Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

   O rază jucăuşă şi neastâmpărată se strecoară hoţeşte prin dantela perdelei, explorând curioasă odaia în care, tocmai a intrat prin efracţie. Pe patul îngust şi răvăşit, doarme o tânără femeie surâzând în vis unor imagini neştiute. Lumina dimineţii mângâie chipul senin şi frumos, iar raza de soare obraznică îi gâdilă pleoapele ce se zbat ca aripile unui fluturaş speriat, ca apoi se se deschidă leneşe, lăsând privirea albastră să alunece uimită în jur, într-o recunoaştere amănunţită.
   Doar pentru o clipă, aburul somnului încă nerisipit, înceţoşă amintirea ultimelor ore şi nedumerirea crescu palpitaţiile inimii neliniştite de noul situaţiei. Camera în care îşi dormise primul somn de femeie liberă, arăta mult mai veselă şi mai plăcută la lumina zilei, iar dezordinea ce domnea peste tot, nu reuşea să-i reducă farmecul. Valiza uitată în colţul cel mai întunecat al odăii, tăcea indignată şi jignită, încercând să ascundă conţinutul răvăşit.
  Lea îşi stăpâni un fior de repulsie la vederea acelui dezastru şi refuză să creadă că îl provocase chiar ea. Se aplecă plină de remuşcare asupra valizei în care obiectele personale maltratate, protestau la unison şi cu mişcări uşoare dar precise, aşeză totul la locul său. Era ordonată din fire, dar ultimii ani trăiţi în casa de pe plajă, o marcaseră. Acolo ordinea şi curăţenia erau desăvârşite. Exista un ritual cotidian de la care nu te puteai abate, ceea ce o cam speriase la începutul relaţiei sale cu Carlos. Rigurozitatea lui aproape maniacală îi făcuse destule zile amare, dar cu timpul devenise mai maniacală decât el, în privinţa asta.
  De aceea, odată cu eliberarea atât de greu obţinută, spiritul ei încălca cu plăcere şi bunăştiinţă regulile nenumărate, impuse prea multă vreme. Amintirea despărţirii o mușcă dureros de inimă şi se strădui să înăbuşe dorul intens şi remuşcarea ce erau atât de vii. Simţea încă, strânsoarea acelor braţe viguroase ce încercau cu disperare s-o reţină, ochii trişti şi profunzi ce implorau, buzele strânse ce încercau să înăbuşe strigătul inimii şi ruga sfâşietoare ce se prelinse printre dinţii încleştaţi de durere: ,,Lea, te rog, nu pleca!"
   Însă iubirea aceea o consumase, o secătuise, o dominase complet şi risca să o anuleze. De nenumărate ori vocea lăuntrică încercase s-o trezească, dar loialitatea, cinstea, bunătatea şi devotamentul său, o reduseseră mereu la tăcere. Iubise cu tot sufletul şi primise ofranda acelei iubiri aparte, care o vindecase de teroarea trecutului, de neîncrederea în oameni şi o răsplătise cu tot ce sufletul ei avea mai pur şi mai de preţ, înrădăcinat în adâncul său. Însă, fiecare înţelegea dragostea în felul său şi se exprima aşa cum simţea. Curând Lea înţelese că era ceva în neregulă cu acel fel de a iubi al bărbatului ei. Carlos o umplea de atenţii, o proteja de toţi şi de toate, decidea pentru amândoi întotdeauna, o ghida necontenit şi în situaţii în care şi un copil s-ar fi putut descurca, era posesiv până la obsesie şi o ţinea departe de rudele şi prietenii săi şi ai ei.
  Pe plan material nu le lipsea nimic, se respectau şi se iubeau nespus, dar...nu ajungea. O trata ca pe un trofeu preţios, îi oferea tot ce credea el că îşi doreşte şi are nevoie, dar voia să fie mereu acolo, prezentă, să-l aştepte, să-l dorească, să-l asculte. Cu timpul, Lea începu să creadă că lumea începe şi sfârşeşte cu el, că timpul, viata si inteligenţa ei nu au nici o valoare fără el. Un semnal de alarmă se aprindea tot mai des în mintea ei, într-un colţişor ascuns, dar ea îl alunga mereu supărată, ca pe un bondar ce tot îi zumzăia la ureche. Doar Sofia, prietena ei şi unica pe care o putuse păstra, îi cunoştea dilemele, nesiguranţa şi frustrările acumulate în toţi cei 8 ani alături de Carlos. Dar era departe la Milano, unde muncea ca traducătoare într-un tribunal. Se stabilise acolo de mulţi ani şi avea un apartament mic dar frumos, închiriat, gata mobilat, chiar aproape de locul de muncă şi îşi trăia viata din plin, fericită şi independentă. Cu discreţie, încerca să îi sugereze Leei că dacă se va decide vreodată să îşi schimbe viaţa, ea o va sprijini cu mare drag.

Vizualizări: 147

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sigur ca ,,trebuiua",mai multa gramatica,la vremea ei,dar profesoara respectiva tragea chiulul la ore iar noi,elevii am luat-o de exemplu,din pacate!Acum nu mai pot da timpul inapoi,iar ,,naravul din fire,nu are lecuire"dupa cum bine stim!Contez pe perfectionismul domniei voastre sa imi completez educatia gramaticala si exprimarea jalnica de care devin tot mai constienta cu ajutorul nepretuitei d-voastra interventii.Cat privesc ,,caciulitele"astea buclucase,cred ca trebuie sa schimb programul de diacritice pe care-l folosesc,caci vad ca ma face de rusine,de parca nu ar ajunge incultura sforaitoare pe care o am in ,,gene".

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->