Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

sursa: Cupluri celebre din mitologia greacă mai puţin… romantice


Cupluri celebre din mitologia greacă mai puţin… romantice


Aceste cupluri celebre din mitologia greacă sunt mai puţin romantice decât cele cu care deja v-aţi obişnuit.

Vorbim despre zei şi pasiunile lor adesea dezlănţuite, de capricii, de promisiuni încălcate, dar şi de gelozii, de furii şi de pierderi dureroase. Bun venit în universul zeităţilor din Olimp!

Apollo şi Casandra

Zeul soarelui şi al artelor s-a îndrăgostit de superba fiică a regelui Priam din Troia. Pentru a o avea, Apollo i-a făgăduit că îi va dărui harul de a fi oracol şi de a putea prezice viitorul. Casandra iniţial este de acord, dar odată aflată în posesia darului profeţiei, ea nu mai doreşte să i se dăruiască zeului, atrăgând după sine cumplitul blestem al acestuia, care nu i-a mai putut lua înapoi harul dobândit, dar a găsit o altă cale de a se răzbuna.

Afrodita şi Adonis

Seducătorul Adonis, cel născut din incest, a avut parte de o iubire tragică. Pasiunea pe care Afrodita a făcut-o pentru acest bărbat a ajuns şi la urechile lui Ares, care s-a metamorfozat în mistreţ şi l-a rănit mortal pe Adonis. Adonis va ajunge în infern, unde şi Persefona va fi fermecată de acesta, iar Afrodita se va vedea nevoită să i se plângă lui Zeus. Hotărârea zeului suprem nu prea are de-a face cu romantismul deoarece Adonis va fi împărţit între cele două zeiţe urmând să petreacă jumătate de an cu una şi jumătate de an cu cealaltă.

Hera şi Zeus

Gelozia Herei nu este necunoscută, la fel şi tendinţa lui Zeus de a o înşela pe puternica zeiţă ce nu va lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Deşi au avut împreună o sumedenie de copii, cei doi au avut şi numeroase conflicte, Hera răzbunându-se de fiecare dată pentru infidelităţile lui Zeus, iar acesta din urmă încercând mereu să „repare” sau să atenueze daunele aduse de soţia sa a cărei mânie nu putea fi oprită cu uşurinţă.

Artemis şi Orion

Iscusitul şi giganticul vânător Orion face greşala de a se îndrăgosti de zeiţa Artemis. Numai că, atunci când va încerca să-şi exprime sentimentele îmbrăţişând-o, aceasta se va simţi atât de ofensată de gestul lui, încât îl va ucide cu veninul unui scorpion. Regretele tardive ale lui Artemis o fac pe aceasta să îl transforme pe uriaş într-o constelaţie pe care o va aşeza pe cer.

Orfeu şi Euridice

Se spune că Orfeu reuşea să farmece cu lira sa, inclusiv sirenele şi să oprească vraja acestora asupra marinarilor. Îndrăgostit de nimfa Euridice, acesta nu se va bucura de iubita lui decât prea puţin deoarece fata moare muşcată de un şarpe. Pentru Euridice, Orfeu va coborî în lumea de dincolo şi-l va convinge pe Hades să o poată lua cu el pe pământ. O va pierde însă din nou pentru că nu va respecta indicaţiile zeului.

Trebuie să recunoaştem că aceste cupluri celebre neconvenţionale au un farmec aparte, chiar dacă poveştile lor de dragoste nu sunt tocmai pline de romantism. Vă invităm să le citiţi poveştile detaliat şi să vă bucuraţi de lectură!

Vizualizări: 1798

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ovidiu - Metamorfoze – Orfeu și Euridice (Cartea a Xa)

 

       Din acel loc, Himeneu, în mantaua-i de purpur, se-avîntă

       În nesfîrșitul văzduh; spre-a cicorilor țară se-ndreaptă,

       De unde glasul lui Orfeu îl cheamă zadarnic.

       El a sosit, dar n-aduse nici cîntec de nuntă, nici față

5 Surîzătoare, nici vreo prevestire de bine. Chiar torța

 

       Ce o ținea, sfîrîia, fumega și stîrnea în ochi lacrimi

       Și deși el o mișcă, flacăra nu se trezește.

       Însă urmarea mai rea decît prevestirea se-arată;

       Cînd cu o ceată de nimfe noua soție se plimbă,

10 Piere, de-un dinte de șarpe înfipt în călcîi. Cîntărețul

 

       Rodopian, după ce pe pămînt îndeajuns a jelit-o,

       Cearcă s-o caute chiar pe-ale morții meleaguri, cutează

       Să coboare prin poarta Tenarului pînă la Stix, își

       Face loc printre duhuri ușoare, ce-avut-au de groapă

15 Parte și-ajunge la Persefona și la stăpîn

 

       Țării mîhnite, al umbrelor dor; și-atingînd ale lirei

       Coarde, să cînte-ncepu: „ Zei ai lumii subpămîntene

       Unde noi toți coborîm cîți suntem născuți pentru moarte,

       De-ngăduiți adevarul să-l spun frără- ocol, fără vorbe

20 Meșteșugite, aici n-am venit să văd întunecosul

 

       Tartar, nici lanțuri să pun pe-ntreitul grumaz al acelei

       Fiare cu coarne zbîrlite de șerpi, ca Meduza; venit-am

       Pentru soția mea care-a călcat pe o viperă; aceasta

       Împrăștiindu-și veninul, mi-a smuls-o în floarea vieții.

25 Vrut-am să pot îndura și să nu vă ascund că-ncercat-am.

 

       Amor a-nvins. În lumină un zeu prea știut e acesta.

       Dacă și-aici e așa nu știu bine dar am bănuială

       Și, dacă zvonul străvechii răpiri nu este minciună,

       El v-a unit și pe voi. Pe aceste meleaguri de groază,

30 Pe aces hău fără margini, pe-ntinsa domnie-a tăcerii,

 

       Țeseți, vă rog, Euridiciei al sorții fir fără rupt fără vreme.

       Totul vă sîntem datori, după scurtul popas ce sus facem,

       Noi, mai tîrziu, mai devreme, grăbim spre lăcașul acesta.

       Toți ne-ndreptăm tot aici; aici ne e casa din urmă.

35 Voi domniți cel mai mult peste oameni. Și ea, cînd măsura

 

       Anilor ei va-mplini, va fi pregătită de moarte,

       Legilor voastre supusă: vă cer să-mi lăsați doar folosul.

       Și dacă soarta nu-mi dă acest dar pentru Euridice,

       Nu-măntorc înapoi si de moartea-amînduror fiți veseli”.

40 Pe cînd acestea spunea, atingînd ale lirei lui coarde,

 

       Umbrele fără de sînge-l plîngeau, nu căta să mai prindă

       Tantal apa ce fuge; -a lui Ixion roată se-oprise;

       Păsări nu mai rupeau din ficatul celui supus la

       Chinul acesta; iar Danaidele urna-și lăsară,

45 Iar tu Sisif, ai rămas așezat pe-a ta stîncă. Mișcate

 

       Enumenidele lacrimi atunci au vărsat, prima oară,

       Zice-se; doamna regească și domnul adîncului nu pot

       Rugii să-i stea împotrivă; pe Euridice o cheamă.

       Ea se afla printre noile umbre; din pricina rănii

50 Abia umbla. Iar Orfeu din Rodope-o primi, cu-nvoiala

 

       Să nu-și întoarcă privirea-napoi pîn’ nu-apucă să iasă

       Din ale-Avernului văi; căci altfel darul fi-va zadarnic.

       Ei apucară, -n mijlocul adâncii tăceri, o potecă

       Greu de urcat prin al ceții dese și oarbe-ntuneric.

55 Foarte aproape erau de-a pămîntului față, cînd iată

 

       Îndrăgostitul, de teamă că-i scapă și dornic s-o vadă,

       Ochii întoarce, dar fata pe dată-napoi este smulsă.

       Brațele-ntinde spre el, să-l cuprindă, să fie cuprinsă,

       Dar n-a mai prins decît aer, ce-i fuge prin degete, biata.

60 Din nou murind, ea nu poate de al ei soț să se plîngă.

 

       Ar fi avut vreo pricină? Doar fiindcăo iubise? –I mai spuse

       Cel pe de urmă „cu bine rămîi”, care-abia la urechea

       Lui a ajuns și-apoi iar a căzut în aceeași genune.

       Încremeni Orfeu cînd văzu că-și pierdu iar soția,

65 Ca și cel ce cu groază-a văzut ale cîinelui gîturi

 

       Trei, cel din mijloc în lanț pus, și care de spaimă scăpase

       Numai cînd starea de om și-o pierdu și cînd trupul în piatră

       Îi fu schimbat; ca Olenos care asupra -și luat-a

       Vina nevestei, să pară el vinovatul; ca tine,

70 Nefericită Lethaea, prea mîndră de a ta frumusețe;

 

       Inimi cîndva unite, azi două stînci; și vă poartă

       Ida cel umed pe culme. Orfeu zadarnic se roagă,

       Drum înapoi să îi dea luntrașul, acesta-l gonește.

       Totuși șezu șapte zile pe mal, neîngrijit, fără darul

75 Cererei, hrană avînd doar iubirea, durerea din suflet,

 

       Lacrimi. „Sînt cruzi ai Erebului zei!” spunînd el se duse.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->