Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

   E ciudat cum timpul sedează durerea ce devastează omul la un moment dat şi care pare că nu are nici început nici sfârşit, atunci când e la apogeul ei! Uitarea, o moştenire genetică ancestrală, scrisă în minţile noastre de Creatorul milostiv al acestei lumi, se aşterne ca o ceaţă opacă peste minte şi suflet, balsam miraculos de origini celeste. Resemnarea, acceptarea unor realităţi capabile de a ucide cu grozăvia lor, ameninţarea morţii ce ne dezmiardă cu suflarea-i îngheţată încă de la naştere, sunt daruri savante şi mecanisme tainice care asigura continuitatea vieţii în această lume de neînţeles .

   Frământări cotidiene cum ar fi plătitul chiriei, pâinea zilnică de câştigat cu multă trudă, muncă epuizantă şi adeseori nemotivantă, nedreptăţile pe care şeful ţi le face frecvent, numai pentru că eşti la mâna lui, că nu ai de ales, că te temi de nesiguranţa zilei de mâine, capul plecat în faţa unor oameni mult mai inferiori la nivel uman şi spiritual, doruri doar de tine ştiute ce te macină mai ales când ai un moment de răgaz pentru a-ţi aduna resturile de energie risipite, încercând să refaci întregul din tine.Totul se uită, se vindecă sau doar se ascunde în străfundul minţii, astfel că poţi merge mai departe, ridicându-te şi continuând să trăieşti.Trec anii, se aşterne colbul uitării peste tot şi toate, durerea se atenuează, spiritul înmugureşte iar, când primăvara speranţei coboară în suflet din înaltul iubirii.

   Lea şi Carlos îşi trăiesc povestea de iubire în paradisul teren al casei de pe plajă.Trecutul a fost dezvăluit în lungile nopţi înstelate, când dezmierdaţi de briza marină, îşi împărtăşeau unul altuia trăirile de până atunci. Lea şi-a unit lacrimile cu ale iubitului ce-i legăna durerea şi teama în braţele sale, sorbind siguranţă, ocrotire şi alinare, din ochii umeziţi de iubire şi emoţie. De multe ori, dimineţile îi găseau încă îmbrăţişaţi, desculţi şi înfriguraţi pe nisipul umed al plajei pustii. După ce asistau la spectacolul ivirii zorilor, când soarele îşi ridică genele din somnul cosmic, lăsându-şi privirea de foc să însângereze undele mării, îmbătând cu frumuseţea lui ireală îndrăgostiţii acestei lumi, se ridicau înfioraţi de măreţia naturii şi mai convinşi de a se bucura de viaţă cu încă o zi şi o noapte, trecută şi trăită intens.

   Carlos iubea din nou, de data asta  altfel. La cei 40 de ani era un bărbat energic, hotărât, dar cu o sensibilitate remarcabilă, care determinase multe deziluzii şi înfrângeri personalităţii lui. În societatea în care trăia, femeia avea o poziţie privilegiată, ceea ce o făcea adesea inaccesibilă, trufaşă şi despotică, iar bărbatul care îşi vedea călcată în picioare demnitatea şi drepturile deţinute de secole, se transformase într-un apărător mai mereu învins al acestei cauze pierdute. Astfel, iubirea tindea să devină dominaţie şi o luptă neobosită pentru un trofeu greu de câştigat. Ca mai toţi semenii lui, avusese şi el parte de înfrângere şi băuse cupa amară a trădării şi a nedreptăţii, făcându-l să se avânte în aventuri periculoase din care ieşise mai rănit de cât intrase.

   Dar acum era altceva! Lea era străină, venea dintr-o altă cultură unde valorile încă se mai respectau, unde principiile încă mai creşteau în grădina familiei, cultivate de părinţii încă uniţi, ce îşi respectau ideile şi preţuiau ideea de familie. Era teribil de tânără, de frumoasă şi de vulnerabilă, dar şi admirabil de hotărâtă şi de curajoasă. Inteligenţa strălucea în ochii trişti şi iubirea ei nu avea nimic din aroganţa şi materialismul irefrenabil al femeilor din ţara lui. Nenorocirea se se abătuse ca un taifun asupra tinereţii şi inocenţei acestei tinere, îl impresionase în cruzimea ei şi în sufletul lui năştea, precum soarele în zori din apele sângerii, dorinţa de a o proteja, de a o iubi, de a o ajuta să crească şi să înflorească.

   Se simţea puternic în sfârşit, bărbat protector şi putea să fie tandru şi sensibil fără teama de a pierde acel ,,trofeu" după care alergase mereu. Nu-i plăcuse niciodată să domine în dragoste, dar fusese nevoit de circumstanţe, iar căsnicia lui terminată atât de dramatic, îi demonstrase că nu ajută la nimic lupta pentru supremaţie în cuplu. Acum simţea că poate iubi aşa cum sufletul lui ştie şi doreşte, fără precauţii, fără simţăminte reprimate, fără cuvinte sufocate înainte de a fi spuse. Era o mare uşurare, bucurie şi recunoştinţă în iubirea lui, iar Lea adeseori nu reuşea să se dumirească de toată avalanşa aceea de manifestări. Întrevedea, simţea iubirea ce îi era dăruită dar mai era şi altceva ce ea nu înţelegea.

   Trăise singură în ţara asta trei ani, muncise, suferise, supravieţuise şi...deodată, bărbatul acesta preluase brusc toate responsabilităţile, toate nevoile, toate frământările ei. Se simţea ca o fetiţă superprotejată, excesiv alintată şi răsfăţată şi nu prea se mai regăsea pe sine. Era cu adevărat îndrăgostită de bărbatul asta, îl admira şi avea încredere în el, dar voia să se simtă lăsată să meargă cu picioarele sale, nu să fie condusă şi ţinută de mână ca un copil orb. Şi ea cunoştea povestea iubitului său şi înţelegea de unde vin toate aceste manifestări exagerate şi îşi propuse să îl înveţe să o iubească aşa cum ea dorea.

   Acum ar fi preferat să nu îi fi împărtăşit drama vieţii ei, căci de aici se născuse în el dorinţa aceea paternă de a o proteja. Ori ea nu de protecţie avea nevoie, căci se descurca foarte bine cu asta. Era puternică, depăşise ce era mai greu şi acum voia doar să-şi urmeze cursul vieţii în parametri normali şi autonomi.

Vizualizări: 192

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am recitit cu multă plăcere,Silvia. Îmi place Lea ,și stilul tău, și exprimi un adevăr.În Italia femeile  se bucură de mai multe privilegii în urma unei căsătorii ,decât în alte țări , bărbații fiind cei dezavantajați în urma unui divorț, pentru toată viața.

Multumesc din nou,d-le Vanghelie pentru sugestii!Din pacate,nu prea imi place biologia,altfel as fi luat ca si tema literara,gandacii.Dar ma bazez pe inteligenta d-voastra ca imi veti lumina nestiinta si-mi veti calauzi pasii printre meandrele literaturii.Cu umilinta si nerabdare,astept criticile generoase si constructive pe care le impartiti unor inculti, cu pretentii de scriitori,ca mine!Admir cel mai mult ironia desavarsita cu care va condimentati comentariile!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->