştin. Judecata de apoi, fără chipurile de coşmar care apar în Occident mai târziu, înfăţişată în chipul unei linişti sărbătoreşti, expune mai înainte de toate cum se împlineşte până la sfârşit planul Tatălui cu lumea Sa, adică în Fiul Său care o judecă şi o duce la Mântuire.

Celelalte faţade ale pridvorului sunt utilizate pentru reprezentarea unor teme de care Mitropolitul Grigorie Roşca se ataşase în mod special: spre sud, Viaţa Sfântului Nicolae şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pe contrafort Sfântul Gheorghe omorând balaurul, spre nord Vămile văzduhului, o temă escatologică frecventă la clădirile monahale.

Pe pereţii exteriori ai pronaosului şi naosului (biserica Sfântului Ştefan cel Mare), iconografia urmează liniile tradiţionale. Se cuvine amintită mai întâi vasta reprezentare a Cinului (Ierarhia cerească şi pământească) căreia îi sunt rezervaţi întotdeauna pereţii absidei Altarului precum şi absidele laterale: procesiunea tuturor Sfinţilor din Vechiul şi Noul Testament se îndreaptă spre Răsărit ca spre o ţintă. A doua temă, amplasată pe faţada de sud în dreptul pronaosului, reprezintă Arborele lui Iesei sau Arborele genealogic al lui Iisus Hristos. Al treia temă, aparent nelipsită din programul decorului exterior al acestei perioade, este Imnul Acatist reprezentat pe faţada de nord.

manastirea-voronet-cu-judecataŞi totuşi, trei elemente ies din această ordine.

La Mănăstirea Voroneţ, mai mult decât oriunde, pictura este o rugăciune pentru înfrângerea cotropitorilor şi salvarea Ţării Moldovei. Felul în care sunt înfăţişaţi printre păcătoşii din marea compoziţie Judecata de apoi cei mai primejdioşi duşmani de atunci ai ţării – turcii (inscripţia caligrafiată cu grijă precizează că este vorba de turci, pentru a fixa şi mai bine locul duşmanilor de atunci ai Moldovei în mijlocul celor condamnaţi) sau duşmanii mai vechi, tătarii – atestă tocmai o asemenea intenţie politică ce pare a fi proprie şi procesiunii de sfinţi de pe abside sau Arborelui lui Iesei. Pentru a întări această idee, maestrul Voroneţului a aşezat pe faţada sudică o reprezentare, detaliată în 12 episoade, a Martiriului Sfântului Ioan cel Nou şi Aducerea moaştelor sale la Suceava în vremea lui Alexandru cel Bun (Sfântul Ioan cel Nou a fost martirizat de tătari, aliaţi supuşi turcilor şi deseori aducători de durere în Moldova).

Un al doilea element de specificitate derivă din insistenţa vădită asupra tradiţiei călugărilor şi sihaştrilor ca lideri ai rezistenţei faţă de dominaţia străină: temele Viaţa Sfântului Nicolae, Viaţa Sfântului Antonie (unul din fondatorii Monahismului Răsăritean) şi Vămile Văzduhului, în fapt, glorifică viaţa pură a sihaştrilor.

În sfârşit, pictura reproduce viaţa pe care pictorii o ştiu şi o redau cu vervă şi naturaleţe: Eva toarce lâna întocmai ca o gospodină. Adam, la fel ca un ţăran, ară cu un plug de lemn tras de boi. Abel are lângă turma sa de oi înfăţişarea unui cioban. Îngerii din scena Judecăţii de Apoi cântă din buciume moldoveneşti. Carul de foc cu care Sfântul Ilie a urcat la cer este o simplă căruţă ţărănească. Casnicii stăpânului din Parabola Fiului risipitor sunt prinşi într-o horă moldovenească. Femeile despletite conduc bocind un mort spre locul de veci aşa cum se poate vedea până astăzi în satele noastre. Oamenii din popor au costume autohtone ca şi unii dregători care par a fi boieri din Moldova din vremea lui Rareş. Armele care apar în unele scene sunt cele obişnuite în Moldova secolului al XVI-lea: arcul cu săgeţi, sabia, suliţa, scutul ş.a.m.d. Animalele (căprioara, mistreţul, lupul, veveriţa, ursul, cerbul, iepurele, păstrăvul) şi florile (lalele, clopoţei) sunt şi ele ale locului. În diferite scene apar deseori laviţe, jilţuri, covoare, ştergare şi instrumentele muzicale moldoveneşti (cobza, fluierul şi buciumul).

5. Alte comori ale Voronețului

Dincolo de arhitectura şi pictura cu mai sus menţionatele valori, Sfânta Mănăstire Voroneţ prezervă o bogăţie de artă medievală: lespezile funerare ale mormintelor din pronaos şi din pridvor cu motive decorative de o valoare artistică deosebită, jilţul şi stranele care aduc ornamente din diferite stiluri ingenios îmbinate şi impresionează prin discreţia cu care se înscriu în interiorul de arhitectură fără să tulbure spaţiul sau să intre în concurenţă cu decoraţia murală. Adevărate capodopere ale sculpturii în lemn sunt în tâmpla Altarului. La acestea se cuvin adăugate multe alte piese ce pot fi regăsite în diferite colecţii şi muzee: epitafe, broderii de mari dimensiuni şi ferecătura dăruită de Mitropolitul Grigorie Roşca Mănăstirii Voroneţ (1557) care aduce noutatea unei interpretări mai decorative şi pe coperta din spate are figura Sfântului Daniil într-o interpretare solemnă inspirată de un model de icoană.

Mai bine de trei secole – până în finele veacului al XVIII-lea – sub semnul Cuviosului Daniil, Sfânta Mănăstire Voroneţ, lăcaş de înaltă trăire duhovnicească şi-a asumat o dublă misiune, culturală şi educativă: “din strana bisericii ne-au transmis ortodoxia curată şi dragostea de neam” [I.P.S. Pimen SUCEVEANUL]. Aici au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi, egumeni, monahi şi dregători de ţară. Mănăstirea medievală a fost o adevărată şcoală de caligrafi, miniaturişti şi traducători din limbile greacă şi slavonă unde se lucra stăruitor la formarea limbii naţionale şi la introducerea ei în cultul nostru ortodox. Este îndeosebi cunoscut prin două din cele mai vechi manuscrise româneşti: Codicele Voroneţean şi Psaltirea Voroneţeană copiate în veacul al XVI-lea.

manastirea-voronet-fatada

Au urmat două secole de sărăcire a autenticei vocaţii monahale, culturale, naţionale.

6. Mănăstirea Voroneț, monument istoric

În 1785 Mănăstirea Voroneţ se găseşte printre cele 23 de mănăstiri desfiinţate după anexarea părţii de nord a Moldovei Imperiului Austriac. Călugării au fost siliţi să-şi părăsească Mănăstirea; chiliile au ajuns treptat ruine. De-a lungul timpului, din foştii lucrători pe pământurile Mănăstirii s-a format satul Voroneţ iar biserica a fost folosită la oficierea slujbelor pentru aceşti credincioşi.

La începutul secolului al XX-lea – după Marea Unire – personalităţi culturale şi politice readuc în conştiinţa publică valoarea istorică şi artistică a vechii ctitorii. Sfântul locaş este declarat monument istoric. Numărul vizitatorilor din ţară şi din străinătate creşte continuu.

În perioada comunistă se trece în conul de umbră adevărata identitate a lăcaşului: se vizita “monumentul istoric şi de artă de la Voroneţ”. Dată fiind valoarea sa artistică deosebită, monumentul, considerat muzeu al arhitecturii şi picturii din vremurile lui Ştefan cel Mare trebuia „ferit de uzura altei destinaţii”. Treptat, lumânările şi slujbele sunt complet interzise în Biserică. Se fac intervenţii de restaurare lărgindu-se streaşina acoperişului pentru a proteja pictura exterioară şi lucrări pentru înlăturarea umezelii care ameninţa unele fresce, pentru consolidarea unor porţiuni de zidărie pe cale de deteriorare, pentru repararea şi întărirea pardoselii.

7. Reînființarea Mănăstirii Voroneț

După 206 ani, în 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât «reînfiinţarea Mănăstirii de la Voroneţ, ca mănăstire de călugăriţe», fiind numită prima Stareţă a Mănăstirii Voroneţ, Stavrofora Irina PÂNTESCU.

Blândul şi tăcutul Sihastru Daniil, făcătorul de minuni, unul din marii sfinţi ai Moldovei şi ai lumii ortodoxe, un ctitor al spiritului românesc, ne aşteaptă la Sfânta Mănăstire Voroneţ pentru a ne învăţa să urcăm spiralele interiorităţii în lumina de un albastru orbitor a vieţii trăite întru Duh şi Adevăr. Albastru întemeietor. Albastru călăuzitor. Albastru răstignitor. Albastru purificator. Albastru iubitor.

Extras din Voroneț, Monahia Gabriela Platon, Mănăstirea Voroneț, Editura Thausib, 2007

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Voroneţ

 

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

 

VORONEŢ. Satul datează ca branişte a mănăstirii Voroneţ din 1490, ctitorită, în 1488, de către Ştefan cel Mare, dar avea, în 1774 doar 8 familii de iobagi, cele ale emigranţilor transilvăneni Marian MORARIU, morar din Berghia (1763), Ioan MORARIU din St. George (1766), Matiaş, George şi Nichita UNGUREAN din Berghia (1764, 1773 şi, respectiv, 1763), Simeon UNGUREAN din Ardan (1773), Iosif UNGUREAN din Nuşfalău (1772) şi Ioan UNGUREAN din Berghia (1771).

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistra la Voroneţ „27 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 3 femei sărace, 18 ţărani şi 5 birnici, aceştia fiind Vasile, câmpulungean, Grigori BĂDĂLUŢĂ, Ion, ungurian, Mărian, ungurian, morar, şi Gafiţa cu holtei. / Rufeturile erau: popa Ion, Măriuţa, cumnata lui Vasile CÂMPULUNGEAN, Safta, babă săracă, Catrina, săracă, Toader sin Ifteni, ţăran, ţăranii săraci şi, cei mai mulţi, fără nume, sub binecuvântarea călugărească, Ion sin Vasile, Stafi, Toadir MĂRIAN, Gavril, Ion, Toadir, Grigore, Pavel, Toma, Costandin, Georgii, Arsene, Ursul, Vasile, Iftimi, precum şi săracele emigrante din Ardeal, Irina şi Gafiţa.

 

1775: În 1775, Voroneţul avea 9 familii de iobagi mănăstireşti, numărul familiilor ajungând la 44, în 1784.

 

1809: „Este ușor de presupus că o provincie ca Bucovina, ai cărei locuitori nu sunt foarte avansați în civilizație, nu ar trebuie să aibă aproape nici o fabrică; de fapt, nu vedem niciuna cât de cât importantă. Fabrica de ceramică din gresie din Voroneţ livrează comerțului un olărit apreciat”[2].

 

1843: Biserica mănăstirii Voroneţ, ctitorită, în 1488, de Ştefan cel Mare, avea, în 1843, 934 enoriaşi, din Voroneţ, Bucşoaia şi Frasin, paroh fiind Ioan KARLOWETZKI, în preajma mănăstirii funcţionând o şcoală trivială, menţionată de sursă şi în 1843. În 1876, biserica avea 371 enoriaşi doar în Voroneţ, preot cooperator fiind Georgie MÂNDRILĂ. În 1907, preot cooperator era Dionis ZURCAN, născut în 1871, preot din 1896, iar cantor, din 1899, Damian VACARIU, născut în 1874.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşti cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[3].

 

1890: În 1890, comuna Voroneţ avea 500 locuitori, primar fiind Dimitrie Gemănariu. Învăţător era Lazăr Florciuc, Isidor Zavadovschi era paroh, iar Damian Vacariu era cantor bisericesc.

 

1892: Din 1892, la Voroneţ funcţiona, în locul şcolii triviale de odinioară, o şcoală cu 2 clase[4].

 

Romstorfer: Voroneț

 

1892: Raportul anual, pagina 119 (Voroneţ). „Conservatorul Romstorfer a raportat despre restaurarea mănăstirii greco-orientale, acum biserică parohială, din Voroneţ, și despre ruinele din apropiere, destinate demolării, probabil rămășițe ale fostelor chilii ale mănăstirii“[5].

 

1901, Gustav Weigand: „Preotul Brăileanu mi-a făcut o întâmpinare foarte călduroasă și m-a călăuzit, a doua zi, dimineaţa, în trăsura lui, la Mănăstirea Humorului[6], la 6 km distanță, iar după-amiază, la Voroneţ, sat situat idilic într-o vale laterală a Moldovei, locul de origine al celebrului Codex Voroneţian, descoperit la Putna, de domnul Creţu, atunci când mănăstirea a fost secularizată, dar publicat de domnul Sbiera, împotriva voinței domnului Creţu. Fostele biserici mănăstirești din Mănăstirea Humorului și Voroneţ servesc, acum, ca biserici parohiale. Am petrecut noaptea în casa preotului din Bucşoaia[7], la vărsarea râului din Suha în Moldova. Bulgari nu locuiesc pe această vale, după cum s-ar putea presupune, în baza hărții etnografice  Kieperts, dar huţuli, în Ostra, germani în Negrileasa (Schwarztal), iar celelalte comunități de pe valea Suhăi sunt românești sau amestecate cu huţuli, în Gemenea și Frasin”[8].

 

1904: „Până în sară, se mai poate vedea Voroneţul, care se ascunde în păretele de dealuri din stânga oraşului, unde ai zice că pădurile de brad copleşesc totul. Mă duce într-acolo nu un Onoiu dintr-o clasă unde „toţi sunt de mijloc”, ci fetiţa parohului Zavadovschi, care mă întovărăşeşte de la Gura-Humorului, vorbindu-mi pe drum de minunea săgeţilor care au arătat locul de clădire al Voroneţului şi de cântările de bucurie ale îngerilor din paltin. / Trăsura trece Gârla Morilor, care se strecură limpede pe prund, ea rătăceşte pe locuri bolovănoase, unde fiecare drumeţ are alt drum, înaintează în umbra codrului de brad şi trece, pe un podeţ, Moldova. / E aceeaşi apă vioaie, dar largă, senină, pe care o ştim din părţile sucevene ale Moldovei. Într-un freamăt măreţ, ea merge spre hotarul nostru, de care nu vrea să ştie, căutând departe Siretiul râpos cu apa gălbie, bătrân soţ pentru această mireasă tânără, cu sufletul limpede. Humorenii şi Voroneţenii culeg păstrăvi în ochiuri adânci de apă. / Mai departe e pârâul Voroneţului, care măcar acum, în vremea de revărsare a ploilor, nu e deloc un pârâiaş de dispreţuit, ci hrăneşte harnic Moldova, stăpâna sa. De aici, în drumuleţe cotite, se înşiră casele satului Voroneţ. Peste câteva podeţe de crengi, căptuşite cu ace de brad, se ajunge la mănăstire, în adâncul adâncurilor codrului, în valea cea mai tăinuită a văilor muntelui. Mănăstirea, astăzi biserică de mir ca şi cea de la Humor, se vede numai când ai ajuns lângă dânsa şi-ţi iese înainte părintele Zavadovschi, aşa de Român, cu tot numele său, aşa de gospodar, cu toată boala sa, care nu e mai bucuros de nimic decât să-ţi arate, în cele mai mici amănunte, biserica sa, pe care-a păzit-o, a curăţit-o şi apărat-o cincisprezece ani”[9].

 

1904: „Cronicarul Grigore Ureche zice că Ştefan cel Mare a zidit 44 de mănăstiri şi biserici. În mai toate aceste biserici se află zugrăvit şi portretul lui, şi anume pe păretele de ctitorie, din templul bisericilor sau în Evangheliile din vremea lui Ştefan cel Mare, care se păstrează, acolo, până în ziua de astăzi. / Pe păretele de dedicaţie, din templul biserici­lor din Voroneţ, Bădeuţi şi din Pătrăuţi, toate în Bucovina, se află portretul lui Ştefan cel Mare, al Doamnei sale, Maria, al fiului lor, Bogdan, şi al fii­celor lor, şi anume la biserica din Pătrăuţi a două fiice. Ştefan cel Mare, de obicei în costum roşu, este mic la statură, cu faţa plină, fără barbă şi cu mus­tăţi, cu păr lung, blond şi cu capul cam plecat; ţine biserica respectivă, oferind-o lui Iisus Christos. / La aceste portrete găsim, însă inconvenientul că bisericile acestea au fost devastate, în mai multe rânduri, şi apoi, iar reînnoite. Arhitecţii austrieci au constatat că, în bisericile din Bucovina, se găsesc mai multe pături de zugrăveli, care provin de la reînnoiri. Portretul de la Voroneţ este din anul 1546, adică de pe când Ştefan cel Mare nu mai trăia. / Un criteriu sigur oferă, însă, portretele lui Ştefan cel Mare, ce le găsim pe mai multe obiecte de pe vremea lui, care nu au fost supuse unei înnoiri şi au rămas intacte, până în ziua de astăzi. Aceste obiecte sunt dverele sau perdelele de la uşile Împărăteşti ale catapetesmei bisericeşti, epitrafile şi evangheliere. / În tetraevanggelierul din biserica Gura Humorului, scris în 1487, pe epitrafilul din biserica de la Pătrăuţi, fără dată, şi pe dvera din mănăstirea Putna, din anul 1500, tustrele dăruite de însuşi Ştefan cel Mare, fiind în viaţă, se află portretul lui, care, în executare, se aseamănă mai mult cu portretul din biserica Voroneţului. Ştefan este mic la statură, cu faţa plină, fără barbă, cu mustăţi şi păr lung şi blond / Dionisie OLINESCU”[10].

 

 

1906: „Amintim încă faptul că şi vechile mănăstiri din ţară, precum biserica din Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului, care sunt zilnic vizitate de istoriografi şi artişti, se află într-o stare de tot neglijată. Fie-vă milă, domnilor deputaţi, de aceste monumente străvechi naţionale – martori încărunţiţi ai eroismului moldovenesc – şi urgentaţi grabnica lor restaurare la consistoriu, guvern şi parlament!”[11].

 

1907: În lista constituirii Comitetului electoral districtual Umor sunt menţionaţi, ca membri, noul preot expozit, Nicolae Ţurcan, şi noul primar, Gavril Zus, din Voroneţ[12].

 

1907: Din replica fostului paroh din Voroneţ, Isidor Zavadovschi, preot în Mănăstirea Homor, sunt de reţinut câteva citate, care ţin de prezentul de atunci al satului Voroneţ. „Postul din Voroneţ mi s-a încredinţat, la timpul său, de marele Arhiereu Silvestru, ca un deosebit post greu de păstorit. Şi, pe când antecesorii mei au răbdat acolo nu mai mult decât până la 3 ani, eu, cel păcătos, am păstorit aceea comună prin 16 ani. Este un argument mai presus de toate pentru dezinteresul şi neinvincibilul meu idealism că am resignat la toate beneficiile stării mele prin 16 ani! Eu cred că numai reproş nu mi-ar putea face opinia publică, dacă am ţinut în partea sărăcimii şi, la insistenţa sa pe lângă mine, am dezrobit-o de sub jugul puţinilor chiaburi din acel sat, ce erau pe aceea vreme. Ştiam prea bine că-mi voi atrage urgia lor. Dară, pe o parte, jugul greu ce-l purta sărăcimea, apoi ilegalităţile bogăţimii, ce erau pe atunci la ordinea zilei, m-au înduplecat să lupt, cu toată energia, în contra celor îngâmfaţi. / Izbânda a fost cu desăvîrşire a sărăcimii şi cei puternici au fost zdrobiţi, după cum au rămas şi până astăzi. Eu sigur doară nu am fost vinovat că plebiscitul l-a depus pe cunoscutul vornic Dumitru Gemenariu şi pe necunoscutul secretar comunal, fratele său, dl Costan Gemenariu, din slujbele lor, ce le ocupaseră ei până atunci, prin mulţi ani. Care a fost urmarea!? Un binecunoscut scriitor din Voroneţ a mânjit vreo nouă coli cu calomnii nemaipomenite asupra mea. Acest product al unui spirit tulburat de răchiu l-a predat, în două exemplare, în mîna prezidentului ţării şi a Prea Sfinţitului Arhiepiscop însuşi destituitul vornic Dumitru Gemenariu. Articolul prezent din „V . P.” prezintă numai un fragment din acel pamflet criminal nemaipomenit. / Amândouă exemplarele au fost pe loc intimate, de ambele autorităţi supreme, instanţelor prime, spre îndrumarea prealabilelor cercetări. Au început a călători voronicenii, citaţi cu droaia, la prefectura din Humor şi la protopresviterie. / Cercetarea a fost condusă, în căpitănie, de comisarul de atunci, dl Teofil Gramatovici, iar ca martori din comună au asistat, la toate, domnii Dumitru Cucu şi Damian Vacariu. Oamenii care au iscălit plângerea lui Costantin Gemenariu, care, cu câţiva ani înainte, a fost condemnat la temniţă pentru hulă asupra bisericii şi a slujitorilor ei (preotul în chestie a fost actualul paroh din Botuşana), au fost mituiţi cu fel de fel de juruinţi şi daruri. Toate cele scrise sunt, din fir în păr analizate, calomnii criminale. Şi de acestea le făureşte vestitul Costan Gemenariu arbitrar şi le şi iscălesc cu numele tuturor funţionarilor săteşti, aşa că ai crede a da în faţa unui protocol veritabil. / Când însă întrebi pe acei iscăliţi, încremeneşti, căci afli că ei nu ştiu de nemică. Aşa un caz l-am descoperit, în anul 1904, când domnia sa iscălise, pe o jalbă asupra mea (care zăceam atunci, fără speranţă, bolnav la pat), îndreptată către prezidentul ţării, pe vornicul Gavril Zuz, care nu ştia de nemică! / Actele cercetării au fost puse la dosar, fiind clar că toate sunt calomnii izvorâte din pizmă urâtă. Tot cu acel resultat s-au terminat cercetările protopresviteriei… / După cercetare, m-am înfăţişat la dl prefect Friedrich Roller, cu rugămintea să binevoiască a-mi permite efectuarea unui duplicat, spre al supune judecătoriei. Domnia sa mi-a refuzat, cu motivul că cercetarea avuse numai caracterul unei informaţiuni prealabile şi este, în stadiul în care se află, secret oficios. Dar, vor întreba mulţi din public, cum s-au adus în conex cele petrecute înainte de un deceniu, cu lupta electorală din acest an? / Din cuvintele articolului din „V. P.”, care urmează după al noauăle punct, şi anume: „Şi el nu se ruşinează a huli pe învăţătorul superior Medvighi, că ar jupi poporul. Ruşine să-i fie!”. / Ca o rază din spectrul infernal trece aici un nume pe dinaintea ochilor. Şi presupunem că de acest nume este legat şi făptuitorul acestor calomnii, scrise cu un cinism numai propriu unui semicult. În aceasta părere ne-ar întări şi faptul că domnul susnumit este cumnat cu dl Constantin Gemenariu, scriitorul pamfletului din anul 1898. O ! inimă înveninată!, conştiinţă amuţită sub povara patimei invidiei nesăţioase, care uiţi a-ţi completa raportul asupra unui preot (am greşit) popa păcătos! / Aici trebuiai să nu uiţi: 1). Că am luptat pentru înfiinţarea şcolii din Voroneţ, precum a luptat pretutindeni preoţimea calomniată de învăţători, pentru care a muncit şi le-a creat existenţe. / 2). Că am dat iniţiativa şi am eluptat hotărârea forurilor competente, de a ridica această expozitură la rangul de parohie. / 3). Că am dat impulsul şi am pregătit toate pentru zidirea unei case parohiale monumentale. / 4). Că am restaurat biserica din Voroneţ, acel monument vechi istoric, de artă şi eminent naţional, în direcţie absolut conservatoare (şi aici am avut o luptă crîncenă) pentru care lucru îmi datoreşte mie, păcătosului, şi astăzi înaltul regim suma de peste 2.000 coroane. / 5). Că am lucrat cu toată energia şi succesul dorit şi am luat în arendă, încă în anul 1893, de la fondul religionar, cu preţ foarte moderat, adică 24 coroane pentru hectar anual, pentru sărăcimea din Voroneţ complexul de 84 fălci, ce se numeşte „Codru”. Aceasta activitate păcătoasă este documentată cu date oficioase. / Aş putea induce multe păcate de ale popii Zavadovschi dară fie-vă destul! Mănăstirenii spună dacă au gust despre păcatul meu cel mai recent, ce l-am comis când am fost, marţi, la 28 mai 1907 stil nou, în direcţia bunurilor şi am exoperat pentru ei păscătoarea pentru aproape 600 oi în pădurile fondului”[13].

 

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[14], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Domnica ONICEAG (fără vârstă menţionată, în 1907) din Voroneţ.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Voroneţ, sat, districtul Gurahu­mora, aşezat pe pârâul cu acelaşi nume, la confluenţa sa cu râul Suceava. Suprafaţa: 42,61 kmp; popu­laţia: 491 locuitori români, de religie gr. ort. Printr-un drum comunal este legat atât cu drumul principal Gurahumora – Cîmpulung, cât şi cu staţia Gurahumora a liniei ferate Hatna-Câmpulung. Are o biserică, zidită la 1488, fosta mănăstire Voroneţ, având hra­mul „Sfântul Gheorghe”, şi o şcoală populară cu o clasă. Într-un hrisov, datând din 1435, se face menţiune de această comună (nu e sigur, pentru că Stan Bârlea de Voroneț[15] putea avea în alt loc baştina – n. n.). Populaţia, formată din lo­cuitori originari şi din colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 41 hectare fâ­naţuri, 3 hectare grădini, 216 hectare imaşuri, 3.773 hectare păduri. Se găsesc 11 cai, 214 vile, 200 oi, 150 porci, 10 stupi. Voroneţ, moşie, atenenţă a mo­şiei cu administraţie specială Gurahumora, districtul Gurahumora. Are o casă şi 5 locuitori. Voroneţul, pârâu, afluent, pe dreapta, al Moldovei, ce-şi adună izvoarele de sub poalele Opcinei Vo­roneţ şi, primind pârâiaşele Slătioara, Brusturoasa şi Ma­gherniţa, se varsă, după ce udă comuna Voroneţ, în Moldova, mai sus de orăşelul Gurahumora”[16].

 

1914-1918: „Infanteristul David Jucean, Voroneţ, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[17].

 

1949: Este numit, în Învăţământul elementar, ciclul I[18], „Negrilă Ioan, director la Şcoala elementară Voroneţ”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 242

[2] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 56, 1876 p. 51, 1907 p. 101

[5] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[6] La Mănăstirea Humorului, au cântat, ca şi pentru Alexandru Voievidca, Simion Buburuzan (Copchiliţo de pe coastă), şi Gheorghe Boca.

[7] La Bucşoaia, au cântat Domnica Grigoraş, de 55 ani (Frunză verde de-alunică), şi Nicolai a lui Petrea Flocea (41 ani).

[8] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[9] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 55

[10] Familia, Anul XL, Nr. 28, 11/24 iulie 1904

[11] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5

[12] Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul II, Cernăuţi, joi 28 martie stil nou 1907, p. 4

[13] Apărarea Naţională, Nr. 42 şi 43, Anul II, duminică 9 iunie stil nou 1907, pp. 2, 3

[14] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[15] „după moda apuseană, pe actul jurământului lui Ilie Vodă față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci cu un an înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău” – Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931, p. 39

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 244

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[18] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

 

Biserica Voroneţ

Romstorfer: Voroneț, în 1875

 

SUPERBE ȘI COMPLETE ADĂUGĂRI !!! 

ora 11.31 - 1 raspuns

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->